Practici tarifare neloiale

Peste tot în UE, vânzătorii trebuie să indice clar prețurile pentru a le permite consumatorilor să compare produsele similare și să aleagă în cunoștință de cauză – indiferent de modul în care sunt ambalate produsele și de numărul de unități conținute într-un pachet.

Companiile sunt obligate prin lege să comunice prețul exact, atunci când își comercializează sau promovează produsele.

Informații complete privind prețul

Prețul indicat într-o ofertă trebuie să includă toate taxele și cheltuielile de expediere. Dacă se prevăd și costuri suplimentare care nu pot fi calculate în avans, trebuie să vi se comunice din start acest lucru.

Caz real

Taxele și cheltuielile trebuie să fie incluse în prețul total.

Stefaan, din Belgia, a găsit o ofertă de zboruri ieftine către Spania pe site-ul unei companii aeriene. Însă, după ce a finalizat rezervarea, a constatat că prețul s-a dublat, deoarece conținea numeroase taxe care nu fuseseră menționate pe parcursul procedurii de rezervare.

Stefaan a cerut informații de la serviciul pentru clienți al companiei aeriene care i-a explicat că prețul inițial era doar indicativ. El a contactat însă și centrul pentru protecția consumatorilor din Belgia care i-a confirmat că, deși companiile aeriene au dreptul de a percepe taxe suplimentare, de exemplu pentru bagaje sau gustări pe durata zborului, acestea trebuie indicate din start (împreună cu orice alte cheltuieli sau taxe adiționale). Toate costurile adiționale care nu sunt opționale, cum ar fi taxele administrative sau comisioanele de plată, trebuie întotdeauna incluse în prețul inițial.

Compania aeriană indică acum toate costurile suplimentare, în mod clar, încă de la începutul procedurii de rezervare.

Când un produs este promovat ca fiind „gratuit”, nu puteți fi obligat să plătiți altceva în afară de costurile pe care le suportați:

  • pentru a răspunde la anunțul publicitar
  • pentru a ridica produsul dintr-un punct de livrare sau pentru a-l primi la adresa pe care o indicați.

Facilitarea comparării – prețul unitar

Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a compara prețurile, nu numai la nivel de marcă, ci și la nivel cantitativ – pentru a vedea, de exemplu, dacă o cutie mare de cereale este mai avantajoasă decât una mică.

Pentru a vă facilita acest calcul, toate produsele trebuie să menționeze atât prețul de vânzare, cât și prețul unitar – de exemplu, pe kilogram sau pe litru. Această informație trebuie să fie clară, lizibilă și ușor de identificat.

Cerința se aplică și în cazul anunțurilor publicitare care menționează un preț de vânzare.

Caz real

Verificați prețul unitar al produsului pe care îl cumpărați

Nadine locuiește în Luxemburg, aproape de frontiera cu Germania și are o fetiță de 5 luni. Dornică să facă economii, ea a început să compare prețurile la scutece în magazinele din Luxemburg și în de cele de dincolo de graniță.

A găsit un comerciant german care vindea pachetul de scutece la același preț ca și un magazin luxemburghez. Însă, când a verificat prețul unitar, Nadine și-a dat seama că pachetul din Germania conținea 140 de scutece, iar cel din Luxemburg doar 90, ceea ce îl făcea mult mai scump. Nadine a decis să cumpere scutece de la magazinul german.

Excepții

Reglementările privind prețul unitar nu se aplică produselor de mai jos, deoarece indicarea unui preț unitar ar putea crea confuzie sau din cauză că produsele respective au o destinație sau natură specială:

  • produsele vândute la distribuitoare automate
  • produse vândute la licitație
  • opere de artă sau antichități.

Afirmații înșelătoare privind reducerea prețurilor

Afirmațiile privind reducerea prețului, cum ar fi „preț redus de la 50 EUR la 25 EUR”, pot induce în eroare în cazul în care prețul de vânzare inițial (cunoscut sub denumirea de „preț de referință”) a fost mărit artificial chiar înainte de reduceri. În toate țările UE, atunci când oferă o reducere, comercianții au obligația să indice ca preț inițial cel mai mic preț aplicat articolului cu cel puțin 30 de zile înainte de anunțarea reducerii de preț.
Aceste informații vă permit, în calitate de consumator, să evaluați dacă reducerea este reală sau nu.

