Navigation path

Left navigation

Additional tools

Bruxelles, 5 februarie 2013 Scrisoare de invitaţie adresată de preşedintele Van Rompuy Consiliului European

European Council - PRES/13/44   05/02/2013

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG GA

CONSILIUL EUROPEAN
PREȘEDINTELE

RO

Bruxelles, 5 februarie 2013

(OR. en)

EUCO 34/13

PRESSE 44

PR PCE 28

Scrisoare de invitaţie adresată de preşedintele Van Rompuy
Consiliului European

Am plăcerea să vă invit la reuniunea Consiliului European care va avea loc la 7‑8 februarie 2013 la Bruxelles.

Scopul principal al acestei reuniuni va fi să ajungem la un acord privind următorul cadru financiar multianual (CFM). Adoptarea CFM devine, în fapt, o urgenţă dacă vrem ca politicile şi programele UE viitoare să funcţioneze normal şi să îşi elibereze potenţialul de creştere economică şi locuri de muncă începând cu anul viitor. Ar trebui să profităm de elanul pe care l-au adus în acest dosar dificil discuţiile noastre constructive din noiembrie anul trecut. Între timp, echipa mea şi cu mine am fost în strânsă legătură cu fiecare dintre Domniile Voastre sau colaboratorii Domniilor Voastre şi am încrederea că propunerea pe care am făcut-o la 22 noiembrie poate constitui, cu unele adaptări, baza unui acord în Consiliul European.

Prin urmare, după tradiţionala noastră reuniune cu preşedintele Parlamentului European de joi, ora 15.00, voi începe prima noastră sesiune de lucru, explicând ce ajustări consider că sunt necesare pentru a se ajunge la un compromis bun. Vreau să concentrăm discuţia noastră mai întâi asupra cuantumurilor generale ale cheltuielilor şi asupra veniturilor, astfel încât să ajungem la un punct de vedere comun asupra cadrului general. Colaboratorii Domniilor Voastre vor fi informaţi simultan cu privire la detaliile mai tehnice în cadrul unei reuniuni convenite de şeful meu de cabinet, care va începe la ora 15.00. Consiliul European îşi va continua discuţiile în cursul cinei, care va începe devreme (la ora 18.30).

Următorul punct de pe ordinea noastră de zi, care va fi discutat vineri, este comerţul: consider că acest domeniu face parte în mare măsură din strategia noastră generală în materie de creştere economică. Aşa cum s-a recunoscut în Pactul nostru pentru creştere economică şi locuri de muncă, comerţul trebuie utilizat mai bine ca factor stimulator al creşterii economice şi al creării de locuri de muncă. Deşi ne menţinem angajamentul faţă de dezvoltarea în continuare a sistemului comercial multilateral , atenţia noastră trebuie acordată în primul rând agendei noastre comerciale bilaterale, care oferă Uniunii perspective interesante pentru lunile următoare. Îl voi invita pe dl José Manuel Barroso să facă o introducere pe această temă şi să ne informeze cu privire la ultimele evoluţii. De asemenea, acum, la doi ani de la începerea Primăverii arabe, este un moment potrivit pentru Consiliul European pentru a trece în revistă evenimentele din vecinătatea noastră sudică. În acest context, voi lua cuvântul pentru a prezenta concluziile la care am ajuns în urma recentei mele vizite în regiune. În cele din urmă, vom analiza situaţia din Mali.

În contextul lucrărilor desfăşurate de Consiliul Afaceri Generale, precum şi al discuţiilor de săptămâna trecută din Consiliul Afaceri externe, ar trebui să reuşim vineri să adoptăm rapid concluziile noastre.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website