Cale de navigare

Distribuie pe 
	Distribuie pe Facebook
  
	Distribuie pe Twitter
  
	Distribuie pe google+
  
	Distribuie pe linkedIn

Bani şi taxe

Actualizare : 23/07/2013

travel

Rambursarea TVA şi accize

Returnarea TVA

Vizitatorii din afara UE pot beneficia de rambursarea TVA-ului pentru bunurile pe care le-au cumpărat pe durata şederii lor în UE, cu condiţia ca bunurile respective să fie prezentate la vamă în momentul plecării, în termen de trei luni de la achiziţionarea lor, împreună cu documentele necesare pentru rambursarea TVA-ului. În mod normal, aceste documente sunt pregătite de către vânzător, dar, întrucât sistemul nu este obligatoriu, nu a fost adoptat de toţi comercianţii. Unele ţări stabilesc o valoare minimă a cumpărăturilor care pot beneficia de rambursare.

Mai multe despre TVA

Accize

Dacă intraţi în UE venind dintr-o ţară terţă, puteţi aduce cu dumneavoastră, fără a plăti TVA şi accize, bunuri pentru uz personal în limitele menţionate mai jos. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care veniţi din Insulele Canare, insulele anglo-normande, Gibraltar sau alte teritorii în care nu se aplică normele UE cu privire la TVA şi accize.

Băuturi alcoolice

  • 1 litru de băuturi spirtoase, peste 22 % vol. sau 2 litri de vin alcoolizat sau spumos
  • 4 litri de vin
  • 16 litri de bere

Produse din tutun

Limitele variază de la o ţară la alta, dacă veniţi din afara UE. De asemenea, există ţări care aleg să aplice limitele inferioare doar pasagerilor care călătoresc pe mare şi pe uscat (Bulgaria, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria) sau tuturor pasagerilor (Estonia şi România).

Limita superioară

Limita inferioară

200 de ţigarete sau
100 de ţigări de foi sau
50 de trabucuri sau
250 g de tutun

40 de ţigarete sau
20 de ţigări de foi sau
10 trabucuri sau
50 g de tutun

Alte produse, inclusiv parfumuri

Pot fi transportate parfumuri în valoare de până la 300 de euro pe călător sau 430 de euro pentru călătorii care folosesc transportul aerian şi maritim. Unele ţări din UE aplică o limită mai scăzută (150 de euro) pentru călătorii cu vârsta sub 15 ani.

Încă mai aveți nevoie de ajutor?