Portalul european pentru tineret

Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

European Youth Week 2013
© Eurodesk

Care sunt avantajele mobilității în cadrul Uniunii Europene?

Mobilitatea înseamnă oportunități: șansa de a participa la stagii și schimburi sau de a alege dintre numeroasele oferte de studiu, de muncă ori de voluntariat pe cele care vi se potrivesc cel mai bine.

Uniunea Europeană vă propune numeroase posibilități de a merge în altă țară, pe perioade de timp mai lungi sau mai scurte. Toate informațiile de care aveți nevoie se găsesc pe Portalul european pentru tineret.

 

Stagii

Stagiul este una dintre cele mai bune modalități de a vă familiariza cu mediul de lucru și de a câștiga experiență și competențe pentru viitoarea voastră carieră. Puteți participa la un stagiu, în cadrul unui program de formare profesională, în domenii precum știința și inovarea sau alte domenii care oferă multiple oportunități.

 

Voluntariat

Tot mai mulți tineri din Europa se implică în acțiuni de voluntariat. Vă puteți alătura lor alegând oferta care vi se potrivește. Puteți deveni voluntari on-line, într-o tabără de muncă sau în cadrul Serviciului european de voluntariat.

 

Muncă

Deși în Europa rata șomajului în rândul tinerilor este ridicată, puteți încerca totuși să căutați un loc de muncă în străinătate. Șederea acolo nu trebuie să fie permanentă. Există și oportunități pe termen scurt, cum ar fi munca în regim „au pair” sau sezonier, pe durata vacanței. Indiferent de alegerea pe care o faceți, este bine să vă cunoașteți drepturile legate de muncă înainte de a porni la drum.

 

Studii

O perioadă de studiu petrecută în altă țară poate aduce beneficii educaționale, culturale și personale și, în același timp, poate da un impuls decisiv viitoarei voastre cariere. Pentru a studia în străinătate, nu trebuie neapărat să stați într-o sală de clasă; există și alte modalități de a învăța.

 

În afara Europei

Oportunitățile nu se opresc la granițele Europei; puteți merge și în alte țări din lume, participând la stagii în cadrul schimburilor artistice, la activități de voluntariat și schimburi de tineri.

 

Vă e greu să vă hotărâți?

Pentru a vă ajuta să economisiți timp, Eurodesk vă pune la dispoziție o listă a oportunităților existente la nivel european cu date-limită pentru înscriere în următoarele două luni.

 

Utilizatorii rețelelor de socializare pot consulta și paginile de Facebook și Twitter ale Eurodesk, pentru a afla informații despre oportunitățile oferite tinerilor europeni.