Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Discurs - [Doar discursul pronunțat este autentic]

Starea Uniunii 2015: Momentul onestității, unității și solidarității

Strasbourg, 9 septembrie 2015

Jean-Claude JUNCKER
Președintele Comisiei Europene

 

Domnule președinte,

Stimați membri ai Parlamentului European,

Pentru prima dată de la preluarea mandatului de președinte al Comisiei Europene, astăzi am onoarea de a prezenta acestei instituții starea Uniunii noastre Europene.

Aș dori așadar să reamintesc importanța politică a acestui eveniment instituțional foarte special.

Acordul-cadru care reglementează relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană face trimitere în mod expres la discursul privind starea Uniunii. Conform acordului „[î]n fiecare an, în prima perioadă de sesiune din luna septembrie, are loc o dezbatere privind situația Uniunii, în care Președintele Comisiei susține o alocuțiune prin care prezintă un bilanț al anului în curs și schițează prioritățile pentru anii următori. În acest sens, Președintele Comisiei prezintă în paralel Parlamentului, în formă scrisă, elementele principale care stabilesc direcția elaborării programului de lucru al Comisiei pentru anul următor.”

În discursul privind starea Uniunii, președintele Comisiei trebuie să prezinte un bilanț al situației actuale din Uniunea Europeană și să stabilească prioritățile pentru activitatea viitoare.

Alocuțiunea lansează totodată procesul interinstituțional care duce la un nou program de lucru al Comisiei Europene pentru anul următor.

În această dimineață, împreună cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele meu, am transmis o scrisoare președinților celor două ramuri ale puterii legislative europene, și anume președintelui Martin Schulz și prim-ministrului Xavier Bettel al Luxemburgului, țară care în prezent asigură Președinția prin rotație a Consiliului. În această scrisoare sunt prezentate în detaliu numeroasele acțiuni pe care Comisia intenționează să le întreprindă pe cale legislativă, precum și alte inițiative, în orizontul de timp de până la sfârșitul anului 2016. Agenda legislativă pe care o propunem este ambițioasă, bine definită și aprofundată și va presupune o cooperare strânsă și eficace între Comisie, Parlament și Consiliu.

Deocamdată nu voi detalia agenda legislativă. În săptămânile următoare vom avea un dialog structurat pe această temă cu Parlamentul și Consiliul.

Consider însă că astăzi nu este momentul pentru a discuta despre aceasta.

Sunt primul președinte al Comisiei care a fost numit și ales ca urmare directă a rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2014.

În campania premergătoare alegerilor am fost candidat principal, Spitzenkandidat, și astfel am avut posibilitatea să fiu un președinte cu o tentă politică mai pronunțată.

Acest rol politic este prevăzut în tratate, prin intermediul cărora statele membre încredințează Comisiei promovarea interesului general al Uniunii. Însă perioada crizei a estompat această accepțiune.

De aceea, anul trecut în septembrie am afirmat în fața acestei instituții intenția de a conduce o Comisie cu caracter politic. O Comisie cu un caracter politic foarte pronunțat.

Nu am afirmat acest lucru deoarece aș crede că putem și că ar trebui să politizăm orice aspect.

Am afirmat acest lucru deoarece consider că, pentru a aborda provocările imense cu care se confruntă Europa în prezent pe plan intern și extern, nu avem altă alternativă în afara unei perspective foarte politice, a unei modalități cu un caracter politic accentuat, fără a pierde deloc din vedere consecințele politice ale deciziilor noastre.

Evenimentele recente au confirmat nevoia urgentă a unei astfel de abordări politice în Uniunea Europeană.

Nu este momentul să ne desfășurăm activitatea în mod obișnuit.

Nu este momentul pentru a bifa liste sau a verifica dacă o anumită inițiativă sectorială a fost menționată în discursul privind starea Uniunii.

Nu este momentul pentru a număra de câte ori cuvintele „social”, „economic” sau „durabil” sunt folosite în discursul privind starea Uniunii.

Este, în schimb, momentul onestității.

Este momentul să vorbim cu franchețe despre chestiunile majore cu care se confruntă Uniunea Europeană.

 

Deoarece Uniunea noastră Europeană nu este într-o stare bună.

 

Europa nu este prezentă suficient în această Uniune.

Și Uniunea nu este prezentă suficient în această Uniune.

 

Trebuie să schimbăm această situație. Și trebuie să schimbăm această situație acum.

 

Criza refugiaților: imperativul de a acționa ca o Uniune

Indiferent de programele de lucru sau de agendele legislative deja definite, cea dintâi prioritate este astăzi criza refugiaților și aceasta trebuie abordată.

De la începutul anului, aproape 500 000 de persoane au căutat refugiu în Europa. Marea majoritate fug de războiul din Siria, de teroarea Statului Islamic din Libia sau de dictatura din Eritreea. Statele membre cele mai afectate sunt Grecia, cu peste 213 000 de refugiați, Ungaria, cu peste 145 000 de refugiați, și Italia, cu peste 115 000 de refugiați.

Cifrele sunt impresionante. Pentru unii sunt înfricoșătoare.

Însă acum nu este momentul temerilor. Este momentul acțiunii temerare, hotărâte și concertate a Uniunii Europene, a instituțiilor sale și a tuturor statelor sale membre.

Este în primul rând o chestiune ce ține de umanitate și de demnitatea umană. Iar pentru Europa, este, de asemenea, o chestiune de echitate istorică.

Noi, europenii, ar trebui să ne reamintim că Europa este un continent în care, la un moment dat, aproape fiecare persoană era un refugiat. În istoria noastră comună milioane de europeni au fugit din calea persecuției religioase sau politice, războiului, dictaturii sau oprimării.

În secolul al XVII-lea, hughenoții au fugit din Franța.

În cursul anilor ’30 și ’40, evreii, persoanele de etnie romă și sinti și mulți alții au fugit din Germania în perioada ororii naziste.

La sfârșitul anilor ’30, după înfrângerea suferită în Războiul Civil, republicanii spanioli au fugit în taberele de refugiați din sudul Franței.

După ce revolta împotriva regimului comunist a fost înăbușită de tancurile sovietice în 1956, revoluționarii maghiari au fugit în Austria.

După persecuțiile ce au urmat Primăverii de la Praga din 1968, cetățeni cehi și slovaci au căutat exil în alte țări europene.

Sute și mii de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele după războiul din Iugoslavia.

Am uitat oare că există un motiv pentru care numărul persoanelor care locuiesc în SUA și poartă numele McDonald este mai mare decât numărul celor care poartă acest nume în Scoția? Că există un motiv pentru care numărul persoanelor cu numele O’Neill și Murphy este cu mult mai mare în SUA decât în Irlanda?

Am uitat faptul că 20 de milioane de persoane de obârșie poloneză trăiesc în afara Poloniei ca urmare a emigrării politice și economice cauzate de repetatele retrasări ale frontierelor, de expulzările forțate și de strămutările din decursul istoriei adesea dureroase a Poloniei?

Am uitat oare că după distrugerile cauzate de Al Doilea Război Mondial 60 de milioane de persoane aveau statutul de refugiat în Europa? Că, în urma acestei teribile experiențe europene, s-a instituit un regim de protecție la nivel mondial – Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților – pentru a acorda refugiu celor care escaladau zidurile în Europa în încercarea de a scăpa de război și de oprimarea totalitară?

Noi, europenii, ar trebui să știm și nu ar trebui să uităm niciodată de ce este atât de important să acordăm refugiu și să respectăm dreptul fundamental la azil.

Am afirmat în trecut că prea rar ne mândrim cu patrimoniul nostru european și cu proiectul nostru european.

Însă, în pofida fragilității noastre, a propriilor deficiențe percepute, astăzi Europa este văzută ca un loc de refugiu și de exil.

Astăzi, Europa reprezintă o rază de speranță, un loc al stabilității pentru femeile și bărbații din Orientul Mijlociu și din Africa.

Este un lucru de care să fim mândri, nu de care să ne fie teamă.

Astăzi, Europa, în pofida numeroaselor diferențe dintre statele sale membre, este, de departe, continentul cel mai înstărit și mai stabil din lume.

Avem mijloacele să-i ajutăm pe cei care fug de război, terorism și opresiune.

Știu că acum mulți vor dori să spună că, toate ca toate, dar Europa nu poate primi pe toată lumea.

Este adevărat că Europa nu poate găzdui toate necazurile lumii. Dar să fim sinceri și să privim lucrurile în perspectivă.

Fără îndoială, numărul refugiaților care vin acum în Europa este semnificativ și nu are precedent. Cu toate acestea, refugiații reprezintă în continuare doar 0,11 % din populația totală a UE. În Liban, ei reprezintă 25 % din populație. Iar în această țară, populația deține doar o cincime din avuția de care ne bucurăm în Uniunea Europeană.

De asemenea, să prezentăm lucrurile cu claritate și sinceritate cetățenilor noștri, adesea îngrijorați: atât timp cât războiul din Siria și teroarea din Libia vor continua, criza refugiaților nu va dispărea pur și simplu.

Putem construi ziduri, putem înălța garduri, dar închipuiți-vă pentru o secundă că dumneavoastră ați fi în această situație, cu copilul în brațe în timp ce lumea din jurul vostru așa cum o știați s-a destrămat. Nu există preț pe care nu l-ați plăti, zid pe care nu l‑ați escalada, mare pe care nu ați traversa-o, graniță pe care nu ați trece-o, în încercarea de a fugi din calea războiului sau de barbaria așa-numitului Stat Islamic.

Deci este clar timpul să acționăm pentru gestionarea crizei refugiaților. Nu există nicio altă soluție.

În ultimele săptămâni s-au lansat multe acuzații. Statele membre s-au acuzat reciproc că nu fac suficient sau că nu fac ce trebuie. Iar de cele mai multe ori capitalele statelor membre au arătat cu degetul spre Bruxelles.

Am putea fi cu toții furioși din cauza acestui joc al aruncării vinei de la unul pe altul, dar mă întreb cui i-ar folosi așa ceva. Furia nu ajută pe nimeni, iar încercarea de a da vina pe alții este deseori doar un semn că politicienii sunt depășiți de evenimente neprevăzute.

Mai bine ne-am aminti ce anume din ce s-a convenit poate fi de ajutor în situația actuală. Este momentul să ne uităm la ce se află deja în discuție și să înaintăm cu repeziciune.

Nu o luăm de la capăt. De la începutul anilor 2000, Comisia a înaintat cu stăruință acte normative, în scopul clădirii unui sistem european comun de azil, iar Parlamentul și Consiliul au adoptat aceste acte normative, unul câte unul. Ultimul astfel de act tocmai a intrat în vigoare în iulie 2015.

Dispunem acum, în toată Europa, de standarde comune pentru modul în care îi primim pe solicitanții de azil, cu respectarea demnității acestora, și pentru modul în care le tratăm cererile de azil. Dispunem, de asemenea, de criterii comune pe care sistemele noastre judiciare independente le utilizează atunci când stabilesc dacă o persoană are sau nu dreptul la protecție internațională.

Este nevoie însă ca aceste standarde să fie puse în aplicare și să fie respectate în practică, ceea ce, în mod clar, nu este cazul încă, după cum putem vedea în fiecare zi la televizor. La sfârșitul primăverii, Comisia a fost obligată să demareze o primă serie de 32 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru a le reaminti statelor membre ceea ce conveniseră anterior să facă, iar pentru zilele următoare se anunță o a doua serie. Actele legislative europene trebuie să fie aplicate de toate statele membre, ceea ce trebuie să se înțeleagă de la sine într-o Uniune bazată pe statul de drept.

Standardele comune în materie de azil sunt importante, dar nu sunt suficiente dacă vrem să facem față actualei crize a refugiaților. Comisia, Parlamentul și Consiliul au afirmat acest lucru în primăvară. Comisia a prezentat, în luna mai, o amplă agendă europeană privind migrația. Și ar fi necinstit să spunem că nu s-a întâmplat nimic între timp.

Ne-am triplat prezența pe mare. Peste 122 000 de vieți omenești au fost salvate de atunci. S-au pierdut vieți omenești, mult prea multe, dar și mai multe au fost salvate: cu 250 % mai multe vieți salvate, care altfel ar fi fost pierdute. La operațiunile comune coordonate de Frontex în Italia, Grecia și Ungaria participă 29 de state membre și țări asociate la acordul Schengen. Mobilizarea a 102 ofițeri invitați din 20 de țări, 31 de nave, 3 elicoptere, 4 aeronave cu aripă fixă, 8 autoturisme de patrulare, 6 vehicule echipate cu sisteme de termoviziune și 4 autovehicule de transport constituie o primă măsură a solidarității europene în acțiune, deși va trebui să se facă mai mult.

Ne-am dublat eforturile de combatere a persoanelor care introduc ilegal migranți și de dezmembrare a grupurilor de traficanți de persoane. Este mai dificil acum să se facă rost de nave ieftine, deci a scăzut numărul celor care își pun viețile în pericol la bordul unor ambarcațiuni șubrede și neadaptate navigării pe mare. Drept urmare, ruta Mediteranei Centrale s-a stabilizat la aproximativ 115 000 de nou-veniți în cursul lunii august, la fel ca anul trecut. Este necesar acum să ajungem la o stabilizare similară a rutei Balcanilor, care este clar că a fost neglijată de către toți factorii de decizie.

De asemenea, Uniunea Europeană este cel mai important donator în cadrul eforturilor mondiale de atenuare a crizei refugiaților sirieni. Comisia Europeană și statele membre au mobilizat aproximativ 4 miliarde EUR sub formă de asistență umanitară, asistență pentru dezvoltare, asistență economică și asistență pentru stabilizare destinate atât locuitorilor Siriei, cât și refugiaților sirieni și comunităților care i-au găzduit din țările învecinate, și anume Liban, Iordania, Irak, Turcia și Egipt. Chiar astăzi am lansat două noi proiecte prin care 240 000 de refugiați sirieni din Turcia vor beneficia de școlarizare și de securitate alimentară.

Ne-am asumat angajamentul colectiv de a reloca, în cursul anului următor, peste 22 000 de persoane din afara Europei, arătându-ne astfel solidaritatea cu vecinii noștri. Desigur că este o acțiune foarte modestă în comparație cu eforturile uriașe depuse de Turcia, Iordania și Liban, care găzduiesc peste 4 milioane de refugiați sirieni. Mă încurajează faptul că unele state membre își manifestă dorința de a intensifica în mod semnificativ eforturile europene de relocare. Acest lucru ne va permite ca foarte curând să prezentăm un sistem structurat de punere în comun într-o manieră mai sistematică a eforturilor europene de relocare.

Domeniul în care Europa a înregistrat în mod vizibil rezultate sub așteptări a fost solidaritatea comună în privința refugiaților sosiți pe teritoriul nostru.

Mie îmi este clar că statele membre în care ajung la început cei mai mulți refugiați – în prezent Italia, Grecia și Ungaria – nu pot fi lăsate să facă față singure unei astfel de provocări.

Acesta este motivul pentru care Comisia a propus, deja în luna mai, un mecanism de urgență pentru transferul din Italia și Grecia, într-o primă etapă, a 40 000 de persoane care solicitau protecție internațională.

Acesta este și motivul pentru care astăzi propunem un al doilea mecanism de urgență pentru transferul a încă 120 000 de persoane din Italia, Grecia și Ungaria.

Acest lucru necesită eforturi energice de solidaritate europeană. La sfârșitul primăverii nu am primit din partea statelor membre susținerea la care speram, dar observ că starea de spirit se schimbă. Și cred că era și timpul ca ea să se schimbe.

Fac apel la statele membre ca în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului miniștrilor afacerilor interne din 14 septembrie să adopte propunerile Comisiei cu privire la transferul de urgență a 160 000 de refugiați în total. Trebuie să acționăm imediat. Nu le putem lăsa pe Italia, pe Grecia și pe Ungaria să se descurce singure, așa cum nu am lăsa niciun alt stat membru al UE de unul singur. Dacă astăzi sunt oamenii din Siria și din Libia care fug, mâine ar putea fi cei din Ucraina.

Europa a făcut în trecut greșeala de a face diferența între evrei, creștini și musulmani. Dar nu există diferențe de religie, credință sau filozofie atunci când este vorba de refugiați.

Nu subestimați urgența situației. Nu subestimați stringența acțiunii. Se apropie iarna. Gândiți-vă la familiile care dorm în parcurile și gările din Budapesta, în corturile din Traiskirchen sau pe plajele din Kos. Ce se va întâmpla cu ele în nopțile reci de iarnă?

Desigur că soluția la problemă nu este numai transferul. Este adevărat și că trebuie să facem o distincție mai clară între cei care au evident nevoie de protecție internațională și ale căror cereri de azil vor fi cel mai probabil admise și cei care își părăsesc țara din alte motive, care nu intră sub incidența dreptului de azil. Acesta este motivul pentru care Comisia propune astăzi o listă comună a UE cu țările de origine sigure. Această listă va permite statelor membre să accelereze procedurile de azil în cazul resortisanților țărilor în care se presupune că viața este sigură. În opinia noastră, prezumția de siguranță trebuie fără îndoială să se aplice tuturor țărilor care, conform unei decizii unanime a Consiliului European, îndeplinesc criteriile de bază de la Copenhaga pentru aderarea la UE – cu precădere în ceea ce privește democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Ea ar trebuie să se aplice, de asemenea, și altor țări potențial candidate din Balcanii de Vest, având în vedere progresele înregistrate de acestea în direcția obținerii statutului de țări candidate.

Sunt în mod cert conștient de faptul că lista țărilor sigure reprezintă doar o simplificare procedurală. Ea nu poate afecta dreptul fundamental la azil pentru solicitanții de azil din Albania, Bosnia și Herțegovina, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Muntenegru, Serbia și Turcia, însă le permite autorităților naționale să se ocupe într-un mod mai concentrat de refugiații ale căror cereri de azil vor fi cel mai probabil admise, în special de cei din Siria. Și tocmai acest mod mai concentrat de lucru este deosebit de necesar în situația actuală.

Cred, de asemenea, că, pe lângă acțiunea imediată necesară pentru rezolvarea urgențelor actuale, a venit timpul să pregătim o schimbare mai profundă a modului în care tratăm cererile de azil, în special a sistemului de la Dublin, care prevede ca cererile de azil să fie tratate de prima țară de intrare.

Avem nevoie de mai multă Europă în politica noastră în materie de azil. Avem nevoie de mai multă Uniune în politica noastră în materie de refugiați.

O adevărată politică europeană în materie de azil și refugiați presupune ca solidaritatea să fie în permanență ancorată în modul în care ne elaborăm politicile și în normele noastre. Acesta este motivul pentru care, tot astăzi, Comisia propune un mecanism permanent de transfer, care ne va permite să facem față mai repede situațiilor de criză în viitor.

O politică comună în materie de refugiați și azil presupune o și mai mare apropiere a politicilor aplicabile în domeniul azilului după acordarea statutului de refugiat. Statele membre trebuie să își mai arunce o privire asupra propriilor politici de sprijin, de integrare și de incluziune. Comisia este pregătită să analizeze în ce mod aceste eforturi pot fi sprijinite cu fonduri ale UE. Și sunt un adept ferm al ideii de a permite solicitanților de azil să muncească și își câștige singuri banii în perioada în care le sunt tratate cererile.

O politică unită în materie de refugiați și azil necesită de asemenea eforturi comune mai intense pentru protejarea frontierelor noastre externe. Din fericire, am renunțat la efectuarea de controale la frontierele dintre statele membre ale spațiului Schengen, pentru a garanta libera circulație a persoanelor, un simbol unic al integrării europene. Dacă libera circulație este o medalie, ea are însă și un revers, și anume acela că trebuie să colaborăm mai strâns pentru gestionarea frontierelor noastre externe. Este ceea ce așteaptă cetățenii noștri. Comisia a afirmat-o încă din luna mai și eu am afirmat-o în cursul campaniei mele electorale: trebuie să consolidăm în mod semnificativ Frontex și să transformăm această agenție într-un sistem european de pază a frontierelor și a coastelor pe deplin funcțional. Acest lucru este cu certitudine posibil. Dar va costa bani, bani pe care Comisia îi consideră o bună investiție. Este motivul pentru care, până la sfârșitul anului, vom propune măsuri ambițioase în vederea creării unei Paze europene a frontierelor și a coastelor.

O politică europeană cu adevărat unită în domeniul migrației înseamnă de asemenea că trebuie să analizăm posibilitatea deschiderii unor canale de migrație legale. Să fim clari: acestea nu vor ajuta la rezolvarea actualei crize a refugiaților. Dacă însă vor exista mai multe drumuri sigure și controlate spre Europa, vom putea gestiona mai bine migrația și vom putea reduce atractivitatea activității ilegale a traficanților de persoane. Să nu uităm că suntem un continent care îmbătrânește, care se află în declin demografic. Vom avea nevoie de oameni talentați. Cu timpul, migrația trebuie să se transforme dintr-o problemă de rezolvat într-o resursă bine gestionată. În acest scop, Comisia va prezenta, la începutul anului 2016, un pachet bine conceput privind migrația legală.

Se poate găsi o soluție de durată numai dacă ne aplecăm asupra cauzelor profunde, asupra motivelor pentru care în prezent ne confruntăm cu această criză importantă a refugiaților. Politica noastră externă europeană trebuie să fie mai hotărâtă. Nu ne mai putem permite să fim neștiutori sau dezbinați în privința războiului și a instabilității care afectează chiar vecinătatea noastră.

În ceea ce privește Libia, este necesar ca UE și statele membre să depună mai multe eforturi de colaborare cu partenerii regionali pentru a asigura instaurarea, în curând, a unui guvern de uniune națională. Ar trebui să fim pregătiți să folosim toate instrumentele disponibile ale UE pentru a ajuta un astfel de guvern să asigure populației securitate și servicii de îndată ce va fi instaurat. Sprijinul pentru dezvoltare și sprijinul umanitar furnizate de UE vor trebui să fie imediate și cuprinzătoare.

Aș vrea să subliniez, de asemenea, că intrăm în al cincilea an al crizei siriene, căreia nu i se întrevede vreun sfârșit. Până acum, poporul sirian nu a putut conta pe comunitatea internațională. Poporul sirian nu a putut conta pe Europa.

Astăzi, cer lansarea unei ofensive diplomatice europene pentru rezolvarea crizei din Siria și a celei din Libia. Avem nevoie de o Europă mai puternică pe planul politicii externe. Mă bucur foarte mult că doamna Federica Mogherini, hotărâtul nostru Înalt Reprezentant, a pregătit terenul pentru o astfel de inițiativă, prin succesul diplomatic pe care l-a obținut în convorbirile nucleare cu Iranul și că este pregătită să coopereze îndeaproape cu statele membre în direcția păcii și a stabilității în Siria și Libia.

Pentru a facilita activitatea Federicăi, Comisia propune astăzi crearea unui fond fiduciar de urgență în valoare inițială de 1,8 miliarde EUR din mijloacele financiare comune ale UE, pentru rezolvarea crizelor din Sahel, din regiunea Lacului Ciad, din Cornul Africii și din Africa de Nord. Vrem să contribuim la crearea unei stabilități de durată, prin crearea de oportunități de angajare în comunitățile locale, de exemplu, și astfel să ne aplecăm asupra cauzelor profunde ale destabilizării, ale strămutării forțate și ale migrației ilegale. Aștept de la toate statele membre ale UE să se implice și să se ridice la nivelul ambițiilor noastre.

Nu vreau să creez iluzia că vom cunoaște un sfârșit la criza refugiaților cât de curând. Acest lucru nu se va întâmpla. Dar gonirea bărcilor din dane, incendierea taberelor de refugiați sau ignorarea oamenilor săraci și neajutorați nu înseamnă Europa.

Europa este brutarul din Kos care își dă pâinea celor flămânzi și istoviți. Europa este studentul din München sau din Passau care aduce haine nou-veniților la gară. Europa este polițistul din Austria care le urează bun venit refugiaților epuizați la trecerea frontierei. Aceasta este Europa în care vreau să trăiesc.

Criza este dură și drumul este încă lung. Contez pe dumneavoastră, stimați deputați, și pe toate statele membre că veți da dovadă de curaj european pentru a merge înainte, cu respectarea valorilor și a istoriei noastre comune.


Un nou început pentru Grecia, pentru zona euro și pentru economia europeană

Domnule președinte, stimați deputați,

Am spus că intenționez să vorbesc despre chestiunile de actualitate majore. De aceea, discursul de astăzi privind starea Uniunii trebuie să abordeze situația din Grecia, precum și învățămintele mai ample desprinse din cel de al cincilea an al crizei din Grecia care continuă să afecteze zona euro și economia și societatea din Europa în ansamblul lor.

De la începutul anului, discuțiile referitoare la Grecia ne-au pus cu adevărat răbdarea la încercare. S-a irosit mult timp și multă încredere. Au fost distruse punți de legătură. S-au rostit cuvinte care nu mai pot fi retrase cu ușurință.

Am asistat la poziții politice nesincere, la certuri și la insulte lansate fără discernământ.

Am văzut, de prea multe ori, persoane care cred că își pot impune punctele de vedere fără să acorde un dram de atenție opiniilor celorlalți.

Am văzut cum democrațiile din zona euro sunt incitate una împotriva celeilalte. Redresarea economică și crearea de locuri de muncă la care am asistat anul trecut în Grecia au dispărut în cursul acestor luni.

Am ajuns, împreună, la marginea prăpastiei și am privit în jos.

Încă o dată, am reușit numai în ultimul moment să vedem imaginea de ansamblu și să ne asumăm responsabilitățile.

În cele din urmă, s-a ajuns la un acord, s-au luat angajamente, iar acestea au fost puse în aplicare. A început să fie recâștigată încrederea, chiar dacă aceasta rămâne fragilă.

