Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

NOTĂ DE INFORMARE

Bruxelles, 22 iunie 2012

Informații actualizate - Uniunea bancară

Comisia consideră că trebuie să existe o viziune clară și pe termen mai lung privind viitorul Uniunii Economice și Monetare, care să imprime o direcție precisă reformelor și deciziilor necesare pentru ca UE și statele sale membre să poată face față provocărilor actuale.

Prin urmare, Comisia a insistat asupra faptului că o integrare economică aprofundată reprezintă unul dintre remediile crizei actuale. Această nouă etapă în integrarea europeană ar completa Uniunea Monetară existentă. În acest context, Comisia prezintă conceptul de uniune bancară.

Uniunea bancară europeană nu reprezintă încă un nou instrument juridic, ci mai curând o viziune politică asupra unei integrări europene mai profunde, care va avea la bază măsurile întreprinse recent cu scopul de a consolida reglementarea sectorului bancar, urmând ca ulterior să se adopte și alte măsuri.

Conceptul de uniune bancară a fost prezentat de președintele Barroso la ultimul Consiliu European informal, care a avut loc în data de 23 mai. Ulterior, subiectul a atras tot mai multă atenție în cadrul dezbaterilor politice și se află printre prioritățile agendei următorului summit european.

Numai prin dezvoltarea uniunii fiscale se poate beneficia din plin de avantajele oferite de consolidarea uniunii economice și monetare și de crearea uniunii bancare.

La următorul Consiliu European (28-29 iunie), președintele Consiliului European va prezenta un raport în strânsă colaborare cu președintele Comisiei Europene, președintele Eurogrupului și președintele Băncii Centrale Europene. În contextul pregătirii acestui raport, principalele elemente care stau la baza unei integrări economice și monetare mai profunde, printre care și uniunea bancară și uniunea fiscală, vor fi discutate pe larg, împreună cu metodele de lucru.

Odată ce se va ajunge la un acord politic în legătură cu această viziune, Comisia va propune măsurile necesare pentru punerea în aplicare. Comisia ar putea formula propuneri încă din toamna anului 2012 și dorește ca Parlamentul European și Consiliul să accelereze procesul de luare a deciziilor cu privire la acte legislative care se află deja în dezbatere.

1. Reglementarea sectorului bancar din UE: ce s-a făcut până acum?

De la începutul crizei, Comisia Europeană a prezentat aproximativ 30 de propuneri menite să îmbunătățească reglementarea sistemului financiar și să aducă beneficii economiei reale. Aceasta reprezintă o bază solidă pentru a întreprinde noi acțiuni în vederea creării unei uniuni bancare. Comisia a contribuit, de asemenea, la întărirea stabilității financiare în sectorul bancar prin politica sa de control al ajutoarelor de stat și prin diferitele programe de stabilitate și ajustare.

Comisia a întreprins următoarele acțiuni:

1.1 Măsuri adoptate pentru a permite o supraveghere bancară mai integrată:

  • La 1 ianuarie 2011 au fost înființate trei autorități europene de supraveghere odată cu introducerea unei arhitecturi de supraveghere:

  • Autoritatea bancară europeană (ABE), care se ocupă de supravegherea bancară, inclusiv supravegherea recapitalizării băncilor,

  • Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP), care se ocupă de supravegherea piețelor de capital

  • și Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO), care se ocupă de supravegherea sectorului asigurărilor.

Cele 27 de autorități naționale de supraveghere sunt reprezentate în toate cele trei autorități de supraveghere. Rolul lor este să contribuie la dezvoltarea unui set unic de norme în domeniul reglementării financiare în Europa, să soluționeze probleme transfrontaliere, să prevină acumularea riscurilor și să ajute la restabilirea unui climat de încredere. Autoritățile europene de supraveghere au roluri specifice: de exemplu, AEVMP exercită la nivelul UE activități de supraveghere a agențiilor de rating, în timp ce ABE și AEAPO efectuează simulări de criză (stress tests) în sectoarele de care sunt responsabile. ABE s-a ocupat și de supravegherea actualului exercițiu de recapitalizare a băncilor din UE. AEVMP poate să interzică anumite produse care amenință stabilitatea sistemului financiar global în situații de urgență.

În plus, Comitetul european pentru riscuri sistemice (CERS) a fost însărcinat cu supravegherea macroprudențială a sistemului financiar din Uniune.

