Portalul european pentru tineret

Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

A picture
© fotolia.com - Art Allianz

Drepturile consumatorilor – dumneavoastră le cunoaşteţi?

În baza legislaţiei UE, toţi consumatorii europeni beneficiază de anumite drepturi. Pentru a vă asigura că ele vă sunt respectate, trebuie mai întâi să le cunoaşteţi.

Legislaţia privind drepturile consumatorilor vizează numeroase aspecte: contracte, produse alimentare, sănătate, drepturi on-line etc.  Dacă vi se întâmplă să cumpăraţi un produs defect din altă ţară din UE sau dacă zborul vă este anulat ori are întârziere, aveţi anumite drepturi. Pentru detalii, accesaţi următoarele site-uri:

 

 

Ajutor și consiliere

Michel, care locuiește în Franța, a comandat un aparat foto digital pe un site german. A plătit 300 de euro în avans pentru aparat și apoi a fost înștiințat că respectivul comerciant german i-l trimisese prin poștă. Cu toate acestea, Michel nu a primit niciodată aparatul foto digital. El  a încercat să contacteze comerciantul de mai multe ori, însă, deoarece nu a primit niciun răspuns, a cerut ajutorul Centrului  european pentru consumatori (ECC) din Franța. ECC Franța a luat legătura cu organismul pentru protecția consumatorilor din Germania, care l-a putut contacta direct pe comerciant. Deoarece nu avea nicio dovadă a expedierii produsului prin poștă, comerciantul a fost obligat să îi ofere clientului francez un aparat foto nou.

 

Dacă aveţi probleme similare, Centrele europene pentru consumatori vă oferă, gratuit, ajutor şi sfaturi. Le puteţi contacta on-line sau puteţi merge să le vizitaţi, având în vedere că există un Centru european pentru consumatori în fiecare ţară din UE (precum şi în Norvegia şi Islanda).

 

Informații suplimentare

Dacă doriţi să aflaţi mai despre drepturile dumneavoastră, Dolceta vă oferă materiale informative care se axează pe subiecte precum drepturile consumatorilor, servicii, siguranţa produselor, consumul durabil şi serviciile financiare.

Agenda Europa vă oferă informaţii despre instituţiile UE şi diverse tematici europene, cum ar fi sănătatea şi protecţia consumatorilor, studii în străinătate, protecţia mediului.