EU PROTECTS > Sănătatea noastră > Menținerea ritmului constant: cum vindecă UE inimi cu ajutorul unor tratamente inovatoare

„Inima mea bate normal pentru prima dată. Operația mi-a oferit într-adevăr o nouă perspectivă.”

Pieter Kappelhof

Pieter, în vârstă de 54 de ani, s-a născut cu o afecțiune cardiacă din cauza căreia se producea o scurgere la nivelul uneia din valvele sale. Era epuizant să urce scările, să alerge până la stația de autobuz – sau chiar să depună orice efort fizic minim. Chiar și în urmă cu câțiva ani, obținerea unei noi valve cardiace ar fi presupus intervenții chirurgicale de urmărire sau administrarea de medicamente pentru tot restul vieții. Cu toate acestea, o nouă cercetare inovatoare, finanțată de UE, a permis medicilor să înlocuiască valva cardiacă deteriorată a lui Pieter, permițându-i acestuia să ducă o viață sănătoasă și activă.

Aflați mai multe informații despre povestea lui Pieter și despre cei care lucrează la o nouă abordare prin care pacienții din întreaga UE să poată avea acces la tratamente medicale mai eficiente.

Menținerea ritmului constant: cum vindecă UE inimi cu ajutorul unor tratamente inovatoare

Majoritatea dintre noi considerăm că a avea o inimă sănătoasă este ceva obișnuit. Însă pentru mulți care suferă de boli cardiace, aceasta este un lux. În ultimii 6 ani, în cadrul a două studii clinice finanțate de UE, a fost dezvoltată o valvă cardiacă umană, care a îmbunătățit deja viețile multor pacienți din întreaga Europă.

Defilați pentru a continua

Prof Axel Haverich

Facultatea de Medicină din Hanovra

Germania

„Mi-am început cercetările în domeniul transplanturilor de valve cardiace în urmă cu câteva decenii, însă cu sprijinul UE, echipa mea a testat o nouă tehnică. Am început să eliminăm celulele din valvele cardiace umane donate, în speranța că aceste valve „decelularizate” vor avea mai puține șanse să fie respinse de sistemul imunitar uman.”

„Ne-am propus să testăm o nouă tehnică de transplant de valvă cardiacă. Am sfârșit prin a face o descoperire semnificativă.”

 - Prof. Axel Haverich

Dr Ramadan Jashari

Banca Europeană de Omogrefe

Belgia

„Pregătim, evaluăm, depozităm și distribuim valve cardiace umane spitalelor din întreaga Belgie și din celelalte țări europene. Colaborăm îndeaproape cu echipele medicale sprijinite de UE, care studiază o nouă tehnică de transplant cu valve cardiace donate. Înainte de a ajunge în mâinile acestor echipe, valvele sunt prelucrate de bănci de țesuturi ca a noastră și sunt tratate de laboratoare specializate, precum Corlife, prin tehnici noi.”

„Evaluăm valvele cardiace umane donate, utilizate în cadrul proiectelor cu finanțare UE.”

 - Dr. Ramadan Jashari

Nicolin Heister

Laboratorul Corlife

Germania

„Primim inimi donate de la bănci de țesuturi, precum Banca Europeană de Omogrefe. Apoi, eliminăm celulele din valvele donate. Acest proces trebuie demarat în termen de 100 de ore din momentul în care inima a încetat să bată.”

„În cadrul programului de cercetare finanțat de UE, clinicile medicale selectate utilizează valvele prelucrate pentru a testa acest nou transplant de valvă cardiacă.”

„Din momentul în care primim o valvă cardiacă donată, avem foarte puțin timp la dispoziție pentru a începe procesul de decelularizare.”

 - Nicolin Heister

Dr Marta Sitges

Spitalul clinic din Barcelona

Spania

„Clinica mea din Spania este implicată într-un studiu pan-european în domeniul valvelor cardiace, împreună cu alți cardiologi din Țările de Jos, Germania, Belgia, Regatul Unit și Italia. Majoritatea pacienților reacționează extrem de pozitiv.”

„Cu ajutorul acestei noi valve, se pot evita complicațiile asociate de obicei valvelor pe care le-am utilizat până în prezent.”

 

„Monitorizez pacienții care participă la studiile clinice pentru a vedea cât de bine funcționează valva după operație.”

 - Dr. Marta Sitges

Pieter Kappelhof

Olanda

„M-am născut cu o scurgere la nivelul valvei aortice. Fără un transplant de inimă, exista riscul să sufăr un anevrism – atunci când inima ți se rupe, ca să spun așa, decesul survenind în câteva minute.”

„Am primit o valvă nouă pe 19 octombrie 2017. Și cu toate că au existat ulterior unele complicații, acum pot să alerg, să merg pe bicicletă, precum și să joc fotbal cu cei doi fii ai mei.”

„În urma operației nu mă mai simt condiționat de inima mea.”

 - Pieter Kappelhof

 

Știați?

65.000

Numărul operațiilor de înlocuire a valvelor cardiace realizate anual în Europa pentru a trata bolile congenitale sau dobândite ale valvelor aortice.

O valvă cardiacă „fără celule”

Valvele decelularizate au fost dezvoltate în cadrul unui studiu clinic european privind aplicarea valvelor cardiace regenerative (ESPOIR) și au fost testate în cursul proiectului ARISE, finanțat de UE, referitor la înlocuirea valvei aortice. Acestea sunt preconizate să reducă riscul de respingere a transplantului și este posibil să reziste pe întreaga durată de viață a pacientului.

Două proiecte finanțate de UE, un succes transfrontalier

ESPOIR și ARISE au reunit cercetători, cardiologi și chirurgi din șapte țări europene (Germania, Italia, Belgia, Țările de Jos, Elveția, Regatul Unit și Moldova).

260

Numărul pacienților care au primit noua valvă (decelularizată) în cadrul studiilor clinice, începând din anul 2012. Odată finalizate studiile clinice, noua valvă cardiacă va fi disponibilă la nivelul întregii UE. Această disponibilitate va depinde de decizia fiecărei țări, precum și de reglementările naționale.

99%

Procentul pacienților cu transplant de valvă cardiacă de ultimă generație, ce nu necesită operație de înlocuire, afecțiunea acestora urmând să fie monitorizată îndeaproape în următorii 10 ani.

7,7 miliarde de euro

Suma alocată proiectelor în domeniul sănătății, schimbărilor demografice și bunăstării în perioada 2014-2020 din totalul finanțării UE pentru cercetare și inovare. Pe lângă transplanturile de valve cardiace, aceste fonduri sunt direcționate către inimi hibride, autonomie activă asistată și altele.

CINE SUNT CEILALȚI EROI CARE NE PROTEJEAZĂ SĂNĂTATEA?

Unii dintre ei pot chiar să provină din țara dumneavoastră.

Grație conexiunilor create de UE, există o rețea de eroi locali care colaborează pentru a ne proteja împotriva amenințărilor la adresa sănătății, a produselor nesigure, a efectelor schimbării climei și multe altele. De la medici, până la experți financiari, de la grăniceri, până la specialiști în mediu, descoperiți sprijinul pe care UE îl asigură eroilor locali din țara dumneavoastră.