Cale de navigare

Servicii - România

Actualizare 04.2010

Cerinţe legale

În calitate de țară UE, România se conformează legislaţiei UE privind serviciile, inclusiv în ceea ce priveşte libera circulaţie a acestora în cadrul UE.

             Directiva privind serviciile în cadrul pieței interne a fost traspusă în legislația națională prin Ordonanța de urgență privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii              în România.

             Codul fiscal în vigoare reglementează procedurile fiscale privind prestarea de servicii.

Diverse modalităţi de prestare a serviciilor

Prestatorii de servicii stabiliți într-o altă țară UE au dreptul de a furniza servicii în România. Antreprenorii europeni pot înființa o firmă de servicii în România sau furniza servicii cu caracter temporar.

Drepturi ale beneficiarilor de servicii

             Centrul European al Consumatorilor din România   este organismul responsabil pentru informarea și asistența consumatorilor de produse și servicii din tările UE.

Piaţa muncii

România a liberalizat piața muncii   pentru cetățenii din toate țările UE, fără restricții. Astfel, pentru a muncii în România, aceștia nu au nevoie de permise de muncă.

Procedura de angajare a unui cetățean străin trebuie să respecte prevederile legale privind obținerea unei autorizatii de muncă.

 

Proceduri administrative

Directiva "Servicii": Ghişee unice

Directiva privind serviciile este o lege europeană menită să sprijine companiile care doresc să furnizeze servicii în Uniunea Europeană – fie în ţara în care îşi au sediul, fie în străinătate. Directiva defineşte regulile aplicabile întreprinzătorilor care doresc să înfiinţeze o companie sau să presteze servicii temporare în spaţiul UE/SEE (în cele 27 de state membre ale UE, la care se adaugă Islanda, Liechtenstein şi Norvegia). Ea obligă statele membre să elimine birocraţia inutilă, să simplifice formalităţile aplicabile companiilor şi să eficientizeze organismele de administraţie publică.

Pentru implementarea directivei, fiecare stat membru a avut obligaţia de a institui „ghişee unice”, portaluri de e-guvernare care ajută companiile să efectueze procedurile administrative online . Ghişeele unice oferă informaţii cuprinzătoare privind toate aspectele administrative legate de înfiinţarea sau extinderea unei companii din domeniul serviciilor într-o anumită ţară. Iată câteva exemple de asemenea informaţii:

- Ce licenţe, avize sau permise trebuie să obţin pentru a înfiinţa o companie (în ţară sau în străinătate)?

- Ce trebuie să fac dacă doresc să prestez temporar servicii în străinătate?
- Ce trebuie să fac pentru a solicita o licenţă? Care este autoritatea competentă?
- Există o taxă pentru licenţe? Care sunt termenele-limită?
- Ce legi şi decrete se aplică în domeniul meu de activitate?
- Ce trebuie să fac pentru a înfiinţa, de exemplu, un restaurant sau un magazin? Dar pentru a lucra ca operator de turism într-o altă ţară fără a înfiinţa o companie?
- De unde pot primi consultanţă personalizată şi informaţii suplimentare?

Având la dispoziţie ghişeele unice, nu mai este nevoie să vă adresaţi fiecărei autorităţi în parte! Cu ajutorul ghişeelor unice puteţi găsi toate informaţiile relevante şi transmite solicitările online către autoritatea competentă prin intermediul unui singur punct de contact – ghişeul unic. Puteţi efectua formalităţile administrative în format electronic prin intermediul ghişeului unic. Este suficient să contactaţi ghişeul unic din ţara în care doriţi să desfăşuraţi activităţi.

Toate ghişeele unice fac parte din reţeaua europeană EUGO ; există un site web central prin care puteţi accesa toate ghişeele unice din Europa. Bineînţeles, apelarea la ghişeele unice este opţională. Aveţi în continuare libertatea de a vă adresa şi în mod direct autorităţilor relevante.

"Ghişee unice"

           Punctul de Contact Unic   electronic prevăzut de Directiva serviciilor este implementat în România ca parte integrantă a sistemului e-guvernare din Sistemul Electronic Național (SEN).

Pentru utilizarea procedurilor electronice puse la dispoziție prin intermediul SEN, este necesară obținerea unui certificat electronic   valid emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Serviciile publice furnizate de către SEN sunt următoarele:

  • Depunerea on-line a declarațiilor   prin intermediul portalului Formularului Unic;
  • Achitarea prin intermediul cardului bancar a obligațiilor fiscale către bugetul de stat prin Ghișeul Virtual de plăți ;
  • Formulare administrative on-line   pentru obținerea documentelor necesare în urbanism, construcții, stare civilă și protectie socială;
  • Contactul electronic   cu administrația publică locală accesând secțiunea: Vizualizare instituții înscrise;
  • Atribuirea electronică a Autorizațiilor de transport.

           Declarațiile on-line   sunt destinate următoarelor instituții:

Înființarea unei întreprinderi de servicii

Furnizorii interesați să înființeze o firmă de servicii trebuie să se adreseze Biroului Unic din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Drepturi ale beneficiarilor de servicii

Atunci când este sesizat de către un consumator, Centrul European al Consumatorilor din România poate contacta organismul competent al statului UE de stabilire al prestatorul de servicii în cauză, și intermedia soluționarea litigiilor pe cale amiabilă.

Notificări

Codul de înregistrare în scopuri de TVA are prefixul RO, urmat de codul de identificare fiscală.

Informații și asistență privind TVA  și facturarea serviciilor pot fi obținute de la Agenția Națională de Administrație fiscală (ANAF). Formalitățile privind declararațiile și formularele fiscale referitoare la prestarea de servicii se efectuează electronic, accesând site-ul web al ANAF sau Sistemul Electronic Național (SEN).

Asigurări sociale

Pentru utilizarea formularelor E   în cadrul sistemul de securitate socială de sănătate din România, angajatorii trebuie să contacteze CNAS   și CNPAS.

Verificaţi şi legislaţia pe această temă din:

Încă mai aveți nevoie de ajutor?

Încă mai aveți nevoie de ajutor?

Enterprise Europe Network - puncte de contact

Enterprise Europe Network oferă informaţii şi consiliere pentru companii prin punctele sale locale de contact.

Alegeţi-vă cel mai apropiat punct de contact pentru asistenţă şi consiliere personalizată:

Asistenţă suplimentară

ANAF oferă contribuabililor asistență privind obligațiile fiscale prin e-mail sau telefonic.

Camera de Comerț și Industrie din România oferă, prin filialele sale, asistență economică și comercială și sprijină proiectele de dezvoltare a serviciilor.

SOLVIT oferă sprijin rapid şi practic antreprenorilor care întâmpină dificultăţi atunci când desfăşoară activităţi în străinătate, din cauza incorectei aplicări a regulilor pieţei comunitare de către autorităţile publice.

Dacă doriţi să înfiinţaţi o companie sau să prestaţi servicii transfrontaliere temporare în spaţiul UE/SEE (cele 27 de state membre ale UE, la care se adaugă Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), apelaţi la „ghişeele unice” – membre ale reţelei EUGO –, care vă vor ajuta la îndeplinirea tuturor formalităţilor administrative necesare online! Aflaţi informaţiile de care aveţi nevoie şi trimiteţi-vă cererile online către autorităţile responsabile. Acum nu mai trebuie să luaţi legătura pe rând cu mai multe autorităţi – ghişeul unic se va ocupa de acest lucru!