Nu sunt mândru de fiecare aspect al rezultatelor obținute, dar sunt mândru de echipele din cadrul Comisiei Europene care au lucrat zi și noapte până la sfârșitul lunii august, neîncetat, pentru a apropia poziții îndepărtate și a găsi soluții în interesul Europei și al poporului grec.

Știu că nu toată lumea a fost mulțumită de modul în care a procedat Comisia.

Mulți politicieni greci nu au fost mulțumiți că am insistat asupra reformelor în Grecia, în special în ceea ce privește sistemul de pensii neviabil și regimul de impozitare inechitabil.

Mulți alți politicieni europeni nu au putut înțelege de ce Comisia a continuat să negocieze. Unii nu au putut înțelege de ce nu i­am lăsat, pur și simplu, pe tehnicienii Fondului Monetar Internațional să poarte toate discuțiile. De ce am vorbit uneori și despre partea socială a angajamentelor din cadrul programului și am modificat aceste angajamente pentru a ține seama de efectele asupra celor mai vulnerabili membri ai societății. Sau de ce eu, personal, am îndrăznit să repet de atâtea ori că moneda euro și calitatea de membru al zonei euro trebuie să fie ireversibile.

 

Domnule președinte, stimați deputați,

Mandatul Comisiei în negocierile cu o țară participantă la program, cum ar fi Grecia, se bazează pe un temei foarte clar. Este vorba de Tratatul privind Uniunea Europeană care invită Comisia să promoveze interesul comun al Uniunii și să apere legea. Aceeași lege include clauza din tratat, convenită de toate statele membre, potrivit căreia aderarea la zona euro este irevocabilă.

Atât timp cât statele membre nu au modificat tratatele, am convingerea că atât Comisia, cât și toate celelalte instituții ale UE au un mandat și o obligație clară de a face tot posibilul pentru a păstra integritatea zonei euro.

De asemenea, Tratatul privind Mecanismul european de stabilitate (MES), ratificat de toate statele membre ale zonei euro, i-a conferit în mod explicit Comisiei responsabilitatea de a purta negocierile privind programul cu un stat membru. Trebuie să facem acest lucru în colaborare cu Banca Centrală Europeană și, dacă este posibil, împreună cu Fondul Monetar Internațional. Dar avem un mandat clar de a purta aceste negocieri.

Atunci când tratatele fac referire la Comisie, interpretez Comisia ca o instituție care este condusă politic de președinte și de colegiul comisarilor. De aceea nu am lăsat ca discuțiile cu Grecia să fie purtate numai de tehnicienii Comisiei, în ciuda expertizei lor extraordinare și a eforturilor considerabile pe care le depun, ci am vorbit personal cu experții noștri, în mod regulat, adesea chiar de mai multe ori pe zi, pentru a-i ghida sau a le ajusta activitățile. De asemenea, m-am asigurat că în fiecare săptămână situația negocierilor cu Grecia a fost discutată pe larg și dintr-o perspectivă foarte politică în reuniunile colegiului.

Pentru că decizia de a majora sau nu TVA-ul nu numai pentru restaurante, ci și pentru produsele alimentare prelucrate nu este una tehnică. Este o chestiune politică și socială.

Nu este o chestiune tehnică dacă se majorează sau nu TVA-ul la medicamente într-o țară în care 30 % din populație nu mai beneficiază de asigurări de sănătate prin sistemul public ca urmare a crizei, ci o chestiune cu implicații politice profunde. Sau dacă se reduc în schimb cheltuielile militare, într-o țară în care cheltuielile militare sunt printre cele mai ridicate din UE.

Nu este cu siguranță vorba de o chestiune tehnică dacă se reduc sau nu pensiile celor mai sărace persoane din societate sau salariul minim. Sau dacă se percepe în schimb un impozit armatorilor greci.

Bineînțeles, cifrele pentru ceea ce este acum cel de al treilea program pentru Grecia trebuiau să corespundă până la urmă programului. Dar am reușit să facem acest lucru ținând seama de echitatea socială. Am citit cu mare atenție raportul troicii elaborat de Parlamentul European. Sper că puteți constata că am desprins învățămintele din acest raport și am realizat, pentru prima dată, o evaluare a impactului social al programului. Chiar dacă recunosc sincer că și Comisia a trebuit să facă compromisuri în aceste negocieri.

Ceea ce contează pentru mine este că în final s-a ajuns la un compromis care a putut fi acceptat de toate cele 19 state membre ale zonei euro, inclusiv de Grecia.

După săptămâni de negocieri, mici progrese, regrese repetate, multe momente de criză și, adesea, o mare doză de dramatizare, am reușit să semnăm, la 19 august, un nou Program de sprijin pentru stabilitate destinat Greciei.

Acum, când există noul program, îmi doresc ca acesta să fie un nou început, atât pentru Grecia, cât și pentru zona euro în ansamblul său.

Să fim foarte sinceri: suntem numai la începutul unei noi și lungi călătorii.

Pentru Grecia, acum este esențial să se pună în aplicare acordul la care s-a ajuns. Trebuie să existe un grad larg de asumare a responsabilităților politice în acest sens.

Liderii tuturor grupurilor politice principale din Grecia au fost în biroul meu înainte de a se încheia acordul final. Toți au promis să sprijine acordul și, ca o primă dovadă a angajamentului lor, au votat pentru noul program și pentru primele trei serii de reforme în Parlamentul elen. Aștept din partea lor să se țină de cuvânt și să pună în aplicare acordul, indiferent cine va fi la guvernare. Lucrul de care are nevoie Grecia este ca reformele să beneficieze de un sprijin larg și să fie realizate la timp, astfel încât să poată fi recâștigată încrederea, atât în rândul cetățenilor greci, cât și în economia Greciei.

Programul este una, însă nu este suficient pentru a înscrie Grecia pe o traiectorie de creștere durabilă. Comisia va sprijini Grecia pentru a se asigura că reformele prind contur. Și vom ajuta Grecia să elaboreze o strategie de creștere proprie Greciei și condusă de Grecia.

Comisia va furniza, cu ajutorul partenerilor europeni și internaționali, asistență tehnică adaptată pentru modernizarea administrației publice și independența autorității fiscale. Aceasta va fi principala sarcină a noului Serviciu de sprijin pentru reformele structurale pe care l-am înființat în luna iulie.

La 15 iulie, Comisia a prezentat, de asemenea, o propunere de limitare a cofinanțării naționale în Grecia și de acordare de finanțare anticipată pentru proiectele de investiții care nu dispun de lichidități: un pachet de 35 de miliarde EUR pentru creștere economică. Această finanțare este urgentă pentru redresare, după luni de eforturi financiare. Banii vor ajunge la economia reală din Grecia, astfel încât întreprinderile și autoritățile să poată investi și recruta.

Comisia a lucrat zi și noapte pentru a prezenta această propunere. Parlamentele naționale s-au întrunit de mai multe ori în cursul lunii august. Sper așadar că Parlamentul European își va juca, la rândul său, rolul, conform angajamentelor anterioare. Programul nostru de creștere pentru Grecia este în dezbatere în acest Parlament de două luni. Dacă va fi adoptat, vor mai trece câteva săptămâni înainte ca primul euro să ajungă la economia reală a Greciei.

Vă invit să urmați exemplul Consiliului, care va ajunge la un acord privind acest program de creștere până la sfârșitul lunii. Parlamentul European ar trebui să fie cel puțin la fel de rapid ca și Consiliul în legătură cu acest dosar.

 

Am declarat că îmi doresc ca noul program să fie un nou început nu numai pentru Grecia, ci și pentru zona euro în ansamblul său, deoarece trebuie să desprindem învățăminte importante din criza care ne urmărește de prea mult timp.

Situația economică și socială vorbește de la sine: în prezent, peste 23 de milioane de persoane sunt încă în șomaj în Uniunea Europeană, peste jumătate dintre acestea neavând un loc de muncă de un an sau mai mult. Numai în zona euro, peste 17,5 milioane de persoane nu au un loc de muncă. Redresarea ne este îngreunată de incertitudinile de la nivel mondial. Datoria publică în UE a ajuns, în medie, la peste 88 % din PIB și se ridică la aproape 93 % în zona euro.

Nu am depășit criza, facem doar o pauză.

Nu vreau să spun că nu se face nimic. Nivelul șomajului se îmbunătățește, PIB-ul crește la cea mai ridicată rată din ultimii ani, iar condițiile de finanțare pentru gospodării și întreprinderi s-au restabilit în mod semnificativ. Mai multe state membre grav afectate în trecut, cum ar fi Letonia, Irlanda, Spania și Portugalia, care au primit asistență financiară europeană, se află acum în creștere constantă și își consolidează economiile.

