You are here

flag

Cross Culture Surf

V-aţi gândit vreodată că surfingul poate contribui la promovarea incluziunii sociale în rândul tinerilor? Aflaţi cum a fost posibil acest lucru datorită unui program de schimb la care au participat Irlanda şi Ţara Bascilor.

A picture

© Cross Culture Surf

În 2012, acţiunea Cross Culture Surf a reunit 30 de tineri din Irlanda şi Ţara Bascilor, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani. Aceştia s-au întâlnit mai întâi la Lahinch (în Irlanda), pe durata sărbătorilor de Paşti şi apoi la Zarautz (Ţara Bascilor), în luna august. Participanţii s-au familiarizat cu cultura celor două ţări într-un mediu de formare dinamic şi amuzant.

Activităţile au inclus cursuri zilnice de surfing, ateliere dedicate identităţii culturale, sesiuni de team building şi excursii.

 

Proiectul „Cross Culture Surf” este promovat de The Surf Project, Zutundu şi de programul „Tineret în acţiune al UE”.