Cale de navigare

Cercetare - România

Actualizare 04.2010

Cerinţe legale

Ţinând cont de obiectivele UE în domeniul cercetării și dezvoltării, România încurajează firmele să investească în cercetare şi inovare, promovând astfel creşterea şi ocuparea forţei de muncă.

Prin intermediul Planului naţional de dezvoltare, România a stabilit o serie de priorităţi de dezvoltare, cea mai importantă fiind strategia de stimulare a competitivităţii. O altă prioritate este atingerea pragului de cheltuieli de cercetare şi dezvoltare în conformitate cu obiectivele Tratatului de la Lisabona.

Astfel, România a aplicat mai multe acţiuni specifice              precum:           

Organisme de cercetare-dezvoltare

             Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (METS) este autoritatea competentă în domeniul cercetării.

             Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) este organul  de specialitate prin intemediul căruia METS îsi realizează atribuțiile în domeniul cercetării. ANCS coordonează de asemenea mai multe institute de cercetare-dezvoltare.

Alături de cercetare şi dezvoltare, inovarea este esenţială pentru ca firmele să se dezvolte şi să rămână competitive.

Proprietatea intelectuală trebuie protejată pentru încurajarea cercetării.

Proceduri administrative

Obţinerea de autorizaţii

Informații privind atestarea și acreditarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare sunt disponibile pe site-ul web al ANCS.

Programe

           Planul Naţional II (PN II) cuprinde 6 programe ce finanțează proiecte de cercetare și dezvoltare.

           Programele            nucleu pentru cercetare şi dezvoltare  conţin proiecte finanţate de stat în 45 de domenii de cercetare.

           Programul Cercetare de excelenţă (CEEX) are ca obiectiv consolidarea  capacităţile de cercetare din România în raport cu grupurile de cercetare europene.

           P            rogramul C            adru 7   (PC7) este principalul instrument al UE de promovare a cercetării şi inovării în perioada 2007-2013.

Verificaţi şi legislaţia pe această temă din:

Încă mai aveți nevoie de ajutor?

Încă mai aveți nevoie de ajutor?

Enterprise Europe Network - puncte de contact

Enterprise Europe Network oferă informaţii şi consiliere pentru companii prin punctele sale locale de contact.

Alegeţi-vă cel mai apropiat punct de contact pentru asistenţă şi consiliere personalizată:

Asistenţă suplimentară

Camera de Comerț și Industrie a României oferă asistență privind obținerea de finanțări în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare.