Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Ajutoare de stat: Comisia lansează o consultare pe tema sprijinirii producției cinematografice – întrebări frecvente (actualizate în data de 15 mai 2012)

Commission Européenne - MEMO/12/186   14/03/2012

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

MEMO/12/186

Bruxelles, 14 martie 2012

Ajutoare de stat: Comisia lansează o consultare pe tema sprijinirii producției cinematografice – întrebări frecvente (actualizate în data de 15 mai 2012)

(a se vedea, de asemenea, IP/12/245)

Care este scopul consultării lansate astăzi?

Criteriile de evaluare a compatibilității schemelor naționale, regionale și locale de sprijinire a producției cinematografice și audiovizuale cu normele UE privind ajutoarele de stat expiră la 31 decembrie 2012. Aceste criterii au fost stabilite în Comunicarea Comisiei din 2001 privind cinematografia (a se vedea IP/01/1326). Valabilitatea acestora a fost prelungită de trei ori, cel mai recent în 2009 (a se vedea IP/09/138).

În iunie 2011, Comisia a lansat o primă rundă de consultări publice pe baza unui document privind principalele probleme (a se vedea IP/11/757 și MEMO/11/428), ca un prim pas către o revizuire a normelor privind ajutoarele de stat. Proiectul de comunicare publicat astăzi se bazează pe propunerile formulate în cadrul documentului privind principalele probleme și pe contribuțiile primite în prima rundă de consultări publice.

În cadrul acestei a doua runde de consultări se așteaptă observații cu privire la noul proiect de comunicare. Termenul de trimitere a observațiilor este 14 iunie 2012. După examinarea observațiilor primite, Comisia intenționează să adopte o comunicare revizuită în a doua jumătate a anului 2012.

Ce prevedea Comunicarea Comisiei privind cinematografia din 2001?

Normele UE privind ajutoarele de stat mențin o piață unică în cadrul căreia societățile din toate statele UE pot concura și își pot desfășura activitățile comerciale în condiții echitabile, împiedicând statele membre să promoveze, în mod selectiv, anumite societăți în detrimentul concurenților din cadrul UE. În general, legislația UE interzice sprijinul financiar acordat de state sau de organisme publice care riscă să denatureze concurența prin favorizarea anumitor societăți sau anumitor sectoare.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) permite câteva excepții de la acest principiu, inclusiv în ceea ce privește ajutoarele de stat acordate în vederea promovării culturii. Acest tip de ajutoare poate fi considerat compatibil cu piața unică în anumite circumstanțe, prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE și în Comunicarea privind cinematografia din 2001.

Ce se înțelege prin obligația de teritorializare a cheltuielilor în dreptul UE?

O obligație de teritorializare a cheltuielilor înseamnă orice condiție care restricționează alegerea originii bunurilor, serviciilor sau a persoanelor de către beneficiarul ajutorului și, prin urmare, poate afecta condițiile schimburilor comerciale și concurența în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun, din cauza încălcării drepturilor legate de libera circulație în cadrul pieței interne. Acest lucru este precizat la punctul 42 din proiectul de comunicare: „schemele de ajutor nu pot […] să limiteze în mod nejustificat libertatea beneficiarilor ajutorului de a achiziționa bunuri și servicii oriunde pe piața internă”. Cu toate acestea, condițiile de acordare a ajutorului care se bazează pe locul în care sunt consumate bunurile sau utilizate serviciile, indiferent de originea acestora, nu sunt considerate a fi obligații de teritorializare a cheltuielilor.

De exemplu, dacă un stat membru afirmă că ajutorul este oferit numai pentru o activitate de producție realizată în statul membru respectiv, acest lucru nu încalcă principiile de bază ale tratatului (și nu reprezintă o obligație de teritorializare a cheltuielilor), deoarece producătorii sunt liberi în continuare să achiziționeze bunuri și servicii aferente de oriunde altundeva din SEE (și nu doar de la întreprinderi din statul membru respectiv).

Exemple ilustrative:

1) O schemă regională de sprijinire a producției cinematografice impune ca toate filmele sprijinite să includă cel puțin 10 zile de activitate de producție cinematografică în regiunea respectivă. Cu toate acestea, producătorul este liber să utilizeze bunuri, servicii și persoane de oriunde din SEE pentru producția respectivă. Aceasta nu este o obligație de teritorializare a cheltuielilor deoarece nu există restricții cu privire la originea bunurilor și serviciilor implicate în producție.

