Legal notice | What's new? | FAQ | About EUROPA | Index | Search | Contact | Text version
Larger text size Smaller text size

Telecomunicații: Comisia cere României să separe funcțiile de reglementare și gestionare a drepturilor de proprietate în sectorul telecomunicațiilor

Reference:  IP/09/1624    Date:  29/10/2009
HTML:   EN    FR    DE    RO   
PDF:     EN    FR    DE    RO   
DOC:    EN    FR    DE    RO   

IP/09/1624

Bruxelles, 29 octombrie 2009

Telecomunicații: Comisia cere României să separe funcțiile de reglementare și gestionare a drepturilor de proprietate în sectorul telecomunicațiilor

Com isia Europeană a inițiat astăzi procedura legală împotriva României pentru nerespectarea normelor comunitare care impun separarea dintre autoritățile de reglementare în sectorul telecomunicațiilor și furnizorii de servicii de telecomunicații. Astăzi, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere, aceasta fiind prima etapă a unei proceduri privind încălcarea dreptului comunitar. Aceasta este a doua procedură privind încălcarea dreptului comunitar inițiată de Comisie împotriva României în legătură cu independența autorității de reglementare în sectorul telecomunicațiilor. Prima procedură privind încălcarea dreptului comunitar, aflată încă în curs, a fost inițiată în ianuarie 2009 în legătură cu demiterea președintelui autorității de reglementare ( IP/09/165 ).

„Garantarea faptului că structurile guvernamentale responsabile cu reglementarea nu sunt implicate în același timp în deținerea și controlul companiilor de telecomunicații de stat reprezintă unul dintre principiile care asigură independența și imparțialitatea autorităților naționale de reglementare în sectorul telecomunicațiilor. De asemenea, această separare face ca reglementarea să fie în interesul consumatorilor și al concurenței efective, factorul determinant al poziției de lider a Europei în sectorul telecomunicațiilor”, a declarat comisarul european pentru telecomunicații, Viviane Reding. „Acest principiu trebuie respectat în toate cazurile în care ministerele îndeplinesc sarcini de reglementare în domeniul telecomunicațiilor. Prin urmare, fac un apel la autoritățile române să se asigure că Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale din România îndeplinește această cerință legală.”

Comisia a reiterat astăzi apelul adresat României de a se asigura că autorit ăţile de reglementare în sectorul telecomunicațiilor nu au interese de afaceri pe piața telecomunicațiilor. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale din România exercită unele atribuţii care, conform normelor UE din sectorul telecomunicaţiilor, reprezintă competențe specifice de reglementare. Acestea includ alocarea și atribuirea benzilor de frecvență radio și, mai ales, adoptarea tabelului național de alocare a benzilor de frecvență, precum și elaborarea proiectelor actelor normative adoptate de Guvern privind gestionarea spectrului de frecvențe radio.

În același timp, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale din România îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar la două societăţi care furnizează rețele și/sau servicii de telecomunicații (Romtelecom S.A. și S.N.R. S.A. – „Radiocom”) și desfășoară activități de control în cadrul acestora. În conformitate cu normele UE din sectorul telecomunicațiilor, statele membre care păstrează drepturi de proprietate sau control asupra companiilor care furnizează aceste servicii trebuie să asigure separarea structurală efectivă a funcției de reglementare de activitățile legate de proprietate sau control.

În hotărârea din 6 martie 2008 ( Cauza C-82/07 ), Curtea Europeană de Justiție a stabilit că, în cazul în care funcțiile de reglementare sunt îndeplinite, chiar și parțial, de către ministere, statele membre trebuie să se asigure că aceste autorități nu sunt nici direct, nici indirect implicate în activități legate de exercitarea drepturilor de proprietate sau control asupra companiilor.

Context

Această procedură privind încălcarea dreptului comunitar se înscrie în cadrul eforturilor Comisiei de a asigura independența și imparțialitatea autorităților naționale de reglementare.

Aceasta este cea de‑a doua procedură privind încălcarea dreptului comunitar inițiată de Comisie în legătură cu independența autorității române de reglementare în sectorul telecomunicațiilor. Prima procedură privind încălcarea dreptului comunitar a fost inițiată în ianuarie 2009 ( IP/09/165 ), în urma deciziei din 2008 a Primului Ministru de a demite președintele autorității naționale de reglementare în sectorul telecomunicațiilor și, mai apoi, în urma unei hotărâri judecătorești de suspendare a acestei decizii, a deciziei de a restructura și redenumi această autoritate. Drept răspuns, în martie 2009, Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență pentru a introduce garanții suplimentare privind independența autorității de reglementare în sectorul telecomunicațiilor. Cu toate acestea, procedura de încălcare a dreptului comunitar menționată este încă în curs, deoarece respectiva ordonanță de urgență nu a fost încă aprobată de Parlamentul României, ceea ce ar oferi autorității de reglementare un cadru juridic stabil.

Comisia a inițiat alte câteva proceduri privind încălcarea dreptului comunitar referitoare la independența autorităților naționale de reglementare în sectorul telecomunicațiilor, trei dintre acestea fiind încă în curs. Procedurile privind încălcarea dreptului comunitar inițiate împotriva Lituaniei ( IP/09/1040 ) și Letoniei ( IP/09/569 ) se referă la separarea funcțiilor de reglementare și gestionare a drepturilor de proprietate în sectorul telecomunicațiilor, iar procedura inițiată împotriva Slovaciei ( (IP/09/775 ) se referă la demiterea președintelui autorității de reglementare.

O prezentare detaliată a procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar în domeniul telecomunicațiilor este disponibilă pe site-ul:

http://ec.europa.eu/information_society/policy/ecomm/implementation_enforcement/infringement/