Drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul/autocarul

Legislația UE prind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul/autocarul se aplică în cazul deplasărilor care au ca punct de plecare sau ca destinație o țară din UE, în principal pentru serviciile de transport pe distanțe lungi. Aceste drepturi se aplică dacă utilizați servicii de transport regulate care funcționează pe rute deja specificate, unde pasagerii sunt îmbarcați și debarcați în stații prestabilite, după cu un orar fix. Distanță lungă înseamnă că distanța prevăzută pentru serviciu de transport, și nu călătoria dumneavoastră individuală, este de cel puțin 250 km.

Pe parcursul călătoriei, operatorul de transport cu autobuzul/autocarul trebuie să furnizeze informații clare și corecte cu privire la serviciul prestat și drepturile pasagerilor. De asemenea, aceste informații trebuie să fie disponibile și într-un format accesibil pentru persoanele cu handicap.

Ce problemă a apărut?

Cum vă puteți exercita drepturile?

În cazul în care considerați că nu v-au fost respectate drepturile, puteți adresa o plângere companiei de autobuz/autocar în termen de 3 luni de la data la care a avut loc evenimentul. Aceasta are la dispoziție o lună pentru a reacționa și 3 luni de la primirea plângerii pentru a vă da un răspuns definitiv. Dacă nu sunteți mulțumit de răspunsul primit, puteți face o plângere către autoritatea națională en PDF relevantă din țara dumneavoastră. Autoritatea națională trebuie să vă furnizeze un aviz juridic fără caracter obligatoriu cu privire la modul în care ar urma să fie tratată plângerea dumneavoastră.

De asemenea, puteți utiliza o procedură extrajudiciară sau contacta o entitate de soluționare alternativă a litigiilor (SAL). Dacă ați cumpărat biletul pe internet, puteți transmite plângerea prin intermediul platformei de soluționare on-line a litigiilor (SOL). SAL și SOL sunt disponibile numai pentru rezidenții din UE.

Dacă apelați la justiție, puteți introduce și o cerere de despăgubire în baza normelor UE, utilizând procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă. De asemenea, puteți sesiza instanța din țara în care este înregistrată societatea de transport. Intervalele de timp pentru introducerea unei acțiuni în justiție împotriva unei societăți de transport sunt definite de normele naționale din fiecare țară a UE.

De asemenea, puteți contacta Centrul european al consumatorilor din regiunea dumneavoastră pentru ajutor și sfaturi pe probleme legate de drepturile pasagerilor care utilizează transportul cu autobuzul/autocarul.

Călătoria cu autobuzul/autocarul a fost anulată

Dacă serviciul regulat de transport cu autobuzul/autocarul pe care l-ați rezervat este amânat sau anulat, societatea de transport cu autobuzul/autocarul sau operatorul terminalului trebuie să vă informeze în legătură cu situația de îndată ce este posibil, nu mai târziu de 30 de minute după ora de plecare prevăzută. În caz de întârziere, trebuie să fiți informat cu privire la ora estimată a plecării de îndată ce aceste informații sunt disponibile.

În cazul în care călătoria (de 250 km sau mai mult) cu autocarul/autobuzul este anulată din cauza suprarezervării sau din motive operaționale, societatea de transport trebuie să vă ofere posibilitatea de a alege între:

  • rambursarea prețului biletului și, dacă este necesar, transport gratuit către punctul de plecare, în cel mai scurt timp posibil (dacă întârzierea vă împiedică să vă îndepliniți scopul călătoriei) sau
  • continuarea călătoriei sau redirecționarea către destinația finală în condiții comparabile, fără costuri suplimentare și cu prima ocazie

În cazul în care călătoria cu autocarul/autobuzul pe distanțe lungi (250 km sau mai mult) este anulată și este prevăzut dureze mai mult de 3 de ore, aveți, de asemenea, dreptul la:

  • gustări, mese sau băuturi răcoritoare, proporțional cu timpul de așteptare, cu condiția ca acestea să fie disponibile sau să poată fi livrate în autobuz/autocar sau în autogară;
  • cazare, dacă este necesar, pentru cel mult două nopți, la un tarif maxim de 80 EUR pe noapte, precum și transferul către locul de cazare și înapoi la autogară.

