Direct la conținutul principal

Ce este un An european?

Fiecare An european este o ocazie de a sensibiliza publicul și autoritățile și de a discuta pe marginea anumitor teme, în și între țările UE. Aducând în atenția guvernelor naționale o anumită chestiune, un An european urmărește atât să informeze, cât și să schimbe atitudini.

Comisia Europeană propune tema fiecărui An european, care este apoi adoptată de Parlamentul European și de guvernele statelor membre ale UE. Deși inițiativa a fost lansată în urmă cu aproape 40 de ani, nu toți anii au neapărat o temă.

De ce avem nevoie de Anii europeni?

În cadrul multor Ani europeni se oferă finanțare suplimentară proiectelor locale, naționale și transfrontaliere care abordează tema anului.

De asemenea, prin intermediul Anilor europeni, instituțiile UE și guvernele naționale transmit un mesaj politic clar, prin care se angajează să țină cont de tema în cauză în elaborarea politicilor viitoare. În unele cazuri, Comisia poate propune noi acte legislative în domeniul respectiv.

Care sunt temele?

Anii europeni se organizează din 1983. Iată câteva dintre cele mai recente ediții, inclusiv cea din acest an:

2023-2024Anul european al competențelor

Peste tot în Uniunea Europeană se vor organiza evenimente și activități pentru a-i ajuta pe oameni să-și dezvolte competențele necesare pentru a obține locuri de muncă de calitate și pentru a ajuta întreprinderile să rezolve problema deficitului de competențe. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorii vor putea să descopere numeroase oportunități, să facă schimburi de experiență și de perspective și să afle ce inițiative și posibilități de finanțare propune UE pentru a-i ajuta.

2022Anul european al tineretului

Pentru tinerii europeni, anul 2022 a adus numeroase oportunități de a se implica în activități civice și de învățare, de a cunoaște oameni, de a descoperi alte culturi, de a-și îmbunătăți perspectivele de angajare, de a-și face cunoscute ideile... 

2021Anul european al căilor ferate

Evenimente și inițiative care promovează transportul feroviar ca mod de transport durabil, inovator și sigur și îi evidențiază beneficiile pentru oameni, economie și climă.

2018Anul european al patrimoniului cultural

Descoperiți cele aproximativ 23 000 de evenimente organizate în întreaga Europă pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la patrimoniul cultural al Europei și la valoarea sa ca resursă, pentru a-l proteja și pentru a-i garanta durabilitatea.

2015Anul european pentru dezvoltare

Evenimentele pe această temă i-au informat pe europeni în legătură cu cooperarea pentru dezvoltare, încurajându-i să se implice în domeniu. Ele au reliefat în același timp faptul că dezvoltarea țărilor mai sărace aduce beneficii nu doar cetățenilor lor, ci și europenilor.

2013-2014Anul european al cetățenilor

Dialogurile cu cetățenii sunt una din realizările majore ale acestui An european, care a fost dedicat încurajării publicului să se implice în construirea unei Uniuni Europene mai puternice și mai politice.