2) O schemă națională de sprijinire a producției cinematografice impune ca toate filmele sprijinite să cheltuiască 50 % din bugetul total al producției cinematografice pentru bunuri și servicii furnizate de întreprinderi care își au sediul în statul membru respectiv. Aceasta este o obligație de teritorializare a cheltuielilor deoarece există o restricție teritorială privind originea bunurilor și serviciilor implicate în producție.

De ce Comisia propune modificarea criteriului de teritorializare a cheltuielilor prevăzut în comunicare?

Principiile fundamentale ale pieței interne, care garantează libera circulație a mărfurilor, lucrătorilor, serviciilor și capitalului, impun ca schemele de ajutor să nu limiteze în mod nejustificat libertatea beneficiarilor de ajutor la achiziționarea de bunuri și servicii oriunde pe piața internă.

Criteriul de teritorializare a cheltuielilor din comunicarea existentă permite statelor membre să impună ca un procent de până la 80 % din bugetul total de producție al unui film subvenționat sau al unei producții de televiziune subvenționate să fie cheltuit pentru bunuri și servicii furnizate de întreprinderi care își au sediul în statele membre care oferă ajutorul, chiar dacă partea subvenționată din acest buget este mult mai limitată.

De exemplu, chiar și în cazul în care un stat membru oferă doar un grant relativ mic, de 300 000 € pentru o producție cinematografică de 3 milioane €, aceasta înseamnă că poate insista ca 2,4 milioane € din bugetul de producție să fie cheltuite pentru bunuri și servicii furnizate de întreprinderi din statul membru respectiv, ca o condiție de acordare a ajutorului. Prin urmare, numai 0,6 milioane € din bugetul de producție ar putea fi cheltuite pentru bunuri și servicii furnizate de către întreprinderi din afara statului membru respectiv.

Începând cu 2011, mai multe hotărâri ale Curții, cum ar fi hotărârea în cauza Laboratoires Fournier, indică faptul că este foarte probabil ca o astfel de restricție privind originea bunurilor și serviciilor să fie considerată de Curte ca fiind disproporționată. Prin urmare, documentul privind principalele probleme a propus limitarea obligațiilor maxime de teritorializare a cheltuielilor la 100 % din valoarea ajutorului, în locul procentului actual de 80 % din bugetul de producție. Răspunsurile la consultarea publică au variat considerabil, de la încurajarea menținerii normelor actuale, la recomandarea interzicerii totale a obligațiilor de teritorializare a cheltuielilor în cadrul schemelor de sprijin pentru producțiile cinematografice.

Care sunt obligațiile de teritorializare a cheltuielilor pe care proiectul de comunicare le îngăduie?

Pentru a permite crearea unui set de competențe aferente producțiilor cinematografice în UE, proiectul de comunicare propune o derogare specială: o schemă de sprijin pentru filme ar putea refuza să sprijine acele filme care nu vor cheltui cel puțin 100 % din valoarea ajutorului la nivel local (criteriu de eligibilitate). Aceasta ar constitui o obligație de teritorializare a cheltuielilor care, în mod normal, nu ar fi permisă de legislația UE, având în vedere restricțiile asupra liberei circulații, care ar rezulta. Cu toate acestea, proiectul de comunicare propune ca aceasta să poată fi o derogare proporțională de la principiile generale, având în vedere mobilitatea extremă, tipică unei producții cinematografice.

Acest lucru nu ar trebui să împiedice un comitet de selecție să acorde ajutor unui film pe care îl consideră cel mai meritoriu din rândul propunerilor de proiect primite. În practică, în general, producțiile cinematografice sprijinite în temeiul unei scheme de ajutoare destinate filmelor cheltuiesc adesea pe teritoriul care oferă ajutorul o sumă mai mare decât valoarea ajutorului.

Întrucât se pare că au existat unele neînțelegeri, trebuie remarcat faptul că atât criteriul teritorial din comunicarea din 2001, cât și criteriul teritorial propus în proiectul de comunicare oferă statelor membre o posibilitate (nu o obligație) de a impune cerințe privind teritorializarea cheltuielilor pentru producțiile cinematografice.