Este un progres, însă redresarea este prea lentă, prea fragilă și depinde prea mult de partenerii noștri externi.

Mai important este că în urma crizei diferențele au devenit foarte mari în cadrul zonei euro și al UE în ansamblul său. Criza ne-a afectat potențialul de creștere. Aceasta a contribuit la tendința pe termen lung de adâncire a inegalităților. Toate acestea au alimentat îndoielile cu privire la progresul social, la valoarea schimbării și la meritele apartenenței comune.

Trebuie să recreăm un proces de convergență, atât între statele membre, cât și în cadrul societăților, care să se axeze pe productivitate, crearea de locuri de muncă și echitate socială.

Avem nevoie de mai multă Uniune în Europa noastră.

Pentru Uniunea Europeană și pentru Comisia mea, în special, aceasta înseamnă două lucruri: în primul rând, investirea în sursele de locuri de muncă și de creștere ale Europei, mai ales în piața noastră unică, și, în al doilea rând, finalizarea uniunii noastre economice și monetare pentru a crea condițiile necesare unei redresări durabile. Acționăm pe ambele fronturi.

Împreună cu dumneavoastră și cu statele membre, am concretizat Planul de investiții pentru Europa în valoare de 315 miliarde EUR printr-un nou Fond european pentru investiții strategice (FEIS).

După mai puțin de un an de la anunțarea acestui plan, suntem acum pe punctul ca unele dintre primele proiecte să demareze.

40 000 de gospodării din Franța vor avea o factură de energie mai scăzută și vor fi create 6 000 de locuri de muncă datorită îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor, care a fost finanțată din Fondul de investiții.

Clinicile medicale din Barcelona vor putea oferi pacienților un tratament mai bun prin noile terapii derivate din plasmă, finanțate din Fondul de investiții.

În Limerick și în alte locuri din Irlanda, familiile vor avea un acces îmbunătățit la asistența medicală primară și la serviciile sociale prin intermediul a paisprezece centre noi de îngrijire medicală primară. Acesta este doar începutul, urmând să apară mult mai multe proiecte de acest tip.

Odată cu punerea în aplicare a planului nostru de investiții, ne modernizăm și piața unică pentru a crea mai multe oportunități pentru cetățeni și întreprinderi în toate cele 28 de state membre. Datorită proiectelor Comisiei, cum ar fi piața unică digitală, uniunea piețelor de capital și uniunea energetică, reducem obstacolele din calea activităților transfrontaliere și utilizăm dimensiunea continentului nostru pentru stimularea inovării, conectarea talentelor și oferirea unei game mai largi de produse și servicii.

Însă eforturile noastre către prosperitate vor eșua dacă nu învățăm o lecție dură: nu am reușit încă să îi convingem pe cetățenii Europei și ai lumii că Uniunea noastră nu este făcută doar să supraviețuiască, ci este capabilă, de asemenea, să prospere și să se dezvolte.

Să nu ne amăgim: incapacitatea noastră colectivă de a oferi un răspuns clar și rapid la criza din Grecia din ultimele luni ne-a slăbit pe toți. A afectat încrederea în moneda noastră unică și reputația UE în lume.

Celui care nu știe spre ce port se îndreaptă, niciun vânt nu îi este favorabil – trebuie să știm încotro ne îndreptăm.

Aceasta este esența raportului pe care l-am prezentat în luna iunie împreună cu ceilalți președinți ai instituțiilor europene referitor la finalizarea uniunii noastre economice și monetare.

Mi s-a părut foarte firesc ca președintele Schulz să fie inclus în cadrul acestui demers important. La urma urmelor, Parlamentul European reprezintă esența democrației la nivelul UE, la fel cum parlamentele naționale reprezintă esența democrației la nivel național. Parlamentul European este și trebuie să rămână Parlamentul zonei euro. Parlamentul European, în calitatea sa de colegiuitor, va fi responsabil de luarea deciziilor privind noile inițiative pe care Comisia le va propune în lunile următoare pentru a aprofunda uniunea noastră economică și monetară. Astfel, constat cu satisfacție că, pentru prima oară, nu am întocmit un „raport al celor patru președinți”, ci un „raport al celor cinci președinți”.

În pofida unor discuții purtate până noaptea târziu timp de câteva luni de zile pentru a se ajunge la un acord în privința Greciei, am întocmit acest raport în lunile mai și iunie pentru a stabili calea de urmat în vederea unui viitor mai puternic. Cei cinci președinți ai principalelor instituții ale UE au convenit asupra unei foi de parcurs care ar trebui să ne permită să stabilizăm și să consolidăm zona euro până la începutul anului 2017, iar apoi, pe baza unei convergențe reînnoite a economiilor noastre, să realizăm reforme mai substanțiale și să depășim etapa rezistenței la criză, orientându-ne spre noi perspective de creștere.

Așa cum am preconizat, Raportul celor cinci președinți a declanșat o dezbatere aprinsă în întreaga Europă. Unele voci spun că avem nevoie de un guvern al monedei euro, în timp ce altele afirmă că avem nevoie de mai multă disciplină și respectare a normelor. Eu sunt de acord cu ambele: trebuie să ne asumăm responsabilitatea colectivă, să avem un sentiment mai acut al binelui comun, să respectăm și să punem în aplicare pe deplin ceea ce s-a stabilit în mod colectiv. Însă nu sunt de acord cu faptul că acest lucru ar trebui să însemne creșterea numărului de instituții sau trecerea monedei euro pe pilot automat, ca și cum crearea unor noi instituții sau a unor norme miraculoase ar putea da rezultate mai numeroase sau mai bune.

O monedă unică nu poate să funcționeze doar pe baza unor norme și a unor statistici, ci trebuie să fie supusă unei evaluări politice constante, care să constituie baza unor noi alegeri de politică în domeniul economic, bugetar și social.

Raportul celor cinci președinți cuprinde un program complet de lucru pentru anii următori. Doresc să acționăm rapid pe toate fronturile: economic, financiar, bugetar și pe cel al uniunii politice. Unele eforturi vor trebui să se concentreze asupra zonei euro, în timp ce altele ar trebui să fie depuse de către toate cele 28 de state membre, ținând seama de interacțiunea lor strânsă cu piața noastră unică.

Permiteți-mi să evidențiez cinci domenii în care Comisia va prezenta rapid propuneri ambițioase și în care ne așteptăm să înregistrăm progrese încă din această toamnă.

În primul rând: cei cinci președinți au convenit asupra faptului că avem nevoie de un sistem comun menit să asigure faptul că depozitele bancare ale cetățenilor sunt întotdeauna protejate până la o limită de 100 000 EUR pe persoană și pe cont. Acest lucru îi lipsește uniunii noastre bancare.

În prezent, astfel de sisteme de protecție există, însă toate sunt naționale. Avem nevoie de un sistem mai european, care să fie deconectat de portmoneele guvernelor, astfel încât cetățenii să poată fi absolut siguri că economiile lor sunt la adăpost.

Am văzut cu toții ceea ce s-a întâmplat în Grecia în cursul verii. Cetățenii și-au scos – pe bună dreptate – economiile din bănci, întrucât capacitatea financiară a statului de a-și sprijini propriul sistem bancar nu le inspira încredere. Această situație trebuie să se schimbe.

Un sistem mai comun de garantare a depozitelor este imperios necesar; Comisia va prezenta, până la sfârșitul anului, o propunere legislativă privind primii pași care trebuie întreprinși în această direcție.

Desigur, sunt pe deplin conștient de faptul că nu există încă un consens în această privință. Însă știu, de asemenea, că mulți dintre dumneavoastră sunt la fel de convinși precum sunt și eu că trebuie să mergem înainte. Doresc să le transmit următorul mesaj celor care sunt mai sceptici: Comisia este pe deplin conștientă de faptul că există diferențe în ceea ce privește pozițiile inițiale ale statelor membre. Unele dintre ele au elaborat și și-au finanțat în mod corespunzător sistemele lor naționale de asigurare a depozitelor. Altele nu au finalizat încă instituirea unor astfel de sisteme. Trebuie să ținem seama de aceste diferențe. Acesta este motivul pentru care Raportul celor cinci președinți susține nu o mutualizare deplină, ci o nouă abordare prin intermediul unui sistem de reasigurare. Vom prezenta detalii suplimentare în această privință în cursul săptămânilor care urmează.

În al doilea rând: este necesară o mai bună reprezentare a monedei euro pe scena mondială. Cum este posibil ca zona euro, care deține a doua monedă din lume ca importanță, să nu aibă încă o poziție unanimă cu privire la chestiunile de natură economică dezbătute în cadrul instituțiilor financiare internaționale?

