Meniu

Tichetul european de parcare pentru persoanele cu handicap - Grecia

Condiții aplicabile

Pe drumurile publice și în parcări, spațiile rezervate persoanelor cu handicap sunt marcate cu simbolul scaunului cu rotile. Nu parcați dacă spațiul este marcat cu numele unei persoane sau cu numărul de înmatriculare al unui vehicul.

Parcarea pe drumuri publice

Utilizarea tichetului european permite staționarea pe drumurile publice sau în zonele rezervate circulației vehiculelor, pietonilor sau animalelor, în funcție de prioritate.

Nu parcați pe drumurile publice unde staționarea este interzisă.

În majoritatea zonelor, dacă parcarea se face contra cost, va trebui să plătiți. Verificați situația la nivel local.

În majoritatea zonelor, puteți parca fără restricții de timp pe drumurile publice unde, în mod normal, parcarea este gratuită dar cu durată limitată. Verificați situația la nivel local.

Nu conduceți și nu parcați în zone pietonale.

Staționarea în parcări

Unele parcări permit staționarea gratuită a vehiculelor care afișează tichetul de parcare pentru persoane cu handicap.

Verificați notificările din parcări sau întrebați un supraveghetor.

Principalele informații pe această temă

Ultima verificare: 19/04/2022
Partajați această pagină