Portalul european pentru tineret

Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

A picture
© shutterstock.com - YanLev

Voluntarii ONU – voluntariat pentru pace şi dezvoltare

Vă interesează dezvoltarea, acţiunile umanitare şi de menţinere a păcii? Alăturaţi-vă celor circa 8 000 de voluntari ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi puteţi contribui la soluţionarea problemelor globale legate de dezvoltare.

Voluntarii ONU sunt prezenţi în aproximativ 130 de ţări.

 

Cine se poate înscrie?

Pentru a deveni voluntar ONU, trebuie să aveţi cel puţin 25 de ani şi:

  • o diplomă universitară sau de învăţământ tehnic superior
  • cel puţin 2 ani de experienţă profesională
  • o bună cunoaştere a cel puţin uneia dintre limbile de lucru ale organizaţiei (engleză, franceză, spaniolă)
  • un ataşament puternic faţă de valorile şi principiile voluntariatului
  • abilitatea de a munci într-un mediu multicultural
  • capacitatea de adaptare la condiţii dificile de lucru
  • puternice competenţe interpersonale şi organizaţionale
  • o experienţă anterioară de muncă sau de voluntariat într-o ţară în curs de dezvoltare (ar fi un atu).

 

„Privind înapoi, îmi dau seama că am fost foarte norocoasă să fac parte din voluntarii ONU pentru GEF-SGP în Nicaragua. Să ajuţi comunităţile locale să facă faţă provocărilor de zi cu zi prin implementarea unor proiecte pe care le-au realizat singure este, în opinia mea, una dintre cele mai bune modalităţi de a învăţa din experienţe derulate la nivel local. Actorii din sectorul ajutorului pentru dezvoltare pot face schimb de bune practici, ceea ce se repercutează la nivel regional sau global”.
Antonia Cermak Terzian (Elveţia) a fost voluntar ONU în Nicaragua din februarie 2011 până în februarie 2012

 

Cum mă pot înscrie?

Dacă îndepliniţi toate condiţiile, accesaţi direct pagina de înregistrare.  Nu uitaţi că voluntarii nu au posibilitatea de a alege locul de reparţie: acesta depinde de cerinţele operaţionale şi s-ar putea să nu se cunoască decât după recrutare.

Este imposibil să precizăm cu exactitate cât trebuie să aşteptaţi de când vă înregistraţi în baza de date până când primiţi o eventuală ofertă. Înscrierea în baza de date nu vă garantează că veţi primi o misiune de voluntar ONU.

 

Cum se repartizează misiunile?

Marea majoritate a misiunilor oferite de ONU se bazează pe contracte de 6-12 luni, care pot fi reînnoite.

Pe durata misiunii, voluntarii primesc diverse tipuri de sprijin, de la alocaţia lunară de întreţinere, până la concediu anual şi asigurare medicală.

 

Foştii voluntari dispun de diverse mijloace pentru a păstra legătura şi pentru a rămâne activi, continuând să îi mobilizeze pe alţii şi să promoveze voluntariatul în favoarea păcii şi dezvoltării.