Închipuiți-vă cum ar fi să luați parte, pentru o clipă, la activitatea zilnică a Fondului Monetar Internațional. Știm bine cât este de important FMI. Cu toate acestea, în loc să aibă o viziune unitară ca zonă euro, Belgia și Luxemburg trebuie să convină asupra poziției lor de vot cu Armenia și Israel, iar Spania face front comun cu țările din America Latină.

Cum se poate ca noi – europenii – să fim, în comun, acționarii principali ai unor instituții globale precum FMI și Banca Mondială și totuși să acționăm ca o minoritate?

Cum se poate ca o nouă bancă de investiții în infrastructură de o importanță strategică să fie creată în Asia, iar guvernele statelor europene, în loc să își coordoneze eforturile, se iau la întrecere pentru a vedea care dintre ele devine mai întâi membru al băncii respective?

Trebuie să ne maturizăm și să plasăm interesele noastre comune înaintea celor naționale. Mie mi se pare de la sine înțeles că președintele Eurogrupului ar trebui să fie purtătorul de cuvânt al zonei euro în cadrul instituțiilor financiare internaționale, cum ar fi FMI.

În al treilea rând: avem nevoie de un sistem mai eficace și mai democratic de supraveghere economică și bugetară. Îmi doresc ca Parlamentul European, parlamentele naționale, precum și partenerii sociali de la toate nivelurile să joace un rol-cheie în acest proces. Vreau, de asemenea, ca interesul zonei euro în ansamblul său să fie mai bine reflectat încă de la început în cadrul politicilor UE și al celor naționale: interesul unui întreg nu este pur și simplu suma părților sale. Acest lucru se va reflecta în propunerile noastre menite să raționalizeze și să consolideze în continuare semestrul european de coordonare a politicilor economice.

Îmi doresc ca, în viitor, recomandările noastre ce vizează orientarea economică a zonei euro în ansamblu să nu mai fie vorbe goale, ci să ofere îndrumări reale, în special în ceea ce privește orientarea fiscală a zonei euro.

În al patrulea rând: trebuie să îmbunătățim corectitudinea în cadrul politicilor noastre în materie de impozitare. Acest lucru necesită o mai mare transparență și echitate, atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi. Am prezentat un plan de acțiune în luna iunie, sinteza acestuia fiind următoarea: țara în care o întreprindere își generează profiturile trebuie să fie și țara de impozitare a întreprinderii respective.

Un pas în direcția îndeplinirii acestui obiectiv este reprezentat de activitatea noastră referitoare la o bază fiscală consolidată comună a societăților. Datorită acestei simplificări va fi mai dificil să se recurgă la evaziune fiscală.

Depunem, de asemenea, eforturi substanțiale pentru a încheia, până la sfârșitul anului, un acord cu Consiliul privind schimbul automat de informații referitoare la deciziile fiscale.

În același timp, ne așteptăm ca cercetările noastre referitoare la diferitele sisteme naționale să dea rezultate cât mai curând posibil.

Și ne străduim din răsputeri să convingem statele membre să adopte, până la sfârșitul anului, modalitățile aferente unei taxe pe tranzacțiile financiare.

Avem nevoie de mai multă Europă, de mai multă Uniune și de o echitate sporită în cadrul politicii noastre în materie de impozitare.

În al cincilea rând: trebuie să ne intensificăm eforturile în vederea instituirii unei piețe a muncii echitabile și cu adevărat paneuropene. În acest context, echitatea înseamnă promovarea și respectarea dreptului cetățenilor la liberă circulație ca fiind un drept fundamental al Uniunii noastre, evitând totodată apariția unor cazuri de abuz și a unor riscuri de dumping social.

Mobilitatea forței de muncă este binevenită și necesară pentru ca zona euro și piața unică să prospere. Însă mobilitatea forței de muncă ar trebui să se bazeze pe norme și pe principii clare. Principiul fundamental ar trebui să fie asigurarea unui salariu egal pentru aceeași muncă la același loc de muncă.

Ca parte a acestor eforturi, doresc să elaborez un pilon european al drepturilor sociale, care să țină seama de realitățile aflate în evoluție ale societăților din Europa și ale mediului profesional și care să poată fi considerat un punct de reper pentru convergența reînnoită din cadrul zonei euro.

Acest pilon european al drepturilor sociale ar trebui să completeze ceea ce am dobândit deja împreună în materie de protecție a lucrătorilor în UE. Mă aștept ca partenerii sociali să joace un rol central în acest proces. Cred că este oportun să demarăm această inițiativă în cadrul zonei euro, permițându-le în același timp și celorlalte state membre ale UE să participe dacă își doresc acest lucru.

După cum s-a precizat în Raportul celor cinci președinți, va fi, de asemenea, necesar să analizăm în perspectivă o serie de pași fundamentali în ceea ce privește zona euro. Comisia va prezenta o carte albă în acest sens în primăvara anului 2017.

Da, va fi necesar ca, în timp, să se înființeze o trezorerie a zonei euro care să fie responsabilă la nivel european. Și cred că aceasta ar trebui să se întemeieze pe Mecanismul european de stabilitate, instituit în timpul crizei, care dispune de un volum potențial de credit în valoare de 500 de miliarde EUR, o capacitate la fel de importantă ca și cea a FMI. MES ar trebui să își asume treptat o funcție de stabilizare macroeconomică mai vastă pentru a face față mai bine șocurilor care nu pot fi gestionate doar la nivel național. Vom pregăti terenul pentru ca acest lucru să se înfăptuiască în a doua jumătate a acestui mandat.

Uniunea Europeană este un proiect dinamic, un proiect în folosul cetățenilor săi. Nu există învingători sau învinși. Cu toții vom avea mai multe de câștigat decât de pierdut de pe urma acestui proiect complex. Acesta este, de asemenea, un mesaj adresat partenerilor noștri din Regatul Unit, la care mă gândesc atunci când am în vedere marile provocări politice din lunile următoare.

 

O soluție echitabilă pentru Marea Britanie

De la preluarea mandatului, lucrurile au devenit mai clare în ceea ce privește Regatul Unit: până la sfârșitul anului 2017, se va organiza un referendum pentru a determina dacă Marea Britanie rămâne sau nu în Uniune. Aceasta va fi, desigur, o decizie pe care alegătorii din Regatul Unit vor trebui să o ia. Dar nu ar fi onest și nici realist să se afirme că această decizie nu va avea o importanță strategică pentru Uniune în ansamblul său.

Eu am afirmat întotdeauna că doresc ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană și că vreau să cooperăm cu guvernul britanic pentru a găsi o soluție echitabilă pentru Marea Britanie.

Britanicii adresează UE întrebări fundamentale și își pun astfel de întrebări despre UE. Ei se întreabă dacă UE le aduce prosperitate cetățenilor săi, dacă acțiunile întreprinse de UE se concentrează pe domeniile în care aceasta poate produce rezultate și dacă UE este deschisă față de restul lumii.

Acestea sunt întrebări la care UE are răspunsuri, și nu doar în interesul Regatului Unit. Toate cele 28 de state membre ale UE doresc ca UE să fie modernă și axată pe beneficiul tuturor cetățenilor săi. Suntem cu toții de acord că UE trebuie să se adapteze și să se schimbe având în vedere provocările majore și criza cu care ne confruntăm în prezent.

Iată motivul pentru care finalizăm piața unică, reducem birocrația și îmbunătățim climatul de investiții pentru întreprinderile mici.

Acesta este motivul pentru care creăm o piață unică digitală: pentru ca locul în care vă aflați în UE să nu aibă niciun impact asupra prețului pe care îl plătiți atunci când rezervați online un autoturism. Suntem pe cale să modernizăm normele UE în materie de drepturi de autor pentru a spori accesul cetățenilor la conținutul cultural online, asigurându-ne totodată că autorii primesc o remunerație echitabilă. Cu doar două luni în urmă, UE a convenit să elimine tarifele de roaming începând din vara anului 2017, un demers pe care mulți turiști și călători, în special din Marea Britanie, l-au solicitat de mai mulți ani.

Acesta este motivul pentru care negociem acorduri comerciale cu principalele națiuni, cum ar fi Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții. Acesta este motivul pentru care deschidem piețe și înlăturăm obstacole din calea întreprinderilor și a lucrătorilor în toate cele 28 de state membre ale UE.

Îmi iau angajamentul personal de a îmbunătăți modul în care colaborează Uniunea cu parlamentele naționale. Am înscris datoria de a interacționa mai îndeaproape cu parlamentele naționale în scrisorile de misiune ale tuturor membrilor Comisiei. Sunt convins că întărirea relației noastre cu parlamentele naționale va aduce Uniunea mai aproape de cetățenii pe care îi servește. Aceasta este o ambiție pe care știu că și prim-ministrul David Cameron o împărtășește. Sunt încrezător că vom fi în măsură să găsim un răspuns comun.