Avertisment

În cazul în care călătoria cu autobuzul/autocarul a fost anulată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a unui dezastru natural, prestatorul de servicii nu este obligat să vă acopere costurile de cazare.

Călătoria cu autobuzul/autocarul a avut întârziere la plecare

Dacă serviciul regulat de transport cu autobuzul/autocarul pe care l-ați rezervat este amânat sau anulat, societatea de transport cu autobuzul/autocarul sau operatorul terminalului trebuie să vă informeze în legătură cu situația de îndată ce este posibil, nu mai târziu de 30 de minute după ora de plecare prevăzută. În caz de întârziere, trebuie să fiți informat cu privire la ora estimată a plecării de îndată ce aceste informații sunt disponibile.

În cazul în care călătoria cu autocarul/autobuzul pe distanțe lungi (250 km sau mai mult) are o întârziere la plecare mai mare de 2 ore, societatea de transport trebuie să vă ofere posibilitatea de a alege între:

  • rambursarea prețului biletului și, în cazul în care este necesar, transport gratuit către punctul de plecare, în cel mai scurt timp posibil (dacă întârzierea vă împiedică să vă îndepliniți scopul călătoriei) sau
  • asigurarea transportului, în condiții similare, către destinația finală, în cel mai scurt timp și fără costuri suplimentare.

Dacă operatorul serviciului nu vă oferă aceste opțiuni în momentul în care are loc întârzierea, ulterior puteți depune o reclamație și solicita rambursarea biletului, precum și o despăgubire egală cu 50 % din prețul biletului.

Mai mult, dacă durata deplasării (de peste 250 de km) depășește 3 ore, iar plecarea este întârziată cu peste 90 de minute, aveți dreptul la:

  • gustări, mese sau băuturi răcoritoare, proporțional cu timpul de așteptare, cu condiția ca acestea să fie disponibile sau să poată fi livrate în autobuz/autocar sau în autogară
  • cazare, dacă este necesar, pentru cel mult două nopți, la un tarif maxim de 80 EUR pe noapte, precum și transferul către locul de cazare și înapoi la autogară.

Avertisment

Dacă întârzierea a fost cauzată de condiții meteorologice nefavorabile sau de o catastrofă naturală, prestatorul de servicii nu este obligat să vă acopere costurile de cazare.

Bagajele dumneavoastră au fost pierdute sau deteriorate în urma unui accident

Dacă bagajul sau alte obiecte personale sunt pierdute ori deteriorate ca urmare a unui accident de autobuz/autocar într-o călătorie de lungă distanță (250 km sau mai mult), aveți dreptul la despăgubiri. Valoarea exactă a despăgubirilor este stabilită în legislația națională, dar limita maximă nu ar trebui să fie mai mică de 1 200 EUR pentru fiecare bagaj.

În caz de deteriorare sau de pierdere a unui scaun cu rotile sau a unui alt tip dispozitiv de mobilitate, aveți dreptul la despăgubiri pentru înlocuirea sau repararea acestuia.

Ați fost rănit într-un accident de autobuz/autocar

Aveți dreptul la despăgubiri dacă sunteți rănit într-un accident de autobuz/autocar în timpul unei călătorii pe distanțe lungi (peste 250 de km). Valoarea exactă a compensației este stabilită în legislația națională (limita maximă nu ar trebui să fie mai mică de 220 000 EUR pentru fiecare pasager).

Operatorul de transport cu autobuzul/autocarul trebuie, de asemenea, să contribuie la furnizarea primului ajutor, de exemplu prin chemarea ambulanței, și să vă ajute pentru nevoile imediate, inclusiv hrană, îmbrăcăminte și, dacă este necesar, cazare.

Sunteți în întreținerea unei persoane care a fost victima unui accident mortal de autobuz/autocar

Dacă sunteți în întreținerea unei persoane care este victima unui accident de autobuz/autocar mortal, aveți dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile de înmormântare. Valoarea exactă a despăgubirilor este stabilită în legislația națională (limita maximă nu ar trebui să fie mai mică de 220 000 EUR pentru fiecare pasager).

Întrebări şi răspunsuri

Legislația UE

Căutați informații despre normele aplicabile într-o anumită țară?

Contactați administrațiile naționale

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Ultima verificare: 08/03/2024
Partajați această pagină