Portalul european pentru tineret
Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

Obținerea unui permis de ședere pentru a studia în Europa

Dina Filipovic are 29 de ani și s-a născut în Derventa (Bosnia și Herțegovina). A urmat studii de master în Austria, iar în prezent lucrează la Bruxelles (Belgia). Află cum a primit permisul de ședere pentru studenți.

 „După ce am obținut diploma de licență în economie la Sarajevo, am descoperit la un târg educațional câteva programe de studiu foarte interesante în Europa. M-a atras în special un master în domeniul controlului, contabilității și gestiunii financiare, propus de o universitate austriacă. Mi-am depus candidatura și, după un interviu on-line, am fost acceptată.”

 

Așa a început experiența internațională a Dinei. Următorul pas după admiterea la o instituție de învățământ superior din spațiul Schengen a fost obținerea unui permis de ședere pentru studenți.

 

„Am fost la ambasada Austriei din Sarajevo să solicit acest permis, dar, pentru că am fost acceptată în iulie, iar cursurile începeau în septembrie, mi s-a recomandat să depun o cerere direct la Autoritatea pentru imigrație din Austria”, spune Dina. „Am plecat în Austria în luna septembrie cu pașaportul meu și am făcut o cerere de permis de ședere pentru studenți direct acolo. L-am primit după o lună și jumătate.”

 

Pentru a obține permisul de ședere, în afară de scrisoarea de acceptare din partea universității gazdă, trebuie să îndeplinești anumite condiții. De exemplu, trebuie să demonstrezi că ai suficiente resurse pentru a-ți acoperi cheltuielile de subzistență pe durata șederii. „Poți face acest lucru, dovedind că ai o bursă sau un loc de muncă, prezentând un extras de cont din care să rezulte că ai o anumită sumă de bani în bancă sau nominalizând o persoană care își asumă sarcina de a te întreține. Cu alte cuvinte, trebuie să demonstrezi că poți să îți acoperi singur cheltuielile.”

 

În plus, în funcție de țară, poți avea nevoie și de alte documente. „În cazul meu, în Austria, mi-a trebuit o asigurare de sănătate și am încheiat o poliță cu o companie de acolo.”

 

Permisul de ședere pentru studenți este valabil timp de un an și poate fi reînnoit, atâta timp cât îndeplinești condițiile necesare. „Le recomand tuturor tinerilor să meargă în străinătate”, spune Dina. „Această experiență îți oferă multe oportunități de dezvoltare, mai ales în sens profesional. La întoarcere, vei putea să îți ajuți familia și propria țară împărtășind cunoștințele obținute și experiența trăită și prezentând o nouă viziune asupra lucrurilor.”

Publicat: V, 01/07/2016 - 14:40


Tweet Button: 

Linkuri conexe


Info for young people in the western balkans

Ai nevoie de asistență sau consiliere din partea unui expert?

Adresează-ne o întrebare!