Garanții și returnări
Garanția legală
În conformitate cu normele UE, dacă produsele pe care le cumpărați se dovedesc a fi defecte sau dacă nu arată ori nu funcționează conform descrierii, vânzătorul trebuie să le repare sau să le înlocuiască gratuit. Dacă acest lucru este imposibil sau vânzătorul nu poate repara/înlocui produsele într-un termen rezonabil și fără inconveniente semnificative pentru dumneavoastră, aveți dreptul la o rambursare integrală sau parțială. Întotdeauna aveți dreptul la o garanție minimă de 2 ani din momentul în care ați intrat în posesia produselor. Normele naționale din țara dumneavoastră vă pot oferi protecție suplimentară.
Garanția de 2 ani începe de îndată ce primiți produsul.
Dacă un defect devine evident în termen de 1 an de la livrare, nu trebuie să dovediți că acesta a existat încă din momentul livrării. Se pleacă de la principiul că defectul exista, cu excepția cazului în care vânzătorul poate dovedi contrariul. În unele țări din UE, această perioadă în care „se inversează sarcina probei” poate fi de 2 ani.
Produsele achiziționate de la persoane private nu sunt însă acoperite de aceste norme.
Garanții comerciale
Magazinele sau producătorii v-ar putea propune și o garanție comercială suplimentară. Aceasta vă poate oferi un plus de protecție, dar nu poate exclude sau limita drepturile pe care vi le conferă garanția minimă de 2 ani. Condițiile ar trebui să fie precizate în mod clar în certificatul de garanție comercială. Dacă acestea sunt mai puțin avantajoase decât alte eventuale condiții promovate, se aplică cele mai avantajoase.
Caz real
Carla a cumpărat un uscător de păr cu o garanție de 6 luni propusă de vânzător. Pentru că aparatul s-a stricat după 8 luni, Carla l-a dus înapoi la magazin. Vânzătorul i-a spus că nu are dreptul de a solicita despăgubiri, deoarece garanția a expirat. Carla i-a explicat că, în baza legislației UE privind protecția consumatorilor, beneficiază de o garanție de 2 ani, iar garanția de 6 luni oferită de magazin reprezintă doar o protecție suplimentară. Magazinul a acceptat să-i înlocuiască uscătorul de păr.
Caz real
Sabine, care locuiește în Belgia, a cumpărat un smartphone de la un magazin online din Germania. A descărcat o aplicație de numărare a pașilor, dar, întrucât aceasta nu funcționa bine, i-a cerut magazinului să caute o soluție. Acesta nu avea însă nicio răspundere, deoarece contractul de vânzare se aplica numai pentru telefon. Magazinul i-a recomandat lui Sabine să ia legătura cu furnizorul aplicației.
Caz real
Johan a cumpărat un televizor inteligent dar, două luni mai târziu, una dintre aplicațiile preinstalate nu se mai deschidea. El a contactat vânzătorul, care a fost obligat să îi furnizeze actualizarea necesară a software-ului.
Produse de ocazie
Produsele de ocazie cumpărate de la un vânzător profesionist sunt și ele acoperite de garanția minimă de 2 ani. În unele țări din UE, când cumpărați produse de ocazie, puteți conveni cu vânzătorul asupra unei perioade de garanție cu durata sub 2 ani, dar nu mai mică de 1 an. Acest lucru trebuie precizat clar, în momentul achiziționării produselor.
Conținut digital și servicii digitale
Beneficiați de o garanție legală și atunci când cumpărați conținut digital și servicii digitale – materiale video, muzică, aplicații mobile, jocuri video sau abonamente la știri online sau la servicii de stocare în cloud.
Normele se aplică inclusiv în cazurile în care nu plătiți nimic pentru conținutul sau serviciul digital, ci sunteți de acord să vă furnizați datele cu caracter personal pe care furnizorul le utilizează pentru a genera venituri, de exemplu propunându-vă servicii de publicitate direcționată online.
Aveți însă întotdeauna dreptul la garanția minimă de 2 ani, dacă serviciul sau conținutul digital se dovedește a fi defect, nu corespunde descrierii sau nu funcționează conform așteptărilor. Dacă furnizorul nu poate reface conținutul sau serviciul într-un interval rezonabil, în mod gratuit și fără inconveniente pentru dumneavoastră, puteți solicita o reducere a prețului sau rezilierea contractului.
Pentru orice defect al unei achiziții unice care apare în interval de 1 an, se presupune că acesta exista la momentul vânzării, cu excepția cazului în care furnizorul poate dovedi contrariul. Cu toate acestea, aveți la dispoziție o perioadă de cel puțin 2 ani pentru a introduce o reclamație.
Furnizarea continuă
În ceea ce privește furnizarea continuă, cum ar fi cazul serviciilor de stocare în cloud, furnizorul răspunde pentru orice defect care apare pe durata furnizării conținutului sau a serviciului digital (după cum se prevede în contract). În cazul conținuturilor sau al serviciilor digitale furnizate în mod continuu, se presupune că defectul a existat pe tot parcursul acestei perioade.
Furnizorul ar trebui să vă ofere instrucțiuni clare de instalare a conținutului sau a serviciului digital și să precizeze care sunt cerințele tehnice necesare pentru funcționarea acestuia.
Furnizorul ar trebui, de asemenea, să se asigure că primiți actualizările necesare. Pentru conținutul digital sau serviciile digitale furnizate în mod continuu, actualizările ar trebui să fie oferite pe parcursul întregii perioade, după cum se prevede în contract.