Exemple ilustrative:

3) În exemplul ilustrativ 2 anterior (schema națională de sprijinire a producției cinematografice care impune ca filmele să cheltuiască 50 % din bugetul total al producției filmului pentru bunuri și servicii furnizate de întreprinderi care își au sediul în statul membru respectiv), imaginați-vă că intensitatea ajutorului este de 50 % din bugetul de producție. În acest caz, proiectul de comunicare permite schemei să ceară ca un procent de până la 100 % din valoarea ajutorului (și anume, până la 50 % din bugetul de producție) să fie cheltuit pentru bunuri și servicii furnizate de întreprinderi locale. În consecință, schema îndeplinește criteriul de teritorializare a cheltuielilor din proiectul de comunicare, chiar dacă aceasta conține o obligație de teritorializare a cheltuielilor, iar Comisia ar declara schema respectivă compatibilă cu piața internă.

4) Ca o condiție a ajutorului său, o schemă locală de sprijinire a producției cinematografice impune ca cel puțin 200 % din valoarea ajutorului să fie cheltuită pentru bunuri și servicii furnizate de societăți care își au sediul în localitatea respectivă. La fel ca în exemplul ilustrativ 3, aceasta este o obligație de teritorializare a cheltuielilor deoarece există o restricție în ceea ce privește originea bunurilor și a serviciilor implicate în producție. Cu toate acestea, spre deosebire de exemplul 3, Comisia nu ar aproba schema locală de sprijinire a producției cinematografice, cu excepția cazului în care statul membru reduce obligația de teritorializare a cheltuielilor astfel încât să respecte criteriul teritorial de „100 % din valoarea ajutorului” prevăzut în proiectul de comunicare.

Cum se poate aplica această regulă unor scheme precum stimulentele fiscale pentru cinematografie?

Proiectul de comunicare prevede o regulă specifică pentru schemele de sprijin în domeniul audiovizualului, conform căreia valoarea ajutorului este calculată pe baza cheltuielilor de producție pe un anumit teritoriu, cum ar fi stimulentele fiscale pentru cinematografie.

Cerința propusă în proiectul de comunicare (că, în astfel de scheme, orice cheltuială pentru producție efectuată în SEE trebuie să fie eligibilă pentru ajutor) reflectă hotărârea Curții în cauza Laboratoires Fournier. În plus, la fel ca în cazul tuturor schemelor de sprijinire a producțiilor cinematografice și de televiziune, proiectul de comunicare prevede că statul membru poate să ceară în continuare ca un procent de până la 100 % din valoarea ajutorului să fie cheltuit pentru bunuri și servicii care provin de pe teritoriul său.

De notat că, potrivit principiilor generale ale impozitării, statele membre nu sunt obligate să acorde niciun stimulent fiscal pentru cheltuieli care nu sunt direct legate de activități care generează venituri impozabile pe teritoriul lor.

Exemple ilustrative:

5) Un stimulent fiscal pentru cinematografie în care cheltuielile eligibile au fost definite ca fiind cheltuieli pentru preproducție, turnare și postproducție efectuate de beneficiar pentru bunuri și servicii utilizate sau consumate în statul membru. Acest lucru este în conformitate cu principiile generale de impozitare și de liberă circulație întrucât originea acestor bunuri și servicii nu este restricționată.

6) O schemă de sprijin pentru producțiile cinematografice în care valoarea ajutorului este proporțională cu cheltuielile de producție pentru bunuri și servicii din SEE poate impune ca toate activitățile de producție să se desfășoare pe teritoriul său și ca un procent de 100 % din valoarea ajutorului să fie cheltuit pentru bunuri și servicii care provin de pe teritoriul respectiv.

Care este situația concurenței dintre statele membre pentru a atrage producții cinematografice importante?

Unele răspunsuri la prima consultare au susținut că Europa ar pierde producții importante în cazul în care Comisia ar interzice statelor membre să utilizeze ajutorul de stat pentru a atrage astfel de producții. Conform celor ilustrate, există în mod evident o concurență internațională în atragerea unor producții importante, inclusiv între mai multe state din SUA, Canada, statele membre ale UE și alte câteva țări din întreaga lume. O serie de state membre ale UE au indicat în mod independent și confidențial serviciilor Comisiei, atunci când și-au notificat schemele de sprijin pentru producții cinematografice, că își consolidează sau introduc schema respectivă pentru a rămâne competitive în raport cu alte state membre.