Cu mai bine de un an în urmă, când candidam la funcția de președinte al Comisiei, mi-am promis că, atunci când voi deveni președinte, voi căuta o soluție echitabilă pentru Marea Britanie. O soluție care să fie echitabilă pentru Marea Britanie, dar și pentru celelalte 27 de state membre.

Vreau să mă asigur că ne păstrăm integritatea tuturor celor patru libertăți ale pieței unice și că, în același timp, găsim modalități de a permite integrarea în continuare a zonei euro pentru a consolida uniunea economică și monetară.

Pentru a fi echitabili față de Regatul Unit, o parte din acest acord va consta în recunoașterea faptului că nu toate statele membre participă la toate domeniile de politică ale UE. Protocoale speciale definesc poziția Regatului Unit, de exemplu poziția referitoare la moneda euro și la justiție și afaceri interne. Pentru a fi echitabili față de celelalte state membre, alegerile făcute de Regatul Unit nu trebuie să le împiedice pe acestea să își continue procesul de integrare, atunci când consideră că acest lucru este oportun.

Voi încerca să găsesc o soluție echitabilă pentru Marea Britanie. Voi face acest lucru numai și numai dintr-un singur motiv: deoarece consider că UE are de câștigat dacă Marea Britanie continuă să facă parte din UE și că Marea Britanie are de câștigat dacă rămâne în UE.

În domenii-cheie putem obține mult mai multe acționând în mod colectiv decât dacă am acționa fiecare pe cont propriu. Acesta este în special cazul pentru provocările majore în materie de politică externă cu care se confruntă Europa în prezent și pe care le voi aborda în următoarea parte a discursului.

 

Uniți alături de Ucraina

Europa reprezintă o mică parte a lumii. Ceea ce putem noi oferi sunt cunoștințele noastre și calitățile noastre de lider.

În urmă cu aproximativ un secol, una din cinci persoane din întreaga populație a lumii trăia în Europa; astăzi raportul este de unu la nouă; peste încă un secol, raportul va fi de unu la douăzeci și cinci.

Cred că putem și ar trebui să ne asumăm rolul ce ne revine pe scena internațională, și asta nu din vanitate, ci pentru că avem ceva de oferit. Putem arăta lumii tăria ce rezultă din unitatea noastră și interesul strategic al acțiunii concertate. N-a fost niciodată atât de urgent și de necesar să facem acest lucru.

În momentul de față, există în lume 40 de conflicte active. Astăzi, când aceste conflicte fac ravagii, când familii sunt distruse, iar din locuințe nu mai rămân decât mormane de cărămizi, nu pot ca, după aproape 60 de ani de la crearea Uniunii Europene, să vă prezint o imagine a păcii. Fiindcă în lume nu este pace.

Dacă vrem să promovăm o lume mai pașnică, va trebui ca Europa și Uniunea să aibă un rol mai pregnant în politica noastră externă, iar acest lucru este stringent în special în ceea ce privește Ucraina.

Ajutarea Ucrainei să supraviețuiască, să se reformeze și să prospere este o provocare europeană. În ultimă instanță, visul ucrainean, visul demonstranților din Piața Maidan, este unul european: de a trăi într-o țară modernă, cu o economie stabilă și cu un sistem politic solid și echitabil.

În ultimele douăsprezece luni, am avut posibilitatea să îl cunosc bine pe președintele Poroșenko, cu ocazia unui summit, la o cină la el acasă, precum și în cursul a numeroase reuniuni și convorbiri telefonice. A inițiat procesul de transformare a țării sale. Se luptă pentru pace. Merită sprijinul nostru.

Am făcut deja mult: am acordat un împrumut în valoare de 3,41 miliarde EUR în cadrul a trei programe de asistență macrofinanciară, am contribuit la o înțelegere prin care să se asigure necesarul Ucrainei în materie de gaze pe perioada iernii și am oferit consultanță în ceea ce privește reforma sistemului judiciar. Pentru ca eforturile noastre să fie încununate de succes, este necesară o contribuție atât din partea UE, cât și a tuturor statelor sale membre.

Va trebui, de asemenea, să rămânem uniți.

Avem nevoie de unitate în ceea ce privește securitatea statelor noastre membre din est, în special a statelor baltice. Securitatea și granițele statelor membre UE sunt inviolabile. Vreau ca acest lucru să fie foarte clar înțeles la Moscova.

Avem nevoie de mai multă unitate în ceea ce privește sancțiunile. Sancțiunile pe care UE le-a impus Rusiei afectează economiile fiecărui stat membru și au repercusiuni asupra unor sectoare importante, precum cel al agriculturii. Însă, sancțiunile sunt un instrument important de contracarare a agresiunii și încălcării dreptului internațional. Sunt o politică ce trebuie menținută până la respectarea pe deplin a Acordurilor de la Minsk. Va trebui să rămânem pe poziții și să ne păstrăm unitatea.

Însă trebuie, de asemenea, să continuăm să căutăm soluții.

Am vorbit cu președintele Putin la Brisbane, cu ocazia G20, în cadrul unei reuniuni bilaterale care s-a prelungit până în zori. Am rememorat faptul că ne cunoaștem de mult și am observat cât de mult s-au schimbat timpurile. Spiritul de cooperare dintre UE și Rusia a fost înlocuit de suspiciune și neîncredere.

UE trebuie să îi arate Rusiei care este costul confruntării, dar și să arate cu claritate faptul că este pregătită să răspundă.

Nu vreau o Europă care să stea pe tușă atunci când se scrie istoria. Vreau o Europă care să fie lider. Când Uniunea Europeană este unită, putem schimba lumea.

 

Uniți în asumarea poziției de lider privind abordarea schimbărilor climatice

Unul dintre exemplele de domenii în care Europa este deja lider este acțiunea noastră privind schimbările climatice.

În Europa suntem conștienți cu toții că schimbările climatice reprezintă o provocare globală extrem de importantă, și știm acest lucru de ceva timp.

Planeta pe care o împărțim – atmosfera și climatul stabil al acesteia – nu poate face față modului în care omenirea o utilizează în prezent.

În unele părți ale lumii se consumă mai mult decât resursele de care se dispune, creându-se „datorii de carbon” și trăind pe datorie. După cum știm din economie și din gestionarea crizelor, un consum mai mare decât ne putem permite nu reprezintă un comportament sustenabil.

Nu peste mult timp, natura ne va prezenta nota pe care o avem de plătit. În unele părți ale lumii, schimbările climatice modifică tipul surselor de conflict, controlul asupra unui baraj sau al unui lac putând fi mai strategic decât o rafinărie de petrol.

Schimbările climatice reprezintă chiar una dintre cauzele profunde ale unui nou fenomen migrator. Dacă nu acționăm rapid, refugiații din considerente de ordin climatic vor deveni o nouă provocare.

Întreaga lume se va întruni la Paris peste 90 de zile pentru a conveni asupra acțiunilor necesare pentru a atinge obiectivul menținerii sub 2 grade Celsius a creșterii temperaturii la nivel mondial. UE este pe drumul cel bun și și-a asumat un angajament clar în luna martie: un obiectiv cu caracter obligatoriu de reducere a emisiilor la nivelul întregii economii cu cel puțin 40 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din anul 1990. Este cea mai ambițioasă contribuție prezentată vreodată.

Alții ne urmează exemplul, unii o fac însă fără tragere de inimă.

Permiteți-mi să le adresez un mesaj foarte clar partenerilor noștri internaționali: UE nu va semna orice acord. Prioritatea mea, prioritatea Europei, este de a adopta un acord mondial privind clima ambițios, solid și cu caracter obligatoriu.

Acesta este motivul pentru care Comisia mea și cu mine ne-am petrecut o parte a acestui an solicitând adeziunea la stabilirea unor obiective ambițioase la Paris. În mai anul acesta am fost la Tokyo, unde i-am adresat prim-ministrului Abe provocarea de a conlucra cu noi pentru a ne asigura că acordul de la Paris este un urmaș demn al acordului de la Kyoto.

În iunie, la summitul G7, liderii și-au exprimat acordul asupra elaborării de strategii pe termen lung care implică emisii reduse de dioxid de carbon și asupra renunțării la combustibilii fosili până la sfârșitul secolului.

Ulterior, m-am întâlnit cu premierul Chinei, Li Keqiang, pentru a pregăti reuniunea de la Paris și a lansa un parteneriat care să asigure că orașele de azi sunt concepute de așa manieră încât să răspundă nevoilor în materie de energie și de climă de mâine.

