Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

NOTĂ DE INFORMARE

Bruxelles, 15 aprilie 2014

Uniunea bancară: reinstaurarea stabilității financiare în zona euro

1. Uniunea bancară pe scurt

De la începutul crizei în 2008, Comisia Europeană a depus eforturi deosebite pentru a valorifica toate învățămintele desprinse din experiența crizei și pentru a crea un sector financiar mai sigur și mai solid. Comisia a propus 28 de noi norme pentru o mai bună reglementare, supraveghere și guvernare a sectorului financiar, astfel încât, pe viitor, contribuabilii să nu mai plătească pentru greșelile băncilor. Majoritatea acestor norme sunt în vigoare deja sau sunt în curs de finalizare.

Graficul nr. 1: Elemente-cheie ale puzzle-ului reformei financiare la nivelul UE

Pe măsură ce criza financiară a luat amploare și s-a transformat în criza datoriilor din zona euro în perioada 2010-2011, a devenit clar că trebuie luate mai multe măsuri în cazul țărilor care au o monedă comună (și care sunt astfel chiar mai interdependente), în special pentru a rupe cercul vicios dintre bănci și finanțele naționale (a se vedea caseta 1).

De aceea, în iunie 2012, șefii de stat și de guvern au căzut de acord să creeze o uniune bancară, care să completeze uniunea economică și monetară și care să permită aplicarea centralizată a normelor UE privind băncile din zona euro (și din orice stat membru din afara zonei euro care dorește să adere la aceasta).

Noul cadru unic de reglementare care prevede norme comune pentru băncile din toate cele 28 de state membre stă la baza uniunii bancare. Normele comune vor contribui la prevenirea crizelor bancare (în special Directiva și Regulamentul privind cerințele de capital MEMO/13/690), iar dacă băncile ajung totuși într-o situație dificilă, normele comune stabilesc un cadru comun de gestionare a procesului, care include și o modalitate prin care instituțiile financiare respective să își înceteze treptat și ordonat activitatea [Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (DRRB) MEMO/14/297]. De asemenea, normele comune vor garanta tuturor deponenților din UE că depozitele lor de până la 100 000 EUR (per deponent și per bancă) sunt protejate în orice moment și oriunde în UE (Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor –SGD MEMO/14/296).

Uniunea bancară asigură aplicarea comună a acestor norme în zona euro. În primul rând, începând din noiembrie 2014, Banca Centrală Europeană (BCE) va supraveghea toate cele 6 000 de bănci din zona euro în cadrul mecanismului unic de supraveghere (MEMO/13/780). În prezent, are loc o evaluare globală a situației financiare a băncilor, pentru a se asigura faptul că BCE are de la bun început o perspectivă clară asupra situației băncilor pe care le supraveghează.

În al doilea rând, în cazurile rare în care băncile intră în faliment, în ciuda supravegherii mai stricte, mecanismul unic de rezoluție (MUR) recent adoptat (MEMO/14/295) va permite gestionarea mai eficace a rezoluției bancare prin intermediul unui Consiliu unic de rezoluție și a unui fond unic de rezoluție. În cazul în care o bancă dă faliment, mecanismul unic de rezoluție, prevăzut cu norme clare de luare a deciziilor în cazul băncilor transfrontaliere și cu un personal cu un grad ridicat de experiență, va fi mult mai eficient în efectuarea rezoluțiilor bancare decât multitudinea de autorități naționale de rezoluție existente în prezent.

Noul cadru de reglementare la nivelul UE pentru sectorul financiar, alături de uniunea bancară reprezintă un pas important în procesul de integrare economică și monetară a UE (MEMO/14/244). Aceasta va pune capăt acțiunilor de salvare masive finanțate de contribuabili și va contribui la reinstaurarea stabilității financiare. Stabilitatea financiară creează la rândul său condiții favorabile pentru ca sectorul financiar să poată acorda credite economiei reale, stimulând redresarea economică și crearea de locuri de muncă (a se vedea caseta 2).

Caseta 1: Cercul vicios dintre bănci și finanțele naționale

Criza datoriilor suverane din zona euro a evidențiat cercul potențial vicios dintre bănci și datoriile suverane.

Cum funcționează acest cerc vicios?