Proiectul de comunicare propune ca toate cheltuielile de producție efectuate în SEE, și nu numai în statul membru care acordă ajutorul, să fie eligibile pentru ajutor în cadrul schemelor în care valoarea ajutorului este calculată pe baza cheltuielilor de producție pentru bunuri și servicii provenind de pe un anumit teritoriu. Acest lucru ar permite filmelor produse în diferite state membre să beneficieze de diferite mecanisme de ajutoare de stat. Astfel, platourile de producție cinematografică europene ar rămâne atractive pentru producători, în timp ce riscul unei denaturări a concurenței pe piața internă ar fi redus considerabil.

În plus, în proiectul de comunicare se propune următoarea scară degresivă în cazul în care filmul care beneficiază de ajutor nu este o operă europeană:

Parte din bugetul de producție

Intensitatea maximă a ajutorului

sub 10 milioane €

50,00 %

10 milioane € - 20 de milioane €

30,00 %

peste 20 de milioane €

10,00 %

De exemplu, în cazul unui film cu un buget de producție de 100 de milioane € care nu se încadrează în definiția operei europene propuse în anexa la proiectul de comunicare, valoarea maximă a ajutoarelor cumulate ar fi de 5 milioane € (50 %) pentru prima tranșă de 10 milioane € din buget, de 3 milioane € (30 %) pentru următoarea tranșă de 10 milioane € din buget și de 8 milioane € (10 %) pentru restul de 80 de milioane € din buget, adică un total de 16 milioane €.

Al treilea punct marcator de la punctul 42 este în conformitate cu Directiva privind detașarea lucrătorilor?

Acest punct marcator („[…] schemele de ajutor nu pot, de exemplu, […] să ceară ca lucrătorii societăților străine care furnizează servicii cinematografice să respecte normele muncii de la nivel național”) reia formularea din comunicarea din 2001. Cu toate acestea, ar trebui să facă referire la Directiva privind detașarea lucrătorilor, a cărei interpretare este disponibilă pe site-ul internet al DG Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune al Comisiei Europene.

Cu privire la punctul 44 subpunctul (2) din proiectul de comunicare, ce s-ar întâmpla în cazul filmelor provenind din țări care au mai mult de o limbă oficială?

Proiectul de comunicare ar fi trebuit să facă referire la o limbă oficială a statelor membre sau regiunilor, și nu la limba națională a statelor membre.

Cum ar trebui aplicată intensitatea ajutorului pentru activitatea de scriere și de dezvoltare a scenariului de la punctul 44 subpunctul (3)?

Propunerea este ca activitatea de scriere și de dezvoltare a scenariului să poată primi finanțare publică de până la 100 %. Pentru acele proiecte care devin producții cinematografice, costul de achiziționare a scenariului sau a proiectului dezvoltat ar trebui să fie inclus în bugetul de producție, iar procentul reprezentând finanțare publică ar trebui să fie inclus în formula de calcul a intensității ajutorului.

De exemplu, un scenarist primește 10 000 € din fonduri publice (80 % din costuri) pentru a scrie un scenariu, iar ulterior, un producător achiziționează scenariul pentru 5 000 . Costul scenariului va fi inclus în bugetul de producție ca fiind de 5 000 €. Atunci când se calculează intensitatea ajutorului acordat filmului, deoarece scenariul a primit finanțare publică de 80 %, ar trebui să se considere că filmul a primit un ajutor de 4 000 € (adică 80 % din prețul de achiziționare de 5 000 €).

Cum se preconizează că va funcționa intensitatea ajutorului pentru distribuția și promovarea de filme prevăzută la punctul 44 subpunctul (4) ?

Dacă un film având un buget de producție de 20 de milioane € primește în total un ajutor de 10 milioane € (din toate sursele publice), intensitatea ajutorului este de 50 %. Propunerea de la punctul 44 subpunctul (4) este că un distribuitor ar putea fi deci în măsură să avanseze, de exemplu, un buget de distribuție pentru film de 20 000 € și să se aștepte să obțină 50 % din acesta ca ajutor.

Dacă filmul a fost turnat într-o țară terță și nu a beneficiat de niciun sprijin pentru producție din partea UE, în conformitate cu punctul 44 subpunctul (4) acesta ar fi primit (probabil) sprijin pentru producție de 50 % și, prin urmare, ar trebui să se aștepte să beneficieze de ajutor destinat distribuției în valoare de 10 000 € (50 % din 20 000 €).

Punctul 44 subpunctul (5) din proiectul de comunicare se referă la ajutor destinat distribuției sau la ajutor destinat producției?

Punctul 44 subpunctul (5) se referă la ajutor destinat producției în cazul operelor din afara Europei. Acesta ar trebui să figureze după punctul 44 subpunctul 2, și nu după punctul 44 subpunctul (4), așa cum apare în proiectul publicat.

