European Youth Portal

Information and opportunities for young people across Europe.

© fotolia.com

Ştiinţa este şi pentru fete!

În Europa, fetele sunt prea puţin reprezentate în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi cercetării, deşi la şcoală se descurcă la fel de bine ca şi băieţii. Să nu lăsăm talentul lor să se irosească: ştiinţa are nevoie şi de fete!

Urmând o carieră în domeniul ştiinţei, tehnologiei sau ingineriei, fetele ar putea fi la  originea următoarei descoperiri ştiinţifice de anvergură. Pentru a le ajuta să afle ce domeniu ştiinţific li se potriveşte, Comisia Europeană a lansat campania Ştiinţa le stă bine fetelor.

 

Ce pot face fetele pentru ştiinţă?

Răspunde la quiz pentru a afla către ce domeniu ştiinţific te-ai putea orienta. Dacă dorești şi mai multe informaţii, urmărește când ajunge în ţara ta expoziţia itinerantă „Ştiinţa le stă bine fetelor”. Rupe stereotipurile şi dovedește lumii întregi că ştiinţa este şi pentru fete.

Lucrând în acest domeniu, poți îmbunătăţi vieţile oamenilor. Imaginează-ţi cât de bine te-ai simţi ştiind că muncești pentru a proteja mediul, pentru a hrăni populaţii întregi sau pentru a combate sărăcia. Cu ajutorul ştiinţei îți poţi folosi imaginaţia şi creativitatea pentru a concepe ceva la care nimeni nu s-a mai gândit, îți poți pune întrebări şi poţi oferi răspunsuri care îți îmbogăţesc cunoştinţele.

Toate disciplinile ştiinţifice îți pot oferi oportunităţi imense. Urmând o carieră de cercetător, ai şansa de a călători în lumea întreagă şi de a lucra cu o echipă internaţională.

 

Știința are nevoie de ideile, de inspirația și de pasiunea ta – știința are nevoie de TINE!