Uniunea bancară va contribui la ruperea legăturii dintre bănci și entitățile suverane:

  • Băncile vor fi mai puternice și mai rezistente la șocurile financiare: Supravegherea comună va asigura respectarea efectivă a normelor prudențiale mai stricte pentru bănci, impunându-le să păstreze suficiente rezerve de capital și de lichiditate. Acest lucru va consolida băncile din UE și capacitatea lor de a gestiona în mod adecvat riscurile legate de activitățile lor și va absorbi eventualele pierderi.

  • Falimentele bancare vor fi soluționate fără banii contribuabililor, limitându-se astfel efectele negative asupra pozițiilor fiscale ale guvernelor: rezoluția bancară va fi finanțată de acționarii și creditorii băncilor, precum și de un fond de rezoluție finanțat de sectorul financiar. Băncile nu ar mai trebui să fie salvate, iar poziția fiscală a guvernului nu va mai slăbi.

  • Băncile nu vor mai avea parte de „o viață europeană și o moarte națională”, pentru că vor fi supravegheate de un mecanism cu adevărat european, iar orice faliment va fi, de asemenea, gestionat de un mecanism cu adevărat european.

Caseta 2:

Facilitarea acordării de credite în favoarea întreprinderilor și a gospodăriilor

Reacțiile necoordonate ale statelor membre la falimentele bancare, care au recurs uneori la restricționarea finanțărilor la nivel național, precum și gradul ridicat de interdependență dintre bănci și statele membre în care sunt situate, au condus la o fragmentare gravă a pieței unice în ceea ce privește împrumuturile și finanțările. Această fragmentare a fost deosebit de dăunătoare în cadrul zonei euro, unde a împiedicat creditarea eficientă a economiei reale și, prin urmare, creșterea economică.

Datele recente arată că 80 % din IMM-urile germane care solicită un împrumut reușesc să obțină integral creditul solicitat. Acest procent scade până la 40 % în țările din sudul Europei și chiar la 25 % în Grecia. În plus, există încă diferențe între ratele dobânzilor pentru creditele acordate întreprinderilor și cele pentru creditele acordate gospodăriilor, ceea ce ar putea compromite procesul de redresare aflat abia la început.

Având în vedere faptul că în cadrul uniunii bancare toate băncile sunt supuse aceleiași autorități de supraveghere și aceluiași mecanism de rezoluție, ar trebui să crească încrederea în toate băncile. Credibilitatea pieței bancare va depinde de profilul de risc specific fiecărei bănci și din ce în ce mai puțin de puterea financiară a statelor membre în care sunt situate. Acest lucru ar trebui să faciliteze accesul băncilor din toate statele membre la finanțare în condiții egale, care ar putea, la rândul lor, să acorde din nou credite cu mai multă ușurință gospodăriilor și întreprinderilor din întreaga UE.

2. Cum reușește uniunea bancară să creeze un sector bancar mai sigur în zona euro?

S-au tras toate învățămintele în urma crizei și acum există un set de măsuri care contribuie la gestionarea cuprinzătoare a băncilor. Care sunt aceste măsuri?

- ne asigurăm că toate băncile sunt în primul rând mai sigure (prevenirea crizei);

- dacă băncile se confruntă totuși cu dificultăți, ne asigurăm că autoritățile de supraveghere pot interveni în timp util pentru a gestiona situația (intervenție timpurie);

- și dacă, în ciuda tuturor precauțiilor, se întâmplă ce este mai rău, ne asigurăm că deținem toate instrumentele necesare pentru a gestiona o criză în mod eficient (rezoluție bancară).

2.1. Etapa 1: Prevenirea crizei

Comisia Europeană a prezentat 28 de propuneri legislative care vizează toți actorii financiari și toate produsele financiare, pentru o mai bună reglementare, supraveghere și guvernare a sectorului financiar. Aceste propuneri formează cadrul de reglementare unic pe care băncile trebuie să îl respecte în cadrul pieței unice. Acest lucru este esențial pentru a ne asigura că există peste tot o reglementare puternică, lipsită de breșe, astfel încât să putem garanta condiții de concurență echitabile pentru bănci și o piață unică reală pentru serviciile financiare. Toate acestea sunt în avantajul băncilor, al sectorului financiar în general, precum și al cetățenilor, al consumatorilor și al contribuabililor.

2.1.1. O autoritate de supraveghere independentă și mai puternică va asigura aplicarea regulilor de către bănci

Mecanismul unic de supraveghere prevede că Banca Centrală Europeană (BCE) este responsabilă pentru supravegherea băncilor din zona euro (precum și a băncilor din alte state membre participante la MUS).

