Navigation path

Left navigation

Additional tools

European Commission

[Check Against Delivery]

José Manuel Durão Barroso

Președintele Comisiei Europene

Discursul de rămas-bun al Președintelui Barroso

Sesiunea plenară a Parlamentului European

Strasbourg, 21 octombrie 2014

Stimate Domnule Președinte, distinși membri ai Parlamentului,

În primul rând, aș dori să vă mulțumesc pentru invitația de a mă adresa acestui Parlament pentru ultima dată. De fapt, ne apropiem de sfârșitul celui de-al doilea mandat al meu ca președinte al Comisiei Europene și mă bucur foarte mult că mă aflu aici împreună cu dumneavoastră și cu colegii mei pentru a vă prezenta bilanțul nostru și, întrucât aceasta este a doua Comisie pe care o prezidez, cred că mă pot referi și la ultimii zece ani.

Aș dori să vă împărtășesc sentimentele, emoțiile mele, părerea mea despre modul în care Uniunea Europeană a reacționat în aceste momente foarte dificile și care sunt, în opinia mea, cele mai importante provocări pentru viitor.

Cred că puteți fi de acord cu mine că vremurile pe care le-am traversat au fost excepționale și grele: zece ani de criză și răspunsul Uniunii Europene la aceasta. Nu numai criza financiară și cea a datoriei suverane — să nu uităm că la începutul primului meu mandat ne-am confruntat cu o criză constituțională, când doi membri fondatori ai Uniunii Europene au respins, prin referendum, Tratatul constituțional. Am avut așadar de-a face cu o criză constituțională, cu o criză a datoriei suverane și cu o criză financiară și ne confruntăm acum, în termenii cei mai acuți, cu o criză geopolitică, ca urmare a conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Criza constituțională cu care ne-am confruntat a fost de fapt rezolvată prin intermediul Tratatului constituțional de la Lisabona. Realitatea este că, la acel moment, mulți spuneau că va fi imposibil ca Uniunea Europeană să-și găsească o nouă configurație instituțională. Au fost, într-adevăr, și momente de ambiguitate și de îndoială. În esență, am putut însă păstra majoritatea acquis-ului Uniunii Europene, incluzând cea mai mare parte a elementelor noi din Tratatul constituțional de la Lisabona, care a fost ratificat de toate statele membre, inclusiv de cele care astăzi par să fi uitat că au ratificat Tratatul de la Lisabona.

Mai recent – am învățat să las la sfârșit aspectele economice deoarece sunt încă prezente –, confruntându-ne cu problema foarte gravă care a reprezentat și o amenințare la adresa stabilității noastre în Europa, determinată de comportamentul inacceptabil al Rusiei față de Ucraina, am adoptat o poziție de principiu. Am oferit Ucrainei un acord de asociere și un acord de liber schimb și mă bucur că, în pofida tuturor dificultăților, Ucraina a acceptat, semnând și ratificând acordul de asociere. Aș dori să felicit acest Parlament pentru că, la data și ora la care parlamentul Ucrainei ratifica acordul respectiv, și dumneavoastră ratificați acordul, arătând că puteți oferi speranță Ucrainei în calitatea sa de membru al familiei națiunilor europene.

În momentul în care mă adresez dumneavoastră, această criză este încă nerezolvată, știm asta. Cred însă că putem fi mândri că ne-am menținut o poziție de principiu, că am condamnat în termenii cei mai neechivoci acțiunile Rusiei și că, de fapt, a fost ratificat un acord de asociere nu numai cu Ucraina, ci și cu Georgia și cu Moldova, deoarece consider că avem o datorie față de aceste țări care se îndreaptă către Europa împărtășindu-i spiritul și manifestând speranța că vom avea un viitor comun și fiindcă doresc să împărtășească aceleași valori ca și noi.

În momentul de față ne aflăm încă în postura de mediator. Astăzi are loc o reuniune cu guvernul rus și cu cel ucrainean pe tema energiei, mediată de Comisie; așadar, este posibilă o soluție politică negociată și depunem eforturi în acest sens. Este în interesul tuturor părților să se ajungă la un acord politic, însă un acord politic care să respecte principiile dreptului internațional, un acord politic care să respecte dreptul țării care ne este vecină de a hotărî cu privire la propriul viitor și un acord politic care să respecte suveranitatea și independența acelei țări. Ar trebui, prin urmare, să fim mândri de acțiunile pe care le-am întreprins în contextul acestei crize politice foarte problematice.

