Portalul european pentru tineret
Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

Învață o limbă străină când călătorești

© fotolia.com - peshkova
Potrivit Eurostat, 50,6 % din europenii tineri învață cel puțin două limbi străine. Află cum te pot ajuta călătoriile să devii mai fluent într-o limbă străină.
  1. Vorbește. Chiar dacă ești începător, nu ezita să vorbești. Vei învăța mai ușor din greșeli. Spune-le celorlalți să vorbească în limba lor, chiar dacă o stăpânesc bine pe a ta. Continuă să vorbești în limba interlocutorilor, chiar și atunci când ei vorbesc în limba ta. Nu te strădui să faci fraze lungi și complexe, dar încearcă să te exprimi cât mai clar.
  2. Lasă cărțile deoparte. Nu îți pierde prea mult timp memorând liste de cuvinte sau învățând gramatica din cărți. Poți învăța cel mai bine o limbă conversând. Roagă-i pe prietenii străini să te învețe să pronunți cuvintele corect - acest lucru te va ajuta mai mult decât o transcriere fonetică.  Pune etichete pe obiectele din jurul tău ca să îți amintești mai ușor cuvintele.
  3. Învățarea limbii nu e totul. Încearcă să afli cât mai multe despre cultura și obiceiurile locului. Citește despre țara în care te afli și pune-le întrebări localnicilor. Ascultă muzică în limba locală, vei învăța cuvinte noi fără efort.
  4. Fii curios. Citește articole și cărți pe teme care te interesează (jocuri video, sporturi preferate etc.). Acest lucru te va ajuta să faci conversație. Îți poți îmbunătăți competențele lingvistice și citind bloguri, ascultând podcasturi sau urmărind filme și emisiuni cu subtitrări în limba originală.
  5. Ieși în oraș și fă-ți cunoștințe noi. Participă la evenimente sociale (de exemplu, petreceri sau reuniuni studențești) și fă-ți prieteni noi, care te vor ajuta să înveți limba locală. Propune-i unui vorbitor nativ un schimb lingvistic de câteva ore pe săptămână - este modul ideal de a exersa o limbă.

 

Sprijin lingvistic on-line

Intenționezi să participi un program Erasmus +? Site-ul pentru sprijin lingvistic on-line Erasmus+  te ajută să îți evaluezi nivelul de cunoaștere a limbii/limbilor străine în care vei studia, lucra sau desfășura activități de voluntariat. Dacă ai fost admis într-un program Erasmus + vei putea urma un curs de limbă on-line pentru a-ți îmbunătăți aptitudinile după evaluarea inițială.

 

Linkuri utile

  • Polyglotti4: - instrumente pentru învățarea limbilor străine și sfaturi de la poligloți adevărați!
  • Polyglotclub: - găsește persoane din toată lumea interesate să te învețe limba lor și să o învețe pe a ta.
  • Portalul de învățare a limbilor străine - găsește un curs sau o școală de limbi străine în orice colț al lumii.

Sondaj Eurostat referitor la tinerii care învață cel puțin două limbi străine

Publicat: L, 09/11/2015 - 15:52


Tweet Button: 

New!


Info for young people in the western balkans

Ai nevoie de asistență sau consiliere din partea unui expert?

Adresează-ne o întrebare!