Acest nou cadru de supraveghere financiară a intrat în vigoare în noiembrie 2010.

ABE a avut rezultate bune și și-a creat imediat credibilitate în calitate de instituție nouă. Meritele sale trebuie analizate în funcție de regulile convenite de Consiliu și de Parlamentul European. În prezent, cele mai multe dintre competențele de supraveghere ale sectorului bancar sunt în continuare în mâinile autorităților naționale, ABE având un rol de coordonare. Pe viitor, este clară nevoia de a stabili competențe de supraveghere directe la nivelul UE.

Pentru mai multe informații privind supravegherea financiară, a se vedea MEMO/10/434.

1.2 Consolidarea sistemului bancar

Printr-o mai bună capitalizare:

Instituțiile bancare au intrat în criză cu capital insuficient, atât cantitativ, cât și calitativ, motiv pentru care au avut nevoie de un sprijin fără precedent din partea autorităților naționale. Prin propunerea privind capitalizarea băncilor („CRD IV”) prezentată în iulie anul trecut (IP/11/915) (MEMO/11/527), Comisia a lansat procesul de implementare în Uniunea Europeană a noilor standarde internaționale privind capitalul bancar convenite la nivelul G20 (cunoscute sub numele de acordul Basel III). Europa joacă un rol principal în acest sens, aplicând aceste reguli în cazul a peste 8 000 de bănci, care reprezintă 53% din activele globale. Propunerile Comisiei se află în prezent în dezbatere în cadrul Consiliului și al Parlamentului European și se așteptă adoptarea lor în cel mai scurt timp.

Comisia intenționează totodată să instituie un cadru de guvernanță, conferind supraveghetorilor naționali noi prerogative pentru a monitoriza băncile mai îndeaproape și a aplica sancțiuni atunci când identifică riscuri, de exemplu reducând creditarea dacă există semnele apariției unei bule a creditelor. Supraveghetorii europeni ar interveni în anumite cazuri, de exemplu atunci când autoritățile naționale de supraveghere nu se pot pune de acord în situații transfrontaliere.

Pentru mai multe informații cu privire la măsurile UE privind capitalizarea bancară, a se vedea IP/11/915.

Prin facilitarea restructurării sectorului bancar:

Printre cerințele legate de politici impuse statelor membre care au beneficiat de asistență financiară internațională s-au numărat și condiții stricte cu privire la sectorul financiar.

În ceea ce privește sectorul bancar, măsurile de politică necesare se referă, pe de o parte, la lichidarea în bune condiții a instituțiilor neviabile și, pe de altă parte, la restructurarea băncilor viabile. Printre inițiativele în materie de politici se numără și cerințe de capital mai severe, recapitalizarea băncilor, simulări de criză (stress tests) minuțioase, stabilirea unor obiective privind reducerea gradului de îndatorare, precum și consolidarea cadrelor de reglementare și supraveghere. Cu toate că nu sunt specifice țărilor care fac obiectul unui program, aceste măsuri de stabilizare sunt cel mai ușor implementate în contextul asistenței financiare internaționale.

Mai mult, trebuie reamintit faptul că prin Fondul european de stabilitate financiară (FESF) se pot oferi împrumuturi statelor membre din zona euro care nu fac obiectul unui program, cu scopul specific de a recapitaliza instituțiile financiare, în condițiile respectării unor cerințe adecvate, specifice instituțiilor sau orizontale, printre care reforma structurală a sectorului financiar intern.

Restructurarea bancară în cadrul programului merge mână în mână cu condițiile fixate în contextul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Exemple concrete de măsuri care vizează sectorul bancar luate în cadrul programelor de ajustare macroeconomică sau al programelor de asistență pentru balanța de plăți

În Grecia, s-au alocat 50 de miliarde EUR Fondului elen de stabilitate financiară pentru recapitalizarea băncilor. În Portugalia, prin mecanismul de sprijinire a solvabilității bancare, s-au alocat 12 miliarde EUR prin intermediul unui cont special la banca centrală.

În ceea ce privește țările din afara zonei euro care au primit asistență pentru balanța de plăți, programul destinat Letoniei a inclus și o componentă pentru sprijinirea sectorului bancar, în valoare de 600 milioane EUR. Aceste resurse financiare sunt parte integrantă a pachetelor de asistență financiară internațională și contribuie decisiv la stabilizarea sectoarelor financiare prin măsurile prevăzute în programele de restructurare a băncilor.

Pentru mai multe informații cu privire la aceste programe puteți consulta:

http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/greek_loan_facility/index_en.htm

http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/portugal/index_en.htm

http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/balance_of_payments/latvia/latvia_en.htm

Printr-o mai bună protecție a depozitelor bancare:

Datorită legislației UE, depozitele bancare din orice stat membru sunt deja garantate până la 100 000 EUR pentru fiecare deponent, în eventualitatea în care banca intră în criză. Din perspectiva stabilității financiare, această garanție previne retragerile bruște pe fondul unor situații de panică în rândul deponenților și contribuie astfel la evitarea consecințelor economice grave.

În iulie 2010, Comisia a propus să se treacă la etapa următoare, prin armonizarea și simplificarea depozitelor protejate, plăți mai rapide și o mai bună finanțare a schemelor de garantare, în special prin finanțarea ex-ante a schemelor de garantare a depozitelor și un mecanism de împrumut reciproc cu caracter obligatoriu. Ideea aflată la bază este aceea că, în cazul în care ajung într-o situație critică, schemele naționale de garantare a depozitelor pot împrumuta de la alte fonduri naționale. Acesta ar fi primul pas către o schemă de garantare a depozitelor paneuropeană. Propunerea este încă în curs de examinare la Consiliu și la Parlamentul European, în a doua lectură. Comisia îndeamnă legislatorii să accelereze procesul de codecizie în privința acestei propuneri, reținând ideea unui mecanism de împrumut reciproc.

În procesul de gestionare a crizelor bancare din ultimii ani, autoritățile naționale au creat deseori structuri noi pe scheletul băncilor intrate în criză și au transferat anumite funcții critice ale băncilor către aceste structuri, de exemplu garantarea depozitelor. Aceste mecanisme de rezoluție garantează că deponenții nu își pierd niciodată accesul la economii (de exemplu, în cazul Northern Rock, banca a fost scindată într-o bancă „bună”, unde se aflau depozitele și ipotecile netoxice, și o bancă „rea” pentru lichidarea creditelor neperformante).

Pentru mai multe informații cu privire la propunerea Comisiei referitoare la o schemă europeană de garantare a depozitelor, a se vedea IP/10/918.

Prin calibrarea controlului ajutoarelor de stat:

Cum a controlat Comisia ajutoarele de stat acordate băncilor în perioada de criză?

Când piețele financiare au fost pe punctul de a se prăbuși, mai mulți factori de decizie au acționat instinctiv, renunțând la normele comune și acționând unilateral. În absența unei forme de coordonare la nivelul UE, am fi putut asista la o adevărată cursă a subvențiilor, la transferuri masive de capital dintr-o țară într-alta și, probabil, la sfârșitul pieței interne, așa cum arată ea astăzi.

Am reușit să trecem rapid la un regim de criză. În toamna anului 2008, Comisia a publicat cu promptitudine orientări care explicau modul în care statele membre pot sprijini băncile sau întreprinderile aflate în dificultate, respectând în același timp normele UE privind ajutoarele de stat. Aceste orientări se bazau pe articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care permite acordarea ajutorului de stat în vederea remedierii unor probleme grave cu care se confruntă economia unui stat membru.

O primă comunicare, adoptată în octombrie 2008, prezenta principiile de bază specifice schemelor de sprijin, printre care să se limiteze în timp și să se restrângă domeniul lor de aplicare, să se garanteze că eligibilitatea pentru schemele de sprijin nu depinde de naționalitate sau să se evite ca băncile beneficiare să atragă în mod neloial noi contracte numai datorită sprijinului guvernamental (a se vedea IP/08/1495). Planul irlandez de sprijin pentru bănci constituie un bun exemplu. El a fost modificat astfel încât să se asigure o acoperire nediscriminatorie a băncilor cu relevanță sistemică pentru economia irlandeză, indiferent de origine (a se vedea IP/08/1497).

După aceasta au urmat, în decembrie 2008, o comunicare cu privire la recapitalizarea băncilor, care se referea la necesitatea de a recapitaliza băncile și de a soluționa aspecte legate de solvabilitate și de accesul la credite pentru economia reală (a se vedea IP/08/1901), și, în februarie 2009, „Comunicarea privind activele depreciate”, care prezenta un cadru pentru abordarea problemelor referitoare la activele toxice (a se vedea IP/09/322).

