Portalul european pentru tineret

Informaţii şi oportunităţi pentru tinerii din Europa.

Video: 

The Story of Youthpass, part II (2012)


Învăţaţi practicând – educaţia non-formală‬‬‬

Educaţia este o parte importantă a vieţii fiecăruia dintre noi, dar nu este obligatoriu ca ea să se desfăşoare în clasă. Există mai multe moduri de a învăţa – uneori, nici nu ne dăm seama că o facem.

Educaţia tradiţională este structurată şi formală, fiind oferită de o instituţie (şcoală, universitate) şi finalizându-se cu obţinerea unei diplome.

 

Educaţia informală este opusul acesteia: învăţăm neintenţionat, în familie sau prin intermediul activităţilor cotidiene şi recreative.

 

Învăţarea non-formală se află undeva între aceste două extreme. Poate fi structurată, cu obiective de învăţare clar definite, dar are loc de obicei în afara instituţiilor formale: ateliere, seminarii, cursuri locale, activităţi la locul de muncă sau chiar acţiuni sportive.

Puteţi învăţa din proprie iniţiativă sau ca urmare a desfăşurării altor tipuri de activităţi.

 

Indiferent de forma pentru care optaţi, acum puteţi obţine recunoaşterea oficială a cunoştinţelor dobândite pe cale non-formală, prin intermediul Youthpass.

 

În ultimii ani, din ce în ce mai multe organizaţii şi-au dat seama că toate tipurile de învăţare sunt benefice, recunoscând astfel că învăţarea non-formală şi informală este echivalentă cu educaţia formală.

OCDE - Recunoaşterea învăţării non-formale şi informale

UE - Validarea învăţării non-formale şi informale