Ne-am confruntat, de asemenea, cu criza financiară și cu criza datoriei suverane. Adevărul este că această criză nu a luat naștere în Europa, însă, fiindcă nu am fost pregătiți, pentru că zona euro nu dispunea încă de instrumentele necesare, am fost foarte afectați de ea, nu numai din punct de vedere financiar, ci și din punct de vedere economic, social și politic. Este, probabil, cea mai mare criză de la începutul procesului de integrare europeană încoace, în anii ’50 ai secolului trecut. Să privim acum lucrurile în perspectivă.

Stimați membri ai Parlamentului,

Să ne reamintim care era opinia dominantă a majorității analiștilor din mediile economice și financiare și chiar a multora dintre țările noastre sau în afara Europei despre ce s-ar fi putut întâmpla: toată lumea prezicea ieșirea Greciei din Uniunea Europeană, ieșirea Greciei din zona euro și, desigur, această ieșire a Greciei din zona euro ar fi avut cu certitudine de îndată un efect de cascadă în alte țări, un efect de domino care era într‑adevăr deja resimțit în țări ca Irlanda sau Portugalia. Să nu uităm însă că și Spania era supusă unei enorme presiuni; la fel și Italia. Ne aflam pe marginea prăpastiei. Îmi amintesc bine ce s-a întâmplat în cursul discuțiilor purtate în contextul reuniunii la nivel înalt G20 din 2011 de la Cannes, îmi amintesc bine când analiștii preziceau aproape în unanimitate ieșirea Greciei din zona euro și cel puțin jumătate dintre domniile lor preziceau o implozie a monedei euro. Și ce s-a întâmplat? Nu numai că nimeni nu a părăsit zona euro, ci suntem acum pe punctul să urăm bun venit celui de-al nouăsprezecelea membru al zonei euro: Lituania ni se va alătura la 1 ianuarie 2015. Nu numai că Grecia nu a părăsit zona euro, ci această zonă s-a extins, și la fel s‑a întâmplat și cu Uniunea Europeană. Iată un aspect foarte subestimat în analiza noastră.

Anul 2004: anul în care am avut plăcerea și onoarea să preiau conducerea Comisiei Europene. Vă amintiți că atunci eram 15 state membre? Acum avem 28 de țări, așadar numărul membrilor Uniunii Europene aproape s-a dublat pe durata acestei crize. Există oare o dovadă mai bună a rezistenței și a capacității de adaptare a Uniunii noastre? Faptul că am putut rămâne uniți și deschiși în timpul crizei confirmă, cred, rezistența și forța extraordinare ale Uniunii Europene, iar acest aspect nu trebuie subestimat.

Știu că pentru unii aceste lucruri nu valorează mult. Într-un fel, idealizează trecutul; probabil visează la o Europă închisă; ei cred că era mai bine pentru Europa atunci când jumătate din continent era condusă de un regim comunist totalitar. Eu nu cred asta. Eu cred că Europa de astăzi este într-o situație mai bună decât atunci când jumătate din ea se afla sub comunism. Faptul că Uniunea Europeană a putut, în timpul acestei crize, să se deschidă, să se consolideze și să unească la scară continentală aproape întreaga Europă în jurul valorilor pe care le reprezintă pacea, libertatea și dreptatea este, cred, o realizare extraordinară pe care ar trebui să o sărbătorim și de care nu trebuie să ne fie rușine, cum pare să le fie unora.

Și acesta este, cred eu, un motiv să sărbătorim. Mulți preziceau, după cum probabil vă mai aduceți aminte aceia dintre dumneavoastră care urmăreați aceste chestiuni la momentul respectiv, că Uniunea Europeană nu va putea funcționa cu 25, 27 ori 28 de membri, că Uniunea Europeană va fi afectată de un blocaj. În realitate, extinderea nu a dus la blocarea Uniunii Europene; realitatea pe care v-o pot împărtăși acum este că a fost mai greu uneori să se pună de acord unele dintre statele membre fondatoare ale Uniunii decât toate cele 28 de țări din Europa.

Cred că trebuie să fim mândri cu toții și de acest lucru: că Uniunea Europeană a putut rămâne unită și deschisă pe durata crizei. Și când spun deschisă mă refer la toate sensurile acestui cuvânt, inclusiv la o atitudine deschisă față de lume. De exemplu, momentul în care am promovat o agendă proactivă privind schimbările climatice după eșecul Rundei de la Doha pentru dezvoltare și al negocierilor comerciale de la Doha. Iar acum deschidem calea în această direcție, fiindcă eu sunt convins că unul dintre modurile optime de a sprijini creșterea pe plan mondial și la nivelul Uniunii Europene este comerțul. Un alt exemplu este momentul în care l-am contactat pe fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, fiindcă a fost vorba despre o inițiativă a Uniunii Europene, l-am invitat și l-am convins să organizeze prima reuniune G20 la nivelul șefilor de stat sau de guvern, pentru că în felul acesta puteam ajunge la o abordare bazată pe cooperare la nivel mondial și puteam evita întoarcerea la protecționismul neplăcut și periculos – lucru care ar putea fi tentant pe timp de criză. Am putut așadar să menținem Europa nu doar unită, și chiar să primim noi membri, ci și deschisă față de restul lumii.