În sfârșit, în iulie 2009, Comisia a adoptat „Comunicarea privind restructurarea”, prin care se ofereau precizări cu privire la modul în care Comisia va examina restructurarea băncilor, astfel încât acestea să poată să își restabilească viabilitatea pe termen lung, să partajeze costurile antrenate de salvarea lor și să trateze eventualele probleme legate de denaturarea concurenței generate de ajutoarele consistente primite de sectorul bancar (a se vedea IP/09/1180). Începând cu 1 ianuarie 2011, fiecare bancă care necesită sprijin din partea statului sub formă de capital sau măsuri privind activele depreciate are obligația de a prezenta un plan de restructurare (nu este vorba numai despre băncile aflate în dificultate, ca în trecut).

Printre cazurile care ilustrează modul în care restructurarea băncilor importante a fost ghidată de aceste norme se numără KBC (a se vedea IP/09/1730) și Lloyd's (a se vedea IP/09/1728).

Cum a procedat până acum Comisia?

Pentru a controla ajutoarele de stat acordate băncilor, Comisia a acționat în calitate de autoritate de facto în domeniul gestionării și rezoluției situațiilor de criză la nivelul UE și a luat măsurile necesare pentru a soluționa problemele structurale cu care se confruntau multe bănci încă dinaintea izbucnirii crizei. Activitatea Comisiei are trei obiective principale: asigurarea stabilității financiare, menținerea integrității pieței interne și garantarea faptului că beneficiarii ajutoarelor își redobândesc viabilitatea pe termen lung. Restructurarea impusă se bazează pe trei principii: ca banca să revină la viabilitate pe termen lung fără a fi nevoie de sprijin suplimentar din partea statului, ca banca, acționarii săi și deținătorii de capital hibrid să contribuie la costurile de restructurare și ca denaturările concurenței cauzate de ajutoarele acordate să fie diminuate. De exemplu, Comisia a cerut câtorva bănci să renunțe la practici nesustenabile, bazate pe o îndatorare excesivă și pe o dependență exagerată față de finanțarea interbancară pe termen scurt. În alte cazuri, s-a solicitat reducerea și simplificarea structurilor bancare. În fine, în cazurile în care era clar că băncile nu mai pot reveni la viabilitate, s-a trecut la rezoluția ordonată. Indiferent de situație, băncile sunt obligate să ramburseze ajutoarele primite din partea guvernelor. Această condiție are o importanță vitală, deoarece evită hazardul moral și limitează costurile suportate de contribuabili.

Cu titlu de exemplu, aceasta a dus la restructurarea în profunzime și la rezoluția parțială a unor bănci precum Hypo Real Estate (a se vedea IP/11/898), Kommunalkredit (a se vedea IP/11/389) și Northern Rock (a se vedea IP/09/1600). Practicile nesustenabile utilizate de anumite „Landesbanken” germane au dus – în cazuri precum LBBW (a se vedea IP/09/1927) și HSH (a se vedea IP/11/1047) – la reorientarea domeniului principal de activitate al acestora. În cazul WestLB - a cărei viabilitate nu a putut fi restabilită – s-a recurs la o rezoluție ordonată (a se vedea IP/11/1576). În alte împrejurări, guvernele au fost nevoite să suporte consecințele unor decizii eronate adoptate de bănci cu importanță sistemică. În astfel de situații, s-a cerut reducerea și simplificarea considerabilă a structurilor bancare, cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul ING și Commerzbank (a se vedea IP/09/711).

Cât timp se va aplica regimul de criză pentru ajutoarele de stat acordate sectorului financiar? Ce se va întâmpla după aceea?

Controlul ajutoarelor de stat în contextul crizei a avut întotdeauna două obiective: pe de o parte, era necesar să se „stingă incendiul”; pe de altă parte, trebuia pregătit terenul pentru scenariul post-criză. Încă de la început, Comisia a impus condiții de restructurare concepute pentru a asigura o mai mare stabilitate a piețelor financiare și pentru a ajuta băncile să reia finanțarea economiei reale. Printre aceste condiții se numără obligația băncilor de a remunera și în cele din urmă de a rambursa sprijinul public, precum și obligația acționarilor și deținătorilor de capital hibrid de a suporta o parte echitabilă a efortului financiar, pentru a se evita hazardul moral.

