Cale de navigare
Actualizare : 06/2012
Ca cetăţean al UE, puteţi călători cu pisica, dihorul domestic sau câinele, atât timp cât acesta are un paşaport european pentru animale de companie. Documentul poate fi emis de orice medic veterinar şi trebuie să ateste că animalul a fost vaccinat împotriva rabiei.
Dacă animalul dumneavoastră de companie nu a împlinit încă 3 luni şi nu este vaccinat împotriva rabiei, consultaţi legislaţia din ţara de destinaţie
English.
Paşaportul european este valabil numai pentru câini, pisici şi dihori domestici. Pentru alte animale de companie (ex. iepuri, canari), verificaţi prevederile legale din ţările în care vă deplasaţi
English.
Dacă transportaţi un animal de companie în Finlanda, Irlanda, Malta sau Regatul Unit, acesta trebuie tratat împotriva teniei Echinococcus. Tratamentul trebuie:
Animalul dumneavoastră de companie trebuie să aibă un microcip electronic (sau un tatuaj lizibil realizat înainte de 3 iulie 2011), care să aibă acelaşi cod cu cel indicat pe paşaport.
Când călătoriţi în alte ţări ale UE puteţi lua cu dumneavoastră animale, plante sau părţi din acestea. Atenţie, totuşi! În majoritatea ţărilor din UE, există reguli stricte referitoare la transportarea speciilor pe cale de dispariţie sau a produselor derivate din acestea. În cazul anumitor specii, veţi avea nevoie de o autorizaţie de transport.
Pentru informaţii detaliate despre speciile vizate, consultaţi baza de date a UE privind comerţul cu specii ale florei şi faunei sălbatice
English. De asemenea, puteţi contacta autoritatea naţională CITES
English
español
français din ţara dumneavoastră.
În cazul în care apar focare de boli ale animalelor, se pot aplica restricţii la nivel local cu privire la transportul animalelor vii şi al produselor de origine animală. Pentru a obţine informaţiile necesare, contactaţi autorităţile veterinare.
Kaya şi-a petrecut vacanţa în Grecia, unde a cumpărat un colier din carapace de broască ţestoasă. La întoarcerea în Malta, un ofiţer vamal i-a solicitat să prezinte autorizaţia pentru transportul acestui produs. Deoarece nu a putut prezenta acest document, colierul i-a fost confiscat. În general, produsele pot circula liber dintr-o ţară a UE în alta. Însă, când este vorba despre anumite specii pe cale de dispariţie, există controale stricte. În viitor, Kaya va şti că trebuie să contacteze în prealabil autoritatea CITES din ţara sa pentru a afla care sunt produsele care necesită autorizaţie.
sau cetăţean al Islandei, Liechtensteinului sau Norvegiei
În acest caz, cele 27 de state membre ale UE + Islanda, Liechtenstein şi Norvegia
În acest caz, cele 27 de state membre ale UE + Islanda, Liechtenstein şi Norvegia