Punctul 44 subpunctul (6) din proiectul de comunicare propune excluderea ajutorului pentru postproducție și turnare?

Nu. Fraza din proiectul de comunicare încearcă doar să clarifice fraza corespondentă din comunicarea din 2001.

Obiectivul urmărit este acela de a nu rezerva ajutorul unor părți individuale din lanțul valoric al producției. Scrierea scenariilor și dezvoltarea fac excepție de la acest lucru.

De exemplu, un stat membru nu ar trebui să le ofere producătorilor stimulente suplimentare destinate în mod explicit activității de postproducție desfășurate pe teritoriul său. Aceasta ar constitui un ajutor indirect în favoarea sectorului de postproducție din statul membru respectiv. Ajutorul ar trebui destinat activităților de producție în ansamblu.

Dar în cazul filmelor realizate în temeiul unor tratate privind coproducția dintre state membre și țări terțe care nu corespund definiției „operei europene” din anexă?

Definiția inclusă în proiectul de comunicare are la bază definiția pentru un film european formulată în programul MEDIA 2007. În contextul ajutorului de stat, ar putea fi necesară includerea în această definiție a filmelor realizate în temeiul unor tratate privind coproducția dintre state membre și țări terțe.

Această definiție a fost inclusă doar ca modalitate propusă pentru a limita concurența dintre statele membre în atragerea producțiilor internaționale importante menționate mai sus. O definiție alternativă pentru opera europeană care ar putea fi adecvată este cea formulată în directiva serviciilor mass-media audiovizuale. Alte sugestii pentru un mecanism de limitare a concurenței dintre statele membre, eventual fără a se impune o distincție între operele europene și cele din afara Europei, ar fi binevenite.

Care este situația ajutoarelor de stat pentru produsele transmedia/crosmedia și pentru jocuri?

Având în vedere că proiectele transmedia sau crosmedia sunt legate în mod inevitabil de producția unui film, componenta „producție cinematografică” este considerată, în sensul proiectului de comunicare, drept operă audiovizuală.

Majoritatea răspunsurilor la consultarea publică asupra documentului privind problemele principale au fost împotriva extinderii domeniului de aplicare a comunicării la jocuri. Jocurile au caracteristici diferite față de filme în ceea ce privește producția, distribuția, comercializarea și consumul.

Comisia nu a adoptat o masă critică de decizii din domeniul ajutoarelor de stat legate de jocuri și, prin urmare, are o experiență insuficientă pentru a defini criterii comune de evaluare și de exceptare pentru acest tip de ajutoare. În consecință, ar fi prematur ca acest sector să fie integrat în comunicare.

Cu toate acestea, fiecare măsură de ajutor de stat în favoarea jocurilor va continua să fie abordată în mod individual.

De ce pune Comisia sub semnul întrebării intervalele tradiționale de difuzare?

Problema schemelor de ajutoare care impun „intervale de difuzare” specifice ca o condiție a acordării ajutorului a fost ridicată de o serie de respondenți în cadrul primei consultări publice. Producătorii și distribuitorii au susținut că strategiile de comercializare și de difuzare în cazul filmelor ar trebui să fie lăsate la aprecierea pieței, deoarece acestea variază de la o operă audiovizuală la alta. Un studiu privind licențele multiteritoriale efectuat pentru Comisie conține o listă a statelor membre care aplică astfel de condiții.

Impunerea de intervale obligatorii de difuzare ca o condiție a acordării ajutorului poate avea un impact asupra vizibilității și circulației operelor audiovizuale și, prin urmare, asupra eficacității ajutorului în ceea ce privește asigurarea faptului că publicul european dispune de o diversitate culturală în materie de opere audiovizuale. Prin urmare, în proiectul de comunicare li se recomandă statelor membre să nu condiționeze acordarea de ajutoare unei opere audiovizuale prin restricții inutile legate de distribuire și comercializare.

Care este calendarul revizuirii de către Comisie?

Un calendar indicativ este disponibil pe pagina de internet dedicată consultării publice. Aceasta va fi actualizată în conformitate cu evoluția revizuirii:

  • martie 2012 – iunie 2012: consultare publică privind proiectul de comunicare

  • iunie 2012: publicarea răspunsurilor primite în urma consultării

  • a doua jumătate a anului 2012: adoptarea unei noi comunicări privind cinematografia


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site