Navigation path

Left navigation

Additional tools

Other available languages: EN FR DE PT

Comisia Europeană

Dacian Cioloş

Comisar European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Calea Europei către o agricultură durabilă

Eveniment colateral organizat de DG AGRI și DG DEVCO: „Agricultura: calea către durabilitate și incluziune”, G20 /Rio de Janeiro

21 iunie 2012

Domnule ministru Vargas, doamnă comisar Tumusiime, stimate domnule comisar Piebalgs, doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc că sunteți alături de noi în această dezbatere pe un subiect care ne privește pe toți și este în același timp foarte strâns legat de prioritățile politice ale Uniunii Europene.

În intervenția mea voi încerca să răspund la două întrebări pe care le consider deosebit de importante:

  • Care este viziunea Uniunii Europene în privința agriculturii durabile?

  • Cum putem face ca agricultura durabilă să contribuie mai mult la securitatea alimentară și la combaterea sărăciei?

Dar înainte de aceasta, voi începe cu o întrebare-cheie: de ce reprezintă, totuși, agricultura durabilă un lucru atât de important?

De ce este agricultura durabilă un lucru atât de important?

Agricultorii se ocupă de 40 % din terenurile planetei. Între agricultură și resursele naturale există o legătură indisociabilă.

Pentru mai mult de 25 % din populația lumii, agricultura este principala sursă de venit. În țările în curs de dezvoltare, acest sector reprezintă 65 % din locurile de muncă.

Aproximativ 500 de milioane de exploatații mici, cu o suprafață sub 2 hectare, generează mijloacele de subzistență și hrana pentru 2 miliarde de oameni din Asia și din Africa. Imaginați-vă impactul pe care l-ar putea avea chiar și o creștere minoră a productivității asupra securității alimentare la nivel global atunci când este înmulțită cu jumătate de miliard.

În condițiile în care cererea de alimente este în continuă creștere, iar aproape un miliard de persoane sunt subnutrite, misiunea agricultorilor este una dificilă.

Resursele naturale devin tot mai insuficiente. Agricultura poate fi cea care înclină balanța: în direcția bună, sau în cea rea... În calitate de factori de decizie, avem responsabilitatea de a le oferi agricultorilor soluții și sprijin pentru o agricultură durabilă.

Am convingerea că agricultura durabilă poate înclina balanța în direcția cea bună.

Viziunea UE privind agricultura durabilă

Mă voi ocupa acum de prima dintre întrebările anunțate la început: viziunea europeană privind agricultura durabilă.

În opinia UE, durabilitatea înseamnă găsirea echilibrului corect între viabilitate economică, beneficii pentru mediu și acceptabilitate socială.

Între aceste trei elemente există o corelație strânsă.

Agricultura durabilă ar trebui să aibă următoarele obiective:

  • creșterea productivității fără a fi afectată capacitatea solului și a apei de a se regenera și de a fi păstrate într-o stare bună

  • producerea de alimente sigure, sănătoase și de calitate

  • generarea a unui nivel de venituri suficient de mare pentru exploatații, astfel încât acestea să își poată continua activitatea

  • furnizarea de servicii ecosistemice (conservarea habitatelor cu valoare ridicată, a diversității și a patrimoniului genetic)

  • îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale

  • consolidarea economiei

  • contribuția la o dezvoltare teritorială echilibrată

  • garantarea calității vieții animalelor

Acestea reprezintă numai câteva dintre elementele-cheie ale agriculturii durabile pe care Uniunea Europeană le sprijină prin intermediul politicii sale agricole comune – PAC.

PAC a cunoscut schimbări considerabile

Politica agricolă comună a cunoscut schimbări considerabile în cei 50 de ani scurși de la crearea sa.

S-a trecut de la sprijinirea produselor la sprijinirea producătorilor. Așa-numitele subvenții „decuplate” contribuie la durabilitatea economică a agriculturii, dar și a mediului înconjurător: nu mai există stimulente care să-i determine pe agricultori să producă mai mult decât nevoile pieței. Cu un nivel de 92 % al plăților decuplate, am tăiat legătura dintre subvenții și producție.

