Întrebări şi răspunsuri - Drepturile de securitate socială în alte țări

Dacă sunteţi detaşat în altă ţară din UE, rămâneţi asigurat, timp de până la 2 ani, în cadrul sistemului din ţara în care lucraţi în mod normal.

Înainte de plecare, angajatorul trebuie să solicite eliberarea documentului A1, care vă atestă afilierea la sistemul francez.

În acest mod, evitaţi trecerea de la un sistem la altul când lucraţi în străinătate pe perioade scurte.

DA — Dacă doriţi să lucraţi câteva luni în altă ţară din UE, cea mai bună soluţie este detaşarea în străinătate. Aceasta vă permite să lucraţi în altă ţară, timp de maxim 2 ani, fără să renunţaţi la sistemul de asigurări sociale din ţara în care lucraţi de obicei.

Înainte de plecare, trebuie să solicitaţi eliberarea documentului A1, care vă atestă afilierea la sistemul din ţara de origine.

Uneori, puteţi depăşi perioada de 2 ani, dacă solicitaţi o scutire de la aplicarea acestui termen-limită. Scutirea va fi valabilă pe o durată determinată.

Există 2 posibilităţi:

Dacă celălalt părinte al copiilor dumneavoastră lucrează în ţara de reşedinţă, acesta va plăti contribuţiile pentru persoanele pe care le aveţi în întreţinere la fondul de asigurări de sănătate din ţara respectivă.

Dacă celălalt părinte lucrează în aceeaşi ţară ca şi dumnevoastră sau nu lucrează, va trebui să plătiţi contribuţii la fondul de asigurări de sănătate în ţara în care lucraţi. Veţi avea nevoie de formularul S1 (fostul formular E 106 ) de la casa de asigurări de sănătate din ţara în care lucraţi. Acest formular trebuie trimis casei de asigurări de sănătate din ţara de reşedinţă.

În general, sunteţi asigurat în ţara în care lucraţi. Prin urmare, aceasta răspunde de drepturile dumneavoastră de securitate socială. Nu puteţi face, simultan, obiectul mai multor legislaţii naţionale privind securitatea socială; aşadar, nu veţi mai beneficia de acoperire în ţara de origine. Ţara în care veţi lucra va prelua responsabilitatea cu privire la prestaţiile dumneavoastră. Cu toate acestea, nu vă veţi pierde drepturile obţinute de-a lungul timpului în ţara de origine, cum ar fi drepturile de pensie.

În mod normal, ca lucrător transfrontalier, sunteţi asigurat în ţara în care lucraţi şi, prin urmare, aveţi dreptul la asistenţă medicală acolo. Pentru a beneficia de sistemul de sănătate din ţara în care locuiţi, veţi avea nevoie de formularul S1 (fostul formular E 106 ), emis de casa de asigurări de sănătate din ţara în care lucraţi.

Acest formular vă permite dumneavoastră şi persoanelor pe care le aveţi în întreţinere să vă afiliaţi la sistemul de sănătate din ţara în care locuiţi. Veţi avea astfel 2 carduri de asigurări de sănătate, câte unul pentru fiecare ţară. Astfel veţi putea beneficia de tratament medical în ţara de reşedinţă, ca şi cum aţi fi asigurat acolo.

DA — Dacă locuiţi şi lucraţi în Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Franţa, Grecia, Germania, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia sau Slovenia.

NU — Dacă locuiţi sau lucraţi în Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Italia, Lituania, Regatul Unit, Spania, Suedia, Ţările de Jos sau Ungaria. În acest caz, persoanele pe care le aveţi în întreţinere nu pot avea 2 carduri de asigurări de sănătate. Ele pot beneficia de tratament în ţara în care lucraţi doar dacă:

  • din motive medicale, tratamentul devine necesar pe durata şederii în ţara respectivă (se va ţine cont de natura tratamentului şi de durata preconizată a şederii)

sau

  • există un acord între ţările/autorităţile implicate

sau

  • s-a obţinut o autorizaţie prealabilă, prin utilizarea formularului S2 (fostul formular E 112 ), emis de autoritatea competentă din ţara în care locuiţi.

Mai întâi trebuie să vă înregistraţi în ţara în care lucraţi şi să obţineţi formularul S1 (fostul formular E 106 ) de la casa de asigurări de sănătate. Acest formular vă permite dumneavoastră şi persoanelor pe care le aveţi în întreţinere să vă afiliaţi la sistemul de sănătate din ţara în care locuiţi. Veţi avea astfel 2 carduri de asigurări de sănătate, câte unul pentru fiecare ţară.

