Meniu

Întrebări şi răspunsuri - Prestații familiale

M-am mutat în Belgia acum 6 luni, pentru studii. Pot solicita prestații pentru concediu de maternitate? Open Încheiat(ă)

NU. În Belgia, doar persoanele care lucrează sau desfășoară activități independente au dreptul la prestații pentru concediu de maternitate ori la indemnizații de maternitate.

Locuiesc în Olanda, însă lucrez în Germania, unde am dreptul la alocații pentru copii. Soțul meu este șomer în Olanda și are, de asemenea, dreptul la alocații familiale, potrivit legislației olandeze. Putem obține prestații familiale atât din Germania, cât și din Olanda? Open Încheiat(ă)

NU. Ar trebui să primiți prestații doar din Germania. În cazuri ca al dumneavoastră, în care partenerii au drepturi la prestații familiale din cel puțin două țări, autoritățile vor stabili țara care ar trebui să le plătească. Prestațiile complete pot fi acordate de o singură țară. Țara în care lucrează unul dintre dumneavoastră va avea întotdeauna responsabilitatea principală pentru plata prestațiilor familiale, spre deosebire de cea în care partenerul primește o pensie sau o alocație de șomaj.

Cu toate acestea, dacă valoarea prestațiilor din Germania este mai mică decât cea la care aveți dreptul în Olanda, autoritățile olandeze vă vor plăti diferența.

Sunt sloven, dar fac zilnic naveta în Austria, unde lucrez. Avem dreptul la alocații pentru copii în Austria, chiar dacă locuim în Slovenia? Open Încheiat(ă)

În principiu, da.

Însă dacă soția lucrează în Slovenia, având astfel dreptul la prestații familiale din această țară, autoritățile vor stabili țara care ar trebui să le plătească. Prestațiile complete pot fi acordate de o singură țară. Astfel, dacă dumneavoastră lucrați într-o țară, iar soția în țara în care locuiesc copiii, prestațiile familiale vor fi plătite de țara din urmă, respectiv Slovenia.

Cu toate acestea, dacă valoarea prestațiilor din Slovenia este mai mică decât cea la care aveți dreptul în Austria, autoritățile austriece vă vor plăti diferența.

Sunt portughez și am fost detașat în Franța acum șase luni, urmând să mai lucrez aici timp de un an. Copilul meu s-a născut acum două luni și locuiește în Porto. Pot obține alocația pentru copii din Franța? Open Încheiat(ă)

NU. Ca lucrător detașat, sunteți afiliat la sistemul de securitate socială din țara de origine, chiar dacă lucrați în străinătate. Aveți dreptul la prestații familiale doar în Portugalia.

Lucrez în Germania, soțul meu lucrează în Elveția și locuim împreună cu copiii noștri în Austria. Din ce țară putem primi alocații pentru copii? Open Încheiat(ă)

Puteți solicita prestații pentru copii din Elveția sau din Germania. Prestațiile complete pot fi acordate de o singură țară. În cazul în care copiii locuiesc într-o țară, iar părinții lucrează în alte două țări, prestațiile vor fi acordate de una din țările în care lucrează părinții, și anume cea care plătește cel mai mult.

Știu că soțul meu, care locuiește în Suedia, încă primește alocații pentru copii, chiar și după ce am divorțat și m-am întors în țara mea de origine, Estonia. Pot obține banii respectivi pentru cei doi copii ai noștri, care locuiesc cu mine? Open Încheiat(ă)

DA. Contactați autoritatea competentă din Estonia și solicitați ca banii să vă fie plătiți direct dumneavoastră, întrucât sunteți cea care întreține copiii.

Sunt șomer. Am dreptul la prestații familiale? Open Încheiat(ă)

Aveți dreptul la prestații familiale în baza legislației aplicabile în țara care vă plătește indemnizația de șomaj, chiar dacă membrii familiei dumneavoastră locuiesc în altă țară din UE. Dacă sunteți lucrător transfrontalier în situație de șomaj, primiți indemnizația de șomaj în țara în care locuiți și nu în țara în care ați fost asigurat ultima dată. În acest caz, țara în care locuiți vă plătește și prestațiile familiale. Dreptul la prestații familiale depinde de legislația fiecărei țări, de aceea vă recomandăm să cereți sfatul instituției locale de securitate socială.

Sunt pensionar. Cine îmi plătește prestațiile familiale? Open Încheiat(ă)

Ca pensionar, primiți, în mod normal, prestații familiale din țara care vă plătește pensia, cu condiția ca și copiii dumneavoastră să locuiască în țara respectivă. Dacă dumneavoastră primiți pensie din cel puțin două țări din UE, iar copiii locuiesc într-o țară diferită de cele care vă plătesc pensia, țara în care ați beneficiat de cea mai lungă perioadă de asigurare are obligația de a vă plăti prestațiile familiale.

Lucrez într-o țară din UE. Soțul meu lucrează tot în UE, dar într-o țară diferită, unde locuiește împreună cu copiii. Ce prestații familiale putem primi? Open Încheiat(ă)

Dacă părinții lucrează în două țări diferite din UE, iar copiii locuiesc într-una dintre aceste țări, plata prestațiilor familiale intră în responsabilitatea țării în care locuiesc copiii. Dreptul la prestații familiale în țara în care lucrați este suspendat până la valoarea prestațiilor acordate de țara în care lucrează soțul și în care locuiesc copiii. Dacă valoarea prestațiilor familiale plătite de țara în care lucrează soțul dumneavoastră și în care locuiesc copiii este mai mică decât în țara în care lucrați dumneavoastră, aceasta din urmă va plăti diferența sub forma unui supliment.

Unde trebuie să solicit prestații dacă membrii familiei mele locuiesc în țări diferite din UE? Open Încheiat(ă)

În general, aveți dreptul la prestații familiale în țara în care lucrați sau în care beneficiați de indemnizație de șomaj. Trebuie să înaintați o cerere instituției competente din țara respectivă, prin intermediul angajatorului dumneavoastră, dacă este necesar. Această instituție va intra în contact cu instituțiile din țara în care locuiesc membrii familiei dumneavoastră, pentru a obține detalii cu privire la componența familiei (numărul de membri, vârsta, adresele etc). Dacă țara în care lucrați nu are competența de a vă acorda prestații, potrivit „regulilor de prioritate", instituția va înainta cererea dumneavoastră către instituția din țara competentă, iar aceasta o va trata ca și cum ați fi depus-o direct acolo.

Am dreptul la prestații familiale pentru același membru de familie și pe aceeași perioadă, în două țări diferite. Pot primi prestații din partea ambelor țări? Open Încheiat(ă)

NU . Nu puteți primi prestații de două ori pentru aceeași perioadă și pentru același membru de familie. Există „reguli de prioritate" pentru a evita cumulul de prestații. Potrivit acestora, dreptul dumneavoastră la prestații în una dintre aceste țări va fi suspendat. Totuși, suspendarea nu este niciodată totală: prestațiile datorate de o țară vor fi suspendate până la valoarea prestațiilor datorate în baza legislației aplicabile în țara care are prioritate. Aceasta înseamnă că, dacă valoarea prestațiilor familiale „suspendate" este mai mare decât prestațiile acordate de țara care are prioritate, țara cu prestații mai mari va trebui să plătească un supliment corespunzător diferenței dintre cele două prestații.

Principalele informații pe această temă

Legislația UE

Ultima verificare: 15/04/2024
Partajați această pagină