European Youth Portal

Information and opportunities for young people across Europe.

© Claudiad / iStockphoto.com

Voluntariat la ONU

Te interesează acţiunile umanitare? Atunci ce ai zice de un voluntariat la Organizația Națiunilor Unite?

Acest program este derulat de Organizația Națiunilor Unite și urmărește menţinerea păcii și soluţionarea problemelor globale legate de dezvoltare.  

 

Cine poate participa?

Pentru a deveni voluntar ONU, trebuie să ai cel puţin 25 de ani şi:

  • o diplomă universitară sau de învăţământ tehnic superior
  • cel puţin 2 ani de experienţă profesională
  • o bună cunoaştere a cel puţin uneia dintre limbile de lucru ale organizaţiei (engleză, franceză, spaniolă)
  • un ataşament puternic faţă de valorile şi principiile voluntariatului
  • abilitatea de a munci într-un mediu multicultural
  • capacitatea de adaptare la condiţii dificile de lucru
  • puternice competenţe interpersonale şi organizaţionale
  • o experienţă anterioară de muncă sau de voluntariat într-o ţară în curs de dezvoltare (ar fi un atu).

 

„Din punct de vedere profesional, experienţa de lucru din Sudan cu Naţiunile Unite mi-a dovedit că pot sa mă adaptez la situaţii inimaginabile până atunci şi m-a învăţat să interacţionez şi să lucrez cu oameni din toate părţile lumii. Mi-a arătat că ceea ce am învăţat „acasă”, ceea m-a format ca om şi ca profesionist este valabil şi valoros şi în acel context, deşi foarte diferit.

Daniela Bosioc (România) -  fost voluntar ONU în Sudan

 

Cum mă pot înscrie?

Dacă îndeplinești toate condiţiile, accesează direct pagina de înregistrare.  Nu uita că voluntarii nu au posibilitatea de a alege locul de repartiţie: acesta depinde de cerinţele operaţionale şi s-ar putea să nu se cunoască decât după recrutare.

 

Cum se repartizează misiunile?

Marea majoritate a misiunilor oferite de ONU se bazează pe contracte de 6-12 luni, care pot fi reînnoite.

Pe durata misiunii, voluntarii primesc diverse tipuri de sprijin, de la alocaţia lunară de întreţinere, până la concediu anual şi asigurare medicală.

 

Foştii voluntari dispun de diverse mijloace pentru a păstra legătura şi pentru a rămâne activi, continuând să îi mobilizeze pe alţii şi să promoveze voluntariatul în favoarea păcii şi dezvoltării.