Dacă în ultima perioadă de muncă aţi fost lucrător transfrontalier:

  • puteţi continua tratamentul pe termen lung pe care l-aţi început în ţara în care aţi lucrat. Şi persoanele pe care le aveţi în întreţinere au această posibilitate, dacă au început tratamentul în Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia sau Slovenia (de la 1 mai 2014, pe această listă se vor mai adăuga şi Estonia, Italia, Lituania, Spania, Ţările de Jos şi Ungaria).
  • dacă în ultimii 5 ani care au precedat pensionarea aţi muncit cel puţin 2 ani ca lucrător transfrontalier, aveţi dreptul la asistenţă medicală atât în ţara de reşedinţă, cât şi în ţara în care aţi lucrat. În principiu, acest drept le revine şi persoanelor aflate în întreţinerea dumneavoastră. Reţineţi însă că această posibilitate există doar dacă ţara în care locuiţi acum şi cea în care aţi lucrat fac parte din grupul următoarelor ţări: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Portugalia şi Spania.

Dacă doriţi să aveţi un card de asigurări atât în ţara de reşedinţă, cât şi în cea în care aţi lucrat, trebuie să vă înregistraţi, folosind formularul S3, în ţara în care aţi lucrat.

Dacă nu primiţi nicio pensie din ţara de reşedinţă, trebuie să solicitaţi formularul S1 de la autorităţile din ţara care vă plăteşte pensia (dacă sunt mai multe ţări implicate, adresaţi-vă autorităţii din ţara în care aţi lucrat cel mai mult). Formularul S1 vă va permite să vă înregistraţi la casa de asigurări de sănătate din ţara de reşedinţă. De asemenea, veţi avea dreptul la asistenţă medicală în ţara care vă plăteşte pensia, dacă aceasta face parte din grupul: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Luxemburg, Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Spania, Suedia, Ţările de Jos şi Ungaria.

În cazul lucrătorilor transfrontalieri, ţara de reşedinţă răspunde întotdeauna de plata indemnizaţiei de şomaj. În orice caz, veţi beneficia de asigurare în ţara care vă plăteşte indemnizaţia.

Dacă, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări privind coordonarea sistemelor de securitate socială, situaţiei dumneavoastră i se aplică legislaţia unei ţări diferite de cea stabilită în baza vechilor norme, vi se aplică în continuare legislaţia anterioară, atâta timp cât situaţia dumneavoastră rămâne neschimbată, însă doar pe o perioadă de maxim zece ani. Dacă doriţi, puteţi cere să vi se aplice noile reglementări.

Dacă vă pierdeţi locul de muncă, solicitaţi indemnizaţia de şomaj în ţara în care locuiţi.

Drepturile şi cuantumul indemnizaţiei vă vor fi stabilite în conformitate cu normele din această ţară, ţinându-se cont de perioadele de lucru din străinătate.

Pentru a atesta perioadele de lucru în străinătate, trebuie să solicitaţi formularul U1 de la oficiul naţional de ocupare a forţei de muncă din ţara în care aţi lucrat şi să-l transmiteţi instituţiei competente din ţara în care locuiţi.

Dacă vă căutaţi un loc de muncă în ţara în care aţi rămas şomer, vă puteţi înregistra pe lângă oficiul de ocupare a forţei de muncă din ţara respectivă, însă va trebui să vă conformaţi procedurilor şi obligaţiilor din ambele ţări. Totuşi, întrucât prestaţiile de şomaj vi se plătesc întotdeauna de către ţara de reşedinţă, au prioritate obligaţiile şi procedurile valabile în ţara respectivă. O altă posibilitate ar fi să solicitaţi transferul prestaţiilor în ţara în care aţi lucrat anterior, dacă vi se pare că aveţi mai multe şanse să găsiţi un loc de muncă acolo.

Definiţia termenului „lucrător transfrontalier" depinde de contextul în care este folosită - cel al drepturilor de securitate socială sau cel al impozitării. Puteţi fi considerat lucrător transfrontalier din punctul de vedere al drepturilor de securitate socială şi rezident din punct de vedere fiscal.

În contextul drepturilor de securitate socială - sunteţi lucrător transfrontalier dacă lucraţi într-o ţară şi locuiţi în alta, în care reveniţi zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.

În contextul impozitării - depinde de termenii acordului fiscal bilateral încheiat de ţara în care locuiţi şi de cea în care lucraţi.

Majoritatea acordurilor fiscale nu fac referire la acest tip de lucrători, însă unele includ categoria lucrătorilor transfrontalieri, pe care îi definesc ca fiind persoanele care locuiesc şi lucrează în zone de graniţă (de exemplu, la 10, 20 sau 30 km distanţă de frontieră, în funcţie de acord).

Pentru a afla ce impozite trebuie să plătiţi şi în ce ţară, contactaţi parteneriatul transfrontalier al serviciilor europene de ocupare a forţei de muncă (EURES) din regiunea dumneavoastră.

Principalele informații pe această temă

Legislația UE

Ultima verificare: 18/12/2023
Partajați această pagină