Astfel, în urma unei serii de reforme a politicii de profil, agricultura europeană este în prezent orientată către piață.

Acordăm, de asemenea, mai multă atenție impactului pe care îl are politica noastră asupra țărilor în curs de dezvoltare. Epoca sumbră în care era nevoie de restituiri la export pentru eliminarea excedentelor aparține de acum trecutului - în 2011, restituirile la export au reprezentat sub 0,5 % din cheltuielile aferente PAC (comparativ cu peste 11 % în 1999). În prezent, acestea nu mai reprezintă decât o mică parte a „plasei de siguranță” oferite agricultorilor noștri în perioade de crize grave ale pieței…

… a venit momentul ca vocile critice să își aducă la zi dosarele. Și sursele de informare…

Mai mult, UE este de departe cel mai mare importator de produse agroalimentare provenite din țările în curs de dezvoltare – cu un nivel mai mare decât Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă și SUA luate împreună.

PAC promovează agricultura durabilă

Pentru a beneficia de sprijin în cadrul politicii agricole comune, agricultorii trebuie să se conformeze unei serii de criterii obligatorii, de exemplu păstrarea terenului în bune condiții agricole și grija față de mediu. Agricultorii primesc stimulente pentru a se angaja benevol în inițiative cu efect favorabil asupra solului, a apei, a faunei și a schimbărilor climatice.

Politica agricolă actuală a UE a parcurs deja o bună parte din drumul care duce către o agricultură durabilă. Dar nu am ajuns încă la capătul acestui drum.

Propunerea de reformă a politicii agricole comune prezentată în octombrie anul trecut va contribui la continuarea acestui parcurs.

Odată cu consolidarea realizărilor de până acum, Comisia Europeană a propus ca 30 % din plățile directe pentru agricultori să fie condiționate de adoptarea anumitor practici agricole care au un efect pozitiv asupra climei și a mediului.

Diversificarea culturilor, păstrarea pășunilor permanente sau menținerea unor zone de interes ecologic au efecte benefice în ceea ce privește calitatea solului, capacitatea de reținere a apei și a materiei organice, sechestrarea carbonului, ocrotirea biodiversității și o mai bună utilizare a caracteristicilor peisajului existent.

Elementul-cheie în cazul acestor practici agricole corelate cu plățile directe este obținerea unui impact pozitiv pe scară largă, nu doar pe plan local sau în puncte izolate. Iar acest rezultat se poate obține numai dacă încurajăm toți agricultorii din UE să recurgă la aceste practici.

În același timp are loc o consolidare a serviciilor noastre de consiliere agricolă, pentru a-i ajuta pe agricultori să facă față noilor probleme, cum ar fi adaptarea la schimbările climatice.

Înscrierea producției agricole pe calea creșterii durabile va fi posibilă numai în condițiile unui efort de cercetare și inovare major, care face obiectul angajamentului Comisiei Europene. Nu este suficient să investim în cercetare dacă rezultatele nu se traduc imediat în practici agricole. Aceasta reprezintă încă una din provocările căreia va trebui să îi facă față PAC în anii care vor urma: accesul la cunoștințe pentru toate tipurile de exploatații, indiferent de dimensiuni.

În caz contrar, costul inacțiunii în acest domeniu s-ar dovedi mult prea ridicat.

În prezent se pierd deja în UE 275 de hectare de sol în fiecare zi din cauza impermeabilizării solului și a consecințelor sale. Aceasta înseamnă că în fiecare an peste 100 000 de hectare ies din circuitul agricol. Biodiversitatea solurilor este amenințată de acidificarea acestora, care modifică ecosistemul solurilor și reduce producția agricolă. Utilizarea intensivă a irigațiilor, pe lângă problema insuficienței resurselor de apă, accelerează salinizarea solurilor, afectând la rândul său productivitatea solului.

Toate acestea reprezintă amenințări reale la adresa securității alimentare. Aplicarea unor practici agricole sustenabile de către toți fermierii din UE reprezintă o investiție pe termen lung în competitivitatea durabilă.

