La categoria consultanță juridică, putem evalua:

  • dacă există deja legislație UE cu privire la subiectul abordat de proiectul de inițiativă;

  • dacă proiectul de inițiativă poate satisface criteriile de înregistrare, inclusiv dacă se află în sfera de competențe a Comisiei; dacă da, ce prevedere sau prevederi din Tratat îi conferă Comisiei aceste competențe;

  • dacă alți organizatori au solicitat în trecut înregistrarea unor inițiative similare sau aproape identice și dacă au avut sau nu succes.

La categoria consultanță pentru organizarea de campanii și/sau pentru strângerea de fonduri, putem evalua:

  • rețelele de care dispuneți;

  • baza dumneavoastră de voluntari;

  • resursele umane și financiare;

  • strategiile de comunicare;

  • accesul la fonduri, etc.

Atenție! Nu redactăm proiecte de inițiative pentru organizatori și nu îi sprijinim efectiv în realizarea campaniilor sau în strângerea de fonduri.

Dacă doriți doar câteva informații despre procesul asociat Inițiativei cetățenești europene, în general, vă invităm să consultați secțiunea „Resurse” a acestui site și/sau site-ul Inițiativei cetățenești europene.

Consiliere

Dacă aveți nevoie de consiliere, trimiteți întrebarea (întrebările) dumneavoastră completând formularul de mai jos. Vi se va cere să completați un scurt chestionar. Vă mulțumim.

Trimiteți o solicitare

Pentru a ne putea solicita consiliere, trebuie să vă conectați sau să vă creați un cont.

Distribuiți această pagină