Pensii suplimentare în străinătate

Pensiile suplimentare se încadrează în schemele de pensii (pentru limită de vârstă, invaliditate, de urmaş) destinate să completeze sau să înlocuiască sistemul de pensii publice.

Avertisment

Înainte de a semna un contract pentru o pensie suplimentară, verificaţi dacă drepturile de pensie pe care vi le acordă sunt afectate de o eventuală mutare/stabilire în străinătate. Dacă efectele sunt negative, contractul este ilegal!

Atunci când renunţaţi la o schemă de pensii suplimentare pentru că plecaţi în altă ţară din UE în interes profesional, aveţi aceleaşi drepturi ca şi persoanele care rămân în continuare în ţara din care aţi plecat, dar au întrerupt plata contribuţiilor (de exemplu, pentru că şi-au schimbat locul de muncă).

Exemplu

Fred a lucrat timp de 8 ani în ţara A, pentru o firmă care îi oferea un pachet generos de pensii suplimentare.

Apoi, la noul loc de muncă pentru care a optat în altă ţară din UE, angajatorul i-a propus un alt pachet de pensii suplimentare.

Fred a renunţat la schema de pensii suplimentare din ţara A, însă asiguratorul i-a spus că drepturile pe care le acumulase până la momentul respectiv se pierd atunci când se mută în altă ţară.

Fred a contactat un centru european pentru consumatori şi a solicitat sprijin juridic. În cele din urmă, fostul asigurator a aprobat menţinerea contribuţiilor în ţara A.

Avertisment

Uneori, companiile private care gestionează pensiile suplimentare penalizează persoanele care se mută în străinătate, refuzând să le plătească pensia, adăugând costuri nejustificate sau solicitând returnarea dobânzii de care a beneficiat asiguratul pe durata contractului.

Aceste practici sunt ilegale! Dacă vă confruntaţi cu o asemenea situaţie, contactaţi cel mai apropiat Centrul european al consumatorilor

Exemplu

Anna a lucrat pentru acelaşi angajator timp de 4 ani în ţara A şi apoi pe toată durata carierei sale în ţara B.

La pensionare, a solicitat pensia suplimentară din ţara A, dar asiguratorul i-a respins cererea, pe motiv că plăţile se cuvin doar asiguraţilor care au rămas în sistem pentru mai mult de 5 ani.

Anna a considerat că a fost discriminată doar pentru că s-a mutat în străinătate. În consecinţă, i-a intentat un proces asiguratorului. Justiţia nu a fost însă de partea sa, pentru că obligativitatea de a rămâne în sistem timp de 5 ani se aplica tuturor asiguraţilor companiei respective, indiferent dacă au plecat sau nu în altă ţară.

Avertisment

Au existat cazuri în care fosta ţară de reşedinţă le-a solicitat cetăţenilor care s-au mutat în străinătate să returneze toate deducerile fiscale de care au beneficiat datorită contribuţiei la pensia suplimentară.

Şi această practică este ilegală: pensia suplimentară a cetăţenilor respectivi trebuie să primească acelaşi tratament fiscal ca şi pensiile suplimentare plătite persoanelor care au domiciliul în acea ţară.

Dacă vă simţiţi discriminat, puteţi solicita ajutor aici.

Întrebări şi răspunsuri

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Ultima verificare: 27/11/2024
Partajați această pagină