Politicienii aleși în țara ta se reunesc în parlament și decid câte taxe și impozite ai de plătit. Faptul că aspectele legate de impozitare sunt hotărâte de reprezentanții poporului conferă legitimitate taxelor și impozitelor. Acești politicieni pot revizui și modifica ratele impozitelor și alte reguli privind impozitele (denumite „baza de impozitare”).
Află cine decide ce se impozitează în țara ta.
Accesează site-ul național referitor la impozite.
E adevărat că în trecut nu se plăteau impozite și taxe. Numai că asta era în epoca de piatră! Pe vremea aceea, oamenii trebuiau să-și protejeze familia, să vâneze, să își construiască locuința și să facă multe alte lucruri – fără niciun sprijin.
De la omul primitiv la orășean
Treptat, oamenii au început să locuiască împreună în sate, iar apoi în orașe. Aceștia au stabilit un „contract social”, care prevedea sprijin din partea comunității.
Acest sprijin cuprindea construcția de drumuri, educația copiilor, îngrijirea bolnavilor – lucruri care ne fac tuturor viața mult mai ușoară. Pentru a plăti aceste servicii, toată lumea trebuie să contribuie, iar contribuția se face sub forma impozitului.
Ai plecat vreodată undeva cu prietenii?
Data viitoare când faci acest lucru, propune-le tuturor să pună într-o pușculiță niște bani pe care să îi folosiți pentru cheltuieli comune, cum ar fi mâncarea. E mult mai ușor decât să tot calculați cât are de plătit fiecare la restaurant sau la magazinul alimentar! Tot astfel, statul colectează bani pentru a simplifica viețile cetățenilor!
Belgia și România se numără printre țările în care poți preciza donațiile caritabile în declarația de venituri de la sfârșit de an. În acest caz, o parte din suma donată ți se restituie (cu condiția să fi donat unei organizații caritabile înregistrate).
Atât colectarea taxelor si impozitelor cât și combaterea fraudei și evaziunii fiscale sunt responsabilitatea guvernului tău național.
Rolul Uniunii Europene este de a superviza implementarea politicilor fiscale decise de guvernul tau. În același timp, UE este, de asemenea, activa in domenii precum corectitudine fiscală între întreprinderi și TVA.
Dacă ai ales varianta ‘1’, ‘2’ sau ‘4’, poți fi sigur(ă) că alegerea Tinei îi va aduce beneficii lui Lady Lala.
Dacă ai ales varianta ‘3’, probabil că site-ul respectiv pune la dispoziție muzica lui Lady Lala fără permisiunea acesteia.
Dacă ai ales varianta ‘1’ sau ‘3’, poți fi sigur(ă) că alegerea Tinei îi va aduce beneficii lui Lady Lala.
Dacă ai ales varianta ‘2’, probabil că tricoul și căștile ieftine de la piață sunt falsificate.
Un produs care imită un alt produs original (de exemplu pantofi sport) și este vândut apoi este un produs contrafăcut. Nu numai îmbrăcămintea poate fi contrafăcută, ci și muzica, software-ul, medicamentele, piesele de autoturisme și de avioane, jucăriile, aparatura electronică etc.
Pentru că Lady Lala își înregistrează propriile albume, se consideră că muzica respectivă „îi aparține”. La acest lucru ne referim prin termenul de „drepturi de proprietate intelectuală”.