Politica agricolă a UE (politica agricolă comună) servește mai multor scopuri:
Politica agricolă a UE a evoluat în mod considerabil în ultimele decenii, pentru a-i ajuta pe agricultori să facă față unor noi provocări și pentru a ține cont de schimbările intervenite la nivel de atitudine publică. Datorită reformelor succesive, agricultorii pot acum să își organizeze producția în funcție de cererea de pe piață și nu de deciziile luate la Bruxelles.
Cele mai recente reforme, întreprinse în 2013, pun accent pe:
De asemenea, reformele își propun:
Producția mondială de alimente va trebui să se dubleze până în 2050, pentru a face față creșterii populației și cererii tot mai mari de produse de origine animală, ținând cont, în același timp, de efectele schimbărilor climatice (pierderea biodiversității, deteriorarea solului și a calității apei).
Politica noastră își propune să le ofere agricultorilor consiliere în materie de investiții și inovare pentru a-i ajuta în această misiune.
Agricultura este unul dintre domeniile de acțiune în care țările UE au convenit să-și pună în comun atât responsabilitatea, cât și finanțarea publică. Aceasta înseamnă că sprijinul politic și financiar nu este gestionat de fiecare țară în parte, ci de UE în ansamblu.
Ponderea cheltuielilor agricole în bugetul UE a scăzut foarte mult (de la nivelul record de aproape 70 % în anii '70 la 38 % în prezent). Această evoluție reflectă atât extinderea celorlalte responsabilități ale UE, cât și faptul că reformele întreprinse au făcut posibilă realizarea de economii. Din 2004 și până azi, UE a primit în rândurile sale 13 noi state, fără ca aderarea acestora să antreneze o creștere a fondurilor alocate agriculturii.