De asemenea, sub coordonarea Înaltului Reprezentant, membrii colegiului au depus eforturi diplomatice legate de climă. Astăzi, comisarul Arias Cañete se află în Papua-Noua Guinee, unde discută cu liderii Forumului insulelor din Pacific planurile pentru Paris. Dacă nu se întreprind acțiuni corective pentru a aborda problema schimbărilor climatice, apele vor crește, iar acele insule vor fi cele care vor trage semnalul de alarmă.

Cu toate acestea, dacă se obțin rezultate la Paris, umanitatea va avea pentru prima oară un regim internațional de combatere eficientă a schimbărilor climatice.

Parisul va reprezenta următoarea oprire, dar nu și ultima. Există un „Drum către Paris”, dar și un „Drum de la Paris”.

Comisia mea va depune eforturi pentru a se asigura că Europa își păstrează poziția de lider în combaterea schimbărilor climatice. Vorbele noastre vor deveni fapte.

Nu avem o soluție magică la problema schimbărilor climatice. Însă actele noastre legislative, cum ar fi schema UE de comercializare a certificatelor de emisii, și acțiunile noastre ne-au permis să reducem emisiile de dioxid de carbon, menținând totodată creșterea economică.

Prin politica noastră climatică orientată spre viitor ne atingem și obiectivele atât de necesare în materie de uniune energetică: devenim lider la nivel mondial în sectorul energiei din surse regenerabile, în care lucrează în prezent peste un milion de persoane din întreaga UE și care generează o cifră de afaceri de 130 de miliarde EUR, inclusiv exporturi în valoare de 35 de miliarde EUR. În prezent, societățile europene dețin 40 % din toate brevetele pentru tehnologiile privind sursele regenerabile de energie, iar ritmul evoluțiilor tehnologice crește potențialul pentru noi schimburi comerciale globale în materie de tehnologie ecologică.

Acesta este motivul pentru care la punerea în aplicare a uniunii energetice accentul strategic este pe inovare și pe interconectarea piețelor noastre.

Aceasta este promisiunea făcută anul trecut și asta este ceea ce a realizat Comisia și va continua să realizeze.

Lupta împotriva schimbărilor climatice nu va fi câștigată sau pierdută în discuții diplomatice organizate la Bruxelles sau Paris, ci va fi câștigată sau pierdută pe teren și în orașele în care trăiesc și muncesc majoritatea europenilor și în care se utilizează circa 80% din întreaga energie produsă în Europa.

Acesta este motivul pentru care i-am solicitat președintelui Schulz să găzduiască la Parlament luna viitoare
Convenția primarilor, care va reuni peste 5 000 de primari europeni. Aceștia s-au angajat cu toții să atingă obiectivul UE în materie de reducere a CO2. Sper ca toți membrii Parlamentului European să sprijine acțiunile întreprinse de comunitățile și localitățile din întreaga Europă pentru ca reuniunea de la Paris și măsurile luate în urma acesteia să fie încununate de succes.

 

Concluzii

Domnule președinte, stimați deputați,

Multe subiecte nu le-am menționat sau nu le-am putut menționa astăzi. De exemplu, aș fi vrut să vă vorbesc despre Cipru și despre speranța, năzuința și dorința mea de a vedea această insulă unită anul viitor. În urma unei lungi întrevederi pe care am avut-o în iulie cu președinții Nikos Anastasiades și Mustafa Akinci la mijlocul liniei verzi, am convingerea că, dacă cei doi lideri vor avea voința politică și viziunea necesare, acest deziderat este fezabil în condițiile actuale și în cazul în care continuă buna coordonare dintre eforturile ONU și UE. Îmi voi oferi tot sprijinul și asistența pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv, deoarece cred că într-un stat membru al UE zidurile și îngrădirile nu își au locul.

Nu am vorbit despre fermierii din Europa care au protestat în această săptămână la Bruxelles. Sunt de acord cu ei că ceva nu este în regulă cu piața atunci când un litru de lapte costă mai puțin decât unul de apă. Dar nu cred că putem sau că ar trebui să începem să microgestionăm de la Bruxelles piața laptelui. Ar trebui să oferim compensații fermierilor care suferă de pe urma efectelor sancțiunilor impuse Rusiei, motiv pentru care Comisia prezintă un pachet de solidaritate în valoare de 500 de milioane EUR destinat fermierilor. În plus, autoritățile din domeniul competenței de la nivel european și național ar trebui să analizeze îndeaproape structura pieței. Ceva pare a fi putred pe piața laptelui. Impresia mea este că trebuie să eliminăm niște oligopoluri de la nivelul comerțului cu amănuntul.

Ar mai fi multe de spus, dar abordând principalele chestiuni, principalele provocări cu care ne confruntăm azi, consider că un lucru este clar: indiferent dacă vorbim despre criza refugiaților, despre economie ori despre politica externă, nu putem reuși decât ca Uniune.

Cine este Uniunea care îi reprezintă pe cei 507 de milioane de cetățeni europeni? Uniunea nu este doar Bruxelles sau Strasbourg. Uniunea Europeană înseamnă instituțiile sale. Uniunea înseamnă, de asemenea, statele sale membre. Înseamnă și guvernele și parlamentele naționale.

Este de ajuns ca doar unul dintre noi să nu obțină rezultatele necesare pentru ca toți să ne poticnim.

Europa și Uniunea noastră trebuie să obțină rezultate. Deși în condiții normale sunt un apărător ferm al metodei comunitare, în vremuri de criză nu sunt un purist; nu acord importanță modului în care abordăm o situație de criză, soluțiile interguvernamentale și procesele la nivel comunitar sunt ambele posibile atât timp cât găsim o soluție și rezolvăm problema în interesul cetățenilor Europei.

Totuși, atunci când constatăm lacunele unei metode, trebuie să schimbăm abordarea.

Să luăm exemplul mecanismului de transfer pentru refugiați pe care l-am prezentat în luna mai în cazul Greciei și Italiei: Comisia a propus un sistem comunitar de solidaritate, cu caracter obligatoriu. Statele membre au optat însă pentru o abordare cu caracter voluntar. Rezultatul: cifra de 40 000 nu a fost nici pe departe atinsă. Deocamdată nu a fost transferată nicio persoană care are nevoie de protecție, iar Italia și Grecia continuă să facă față situației singure. Așa ceva este pur și simplu de neacceptat.

Un alt exemplu îl reprezintă soluțiile interguvernamentale precum Pactul bugetar din 2011 de consolidare a disciplinei fiscale sau Acordul din 2014 de instituire a unui fond comun de rezoluție bancară. Azi, vedem că nici măcar un stat membru nu a pus în aplicare pe deplin Pactul bugetar. Și doar 4 din cele 19 state membre au ratificat acordul privind fondul de rezoluție bancară, care este prevăzut să fie lansat la 1 ianuarie 2016.

Aceste rezultate pur și simplu nu sunt îndeajuns de bune pentru a face față provocărilor imense cu care ne confruntăm azi.

Trebuie să ne schimbăm modul de lucru.

Trebuie să fim mai rapizi.

Trebuie ca metoda noastră să aibă un caracter european mai pregnant.

Și asta nu pentru că ne-am dori putere la nivel european, ci pentru că avem nevoie urgent de rezultate mai bune și mai rapide.

Avem nevoie de mai multă Europă în Uniunea noastră.

Avem nevoie de mai multă Uniune în Uniunea noastră.

Am crezut toată viața în Europa. Am motivele mele să o fac, iar multe dintre acestea știu și mă simt ușurat că nu au legătură cu generațiile de azi.

Când mi-am preluat mandatul, am afirmat că vreau să reclădesc punțile care începuseră să se erodeze. Unde solidaritatea începuse să dea semne de uzură. Acolo unde vechi demoni încercau să reapară.

Mai avem încă multe de făcut.

Dar când, peste generații, oamenii vor citi despre acest moment în cărțile de istorie a Europei, vreau să citească despre faptul că am fost uniți în compasiunea pe care am demonstrat-o și că am deschis ușa căminelor noastre celor ce au avut nevoie de protecție.

Vreau să citească despre faptul că ne-am unit forțele în ceea ce privește abordarea provocărilor globale, în protejarea valorilor noastre și în soluționarea conflictelor.

Că ne-am asigurat că pentru lăcomia speculanților financiari contribuabilii nu vor mai fi niciodată cei care vor trebui să plătească.

Și că, împreună, am asigurat creșterea și prosperitatea economiilor și întreprinderilor noastre, dar mai ales pentru copiii noștri.

Doresc să citească despre faptul că am construit o Uniune mai puternică decât a fost vreodată.

Că, împreună, am scris istoria europeană. O istorisire pe care nepoții noștri o vor relata cu mândrie.

 

Informații suplimentare

Principalele puncte ale discursului

Înregistrarea video a întregului discurs

Pagina de internet dedicată Discursului privind starea Uniunii 2015

SPEECH/15/5614


Side Bar

Videos





Photos