Portalul european pentru tineret

Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

A picture
© shutterstock.com - watcharakun

Stagii la Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice şi a Datelor (ENISA)

Vă interesează securitatea reţelelor şi a datelor? Vă puteţi înscrie la un stagiu ENISA în insula Creta (Grecia). Dacă sunteţi selectat, veţi petrece între 3 şi 5 luni la sediul Agenţiei, dobândind experienţă practică şi cunoştinţe legate de activitatea zilnică a acesteia.

Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA) se ocupă de aspecte legate de securitatea cibernetică în UE, inclusiv de securitatea reţelelor informatice şi a datelor, atât la nivelul Uniunii, cât şi al statelor membre. Agenţia sprijină economia digitală a UE, garantând buna funcţionare a computerelor, a telefoanelor mobile, a conturilor bancare on-line şi a internetului.

 

Sunteți eligibil?

Pentru a participa la un stagiu în cadrul ENISA, trebuie:

  • să fiţi tânăr absolvent, să fi obţinut de curând o diplomă universitară sau să vă aflaţi la începutul carierei profesionale – au prioritate absolvenţii de informatică, matematică sau fizică
  • să fiţi cetăţean al unei ţări din UE sau al unei ţări candidate, dar există şi un număr limitat de locuri vacante rezervate cetăţenilor din state terţe
  • să cunoaşteţi foarte bine limba engleză şi o altă limbă oficială a UE.

Dacă aţi beneficiat deja de un stagiu sau de un loc de muncă plătit în cadrul unei instituţii europene, nu vă mai puteţi înscrie pentru un stagiu ENISA. De asemenea, este interzis să aveţi legături profesionale cu părţi terţe care ar putea fi incompatibile cu stagiul sau să exercitaţi o altă activitate remunerată pe durata acestuia.

 

Cum vă puteţi înscrie?

Verificaţi periodic posturile vacante pe site-ul ENISA, întrucât numărul stagiilor oferite de fiecare departament se decide de la un an la altul. În cazul în care găsiţi o ofertă care vi se potriveşte, trimiteţi formularul de candidatură pe cale electronică.

 

Stagiarii primesc o bursă lunară de 700 de euro şi au dreptul la rambursarea costurilor de călătorie către şi dinspre Grecia.