Cale de navigare

Întrebări și răspunsuri - Drepturile pasagerilor transportului feroviar

  • Trenul meu a avut o întârziere de 45 de minute, în condițiile în care toată călătoria dura mai puțin de 3 ore. Am dreptul să primesc înapoi o parte din bani?

    NU. Pentru a avea dreptul la o compensație financiară, întârzierea trebuie să fie de cel puțin o oră.

  • Pe durata unei călătorii cu trenul de la Paris la Bruxelles, scaunul meu cu rotile a căzut de pe un raft unde fusese așezat de un angajat al companiei feroviare și a fost atât de grav deteriorat încât nu se mai poate repara.  Am dreptul de a-i cere companiei feroviare să suporte costurile de înlocuire a scaunului?

    DA. Nu există limite financiare în cazul în care compania feroviară este răspunzătoare pentru deteriorarea echipamentelor de mobilitate.

  • Ce drepturi am dacă trenul în care călătoresc este blocat pe traseu?

    Dacă trenul este blocat pe traseu, compania trebuie să asigure transportul de la tren până la gară, până la un alt punct alternativ de plecare sau până la destinația finală, acolo unde și atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere fizic.

  • Am voie să îmi iau bicicleta în tren?
     

    DA, cu condiția ca bicicleta să fie ușor de manevrat și să nu afecteze în mod negativ serviciul de transport feroviar. De asemenea, această posibilitate depinde și de dimensiunea trenului și de spațiul disponibil pentru transportul de biciclete. Este posibil să vi se perceapă o taxă. Prin urmare, întrebați compania feroviară înainte de a călători.
     

 

Ajutor