Scutiri de TVA

Anumite bunuri și servicii, precum educația, asistența medicală și serviciile financiare, pot fi scutite de TVA.

Aceste vânzări sunt scutite de la plata TVA, fără „drept de deducere", ceea ce înseamnă că nu puteți deduce TVA-ul plătit la efectuarea de achiziții legate de astfel de vânzări.

Înregistrarea unei întreprinderi în scopuri de TVA

În mod normal, dacă vă ocupați de vânzări în cadrul activității dumneavoastră trebuie să vă înregistrați în scopuri de TVA. La înregistrare, vi se va elibera un număr de identificare.

Dacă vindeți bunuri sau servicii pentru care nu se plătește TVA, nu este întotdeauna necesar să vă înregistrați în scopuri de TVA.

Scutiri de TVA pentru întreprinderile mici

În majoritatea țărilor din UE, puteți opta pentru un regim special care vă permite să desfășurați activități comerciale în anumite condiții, fără a fi nevoie să percepeți TVA. Dacă furnizează bunuri sau servicii taxabile, sub o anumită limită anuală, întreprinderea dumneavoastră ar putea fi scutită de la plata TVA. Aceasta înseamnă că nu trebuie să plătiți TVA la administrația fiscală dar, în același timp, nu veți putea să deduceți TVA-ul aferent intrărilor sau să îl indicați pe facturi. Dacă doriți, puteți opta pentru regimul normal de aplicare a taxei pe valoare adăugată, situație în care va trebui să plătiți TVA și, în consecință, veți putea deduce TVA-ul aferent intrărilor.

Aceste limite sau praguri variază de la o țară la alta și pot fi aplicate condiții speciale. În unele țări, nu se acordă scutire de TVA pentru întreprinderile mici și va trebui să vă înregistrați de îndată ce efectuați vânzări taxabile.

Regimul nu se aplică pentru:

  • vânzările efectuate de întreprinderi cu sediul în alte țări din UE
  • activități economice ocazionale
  • vânzările de mijloace noi de transport către clienți din altă țară a UE, dacă acestea fac obiectul unei scutiri
  • orice alte tranzacții definite de țările UE.

(tabel modificat ultima dată în mai 2018)

Statul membru Scutiri pentru întreprinderile mici
Moneda națională Echivalentul în euro*
Austria

30 000 EUR

Belgia 25 000 EUR
Bulgaria 50 000 BGN 25 565 EUR
Cipru 15 600 EUR
Cehia 1 000 000 CZK 39 362 EUR
Germania 17 500 EUR
Danemarca 50 000 DKK 6 713 EUR
Estonia 40 000 EUR
Grecia 10 000 EUR
Spania - -
Finlanda 10 000 EUR
Franța 82 800 EUR sau 42 900 EUR sau 33 200 EUR
Croația 300 000 HRK 40 324 EUR
Ungaria 8 000 000 HUF 25 567 EUR
Irlanda 75 000 EUR sau 37 500 EUR
Italia 65 000 EUR
Lituania 45 000 EUR
Luxemburg 30 000 EUR
Letonia 40 000 EUR
Malta 35 000 EUR sau 24 000 EUR sau 14 000 EUR
Țările de Jos - -
Polonia 200 000 PLN 47 324 EUR
Portugalia 10 000 EUR sau 12 500 EUR
România 220 000 RON 47 180 EUR
Suedia 30 000 SEK 2 943 EUR
Slovacia 49 790 EUR
Slovenia 50 000 EUR
*Ratele de schimb de referință pentru moneda euro publicate de Banca Centrală Europeană la 23 martie 2018 (cu excepția României pentru care plafoanele exprimate în RON se bazează pe valorile în euro pentru anumite regimuri, la cursul de schimb valabil la data aderării, respectiv 1.1.2007)

Diminuarea (treptată) a taxelor

Întreprinderile mici a căror cifră anuală de afaceri se situează sub un anumit prag pot beneficia de diminuarea treptată a taxelor. Chiar și în cazul în care sunteți eligibil trebuie să vă înregistrați în scopuri de TVA, dar veți putea beneficia de o diminuare pentru o parte din cifra de afaceri. Diminuarea treptată descrește pe măsură ce cifra de afaceri se apropie de pragul stabilit de țara din UE în care își are sediul întreprinderea dumneavoastră.

Aceste praguri variază de la o țară la alta și este posibil să se aplice condiții speciale. Momentan, doar câteva țări din UE au implementat regimul vizând diminuarea treptată a taxelor.

Regimul nu se aplică pentru:

  • vânzările efectuate de întreprinderi cu sediul în alte țări din UE
  • activități economice ocazionale
  • vânzările de mijloace noi de transport către clienți din altă țară a UE, dacă acestea fac obiectul unei scutiri
  • orice alte tranzacții definite de țările UE.

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Aveți întrebări despre desfășurarea unei activități economice la nivel transfrontalier, de exemplu exportul sau extinderea în altă țară din UE? Dacă da, Enterprise Europe Network (Enterprise Europe Network) vă poate oferi consiliere gratuită.

Puteți utiliza instrument de găsire servicii de asistență pentru a găsi ajutorul potrivit pentru dumneavoastră.

Ultima verificare: 07/07/2022
Partajați această pagină