Întrebări şi răspunsuri - Asigurarea în caz de accident în altă țară
Accidentul s-a produs din cauza dumneavoastră
Am avut un accident pe durata unei călătorii în Polonia, iar vina îmi aparţine. Mă întreb care este limita de despăgubire în cazul poliţei mele de asigurare de răspundere civilă: cea din ţara în care este emisă poliţa (Republica Cehă) sau cea din ţara în care s-a produs accidentul (Polonia)?
Contractul dvs. de asigurare prevede o anumită limită de despăgubire, care trebuie să respecte valoarea minimă prevăzută de normele europene sau valoarea prevăzută de normele din Republica Cehă, dacă aceasta este superioară valorii stabilite la nivel european. Dacă daunele depăşesc limita valabilă în Republica Cehă, dar limita din Polonia are o valoare mai mare, se va aplica limita poloneză. Conform prevederilor legislaţiei europene, veţi beneficia de cel mai avantajos nivel de acoperire.
Accidentul s-a produs din cauza altui participant la trafic
Am fost victima unui accident pe durata unei călătorii în Slovenia. Asigurarea mea este emisă în Austria, ţara în care locuiesc. Unde şi cum să depun cererea de despăgubire?
Puteţi depune cererea atât în Slovenia, cât şi în Austria.
Dacă optaţi pentru Slovenia, va trebui să-i trimiteţi cererea asigurătorului persoanei care a cauzat accidentul.
Dacă preferaţi să depuneţi cererea la întoarcerea în Austria, aveţi două posibilităţi:
- să depuneţi cererea la sediul unui reprezentant în Austria al asigurătorului persoanei care a cauzat accidentul (pentru a afla dacă un astfel de reprezentant există şi care sunt datele sale de contact, adresaţi-vă Biroului de carte verde din Austria);
- să depuneţi cererea la organismul austriac de despăgubire.
Asigurătorul dumneavoastră vă poate ajuta să urmaţi oricare dintre aceste proceduri.