Navigation path

Left navigation

Additional tools

Speech - Principalele mesaje: Dialog cu cetățenii la Marsilia

European Commission - SPEECH/13/924   14/11/2013

Other available languages: EN FR DE ES NL IT PT FI EL CS HU BG

Comisia Europeană

Viviane Reding

Vice-President of the European Commission, EU Justice Commissioner

Principalele mesaje: Dialog cu cetățenii la Marsilia

Dialog cu cetățenii/Marseilia

14 noiembrie 2013

"Economia europeană începe să își revină. Trebuie să ne concentrăm în continuare pe creștere."

"Criza economică a accelerat cursul istoriei politice. Începând din 2009, Europa a știut să se înzestreze cu o guvernanță economică puternică. Pentru prima dată, Comisia își dă avizul în timpul dezbaterilor parlamentare cu privire la proiecte de buget. Comisia se așteaptă ca toate statele membre, în special Franța și Germania, să depună eforturile necesare pentru a susține creșterea incipientă în Europa."

"Moneda euro este motorul independenței noastre față de competitorii mondiali. Să fim mândri că suntem europeni."

"Ne trebuie cât mai repede un ministru european de finanțe, care să răspundă în fața Parlamentului European și să aibă competențe clar definite față de statele membre. Solidaritate pentru soliditate: acesta trebuie să fie răspunsul Europei."

"Europa trebuie să înceteze să acumuleze datorii care vor apăsa pe umerii generației viitoare. În Franța, dobânzile aferente datoriei reprezintă 46,7 miliarde de euro (12,6 % din totalul cheltuielilor statului, adică 2,4 % din PIB). Cu alte cuvinte, astăzi Franța folosește mai mulți bani publici pentru a rambursa dobânzile aferente datoriei sale decât pentru a investi în educația națională sau în cercetare și inovare. Nu este doar o chestiune de bani, este și o chestiune de competitivitate pe termen lung a țării."

"Să punem capăt schizofreniei: nu putem să cerem subvenții fără măsură și să refuzăm un buget adevărat pentru Uniunea Europeană! Bugetul federal american este de 35 % din PIB, în timp ce bugetul UE este de 1,05 % din PIB - avem nevoie de un buget european adevărat."

"Europa nu este numai o piață comună. Europa există și pentru a-și proteja cetățenii. Europa există și pentru a-și proteja cetățenii. Îi protejează pe tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă: un pachet financiar de 6 miliarde de euro este pus la dispoziție pentru a-i ajuta pe tineri să își găsească un loc de muncă. De acest plan în valoare de 600 de milioane de euro pe parcursul a 2 ani ar trebui să beneficieze 300 000 de persoane din Franța."

"Europa ne protejează identitățile naționale - datorită UE, denumirea Champagne nu mai este utilizată în Elveția. Doar împreună ne putem salva valorile și le putem transforma în normă internațională."

"Europa a avut nevoie întotdeauna de Franța pentru a progresa. Astăzi Franța are nevoie de Europa pentru a-și păstra locul pe scena internațională."

"Împreună suntem mai puternici decât dacă acționăm individual. O armată europeană ne-ar face mai eficienți și ne-ar permite să economisim între 3 și 9 miliarde de euro pe an. O singură ambasadă europeană cu 28 de drapele ne-ar putea aduce economii cuprinse între 420 de milioane și 1,3 miliarde pe an."

"Celălalt reprezintă o bogăție, să contracarăm împreună extinderea populismelor. Insultele proferate la adresa colegelor mele Cécile Kyenge și Christiane Taubira nu pot fi acceptate."

"Europa nu poate fi țapul ispășitor al eșecurilor naționale. Este ușor să faci contra campanie, dar aceasta nu duce nicăieri."

"Partidele politice trebuie să aibă un discurs despre Europa bazat de adevăr. Europa nu este un ring de box, ci o echipă de fotbal."

"Integrarea romilor este un efort pentru întregul continent în care locuim. Nimeni nu îi cere Franței să îi primească pe toți romii, dar cei care vin aici trebuie să fie tratați cu demnitate, la fel ca toți cetățenii europeni, în numele valorilor noastre."

"Provocarea reprezentată de imigrație este un apel la mai multă Europă. Marsilia este dintotdeauna port la Marea Mediterană și poartă de intrare în Franța și Europa. Avem nevoie de un mecanism de solidaritate între statele membre, care să țină seama de capacitățile de primire ale fiecărei țări. Nu putem lăsa ca Mediterana să se transforme într-un cimitir."

"Propun crearea unui serviciu european de informații până în anul 2020. Statele Unite trebuie să ne respecte și să ne trateze de la egal la egal. Așa trebuie să fim: parteneri egali, considerați ca atare. Europa nu este o colonie."


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website