Portalul european pentru tineret
Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

Negocierea salariului: De unde să încep?

Pe parcursul carierei, s-ar putea să aveți ocazia de a vă negocia salariul, ceea ce nu este deloc simplu. Vă veți întreba dacă să cereți o sumă mare, riscând să deranjați... Sau să cereți o sumă mică, riscând să vă subevaluați competențele? În articolul de față vă oferim câteva sfaturi de inițiere.

Faceți cercetări

Este util să vă prezentați la negociere având deja în minte un salariu precis – sau un interval salarial – clar, pentru a avea un bun punct de pornire. Dar este important și să vă asigurați că cifra respectivă este realistă, în caz contrar riscați ca negocierea să nu avanseze în direcția pe care o doriți. O metodă excelentă de a obține o imagine clară a scopului pe care ar trebui să vi-l propuneți este să faceți cercetări cu privire la alte posturi similare cu al dumneavoastră și la salariile respective, ca să vă plasați pe o poziție de negociere mai solidă din toate punctele de vedere.

 

Conștientizați-vă valoarea

Poate că vă pricepeți de minune la vânzări. Sau poate că reușiți să tastați 70 de cuvinte pe minut. Poate aveți capacitatea de a prelua o idee și de a o transforma în ceva extraordinar. Indiferent ce competențe aveți, ele vă fac valoros pentru orice companie. În plus, ele reprezentă atuuri puternice într-o negociere, de aceea vă recomandăm să le aveți în vedere când vă pregătiți prezentarea care vă va pune în valoare.

 

Lăsați angajatorul să ia inițiativa

Ca și dumneavoastră, probabil și angajatorul va avea în minte un salariu precis. Cele două valori pot fi asemănătoare, dar la fel de bine ar putea să fie foarte diferite. Dacă lăsați angajatorului inițiativa să dezvăluie primul cifra la care se gândește, veți avea ocazia să vedeți cât de asemănătoare sunt așteptările pe care le aveți și să vă ajustați cerințele salariale dacă doriți.

 

Păstrați-vă detașarea

Veniturile pe care le obținem pot avea un impact major asupra multor aspecte din viața noastră, motiv pentru care negocierea salariului poate fi o experiență cu miză personală puternică. Deși acest lucru este de înțeles, pe de altă parte este important să încercați să vă implicați emoțional cât mai puțin în acest proces. Păstrându-vă calmul și sângele rece, veți reuși să prezentați o imagine profesionistă, cu mari șanse de a impresiona angajatorii. În schimb, emotivitatea poate risca să îndepărteze angajatorul și să vă slăbească poziția de negociere.

 

Nu vă grăbiți 

Negocierea salariului poate fi o experiență intimidantă și stresantă, motiv pentru care puteți fi tentat să o depășiți cât mai repede. Rezistați acestei ispite! Nu vă grăbiți, ci asigurați-vă că discutați toate aspectele pe care le considerați importante. În niciun caz nu este de dorit să rămâneți cu regrete în urma procesului de negociere.

 

Sperăm ca aceste sfaturi să vă ajute să obțineți salariul pe care vi-l doriți. Mult succes la negocieri!

 

Mai multe informații:

Zilele europene ale locurilor de muncă

Drop’pin@EURES

Găsiți un consilier EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

 

Declinarea responsabilității: Vă rugăm să rețineți că nici EURES, nici Comisia Europeană nu promovează site-urile părților terțe menționate mai sus.

 

Articolul a fost realizat în parteneriat cu EURES, Portalul mobilității europene pentru ocuparea forței de muncă.

Publicat: J, 14/03/2019 - 11:04


Tweet Button: 


Info for young people in the western balkans

Ai nevoie de asistență sau consiliere din partea unui expert?

Adresează-ne o întrebare!