La sfârșitul anului 2011 ne pregăteam să trecem de la regimul de urgență la reguli post‑criză cu caracter permanent, însă noile tensiuni de pe piețe au dus la prelungirea regimului de criză și în 2012, cele patru comunicări privind sectorul bancar rămânând așadar valabile, cu unele modificări. S-a procedat astfel în principal pentru a se garanta că statul este remunerat corespunzător în cazul, tot mai probabil în viitor, în care statele membre decid să-și recapitalizeze băncile utilizând instrumente precum acțiunile ordinare, pentru care remunerația nu este stabilită în avans. A fost aprobată, de asemenea, o metodologie revizuită pentru remunerarea garanțiilor acordate pentru necesitățile de finanțare ale băncilor – care reprezintă până în prezent cea mai mare parte a ajutoarelor – pentru a se garanta corelarea comisioanelor plătite de bănci cu riscurile intrinseci ale acestora, mai degrabă decât cu riscul legat de statul membru în cauză sau de piață în ansamblul său (a se vedea IP/11/1488).

Regulile se vor aplica atâta timp cât va fi necesar, având în vedere condițiile pieței. De îndată ce condițiile de piață o permit, Comisia va adopta un regim permanent pentru ajutorul de stat destinat sectorului financiar.

1.3 Alte măsuri adoptate în vederea consolidării sectorului financiar european

Pe lângă consolidarea supravegherii sectorului financiar, creșterea protecției deponenților bancari, înăsprirea cerințelor de capital pentru societățile financiare și îmbunătățirea gestionării crizelor în sectorul bancar, Comisia mai lucrează la:

  • examinarea reformei privind structura sectorului bancar prin activitatea grupului de experți la nivel înalt condus de Erkki Liikanen (a se vedea MEMO/12/129);

  • reglementarea sectorului bancar paralel (a se vedea IP/12/253);

  • creșterea fiabilității ratingurilor de credit (a se vedea IP/11/1355);

  • înăsprirea normelor privind fondurile speculative (a se vedea IP/09/669), vânzarea în lipsă (a se vedea IP/10/1126) și produsele financiare derivate (a se vedea IP/10/1125);

  • revizuirea normelor actuale privind comerțul cu instrumente financiare (a se vedea IP/11/1219), abuzul de piață (a se vedea IP/11/1217) și fondurile de investiții (a se vedea IP/10/869);

  • stoparea practicilor de remunerare din sistemul bancar care încurajează imprudențele (a se vedea IP/09/1120);

  • reformarea sectoarele de audit (a se vedea IP/11/1480) și contabilitate (a se vedea IP/11/1238).

2. Propuneri care urmează să intre curând în vigoare:

Propunere privind crearea unor instrumente de rezoluție pentru băncile aflate în criză

Propunerea Comisiei privind instrumentele de redresare și rezoluție pentru băncile aflate în criză, adoptată în data de 6 iunie, este cea mai recentă dintr-o serie de propuneri de măsuri menite să consolideze sectorul bancar european și să ajute la prevenirea efectelor de contagiune ale unor eventuale crize financiare viitoare, cu efecte negative asupra deponenților și contribuabililor.

Pentru a se asigura că sectorul privat contribuie echitabil la eventualele acțiuni de salvare viitoare, UE a propus un cadru comun de norme și competențe pentru a ajuta țările UE să intervină pentru a gestiona băncile aflate în dificultate. Salvările repetate ale băncilor au alimentat percepția publică conform căreia s-a produs o profundă nedreptate, au dus la creșterea datoriei publice și i-au împovărat în plus pe contribuabili.

Un cadru comun la nivelul UE care să prevadă instrumente pentru redresarea și rezoluția bancară ar oferi mecanisme pentru prevenirea apariției crizelor și pentru gestionarea lor într-o fază incipientă, în cazul în care totuși izbucnesc.

În acest mod s-ar crea un set de instrumente care să permită, acolo unde este cazul, rezoluția controlată a băncilor și instituțiilor financiare.

Ce instrumente va oferi sectorului bancar Mecanismul european de stabilitate (MES)?

