Găsește un loc de muncă

Splendid!
Ne bucurăm să vedem că sunteți pasionați de
Găsirea unui loc de muncă
Vizualizați toate pasiunile
AMBIȚIA MEA. VIAȚA MEA.

Găsiți un loc de muncă bun sau obțineți consiliere în acest sens

Pașii următori

Fie că am terminat de curând un curs sau doar am părăsit un loc de muncă, este normal să mă întreb ce să fac de acum încolo. De altfel, nu sunt singurul: aproximativ 6,3 milioane de tineri europeni sunt în aceeași situație. Programul „Garanția pentru tineret” al UE urmărește să îmi asigure o ofertă de angajare, de formare, un contract de ucenicie sau un stagiu în termen de 4 luni de la intrarea în șomaj sau de la ieșirea din sistemul de învățământ. Îmi pot depune candidatura prin intermediul serviciului public național pentru ocuparea forței de muncă sau printr-un alt organism, pentru a da un impuls carierei mele sau pentru a reuși să mă întorc la studii.

Schimbarea direcției

Potrivit estimărilor, am toate șansele să îmi schimb cariera de peste 5 ori pe parcursul vieții mele profesionale. Fiecare nou început aduce cu sine nevoia de reinstruire în vederea dobândirii competențelor relevante noului domeniu de activitate. Indiferent dacă am nevoie de noi cunoștințe practice sau de o calificare suplimentară, îmi pot depune candidatura pentru a urma cursuri de formare prin intermediul Fondului social european.

Locuri de muncă fără frontiere

Aveți chef de hoinărit? Nu mă limitez la țara mea de origine atunci când caut un loc de muncă; întreaga UE îmi deschide porțile. Cu peste 2 300 de locuri de muncă vacante disponibile online, „Primul tău loc de muncă EURES” mă poate ajuta să încep o carieră într-o altă țară, îmi poate oferi un consilier dedicat și îmi poate sugera oportunități de angajare care mi s-ar potrivi. Programul îmi poate chiar finanța deplasarea dacă obțin un interviu în străinătate.

EFORTUL MEU FACE DIFERENȚA

Munca de birou nu se potrivește tuturor. Dacă mă atrage mai mult ideea de a reconstrui o școală sau de a oferi asistență solicitanților de azil abia ajunși în UE, atunci aș putea să iau în calcul să îmi depun candidatura pentru Corpul european de solidaritate. Programul oferă oportunități plătite și de voluntariat în cadrul unor proiecte în întreaga Europă, deci ce mai aștept?

LUCRUL PENTRU EUROPA

Îmi place foarte mult UE și vreau să mă alătur celor 55 000 de cetățeni care o fac să funcționeze – se pare că mi s-ar potrivi o carieră într-o instituție a UE! Având sedii peste tot în Europa, precum și în epicentrele Bruxelles sau Luxemburg, instituțiile îmi oferă șansa de a lucra cu o echipă în care diversitatea este pe primul loc pentru a găsi soluții la unele din cele mai urgente provocări cu care ne confruntăm la nivel de societate. Pot vizita Oficiul European pentru Selecția Personalului pentru a afla mai multe despre posturile disponibile.

Oportunitatea bate la ușă

Ați identificat o nișă pe piață? V-ați dorit dintotdeauna să fiți șeful? Dacă am o idee strălucită și spirit antreprenorial din belșug, atunci UE mă poate ajuta să îmi demarez propria afacere. Țările din UE sunt încurajate să atingă anumite ținte, inclusiv să le permită antreprenorilor să își înființeze propria afacere în maximum 3 zile lucrătoare, la un cost de cel mult 100 de euro. De asemenea, finanțele nu trebuie să îmi dea dureri de cap – pot explora oportunitățile de finanțare prin intermediul Startup Europe Club și pot beneficia de sprijin pentru extinderea și dezvoltarea afacerii mele prin intermediul Startup Europe Partnership