Dar suntem acum mai puternici sau mai slabi? Știu că persoanele cele mai critice de astăzi vor spune că suntem mai slabi. Oare chiar așa este?

De fapt, când s-a declanșat criza, aproape că nu aveam niciun instrument cu care să reacționăm. Ne confruntam, după cum s-a spus la momentul acela, cu o criză fără precedent; cu toate acestea, nu dispuneam de niciun fel de mecanisme, de exemplu pentru a sprijini țările care erau amenințate în mod imediat de imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de plată. S‑au realizat multe de atunci. Noi toți împreună, Comisia și statele membre, cu sprijinul puternic permanent al Parlamentului, am creat un nou sistem de guvernanță. Dispunem astăzi de un sistem de guvernanță mult mai consolidat decât înainte, care include competențe fără precedent pentru instituțiile comunitare și am făcut tot ce ne-a stat în putință să menținem metoda comunitară în centrul integrării noastre. Comisia, de exemplu, are în prezent mai multe competențe în materie de guvernanță a zonei euro decât înainte de criză. Banca Centrală Europeană poate supraveghea acum în mod direct băncile din Europa, lucru care ar fi fost cândva considerat imposibil; ar fi fost aproape de neînchipuit înainte de criză. Îmi amintesc că, atunci când am vorbit despre uniunea bancară, când am acordat un interviu în care spuneam că avem nevoie de o uniune bancară, am primit telefoane din unele capitale ale statelor membre în care eram întrebat: „De ce vorbiți despre uniunea bancară? Nu este în tratate”. Iar eu am răspuns: „Nu, nu este în tratate, însă ne este necesară dacă vrem să realizăm obiectivele prevăzute de tratate, și anume obiectivul referitor la stabilitate și creștere”. Și iată că avem acum o uniune bancară.

Distinși membri ai Parlamentului,

Dacă privim lucrurile în perspectivă și ne gândim unde ne aflam cu zece ani în urmă și unde suntem astăzi, putem spune cu toată rigurozitatea și fiind pe deplin fideli adevărului că, în prezent, Uniunea Europeană este, cel puțin în zona euro, mai integrată și cu competențe consolidate și că dispunem acum, prin intermediul metodei comunitare, de mai multe moduri de a soluționa criza, în special în zona euro; aceste competențe se manifestă nu numai în sistemul de guvernanță din cadrul uniunii bancare, ci și în ceea ce privește legislația privind stabilitatea financiară, reglementarea financiară și supravegherea financiară.

Am propus aproximativ 40 de texte legislative noi, toate aprobate de Parlamentul European. Și aș dori să vă mulțumesc încă o dată dumneavoastră, deoarece în aproape toate dezbaterile, Parlamentul European și Comisia s-au aflat de aceeași parte a baricadei și au pledat pentru mai multă, nu pentru mai puțină ambiție pentru Europa. Așa că pot să spun astăzi că suntem mai puternici pentru că avem un sistem mai integrat de guvernanță, pentru că avem legi care tratează abuzurile de pe piețele financiare, pentru că dispunem de un sistem mult mai clar de supraveghere și reglementare. Cred, prin urmare, că suntem acum mai pregătiți să facem față unei crize decât eram înainte, dacă vor mai fi, în viitor, crize de genul celei cu care ne-am confruntat.

Desigur, puteți spune că mai rămân multe dificultăți de rezolvat. Așa este, și am să vorbesc despre asta imediat, referitor la perspectivele în materie de creștere, dar vă rog să nu uitați în ce situație ne-am găsit. Am fost foarte aproape de a ne afla în imposibilitatea de a ne îndeplini obligațiile de plată sau, ca să folosim un termen mai puțin politicos, aproape de faliment în unele dintre statele noastre membre. Și uitați-vă unde ne aflăm acum. Dintre țările care au trebuit să solicite programe de ajustare economică, Portugalia și Irlanda au încheiat cu succes acest program. Irlanda este, în momentul de față, una dintre țările cu cea mai rapidă creștere din Europa. De fapt, toate celelalte state care erau amenințate în mod iminent de colapsul economic sunt actualmente într-o situație mult mai stabilă. Și situația Spaniei, care a solicitat un program pentru bănci, s‑a îmbunătățit. Așadar, de fapt doar două dintre toate țările respective – și nu trebuie să uităm nici de țările din Europa Centrală și de Est care au avut programe de ajustare, chiar dacă nu erau încă în zona euro –, doar două țări sunt încă în curs de a-și finaliza programele de ajustare.

În prezent, deficitele din zona euro sunt în medie de 2,5 % – un procent mult mai mic decât în Statele Unite sau în Japonia. În privința stabilității situația noastră este deci mult mai bună decât înainte. De altfel, zona euro are un excedent comercial. Uniunea Europeană în general va avea acum un excedent de mărfuri, de servicii și, pentru prima data după mulți ani de zile, un excedent în sectorul agricol.

Spun toate acestea fiindcă foarte adesea impresia în anumite sectoare politice este că avem de pierdut de pe urma globalizării. Nu este așa. De fapt, deși unele țări din Uniunea noastră nu ies învingătoare din această luptă, în medie putem spune că Europa este victorioasă în lupta globală în ceea ce privește concurența, mai concret în privința comerțului și a investițiilor.

Creșterea este, bineînțeles, încă lentă. Cred că, în esență, nu putem spune a trecut definitiv criza, fiindcă mai persistă unele amenințări, însă am câștigat bătălia pentru stabilitate. Astăzi, nimeni din lume nu poate pune în mod sincer pariu că zona euro va dispărea. Moneda euro a demonstrat că este foarte puternică și credibilă, că este cu adevărat o monedă stabilă. Adevărul este că economia noastră crește într-un ritm încă lent și în mod clar sub așteptări.

Ce putem deci să facem pentru a stimula creșterea? Iată o întrebare importantă. Pentru asta trebuie să reamintesc unele lucruri o dată în plus. Știu foarte bine că politica Uniunii Europene și în special cea a Comisiei Europene a fost prezentată foarte des ca fiind complet concentrată pe austeritate. Mi se pare o imagine caricaturală.

Am solicitat în permanență cel puțin trei linii importante de acțiune: în primul rând, bineînțeles, consolidarea fiscală pentru țările care resimt presiunea piețelor. Ar fi complet iresponsabil ca ele să nu își poată alimenta anticipat un program de disciplină financiară pentru a-și corecta finanțele publice, însă am afirmat întotdeauna cu la fel de multă fermitate – probabil unora nu le place să asculte– că este nevoie de reforme structurale, de competitivitate, fiindcă adevărul este că, chiar și înainte de criză, creșterea noastră economică era sub posibilitățile noastre, aceasta este realitatea, și exista o problemă gravă legată de lipsa concurenței în unele dintre țările Uniunii; din acest motiv au fost necesare reforme structurale mai ambițioase.

Ne-am exprimat și în favoarea investițiilor. Personal, am afirmat întotdeauna că avem nevoie de mai multe investiții, publice și private. Cu cât vom demonstra mai mult că avem economii competitive, că putem atrage investiții private, cu atât volumul investițiilor private va crește. Într-adevăr, mă bucur acum foarte mult să văd că majoritatea țărilor noastre – desigur, în ritmuri diferite – continuă reforme structurale ambițioase care ar fi fost considerate absolut imposibile înaintea crizei.

Realitatea este însă, dacă vrem să fim sinceri în privința analizei, că țările care au avut cel mai mult de suferit în timpul crizei financiare au fost exact cele care au avut de pierdut în termeni de competitivitate a costurilor înainte de criză. Astfel încât reformele realizate, de exemplu, de Spania, de Irlanda, de Portugalia și de Grecia sunt acum impresionante.

Lăsând deoparte consolidarea politică și reformele structurale, întotdeauna am fost conștienți că sunt necesare mai multe investiții: investiții publice, dar și private. Vă amintiți dezbaterea despre cadrul financiar multianual. Domnul președinte Schultz și-o amintește cu siguranță. Am participat împreună la multe reuniuni în care le ceream statelor membre să facă mai mult în privința investițiilor, iar cel mai important instrument pe care îl avem la nivel european pentru investiții este cadrul financiar multianual – care se ridică la aproximativ o mie de miliarde de euro.