Mecanismul european de stabilitate (MES) va avea o capacitate de împrumut de 500 miliarde EUR. Pentru statele membre din zona euro care nu sunt incluse într-un program anume, MES va oferi posibilitatea acordării de împrumuturi cu scopul precis al recapitalizării instituțiilor financiare. Acordarea acestui tip de asistență financiară este condiționată de o decizie pozitivă a Consiliului guvernatorilor MES, adică miniștrii finanțelor din statele membre ale zonei euro. Condițiile de care depinde asistența financiară trebuie detaliate într-un memorandum de înțelegere; printre ele se numără atât condiții specifice anumitor instituții, cât și condiții orizontale. Recapitalizările se pot realiza și printr-un împrumut însoțit de un program amplu de ajustare macroeconomică. Tratatul privind MES nu prevede pentru moment împrumuturi directe acordate de MES instituțiilor financiare.

3. Măsuri avute în vedere pe termen mediu

Comisia este pregătită să prezinte în această toamnă o serie de propuneri importante care să prevadă supravegherea mai integrată și mai directă a băncilor la nivelul UE, precum și fonduri comune de rezoluție și de garantare a depozitelor, pe baza orientărilor politice din cadrul Consiliului European.

Mai jos sunt enumerate câteva elemente care ar trebui să facă parte din cadrul general comun. Principiul care stă la bază este clar: partajarea riscurilor în cadrul unei scheme de garantare impune supravegherea strictă și integrată a sectorului bancar, pentru a se asigura încrederea reciprocă a tuturor țărilor implicate.

  • un sistem integrat de supraveghere a băncilor transnaționale

În timp ce rolul actual al autorităților europene de supraveghere este, în principal, acela de a superviza funcționarea și convergența sistemelor naționale de supraveghere, Comisia intenționează să propună crearea unui sistem de supraveghere bancară la nivelul UE. Sistemul actual este prea fragmentat pentru a face față provocărilor actuale, fapt care nu asigură încrederea necesară între statele membre. Pentru aceasta este nevoie de un acord politic cu privire la o supraveghere independentă și mai severă la nivelul UE.

  • o singură schemă de garantare a depozitelor (SGD):

În contextul propunerii privind SGD din 2010, Comisia a propus posibilitatea împrumutului reciproc în situația în care una dintre scheme este în criză de fonduri. În prezent, Comisia analizează diferite opțiuni de continuare a acestui demers. În plus, Comisia este de părere că schema de garantare a depozitelor și fondul de rezoluție fac parte din același cadru, deoarece, dacă rezoluția unei bănci este eficace, se poate evita utilizarea fondurilor schemei de garantare a depozitelor.

  • un fond european de rezoluție la nivelul UE

Propunerea Comisiei privind instrumentele de redresare și rezoluție pentru băncile aflate în criză poate constitui un prim pas către un fond de rezoluție la nivelul UE. Comisia propune crearea de fonduri la nivel național care să interacționeze și să se împrumute reciproc în anumite condiții și, dacă este cazul, pentru a constitui un sistem european al fondurilor de rezoluție.

De asemenea, integrarea mai aprofundată a dispozitivelor de supraveghere și rezoluție pentru instituțiile transnaționale va trebui organizată în prealabil. Propunerea prevede mecanismele necesare pentru a garanta că autoritățile naționale și ABE cooperează cu privire la băncile transnaționale cu probleme.

Statelor membre li se va oferi opțiunea de a realiza fuziuni între SGD și mecanismele de finanțare a măsurilor de rezoluție, în loc să creeze fonduri de rezoluție separate (a se vedea MEMO/12/416).

Propunerea urmează să treacă prin procesul de decizie și se află în prezent în dezbatere în cadrul Parlamentului European și al Consiliului.

4. Alte idei care pot sta la baza unor dezbateri viitoare

Perspectiva de a permite FESF și/sau MES să acorde ajutor direct băncilor este, de asemenea, un subiect important. Posibilitatea de a evita sau de a rupe legătura dintre statele suverane și bănci poate fi considerată drept o alternativă la recapitalizarea directă a băncilor, care nu este în acest moment prevăzută în forma actuală a tratatului privind MES. Ea ar trebui însă să constituie pe viitor un subiect de reflecție, care să permită identificarea celor mai bune soluții de combatere a cauzelor care au dus la actuala criză a datoriei.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website