Furnizarea de date în schimbul unui conținut sau al unui serviciu
Dacă i-ați oferit furnizorului date cu caracter personal în schimbul unui serviciu sau conținut digital, dar acesta nu funcționează conform descrierii, aveți dreptul de a rezilia contractul, chiar dacă defectul este minor. Furnizorul ar trebui să înceteze să vă mai utilizeze datele personale după rezilierea contractului și să vă ofere opțiunea de a recupera orice conținut pe care l-ați creat (de exemplu, dacă o platformă de comunicare socială precum Facebook vă permite să aveți un cont în schimbul datelor cu caracter personal, al fotografiilor, al materialelor video și al postărilor dumneavoastră, utilizarea acestora de către platforma respectivă ar trebuie să înceteze de îndată ce ați reziliat contractul).
Caz real
Adam a plătit pentru a descărca un film pe televizorul său inteligent. Calitatea sunetului era însă foarte proastă, deși s-a asigurat că televizorul îndeplinea cerințele tehnice. El a contactat furnizorul, care l-a informat că această problemă de calitate nu poate fi remediată. Furnizorul i-a oferit lui Adam două opțiuni: fie să păstreze filmul și să obțină o reducere, fie să renunțe la film și să obțină o rambursare integrală. Adam a ales prima variantă.
Caz real
Alex și-a descărcat pe tabletă o aplicație care-i permitea să asculte muzică în streaming.
Șase luni mai târziu, a primit un e-mail în care se afirma că va fi necesară o actualizare,
dat fiind numărul tot mai mare de utilizatori. În conformitate cu termenii contractului,
clienții existenți puteau beneficia gratuit de actualizare, deși nu erau obligați
să o instaleze.
Însă, după actualizare, viteza de streaming a încetinit semnificativ. Alex a decis
să rezilieze contractul și să își recupereze banii. El are la dispoziție maximum 30
de zile de la data actualizării pentru a face acest lucru.
Dreptul de retragere: perioada de reflecție de 14 zile
Dacă achiziționați un produs sau un serviciu online, prin telefon sau de la un vânzător
la domiciliu (în termeni juridici, este vorba despre un „contract la distanță” sau
un „contract negociat în afara spațiilor comerciale”) aveți dreptul de a vă retrage.
Aceasta înseamnă că puteți anula contractul în termen de 14 zile fără a furniza vreo justificare (așa-numita „perioadă de reflecție”). Pentru produse, aceasta înseamnă 14 zile de
la data livrării, iar pentru servicii 14 zile de la data la care a fost convenit contractul.
Dacă perioada de reflecție expiră într-o zi nelucrătoare, termenul este prelungit
până la următoarea zi lucrătoare.
Unele țări din UE vă acordă 30 de zile pentru a anula un contract încheiat în timpul vânzărilor nesolicitate
la domiciliu sau al excursiilor comerciale.
Costul returnării produselor
Dacă decideți să returnați produsul în perioada de reflecție de 14 zile, răspundeți de costurile de expediere și de ambalare. Singura excepție este situația în care vânzătorul se oferă să plătească. În ambele cazuri, trebuie să fiți informat cu privire la condiții înainte de a cumpăra.
Excepții
Atenție! Perioada de 14 zile nu se aplică următoarelor produse:
- bilete de avion și de tren, bilete la concerte, rezervări la hotel, închirieri de mașini și servicii de catering rezervate pe perioade sau la date determinate
- produse perisabile care expiră rapid, cum ar fi alimentele sau băuturile a căror dată-limită de consum este foarte apropiată
- produse fabricate la comandă sau personalizate în mod clar (de exemplu, un costum făcut la comandă)
- produse sau servicii cu prețuri fluctuante pe piețele mondiale, cum ar fi combustibilul pentru încălzirea locuințelor
- servicii prestate integral, cum ar fi curățarea unei terase, dacă ați fost de acord în mod expres să începeți imediat, admițând astfel că vă pierdeți dreptul de retragere
- înregistrări audio-video sau programe informatice sigilate, precum DVD-urile, pe care le-ați desigilat
- conținut digital online, cum ar fi un cântec sau un film, pe care ați început să-l descărcați sau să îl vizionați în streaming după ce ați convenit în mod expres că vă pierdeți dreptul de retragere de îndată ce începeți vizionarea
- contracte urgente de reparații și întreținere, cum ar fi intervenția unui instalator pentru repararea unui duș.
Avertisment
În unele țări din UE, vă păstrați dreptul de retragere pentru unele dintre aceste produse și servicii, dacă sunt cumpărate în timpul vânzării nesolicitate la domiciliu sau al excursiilor comerciale.Produsele cumpărate de la o persoană fizică nu fac obiectul dreptului de retragere. Prin urmare, verificați statutul vânzătorului (profesionist sau privat) atunci când face cumpărături pe piețele online.
Cine vă poate ajuta
Pentru informații mai detaliate cu privire la drepturile pe care le aveți în baza legislației naționale, consultați secțiunea dedicată garanțiilor legale și garanțiilor comerciale din țara în care ați făcut achiziția.
Alegeţi ţara
Dacă aveți probleme cu anularea unui contract sau cu obținerea unei reparații sau a unei rambursări în altă țară din UE, Centrul European al Consumatorilor din țara dumneavoastră vă poate ajuta.
Dacă nu știți exact ce situație vi se aplică, puteți utiliza instrumentul privind drepturile consumatorilor, care vă ajută să înțelegeți ce drepturi aveți când faceți cumpărături în UE.