Cum funcționează

Fiind tânăr, poate fi o provocare să găsesc o carieră. Totuși, UE este aici pentru a mă sprijini în vederea căutării unui loc de muncă, fie prin programul „Garanția pentru tineret”, care a oferit oportunități pentru peste 3,5 milioane de tineri anual începând din anul 2014, fie prin alte programe și inițiative. Datorită acestor programe, numărul șomerilor tineri din UE a înregistrat deja o scădere cu 1,6 milioane comparativ cu anul 2013. Dacă am motivația și entuziasmul necesare, atunci UE îmi poate oferi competențele necesare pentru a mă implica și a-mi găsi un loc de muncă. 

    Știați că?

    2 milioane

    /euandme/file/718_rofinding-job.png

    Cifra cu care a scăzut numărul șomerilor europeni față de anul 2013.

    8,8 miliarde EUR

    /euandme/file/717_rofinding-job2.png

    Bugetul UE alocat creșterii gradului de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor în regiuni unde rata șomajului în cazul acestei categorii depășea 25 %.

    11 milioane

    /euandme/file/716_rofinding-job3.png

    Numărul de tineri cărora le-au fost oferite oportunități prin intermediul „Garanției pentru tineret”.

    4 luni

    /euandme/file/715_rofinding-job4.png

    „Garanția pentru tineret” urmărește să asigure tinerilor o ofertă de angajare de bună calitate, formare continuă, un contract de ucenicie sau un stagiu, în termen de 4 luni de la intrarea în șomaj sau de la terminarea studiilor.

    Director's Video

    /euandme/file/cheia-un-scurtmetraj-euandme-regizat-de-valerie-muller-%C8%99i-angelin-preljocaj_roCheia: un scurtmetraj #EUandME regizat de Valerie Muller și Angelin Preljocaj

    Cheia, regizat de Valerie Muller și Angelin Preljocaj

    Dezastrele lovesc în timpul unei inspecții de siguranță neanunțate pe un șantier. Muncitorii trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva problemele - dar nu toată lumea este prezentă...

    /euandme/file/cheia-un-scurtmetraj-euandme-regizat-de-valerie-muller-%C8%99i-angelin-preljocaj_roCheia: un scurtmetraj #EUandME regizat de Valerie Muller și Angelin Preljocaj

    /euandme/file/cheia-trailerul-oficial-euandme_roCheia: trailerul oficial #EUandME

    /euandme/file/%C3%AEn-culisele-filmului-cheia-un-scurtmetraj-euandme_roÎn culisele filmului Cheia: un scurtmetraj #EUandME

    Povești #EUandME

    I now have a stable job that suits me perfectly

    Mariane had some difficulty finding a job in social work after finishing her degree. She registered with Pôle Emploi, a French governmental agency that supports unemployed people, and benefitted from Intensive Youth Support, a scheme co-funded by the European Social Fund. Thanks to the scheme, Mariane has now found a job in her chosen field.

    You might want to read these

    Odyssey of ‘Pušku pušku’ chairs: How the bean bag became stylish furniture

    When a resident of Vilnius, Remigijus Balčiūnas created his first bean bag chair 10 years ago hoping to surprise guests with an unusual, yet cosy element in his sitting-room. Today the products of Remigijus’ bean bag chairs company are presented at international exhibitions and adorn the homes...

    From gaming to a successful high-tech company

    Matej Vengust's long-standing interest in new technologies and inspiration in bold ideas and computer games led him to assemble a team to create a VR platform. He soon realised that the platform could have uses beyond gaming and the Nervtech start-up was born, with Matej as its co-founder and...

    From Madrid to Copenhagen: ‘’To me, it was just a country far to the north’’

    It has been 7 years since Cristina Giron Delgado replaced warm Madrid with rainy and foreign Denmark. It started with a course at the Technical University of Denmark which led to a permanent job. Now she is also the founder of the SOMOS organisation that helps NGOs in Denmark.

    Ce altceva vă mai pasionează?