BCE va garanta un mecanism de supraveghere cu adevărat european care să nu fie orientat spre protejarea intereselor naționale, va slăbi legătura dintre bănci și finanțele naționale și va lua în considerare riscurile la adresa stabilității financiare. BCE își va prelua noul rol de autoritate unică de supraveghere în noiembrie 2014. Aceasta va asigura aplicarea uniformă și consecventă în zona euro a cadrului de reglementare unic. Între timp, BCE efectuează o evaluare generală a principalelor bănci și a bilanțurilor acestora. Danièle Nouy a fost numită primul președinte al Consiliului mecanismului unic de supraveghere (MEMO/13/1155).

2.1.2. Norme prudențiale mai stricte pentru bănci mai rezistente

Pachetul privind cerințele de capital pentru bănci, așa-numitul „pachet privind CRD IV” (care cuprinde Directiva IV privind cerințele de capital și Regulamentul privind cerințele de capital) (a se vedea MEMO/13/690) transpune în cadrul juridic al UE noile standarde internaționale în materie de capital bancar (cunoscute sub denumirea „cadrul Basel III”).

Noile norme (în vigoare de la 1 ianuarie 2014) asigură faptul că băncile dețin, în prezent, un nivel de capital suficient, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere calitativ. Odată cu intrarea în vigoare a acestor norme, UE și-a îndeplinit angajamentul asumat în cadrul G20 în ceea ce privește punerea în aplicare a acordului Basel III în timp util.

2.1.3. Planificarea în timp util în cazul băncilor aflate într-o situație critică

În prezent, sectorul financiar din întreaga Uniune Europeană se poate baza pe un cadru legislativ puternic pentru situațiile în care băncile se confruntă cu dificultăți. Acesta (MEMO/14/297) le impune băncilor să elaboreze planuri de redresare care să descrie măsurile pe care le-ar întreprinde pentru a rămâne viabile în cazul în care situația lor financiară s-ar deteriora, precum și planuri de rezoluție pentru rezoluția controlată a băncilor respective, în cazul în care acestea nu mai sunt viabile.

În cadrul uniunii bancare, autoritatea de supraveghere este BCE. Aceste planuri ar trebui să stabilească opțiunile pentru aplicarea instrumentelor de rezoluție (de exemplu transferul de active către o bancă-punte, reducerea instrumentelor de capital sau a altor datorii în cadrul unei recapitalizări interne) și modalitățile de a se asigura că banca își poate îndeplini în continuare funcțiile critice.

2.2. Etapa 2: În cazul în care apar probleme, adoptarea de măsuri corective în timp util - intervenția timpurie

În prezent, există norme care permit o intervenție timpurie în cazul în care băncile se confruntă cu probleme. Autoritățile de supraveghere a băncilor dețin o serie de competențe extinse care le permit să intervină în cazul în care o instituție se confruntă cu dificultăți financiare grave (de exemplu, atunci când o bancă încalcă sau este pe punctul de a încălca cerințele legale de capital), dar înainte ca problemele să devină critice și ca situația financiară a băncii respective să se deterioreze în mod iremediabil. Aceste competențe, care sunt stabilite în planurile de redresare a băncilor, includ posibilitatea de a concedia personalul de conducere și de a numi un administrator special, de a convoca adunarea acționarilor pentru a adopta reforme urgente, precum și de a interzice distribuirea de dividende sau prime. Alte măsuri pe care autoritățile de supraveghere relevante le pot impune băncii sunt reducerea expunerilor la anumite riscuri, suplimentarea capitalului sau punerea în aplicare a unor modificări ale structurii sale juridice sau organizaționale.

În cadrul uniunii bancare, dacă se consideră că viabilitatea unei bănci este în pericol, BCE, în calitate de autoritate unică de supraveghere, va supraveghea intervenția îdin timp în coordonare cu autoritățile de rezoluție relevante.

2.3. Etapa 3: În cazul în care situația financiară a unei bănci se deteriorează în mod iremediabil: gestionarea crizei astfel încât deponenții și contribuabilii să fie protejați

2.3.1. Protejarea contribuabililor

Salvările repetate ale băncilor au condus la creșterea datoriei publice și i-au împovărat pe contribuabili. Măsurile de ajutor de stat sub formă de recapitalizări și măsurile de salvare a activelor aprobate între octombrie 2008 și decembrie 2012 se ridică la 591,9 miliarde EUR sau 4,6 % din PIB-ul UE din 2012 (potrivit Comisiei). Dacă luăm în calcul și garanțiile, această cifră se ridică la 1,6 trilioane EUR sau 13 % din PIB-ul UE numai pentru perioada 2008-2010 (potrivit Comisiei). A se vedea IP/13/1301.