Caz real

Nu vă lăsați păcăliți de reduceri

În timp ce călătorea cu trenul dinspre serviciu spre casă, Basia din Polonia se uita pe site-ul unui magazin online. A găsit o pereche de blugi de firmă scumpi, care i-au plăcut mult. I-a adăugat în coș, dar a decis să îi cumpere mai târziu, în perioada reducerilor. După două săptămâni, a intrat din nou pe site-ul magazinului pentru a face achiziția, dar a fost neplăcut surprinsă. Prețul inițial indicat alături de prețul „redus” care se anunța a fi foarte atractiv era, de fapt, mai mare decât prețul afișat cu două săptămâni înainte de reduceri. Dezamăgită, Basia nu a mai cumpărat blugii.

În conformitate cu normele UE, trebuie să puteți evalua dacă prețul redus este într-adevăr o afacere bună, întrucât vânzătorii trebuie să indice ca preț inițial prețul cel mai scăzut pe care l-au perceput pentru articolul cu preț redus în ultimele 30 de zile.

Discriminarea prin prețuri nu este permisă

Dacă sunteți cetățean al UE, comerciantul nu vă poate cere să plătiți mai mult pentru un produs sau un serviciu doar din cauza naționalității sau a țării de reședință. Anumite diferențe de preț pot fi justificate, dacă se bazează pe criterii obiective, altele decât naționalitatea. De exemplu, din cauza costurilor poștale diferite, livrarea v-ar putea costa mai mult într-o țară decât în alta. De asemenea, comercianții pot stabili prețuri de vânzare diferite de la un punct de vânzare la altul (magazine, site-uri) sau pot rezerva oferte specifice numai pentru o anumită zonă dintr-un stat membru. În baza normelor UE, toate aceste oferte trebuie să fie accesibile consumatorilor din alte țări din UE.

Totuși, diferențele de acces la bunuri și servicii pentru clienții din țări diferite ale UE nu se justifică în niciun caz în următoarele trei situații:

  • vânzarea de bunuri fără livrare fizică – de exemplu, când cumpărați un produs online și îl preluați ulterior de la un magazin, în loc să optați pentru livrarea la domiciliu
  • vânzarea de servicii livrate pe cale electronică (în afară de conținutul protejat prin drepturi de autor) – de exemplu, serviciile de cloud computing sau găzduirea de site-uri
  • vânzarea de servicii furnizate într-un anumit loc – de exemplu, rezervări la hotel, închiriere de mașini, bilete de intrare în parcuri tematice.

Dacă un comerciant care își vinde produsele în diferite țări din UE are mai multe versiuni ale aceluiași site, clienții trebuie să aibă posibilitatea de a alege versiunea pe care doresc să o acceseze. Ei trebuie să aibă posibilitatea să își dea permisiunea de a fi redirecționați către o anumită versiune a site-ului. De asemenea, trebuie să poată să treacă de la o versiune la alta oricând doresc.

Tarifare personalizată

Comercianții cu amănuntul pot utiliza algoritmi pentru a vă urmări comportamentul online și pentru a stabili prețurile în consecință. Scopul este de a stabili prețul unui articol în funcție de cât ați fi dispus să plătiți pentru a-l obține. Această practică nu este ilegală, însă, în calitate de consumator, aveți dreptul la o transparență completă a prețurilor.

În conformitate cu normele UE, comercianții sunt obligați să vă informeze dacă prețul este personalizat pe baza procesului decizional automatizat și a creării de profiluri în funcție de comportamentul de consum.

Caz real

Aveți dreptul de a ști

Ana din România vizitează periodic magazinele sale online preferate, verificând prețurile diverselor articole, indiferent dacă le cumpără sau nu. Pe lângă fluctuațiile de preț, ea observă, de asemenea, că modificarea prețului depinde de dispozitivul pe care îl utilizează. Mai surprinzător, prietenii ei văd prețuri diferite atunci când verifică simultan același site, ceea ce o nedumerește și mai mult.

În conformitate cu normele UE, înainte de a face o achiziție, aveți dreptul de a ști dacă sau când un comerciant utilizează un algoritm pentru a modifica prețul produsului care vă interesează.

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Ultima verificare: 18/03/2024
Partajați această pagină