Cale de navigare

Distribuie pe 
	Distribuie pe Facebook
  
	Distribuie pe Twitter
  
	Distribuie pe google+
  
	Distribuie pe linkedIn

Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă

Actualizare : 23/06/2014

living-abroad

Membrii de familie provenind din interiorul și din afara Uniunii

Şedere în străinătate pe o durată mai mică de 6 luni

Soțul/soția, copiii/nepoții și părinții/bunicii pot locui cu dumneavoastră atunci când vă căutați un loc de muncă în altă țară din UE, în condițiile administrative care li se aplică tuturor cetățenilor UE.

Verificaţi condiţiile şi formalităţile pentru:

Chiar dacă provin din afara UE sau nu îndeplinesc condițiile de ședere aplicabile cetățenilor UE, soțul/soția, copiii/nepoții și părinții/bunicii pot locui cu dumneavoastră, în calitate de membri de familie ai unui cetățean european care își caută un loc de muncă.

În unele ţări din UE, membrii dvs. de familie trebuie să-şi semnaleze prezenţa pe lângă autoritățile relevante într-un interval rezonabil de timp de la data sosirii.

Permis de şedere

Autoritățile le pot solicita membrilor de familie din afara UE să depună un dosar pentru a obține un permis de ședere.

Egalitate de tratament

Pe durata sejurului în noua dumneavoastră țară, soțul/soția, copiii/nepoții și părinții/bunicii trebuie tratați ca și cetățenii țării respective, mai ales în ceea ce privește accesul la locurile de muncă, remunerarea, măsurile de facilitare a inserției pe piața muncii, înscrierea în școli etc.

Cererea de părăsire a teritoriului ţării / Expulzarea

Soțul/soția, copiii/nepoții și părinții/bunicii pot locui în țara dumneavoastră atâta timp cât îndeplinesc condițiile de ședere. În caz contrar, autorităţile naţionale le pot cere să părăsească ţara.

În cazuri excepţionale, aceştia pot fi expulzaţi pe motive de politică sau securitate publică, dar numai dacă autorităţile pot dovedi că reprezintă o ameninţare serioasă.

Cererea de părăsire a teritoriului sau decizia de expulzare trebuie să li se comunice în scris. Aceasta trebuie să includă toate motivele invocate şi informaţii privind căile de atac şi data până la care se poate contesta decizia în cauză.

Şedere în străinătate pe o durată mai mare de 6 luni

Soțul/soția, copiii/nepoții și părinții/bunicii (din interiorul sau din afara UE) pot locui pe termen lung în noua dumneavoastră țară în anumite condiții:

  • dacă, după o perioadă de muncă în noua țară, v-ați pierdut locul de muncă, puteți demonstra acest lucru și îndepliniți condițiile necesare, SAU
  • dacă sunteți în căutarea primului loc de muncă în noua țară și puteți demonstra că eforturile dvs. sunt reale și au șanse de reușită.

Caz real

Celia este cetățean german și lucrează în Austria. Soțul său, Özgür, provine din Turcia și deține un permis de ședere care îi permite să locuiască și să lucreze în Austria. După 13 luni, Celia își pierde locul de muncă, motiv pentru care se înregistrează ca șomer pe lângă autoritățile austriece de ocupare a forței de muncă și începe să-și caute o nouă slujbă. Cei doi au dreptul să rămână în Austria.

Încă mai aveți nevoie de ajutor?

Footnote

În acest caz, cele 28 de state membre ale UE + Islanda, Norvegia și Liechtenstein

Retour au texte en cours.