Dacă situația financiară a unei bănci s-ar deteriora în mod iremediabil, DRRB ar garanta că acționarii și creditorii băncilor își plătesc partea ce le revine din costuri, prin intermediul unui mecanism de „recapitalizare internă.” (A se vedea caseta 3.)

Mecanismul unic de rezoluție garantează punerea în aplicare centralizată și eficace a acestor norme în cadrul uniunii bancare. Mecanismul asigură că deciziile complicate care trebuie luate în cazul unei rezoluții, în special în cazul unei rezoluții transfrontaliere, pot fi adoptate rapid, aceste decizii având un caracter obligatoriu pentru toate statele membre care fac parte din uniunea bancară.

Mecanismul unic de rezoluție este conceput în jurul unui puternic Consiliu unic de rezoluție, din care vor face parte membri permanenți, precum și reprezentanți ai Comisiei, ai Consiliului, ai BCE și ai autorităților naționale de rezoluție. În cele mai multe cazuri, dacă este necesară rezoluția unei bănci din zona euro sau dintr-un stat membru participant la uniunea bancară, BCE va notifica cazul Consiliului unic de rezoluție, Comisiei, precum și autorităților naționale de rezoluție. Procedurile de luare a deciziilor au fost atent concepute, astfel încât să se poată lua decizii cu privire la o rezoluție chiar și în week-end. (A se vedea graficul nr. 2.)

Graficul nr. 2

Pentru a evita solicitarea de sprijin din partea contribuabililor, toate băncile din UE vor trebui să contribuie la un fond care să faciliteze procesul de rezoluție bancară. În cadrul uniunii bancare, aceste fonduri sunt strânse în mod treptat, astfel încât, dacă sunt necesare resurse suplimentare pentru finanțarea băncii pe termen mediu (care să îi permită acesteia să continue să funcționeze în timpul procesului de restructurare), aceste resurse ar urma să fie prelevate din fondul unic de rezoluție la care vor contribui toate băncile din țările membre ale uniunii bancare începând cu anul 2016 și care va ajunge la 55 de miliarde EUR (în anul 2024).

Caseta 3: Cum va funcționa în practică mecanismul de recapitalizare internă?

Recapitalizarea internă: Recapitalizarea prin reducerea datoriilor și/sau conversia lor în acțiuni ar permite instituției să își continue activitatea, ar evita perturbarea sistemului financiar care ar fi cauzată de încetarea sau întreruperea serviciilor sale esențiale și le-ar oferi autorităților suficient timp să o reorganizeze sau să închidă în mod treptat și organizat anumite activități ale instituției respective.

Pe scurt: dacă o bancă ar fi nevoită să recurgă la recapitalizarea internă, autoritățile ar reduce în primul rând numărul acționarilor, iar apoi ar urma o ordine predeterminată pentru recapitalizarea internă a celorlalte datorii. Acționarii și alți deținători de instrumente precum obligațiunile convertibile și obligațiunile subordonate vor fi primii care vor suporta pierderile.

Depozitele sub 100 000 EUR nu vor avea niciodată de suferit: acestea sunt întotdeauna protejate în întregime.

Responsabilitatea de a acoperi pierderile băncilor nu va reveni contribuabililor, ci, pe cât posibil, investitorilor privați și sectorului bancar în ansamblul său.

2.3.2. Protejarea deponenților

În toate statele membre, depozitele bancare vor beneficia în continuare de o garanție de până la 100 000 EUR per deponent per bancă, chiar dacă o bancă dă faliment. Această garanție le oferă depunătorilor un sentiment de stabilitate financiară, ceea ce înseamnă că aceștia nu se vor grăbi să își retragă masiv economiile din bănci, evitându-se astfel apariția unor consecințe economice grave.

