Portalul european pentru tineret
Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

Călătorii în Europa

Știai că poți călători în Europa fără viză, timp de 3 luni? Informează-te aici înainte de a pleca!

Începând din decembrie 2009, cetățenii din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Serbia pot călători fără vize în spațiul Schengen al UE timp de 90 de zile pe parcursul unei perioade de 6 luni. Același lucru este valabil și pentru cetățenii din Albania și Bosnia și Herțegovina, începând din decembrie 2010.

 

Ce documente trebuie să iau cu mine?

 

Pentru a călători în țările europene, trebuie să ai un pașaport biometric, dovada asigurării de sănătate și banii necesari pentru a acoperi costul călătoriei și cheltuielile de ședere.

 

Suma de bani diferă de la o țară la alta. Poți consulta aceste informații pe site-ul consulatului sau ambasadei țării pe care dorești să o vizitezi.

 

 

Vize cu intrări multiple

 

Pe de altă parte, în cazul în care călătorești în mod frecvent în statele membre, poți obține o viză cu intrări multiple, cu termen de valabilitate de până la 1 an. Trebuie să îndeplinești anumite cerințe.

 

De exemplu, poți solicita o viză cu intrări multiple, dacă ești student și participi la cursuri de formare, la seminare ori la programe de schimb sau dacă ești sportiv și te înscrii în competiții internaționale.