Pentru ca agricultura noastră să fie competitivă, este nevoie de internalizarea acestor aspecte legate de durabilitate. Nu mai este posibilă dezvoltarea unei competitivități mondiale care nu include în costurile de producție aspectele legate de durabilitate.

Securitatea alimentară și combaterea sărăciei

Voi trece acum la cel de-al doilea punct: Cum se poate ameliora contribuția agriculturii durabile la securitatea alimentară și la combaterea sărăciei?

Existența zilnică a 60 % din populația țărilor din Africa subsahariană depinde de agricultură.

Cu toate acestea, terenurile din Africa sunt foarte afectate de degradarea solului, iar agricultura nu reușește să satisfacă nevoile a 30 % din populația Africii, care rămâne astfel subnutrită.

Consider că în țările care se confruntă cu astfel de probleme, securitatea alimentară și combaterea sărăciei depind în mare măsură de capacitatea acestor țări de a-și dezvolta o productivitate durabilă. Da, trebuie să recurgem la tehnologii noi, dar tehnologiile noi nu pot să înlocuiască și nu vor înlocui propria noastră responsabilitate față de viața oamenilor care lucrează în agricultură. Noile tehnologii vor trebui să respecte accesul liber al agricultorilor de azi și de mâine la resurse naturale sănătoase și regenerabile.

Este mai probabil ca securitatea alimentară la nivel mondial să fie rezultatul creșterii producției și al îmbunătățirii infrastructurilor din Africa și din țările în curs de dezvoltare, decât al majorării producției în locurile unde agricultura este deja eficientă.

Creșterea productivității agricole în aceste țări nu se poate realiza printr-o soluție-minune cu efect imediat. Este nevoie de planuri de acțiune și de angajamente consecvente pe termen lung, respectate cu rigurozitate de guvernele naționale, de sectorul privat și de finanțatorii internaționali.

Un bun exemplu este obiectivul de la Maputo din 2003, prin care șefii de stat și de guvern din Africa s-au angajat să dedice 10 % din cheltuielile guvernamentale pentru agricultură, în vederea atingerii unei creșteri anuale de 6 % în acest sector. Dar pentru atingerea acestor obiective este nevoie de intensificarea eforturilor.

Aceasta înseamnă că avem nevoie de o nouă generație de politici agricole pentru sprijinirea producției locale și a practicilor agricole durabile. Domnul comisar Piebalgs va spune cu siguranță mai multe despre acest subiect, dar acestea sunt principiile care stau la baza proiectelor noastre de dezvoltare.

Mă refer aici în special la Uniunea Africană – trebuie să încurajăm dezvoltarea agriculturii locale, având în centru organizațiile de producători și punând în valoare calitatea și caracterul specific al produselor provenite din țările în curs de dezvoltare.

Aceasta implică investiții publice și private mai mari, care să răspundă mai bine nevoilor comunităților rurale, îmbunătățirea accesului producătorilor agricoli, în special al deținătorilor de exploatații de mici dimensiuni și al femeilor, la credite, la regimuri sigure de proprietate funciară, la servicii sociale, la educație și la formare.

Aceasta înseamnă comunicarea cunoștințelor și a informațiilor, tehnologii abordabile ca preț, inclusiv tehnologii eficiente pentru irigații, reutilizarea apelor uzate tratate, colectarea și stocarea apei.

Mai există și alți factori: nu trebuie să uităm de deșeurile alimentare. În timp ce în Europa aceste deșeuri apar în cea mai mare parte în etape ulterioare producției, fie la nivelul comerțului cu amănuntul, fie la nivelul consumatorului – și încercăm să rezolvăm această problemă, în regiunile în curs de dezvoltare deșeurile se produc înainte de etapa de prelucrare, pe câmp, pe căile de circulație sau în porturi.

UE conlucrează strâns cu partenerii săi pentru a-i sprijini în aceste eforturi.

Agricultura durabilă nu este un lux, ci o necesitate care ne privește pe toți, indiferent dacă trăim în Europa sau în orice alt colț al lumii.

Vă mulțumesc pentru atenție!


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website