În plus, deponenții își vor primi banii mai rapid, în termen de 7 de zile lucrătoare (în loc de 20), iar sistemele naționale de garantare a depozitelor vor fi mult mai bine pregătite să își onoreze garanțiile, în special printr-un nivel semnificativ de finanțare ex-ante: un procent de 0,8 % din depozitele acoperite va fi colectat de la bănci într-o perioadă de 10 ani. Dacă fondurile ex-ante se dovedesc insuficiente, sistemul de garantare a depozitelor va colecta urgent contribuții ex-post din partea sectorului bancar, și, în ultimă instanță, va avea acces la mecanisme de finanțare alternative, cum ar fi împrumuturi acordate de entități terțe publice sau private. Va exista, de asemenea, un mecanism voluntar de împrumut reciproc între schemele de garantare a depozitelor din diferite țări ale UE. (MEMO/13/1176)

În conformitate cu Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (DRRB), persoanele fizice și întreprinderile mici care au depozite mai mari de 100 000 EUR vor beneficia de tratament preferențial („prioritatea acordată deponentului”). Aceștia vor fi ultimii dintre creditorii neasigurați care vor suferi pierderi, situându-se pe ultimele locuri în ierarhia recapitalizării interne. Statele membre pot chiar alege să utilizeze o anumită flexibilitate, excluzându-i pe deplin din această ierarhie.

2.3.4. Măsuri de protecție

Odată ce au fost luate toate măsurile enumerate mai sus, în marea majoritate a cazurilor, nu va fi necesar niciun sprijin financiar public finanțat din resursele contribuabililor. Cu toate acestea, în situații excepționale, ar putea fi necesare resurse suplimentare, iar în acest caz, trebuie prevăzute măsuri clare și adecvate de protecție a sistemului financiar. Toate măsurile de protecție trebuie să fie neutre din punct de vedere fiscal pe termen mediu și rambursate în timp de către sectorul bancar din taxele aplicate acestui sector.

Conform dispozițiilor din Regulamentul privind MUR, Consiliul de rezoluție, în cooperare cu statele membre, ar trebui să contracteze o linie de credit pentru a spori capacitatea de împrumut a fondului până la momentul intrării în vigoare a regulamentului. Regulamentul privind MUR nu stabilește încă un mecanism comun de protecție a fondului. Acesta va fi analizat în următorii ani, astfel cum se menționează în declarația Consiliului din luna decembrie1.

3. Ce se întâmplă dacă apar probleme înainte ca întregul sistem să devină operațional?

BCE și Autoritatea Bancară Europeană efectuează o evaluare globală a stării băncilor și le supun unui test de rezistență, înainte ca mecanismul unic de supraveghere unic să devină pe deplin operațional în noiembrie 2014.

Dacă sunt identificate cazuri de deficit de capital pentru băncile din uniunea bancară, va fi demarată procedura de recapitalizare deja aprobată: în primul rând, băncile ar trebui să majoreze capitalul pe piețe sau prin intermediul altor surse private. Dacă acest lucru nu este suficient, ar putea fi mobilizate fonduri publice la nivel național, cu respectarea unor condiții stricte și în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat (a se vedea caseta 4). În al doilea rând, în cazul în care mecanismele de protecție naționale nu sunt suficiente, pot fi utilizate instrumentele existente la nivel european, inclusiv mecanismul european de stabilitate. 2 Dacă băncile nu mai sunt viabile, acestea ar putea face obiectul unei rezoluții în conformitate cu regimurile naționale.

Caseta 4: Norme privind ajutoarele de stat

Comisia Europeană a adaptat normele temporare privind ajutoarele de stat în ceea ce privește sprijinul public acordat instituțiilor financiare în perioada de criză. O comunicare a Comisiei Europene stabilește normele actualizate privind ajutoarele de stat în situații de criză la nivel UE care sunt acordate băncilor în perioada de criză ( începând din 1 august 2013).

Principala modificare a fost consolidarea conceptului de „repartizare a sarcinilor”: Băncile sunt obligate să elaboreze un plan solid de restructurare sau de încetare a activității în mod treptat și ordonat înainte de a putea beneficia de recapitalizări sau de măsuri de protecție a activelor. În plus, cerințele de repartizare a sarcinilor au fost consolidate: dacă băncile au deficit de capital, în primă instanță, le revine în primul rând acționarilor și creditorilor subordonați obligația de a contribui financiar, înainte ca finanțarea publică să fie acordată.

. A se vedea IP/13/672 și MEMO/13/886.

1 :

http://www.eurozone.europa.eu/media/502738/20131218-SRM-backstop-statement.pdf


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website