Dacă nu există mai multe investiții ambițioase, acest lucru nu se datorează unei lipse de ambiție a acestei Comisii sau a acestui Parlament, ci opoziției manifestate de unele capitale. Aceasta este realitatea. Suntem în favoarea unor investiții solide, a unor investiții axate pe creștere. Și nu numai cu ajutorul cadrului financiar multianual. Amintiți-vă, de exemplu, de propunerile pe care le-am prezentat chiar aici, în fața dumneavoastră, cu ocazia discursurilor privind starea Uniunii; de majorarea capitalului BEI care a fost, în final, aprobată; de obligațiunile pentru finanțarea de proiecte pe care statele membre le-au acceptat, dar doar sub formă de obligațiuni pentru proiecte-pilot; de facilitatea pe care am creat-o pentru IMM-uri din bugetul nostru, prin împrumuturi din partea BEI și prin finanțări din fondurile structurale. Din păcate, doar două țări au dorit să urmeze această linie.

Sau, de exemplu, de programul pentru tineret, de garanția pentru tineret pe care am propus-o și pe care statele membre au aprobat-o. Dar în prezent, în ceea ce privește inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”, doar două țări au acceptat să desfășoare un program dedicat ocupării forței de muncă în rândul tinerilor.

Astfel, stimați colegi, să fim bine înțeleși: suntem în favoarea investițiilor. Le transmit cele mai bune urări de succes noii Comisii și prietenului și colegului meu Jean-Claude Juncker și le doresc să beneficieze de sprijinul statelor membre pentru realizarea unui program de investiții mai ambițios în următorii ani. Cred că acest lucru este posibil la ora actuală, cred că acum există o sensibilizare mult mai mare cu privire la acest aspect. Dar, încă o dată, aceasta trebuie să facă parte dintr-o strategie globală care să combine consolidarea fiscală cu reformele structurale și cu investițiile și, bineînțeles, cu toate măsurile pe care le-am adoptat în legătură cu uniunea bancară și cu Regulamentul financiar pentru stabilitate.

Și fac această afirmație cu toată convingerea, deoarece consider că ar fi o greșeală ca acum, după tot ce am realizat, să renunțăm, să manifestăm mai puțină determinare, să abandonăm calea reformelor structurale. Cred că am realizat deja o parte din obiective: în general există stabilitate, există creștere, chiar dacă este mai lentă decât cea pe care ne-o dorim; însă acum avem nevoie de determinare pentru finalizarea reformelor care ne vor conduce la o creștere sustenabilă, și nu la o creștere economică alimentată de datorie, de o datorie publică sau privată excesivă — deoarece o astfel de creștere este artificială, este fictivă și, mai devreme sau mai târziu, am fi nevoiți să plătim prețul ei — ci la o creștere sustenabilă, care, în opinia mea, este posibilă dacă vom continua să avansăm pe calea curajoasă a reformelor și a unei guvernanțe mai solide pentru Uniunea Europeană.

Nu am timp acum pentru a trece în revistă toate celelalte politici pe care le-am dezvoltat de-a lungul anilor. Dar permiteți-mi doar să subliniez una sau două dintre acestea, deoarece cred că au ajuns într-un moment crucial și că sunt importante.

Sunt foarte mândru de faptul că, în 2007, prima Comisie pe care am prezidat-o, în cadrul primului meu mandat, a prezentat cel mai ambițios program din lume în materie de protecție a climei. Și ne aflăm în continuare pe primul loc la nivel mondial în privința agendei privind schimbările climatice.

De altfel, putem să legăm agenda privind schimbările climatice de politica noastră în materie de securitate energetică, și afirm acest lucru pentru că, chiar în această săptămână, vom avea o discuție importantă la Bruxelles la nivelul șefilor de stat și de guvern, în cadrul căreia sper că Uniunea Europeană își va păstra rolul de lider — desigur, nu izolându-se, ci contând pe ajutorul celorlalți, deoarece avem o responsabilitate față de planeta noastră. Și faptul că Uniunea Europeană a fost capabilă să adopte măsurile cele mai importante și mai curajoase în lupta împotriva schimbărilor climatice a constituit, cu siguranță, unul dintre progresele majore din acești ani.

Un alt aspect de care cred că ar trebui să fim foarte mândri este acela că — în pofida tuturor restricțiilor datorate situației noastre financiare — am reușit să obținem o creștere de 30 %, în cadrul financiar multianual, a fondurilor alocate cercetării și tehnologiei în contextul programului Orizont 2020. Cred că avem acum o oportunitate deosebită de a ne angaja mai mult în acest domeniu, precum și pe plan cultural, datorită programului nostru „Europa creativă”.

Realitatea este că în anumite domenii a fost posibil, în pofida crizei economice și financiare, să se majoreze investițiile la nivel european.

Dar sunt foarte mândru și de faptul că, în pofida constrângerilor bugetare, am fost întotdeauna prezenți în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare și politica de vecinătate.

De fiecare dată când a avut loc o mare tragedie mondială, de la tsunamiul din Indonezia la recenta epidemie de Ebola, de la criza refugiaților sirieni la cea din Darfur, am fost acolo, am fost printre primii care au reacționat. Și cred că noi, europenii, ar trebui să fim mândri și de acest lucru, de faptul că suntem în continuare, împreună cu statele noastre membre, cei mai importanți donatori de ajutor pentru dezvoltare la nivel mondial. Această atitudine corespunde întru totul valorilor noastre și mă bucur că, în pofida tuturor crizelor, nu am renunțat la obligațiile noastre în materie de cooperare pentru dezvoltare.

Am spus deja câteva cuvinte despre comerț. Cred că este foarte important să păstrăm o agendă ambițioasă în domeniul comerțului și o Europă deschisă, dar pentru un comerț liber și echitabil. Comisia a finalizat un număr record de acorduri, nu numai cu Coreea de Sud, cu Singapore, cu America Centrală (prima regiune care a încheiat un acord), cu Peru, cu Ecuador, ci recent și cu Canada, cu Africa de Vest, cu Africa de Est și cu Africa Australă. Aș putea menționa și alte acorduri care sunt în prezent în curs, cum ar fi cel cu Japonia, cel cu Statele Unite, precum și un acord de investiții cu China.

Suntem așadar cel mai important bloc comercial din lume. Suntem cea mai mare economie din lume.

Insist asupra acestui punct deoarece știu că pesimismul și defetismul în legătură cu Europa sunt foarte la modă. Este ceea ce numesc fascinația intelectuală a pesimismului. Dar consider că avem rezultate bune și cred că împreună, în mod colectiv, suntem mult mai puternici și mai în măsură să ne apărăm interesele și să ne protejăm valorile.

Stimați colegi — îmi permit să vă numesc colegi deoarece, chiar dacă ne-am aflat uneori în tabere adverse în cadrul dezbaterilor, am fost înainte de toate colegi în această mare întreprindere reprezentată de proiectul european — cred că a venit momentul să desprindem o serie de învățăminte din punct de vedere politic.

Unul dintre acestea este că am dat dovadă de o mare rezistență. Cred că putem spune că forțele de integrare sunt mai puternice decât forțele de dezintegrare. Am avut această convingere zi și noapte, uneori în momente foarte dificile, când a trebuit să lansez apeluri dramatice către unele capitale: către țările mai bogate, solicitându-le să dea dovadă de mai multă solidaritate și către țările mai sărace, cerându-le să dea dovadă de mai multă responsabilitate.

Uneori am făcut acest lucru într-un mod foarte discret, este adevărat. Comisia Europeană este probabil mai discretă decât alții. Nu am dorit ca Comisia să ia parte la cacofonia de voci discordante în momentele cele mai grave ale crizei. Piața ar fi fost extrem de sensibilă la o astfel de situație. Dar pot să vă spun, în deplină conștiință, că am făcut tot ceea ce se afla în puterea noastră, cu instrumentele de care dispuneam, pentru a evita fragmentarea euro și diviziunea Uniunii Europene. Și că am fost foarte adesea nevoit să îi invit pe colegii mei din cadrul Consiliului European, șefii de stat și de guvern, să dea dovadă de simț etic în ceea ce privește responsabilitatea europeană.

Dar unul dintre învățămintele pe care le-am desprins din această experiență este acela că, dacă a fost posibil, în cele din urmă, să ajungem la decizii, acest proces a fost uneori extrem de dureros și de dificil. Și a necesitat timp. Am menționat, de asemenea, un lucru cu care cred că suntem cu toții de acord: democrația este mai lentă decât piețele.

Comisia ar fi preferat, la fel ca Parlamentul, fără îndoială, ca deciziile să fie mai îndrăznețe, mai cuprinzătoare și mai rapide. Dar suntem o Uniune de state democratice, nu un suprastat. Și trebuie să respectăm diferitele sensibilități.

Una dintre concluziile pe care le desprind din acești zece ani de experiență este necesitatea cooperării între instituții. Știu că uneori pare mai popular să prezinți idei imposibile și să îi critici pe alții. Dar cred cu fermitate că trebuie să dialogăm cu diferitele instituții și că opoziția între țări și Uniunea Europeană nu este o soluție. Dimpotrivă, trebuie să le arătăm țărilor noastre că sunt mai puternice dacă fac parte din Uniunea Europeană. Că nu le diluăm identitatea națională, ci, dimpotrivă, le cerem să își partajeze suveranitatea astfel încât să își poată promova mai bine interesele la nivel mondial. Sunt ferm convins de acest lucru.

Și vă spun acest lucru acum, deoarece voi pleca peste câteva zile: singura mea dorință este ca aceste învățăminte să fie reținute, astfel încât să nu repetăm unele greșeli în viitor. În același timp, cred că putem afirma că nu confruntarea, ci cooperarea ne va ajuta să ne atingem obiectivele.

În momentul în care mă pregătesc să predau acest post foarte stimulant și interesant bunului meu prieten Jean-Claude Juncker, aș dori să transmit, în numele meu și al tuturor colegilor mei din cadrul Comisiei, cele mai bune urări de succes noii Comisii. Au înainte o provocare importantă, pentru care vor putea conta și pe sprijinul nostru. Și sunt convins că și Parlamentul le va acorda sprijinul său.

Domnule Președinte, relațiile nu au fost întotdeauna perfecte. Dar cred că sunteți de acord că am fost în măsură să stabilim o relație fructuoasă între Parlament și Comisie.

Am fost în acest Parlament de peste 100 de ori. Niciodată o Comisie nu a fost atât de des reprezentată în Parlament ca cele două Comisii pe care le-am prezidat. Am stabilit această cooperare și îi sunt foarte recunoscător Parlamentului pentru faptul că, chiar dacă uneori a fost foarte exigent, a susținut întotdeauna metoda comunitară și instituțiile comunitare. Și cred că acest lucru este foarte important pentru viitorul Europei.

Stimații mei colegi în cadrul proiectului european,

Nu vom soluționa problemele cu care se confruntă Europa printr-o revoluție, și cu atât mai puțin printr-o contrarevoluție. Soluțiile sunt rezultatul compromisurilor și al reformelor. Cuvintele-cheie sunt evoluția și reforma. Trebuie să realizăm reforme pentru a ne adapta la noile provocări, dar fără să generăm noi ciocniri între instituții sau confruntări cu țările noastre. Și am convingerea că, dacă aceste noțiuni de cooperare strânsă și de interes comun european vor avea întâietate, atât colegul și prietenul meu Jean-Claude Juncker, cât și noua sa Comisie se vor bucura de succes, desigur, pe baza sprijinului pe care sunt convins că i-l veți acorda.

Deoarece Uniunea Europeană este o uniune de valori. În ultimele zile, numeroși jurnaliști m-au întrebat care a fost, pentru mine, momentul cel mai încărcat de emoție, momentul meu preferat. Am trăit multe astfel de momente și, ca să fiu sincer, au fost și momente foarte dificile. Dar unul dintre momentele cele mai emoționante a fost acela când, împreună cu Martin Schulz și cu Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, am primit Premiul Nobel pentru Pace în numele Uniunii Europene.

Consider că acest premiu a reprezentat o recunoaștere importantă, din partea comunității mondiale, a valorii noastre în această lume și a importanței pe care o au activitățile noastre; a faptului că valorile care au fost la originea creării Uniunii noastre, în special valoarea păcii, continuă să fie și astăzi esența noastră; și că trebuie să luptăm pentru a le apăra.

Și cred că acesta a fost momentul pe care mi-am dorit cu adevărat să îl împărtășesc cu toți cei care, în diferitele instituții și în special în cadrul acestui Parlament, au lucrat pentru o Europă unită, deschisă și mai puternică. Ajuns în momentul în care părăsesc această funcție, împreună cu toți colegii mei din cadrul Comisiei, vă pot spune că nu am realizat toate obiectivele pe care am fi putut sau pe care ne-am fi dorit să le realizăm, dar consider că am acționat în spiritul corect, plasând interesul global al Uniunii Europene mai presus de interesele specifice. Și sunt convins că, în prezent, condițiile sunt reunite pentru a continua să lucrăm pentru o Europă unită, deschisă și mai puternică.

Vă mulțumesc pentru atenție.

La revedere, auf Wiedersehen, goodbye, au revoir, adeus.

Muito obrigado, vă mulțumesc.

În urma intervențiilor membrilor Parlamentului, Președintele Barroso a formulat următoarele observații finale:

Domnule Președinte,

Aș dori să răspund la câteva puncte evocate de vorbitorii anteriori. În primul rând, consider că dovada că noi — și prin „noi” înțeleg Comisia pe care am avut onoarea să o prezidez — suntem pe drumul cel bun este faptul că criticile provin din cele două extreme ale sălii, foarte adesea pe același ton, respingând categoric dificultățile și provocările enorme cu care ne-am confruntat și neprezentând niciun răspuns coerent.

Adevărul este că am trăit probabil cea mai importantă criză economică și financiară cel puțin de la începutul integrării noastre europene și că nu Uniunea Europeană, nu Europa este cea care a declanșat criza. Este ceea ce unii apărători ai suveranității, cum le place să se numească, nu înțeleg sau nu doresc să înțeleagă. Nu Europa a creat datoria privată excesivă și lipsa de responsabilitate în domeniul financiar, dimpotrivă. Toate acestea au avut loc sub supravegherea sau sub lipsa de supraveghere de la nivel național. Europa este soluția. În prezent avem unul dintre cele mai ambițioase, dacă nu cel mai ambițios sistem de reglementare și de supraveghere la nivel mondial. Așadar, afirmația că Europei îi merge mai rău din cauza Uniunii Europene este o minciună. Este o lipsă totală de respect și de rigoare intelectuală. Nu Europa a declanșat criza financiară. Această criză s-a născut în Statele Unite. Europa avea, desigur, vulnerabilitățile sale, însă Uniunea Europeană nu a făcut decât să reacționeze. Uniunea Europeană nu a fost cauza, și cred că toți cei care împărtășesc idealul european, de dreapta, de stânga sau de centru, trebuie să aibă curajul de a afirma acest lucru, deoarece, în caz contrar, vom consolida populismul de extremă dreaptă sau de extremă stângă.

I-am ascultat cu atenție pe aceia dintre dumneavoastră care au afirmat că populismul este acum mai puternic, atribuind responsabilitatea Uniunii Europene. Stimați prieteni, acest lucru nu este adevărat. Populismul și xenofobia există în mod clar în afara Uniunii Europene. Gândiți-vă la incidentele împotriva imigranților care au avut loc în Elveția. Gândiți-vă la ce s-a întâmplat în Norvegia cu acel terorist care i-a ucis pe toți acei tineri deoarece era împotriva unei Europe multiculturale. Gândiți-vă la mișcarea „Tea Party” din Statele Unite. Să fie oare de vină Europa pentru mișcarea „Tea Party” din Statele Unite?

În prezent există un populism agresiv la nivel mondial, uneori cu argumente de stânga, alteori cu argumente de dreapta. Uneori este dificil să se stabilească o diferență, dar a afirma că acesta este rezultatul Uniunii Europene constituie o lipsă de rigoare intelectuală și de onestitate politică. Ceea ce trebuie să facem noi, în calitate de europeni, este să demonstrăm că nu Europa s-a aflat la originea crizei sau a datoriilor publice ale statelor membre. Europa nu poate face prea multe dacă, de exemplu, un stat membru își falsifică propriile conturi. Europa a fost nevoită să se confrunte cu această situație. Prima inițiativă a celei de-a doua Comisii pe care am prezidat-o a fost să solicite statelor membre să ne ofere mai multe atribuții de supraveghere a statisticilor naționale, deoarece, în cadrul primei mele Comisii, acest lucru ne fusese refuzat. Și nu de către Grecia, ci de către statele membre mari, care nu doreau să acorde mai multe responsabilități Uniunii Europene. Așadar, dacă dorim cu adevărat să purtăm o dezbatere, să fim preciși și riguroși pe planul onestității intelectuale și al rigorii politice.

Din acest motiv, stimați prieteni, aș dori să vă spun un lucru cu toată convingerea. Echipa pe care am avut onoarea să o prezidez a lucrat cu mult devotament, cu multă rigoare și a plasat întotdeauna interesul european pe primul plan. Aș dori să vă mai spun un lucru, deoarece aceasta este o adunare politică formată din diferite forțe politice, dar în cadrul căreia accentul este plasat întotdeauna asupra interesului european comun. În Comisia pe care am prezidat-o nu au existat colegi din grupul PPE, din grupul socialiștilor sau din cel al liberalilor. Au existat persoane care au lucrat pentru Europa. Partidul meu este PPE și sunt mândru de acest lucru, dar, în calitate de președinte al Comisiei, partidul meu este Europa și acesta este mesajul pe care aș dori să îl împărtășesc cu dumneavoastră, în special cu principalele forțe pro-europene de centru-stânga și de centru-dreapta.  Sigur că diferențele trebuie exprimate, dar aceste diferențe nu trebuie să slăbească forțele pro-europene. Nu trebuie să oferim mai multe cadouri extremei drepte și extremei stângi. Forțele pro-europene trebuie să se unească. Ele trebuie să aibă curajul să apere Europa. Și trebuie să facă acest lucru și la nivel național, nu doar aici, la Strasbourg. Trebuie să creăm această mare coaliție pentru Europa, deoarece sunt convins că avem energia necesară pentru a câștiga bătăliile prezentului și pe cele ale viitorului.

Vă mulțumesc.


Side Bar