Beneficiază de formare

Splendid!
Ne bucurăm să vedem că sunteți pasionați de
Formare
Vizualizați toate pasiunile
ABILITĂȚILE MELE. VIAȚA MEA.

Urmați un program de formare, dobândiți competențe importante și pregătiți-vă pentru viitor

După școală

Am terminat școala, însă trebuie să continui să învăț. Prin dezvoltarea competențelor reușesc să țin pasul cu schimbările, să mă adaptez provocărilor profesionale și să îmi sporesc capacitatea de inserție profesională. Pentru a mă sprijini în acest sens, UE finanțează oportunități de formare prin Fondul social european și prin programe ca Erasmus+, oferindu-mi șansa de a-mi valorifica la maximum cariera.

Viitorul digital

Codarea mă derutează sau sistemele de tip big data mă pun în încurcătură? Pentru a mă pregăti să lucrez într-o lume tot mai digitalizată, pot efectua un stagiu practic în domenii care variază, de la noțiuni de bază în materie de TIC până la securitate cibernetică, prin intermediul schemei de stagii a UE „Oportunitatea digitală”.

Învățare aplicată

Poate că o formare practică este mai potrivită pentru mine? De la agricultură până la comerțul cu flori, există o întreagă serie de domenii care oferă ucenicii. Dacă vreau să dobândesc experiență la locul de muncă și să beneficiez de o formare de înaltă calitate printr-un stagiu sau printr-o ucenicie, pot găsi o oportunitate prin programele „Garanția pentru tineret” sau „Erasmus+”

REVENIRE LA FUNDAMENTE

Să citești o rețetă, să numeri restul la magazin, să folosești internetul – toate acestea pot fi dificile dacă nu dispui de competențe de bază. În jur de 70 de milioane de europeni întâmpină probleme în ceea ce privește citirea, scrierea, calcularea sau utilizarea instrumentelor digitale. Pentru a mă aduce la zi, pot urma un curs din cadrul parcursurilor de actualizare a competențelor, prin care să dobândesc competențele de bază necesare pentru a-mi îndeplini potențialul.

CLAR CA LUMINA ZILEI

Prin Cadrul european al calificărilor (CEC), persoanele din întreaga UE îmi pot înțelege calificările, ceea ce înseamnă că îmi pot continua formarea în siguranță, știind că realizările mele vor fi recunoscute în orice țară în care doresc să mă stabilesc. Pot să îmi prezint competențele și calificările în Europass, astfel că pot să îmi depun cu ușurință candidatura pentru un loc de muncă sau un program de formare în orice țară din UE.

Cum funcționează

Lumea se schimbă rapid și, prin urmare, competențele și calificările necesare pentru a-mi îndeplini sarcinile de serviciu se schimbă la rândul lor. Pentru a mă sprijini să țin pasul cu schimbările, UE colaborează îndeaproape cu guverne naționale, cu sindicate, angajatori și furnizori de servicii educaționale pentru a îmbunătăți în prezent calitatea formării mele și pentru a înțelege care competențe vor fi importante pe viitor. Fondul social european și Garanția pentru tineret oferă oportunități de formare sau de dezvoltare a carierei – indiferent că este vorba despre teorie sau despre practică. Totodată, programul „Erasmus +” are alocate în buget 14,7 miliarde EUR pentru stagii, ucenicii, programe de schimb și educație, sprijinindu-mă în menținerea competențelor la zi și a CV-ului meu atractiv pentru angajatori. 

    Știați că?

    93 de milioane

    /euandme/file/709_rotraining.png

    Numărul europenilor înscriși într-o formă de învățământ, de la cel primar la cel postuniversitar.

    21 %

    /euandme/file/708_rotraining2.png

    Procentul din lucrătorii din UE care consideră că în următorii cinci ani competențele lor vor fi depășite.

    43 %

    /euandme/file/707_rotraining3.png

    Procentul din cetățenii europeni care nu dispun de competențe digitale de bază.

    58 %

    /euandme/file/706_rotraining4.png

    Procentul din studenții europeni din învățământul secundar superior care învață 2 sau mai multe limbi străine.

    Bine gândit

    /euandme/file/705_rotraining5.png

    Pot să îmi dezvolt competențele de soluționare a problemelor, de gândire critică și pe cele lingvistice dacă mă înscriu într-un program european de schimb, precum Erasmus+ sau Corpul european de solidaritate.

    Director's Video

    /euandme/file/cheia-un-scurtmetraj-euandme-regizat-de-valerie-muller-%C8%99i-angelin-preljocaj_roCheia: un scurtmetraj #EUandME regizat de Valerie Muller și Angelin Preljocaj

    Cheia, regizat de Valerie Muller și Angelin Preljocaj

    Dezastrele lovesc în timpul unei inspecții de siguranță neanunțate pe un șantier. Muncitorii trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva problemele - dar nu toată lumea este prezentă...

    /euandme/file/cheia-un-scurtmetraj-euandme-regizat-de-valerie-muller-%C8%99i-angelin-preljocaj_roCheia: un scurtmetraj #EUandME regizat de Valerie Muller și Angelin Preljocaj

    /euandme/file/cheia-trailerul-oficial-euandme_roCheia: trailerul oficial #EUandME

    /euandme/file/%C3%AEn-culisele-filmului-cheia-un-scurtmetraj-euandme_roÎn culisele filmului Cheia: un scurtmetraj #EUandME

    Povești #EUandME

    The story of Vincenzo and Katrin

    #EUandME Thanks to the EU they were able to utilise the Erasmus for Young Entrepreneurs initiative to launch their start up and expand abroad.

    You might want to read these

    Living the dream; I became a dolphin trainer in the Caribbean.

    While at secondary school, Marielle Robien got a work placement in a zoo on the island of Tenerife. To be able to go, she applied for financial support via Erasmus. Thanks to the experience she gained, Marielle is now living her dream, which is working as a dolphin trainer in Punta Cana in the...

    "How participating in European study and work programmes for young people has affected me personally and professionally"

    When Skevi was still in secondary school, she took part in the EU’s Comenius programme, starting an ongoing and ever-evolving journey. With the help of European programmes, she has lived and worked in Spain and Luxembourg and has travelled to a total of 16 European countries. This is the 29-year...

    "I am an Erasmus child"

    Rebekka's parents met while studying abroad in France. Both her parents took advantage of the ERASMUS scheme, enabling them to spend a semester abroad. This EU programme allows students to live, study or complete an internship in a European country for a period of 3 to 12 months. Not only did...

    Ce altceva vă mai pasionează?

    Vrei să deschizi o cafenea cu pisici sau să devii un critic profesionist de vin?

    În UE, oportunitățile așteaptă să fie folosite.

    În ce țară va fi următorul meu loc de muncă?Eu ce am de câștigat?

    Aruncă o privire dacă îți dorești să te dezvolți: