Navigation path

Left navigation

Additional tools

MEMO/11/459

Bruxelles, 29 iunie 2011

Mituri despre bugetul UE și cadrul financiar multianual

S-au scris multe despre bugetul UE, însă informațiile nu sunt întotdeauna corecte. Prezenta notă redă o serie de idei preconcepute și furnizează fapte și cifre reale cu privire la acestea.

1. Bugetul Uniunii Europene este enorm.

Nu, acesta nu este enorm.

Bugetul UE s-a ridicat la aproximativ 140 de miliarde EUR în 2011, ceea ce este foarte puțin, comparativ cu suma bugetelor naționale din toate cele 27 de state membre ale UE, care atinge peste 6,300 miliarde EUR. Cu alte cuvinte, totalul cheltuielilor publice efectuate de cele 27 de state membre este de aproape 50 de ori mai ridicat decât bugetul UE!

Pentru a avea o idee de ansamblu, un cetățean obișnuit al UE a plătit în 2010, în medie, doar 67 de cenți pe zi pentru finanțarea bugetului anual. Aceasta reprezintă mai puțin de jumătate din prețul plătit pentru o cafea, un cost neînsemnat, în raport cu beneficiile enorme pe care UE le aduce cetățenilor.

În realitate, bugetul UE este mai mic decât bugetul unui stat membru de mărime medie precum Austria sau Belgia.

Acest lucru poate fi privit și dintr-o altă perspectivă: bugetul UE reprezintă aproximativ 1 % din produsul intern brut al UE-27, și anume valoarea totală a tuturor bunurilor și serviciilor produse în UE, în timp ce bugetele statelor membre reprezintă, în medie, 44 % din PIB.

Bugetul UE este întotdeauna echilibrat, ceea ce înseamnă că niciun euro nu este cheltuit pentru rambursarea unor datorii. Iar 94 % din plățile efectuate în contul bugetului UE sunt cheltuite în statele membre pentru politici și programe de care beneficiază cetățenii în mod direct.

2. Bugetul UE se află în creștere constantă, în timp ce guvernele naționale își reduc cheltuielile.

Fals.

Bugetele naționale NU sunt în scădere, ci se află în creștere:

  • În perioada 2000-2010, bugetele naționale din cadrul UE au crescut cu 62 %, în timp ce bugetul UE a crescut cu numai 37 % pe parcursul aceleiași perioade.

  • În anul 2011, 23 din cele 27 de bugete naționale se află în creștere.

  • Conform ultimelor estimări, 24 din cele 27 de bugete naționale ar urma să crească în 2012.

3. Majoritatea cheltuielilor UE sunt orientate spre administrație.

Acest lucru este absolut incorect. Cheltuielile administrative ale UE se ridică la mai puțin de 6 % din bugetul total al UE, salariile reprezentând aproximativ jumătate din acest procentaj de 6 %.

Cetățenii, regiunile, orașele, agricultorii și întreprinderile beneficiază de mai mult de 94 % din bugetul european. Bugetul UE se axează pe asigurarea creșterii economice și pe crearea de locuri de muncă, pe combaterea schimbărilor climatice, pe migrație, pe criminalitatea transfrontalieră și pe alte provocări care ne afectează pe noi toți. Acesta contribuie la stimularea prosperității, de exemplu printr-o mai bună interconectare a cetățenilor europeni în ceea ce privește energia, transporturile și infrastructura TIC, prin sprijinirea regiunilor mai puțin dezvoltate pentru a genera creștere economică și a crea locuri de muncă atât în regiunea în cauză, cât și în restul UE, și prin eforturi comune în domenii precum cercetarea. Acesta vizează, de asemenea, asigurarea propriei noastre aprovizionări cu alimente. Și, în cele din urmă, este vorba despre exploatarea dimensiunii UE pe plan mondial, întocmai cum SUA și China își exploatează propria dimensiune, precum și despre realizarea de eforturi comune pentru a ajuta populațiile cele mai sărace de pe glob.

Remunerațiile sunt plătite personalului care pune în aplicare și gestionează politicile importante ale UE ce au un impact pozitiv direct asupra cetățenilor.

Să luăm drept exemplu liberalizarea traficului aerian, drepturile pasagerilor sau tarifele de roaming mai ieftine. Sau deciziile Comisiei în cazurile de antitrust și în cele privind cartelurile, în care consumatorii au fost înșelați cu milioane de euro datorită unor prețuri crescute în mod ilegal. În 2010, s-a estimat că beneficiile pentru consumatori care rezultă din deciziile Comisiei privind cartelurile au fost de cel puțin 7,2 miliarde EUR.

Membrii personalului Comisiei sunt responsabili de negocierea unor acorduri comerciale care contribuie la reducerea prețurilor bunurilor de consum și oferă o gamă mai variată de produse la prețuri accesibile. De asemenea, aceștia ajută UE să tragă învățămintele potrivite de pe urma crizei financiare și economice, printr-o mai bună reglementare și supraveghere a piețelor financiare. Costurile administrative au fost stabile pentru o perioadă îndelungată, iar în ultimii cinci ani s-au depus eforturi majore pentru a le menține la un nivel scăzut. Comisia a dus o politică de creștere zero în ceea ce privește efectivele de personal, consacrându-se creării de noi competențe și priorități prin redistribuirea personalului existent și nesolicitând personal suplimentar, în afara necesarului rezultat în urma extinderii. De asemenea, Comisia a decis să înghețe cheltuielile sale administrative în 2012, nicio schimbare nu va interveni în acest sens.

Cu numai șapte ani în urmă, Comisia Europeană a inițiat o reformă majoră a administrației sale. Aceasta a prevăzut salarii mai mici la recrutare, crearea unei categorii de agenți contractuali cu salarii mai reduse, majorarea vârstei de pensionare, drepturi de pensie scăzute și cotizații mai mari la sistemul de pensii. Această reformă a permis deja economisirea a 3 miliarde EUR din banii contribuabilului european și se așteaptă ca până în 2020 să genereze economii suplimentare în valoare de 5 miliarde EUR.

4. În bugetul UE se întâlnesc fraude la tot pasul.

Curtea de Conturi Europeană acordă conturilor noastre un aviz favorabil și afirmă că acestea reflectă corect modul în care este cheltuit bugetul UE.

Este adevărat că în unele domenii de politică, Curtea de Conturi are încă reticențe în ceea ce privește validarea plăților noastre. De exemplu, în cadrul politicii de coeziune, rata de eroare se situează în continuare la puțin peste 5 %, chiar dacă acest lucru reprezintă o reducere considerabilă față de trecut. Curtea estimează că rata de eroare a Comisiei este cuprinsă între 2 % și 5 % din plățile noastre, în funcție de domeniul de politică vizat, în timp ce pragul stabilit de Curte este de 2 %.

Cu toate acestea:

  • O rată de eroare cuprinsă între 2 % și 5 % nu este mare. Acest lucru înseamnă că cel puțin 95 % din plățile noastre sunt corecte. Prin urmare, ne situăm destul de bine la nivelul UE.

  • Erorile nu înseamnă fraude. Suspiciunile de fraudă afectează numai o foarte mică parte a bugetului, și anume 0,2 % din bugetul UE.

În luna mai, Comisia a propus măsuri pentru o mai bună responsabilizare a statelor membre prin revizuirea Regulamentului financiar. Aceste măsuri ar impune agențiilor naționale de plăți ale statelor membre responsabile de acordarea de ajutoare regionale să emită declarații de asigurare de gestiune a fondurilor UE (după cum este deja cazul în agricultură), care trebuie să facă obiectul unui audit independent. Până în prezent, reacția statelor membre nu a fost entuziastă.

5. Bugetul UE este decis de către eurocrați, în absența oricărei proceduri democratice.

Fals.

Bugetul anual al UE este stabilit de către oamenii politici aleși, în cadrul Parlamentului European și al Consiliului care reunește statele membre. Comisia doar propune bugetul și trebuie să respecte plafoanele stabilite, pentru o anumită perioadă (în prezent, pentru perioada 2007-2013), de către acești oameni politici aleși.

Comisia propune cadrul financiar multianual. Acesta este apoi negociat și adoptat conform unor proceduri transparente și democratice, ținând seama de respectarea deplină a suveranității naționale și a drepturilor democratice.

În ceea ce privește cheltuielile, decizia privind regulamentul de stabilire a noului cadru financiar multianual (CFM), care se va aplica începând cu anul 2014, este luată de către Consiliul European, hotărând în unanimitate, după obținerea acordului Parlamentului European, exprimat de majoritatea membrilor acestuia.

În ceea ce privește resursele proprii care finanțează bugetul, Consiliul trebuie să ia o decizie în unanimitate, după consultarea Parlamentului European. Această decizie intră în vigoare numai după ce toate statele membre au aprobat-o, în conformitate cu normele lor constituționale.

De asemenea, în ceea ce privește bugetul anual al UE, procesul decizional al UE se realizează conform unor proceduri democratice stricte, asemănătoare celor aplicate de majoritatea guvernelor naționale. Propunerea inițială privind bugetul anual este concepută de Comisie. Bugetul este examinat și adoptat de Consiliu și de Parlamentul European. De obicei, se ajunge la un acord final în luna decembrie a fiecărui an.

Fiecare cetățean poate urmări procedura de negociere bugetară. Documentele pot fi consultate pe site-urile noastre, iar discuțiile detaliate purtate în cadrul comisiilor Parlamentului European pot fi vizionate online.

6. UE costă prea mult.

Acest lucru nu este adevărat.

În acest sens, o comparație între zilele de liberalizare fiscală („Tax Freedom Day”) este sugestivă. Acestea reprezintă perioada din an până la care oamenii trebuie să muncească pentru a-și plăti sarcina fiscală totală. În majoritatea statelor membre, cetățenii trebuie să muncească pe tot parcursul primăverii și chiar al verii pentru a-și termina de plătit contribuția. În schimb, cetățeanul european obișnuit trebuie să muncească numai patru zile, și anume până la 4 ianuarie, pentru a-și acoperi contribuția la bugetul UE.

7. Uniunea Europeană finanțează proiecte stupide precum centre de dresare a câinilor sau concerte susținute de Elton John.

Aceasta este o altă interpretare eronată propagată de unele persoane.

În ambele cazuri, autoritățile competente au trebuit să ramburseze fiecare cent solicitat în mod eronat. Niciunul din aceste două cazuri nu l-a costat un singur euro pe contribuabil.

În general, autoritățile naționale și regionale din statele membre selectează proiectele pe care le consideră cele mai adecvate nevoilor lor, conform strategiilor și priorităților convenite cu Comisia. Controalele efectuate la diferite niveluri (proiect, național, european) garantează cea mai bună protecție posibilă în ceea ce privește banii contribuabililor. În cazul în care o cerere nu este legitimă, bugetul UE nu o finanțează.

8. Comisia dorește să introducă o taxă directă a UE și să sporească sarcina fiscală pentru cetățeni.

Acest lucru nu este adevărat.

Comisia nu a vehiculat niciodată ideea unei taxe directe a UE. Statele membre vor deține în continuare controlul asupra creșterii impozitelor. Comisia nu va deveni fiscul dumneavoastră. Ideile privind instituirea unor noi resurse proprii, prezentate în cadrul revizuirii bugetului, nu vizează acordarea de fonduri suplimentare pentru Bruxelles. Acestea nu privesc nicidecum adăugarea unor sarcini fiscale suplimentare pentru cetățeni, ci au drept scop schimbarea care trebuie operată în combinația resurselor care finanțează bugetul UE. Fiecare euro colectat în cadrul unui sistem revizuit reduce contribuțiile naționale ale statelor membre și face ca noul buget să fie mai echitabil și mai transparent.

Știați că orice decizie privind finanțarea UE necesită acordul unanim al statelor membre și ratificarea sa ulterioară, în conformitate cu normele constituționale ale acestora? În plus, normele de punere în aplicare necesită aprobarea Parlamentului European. Aceasta înseamnă că resursele proprii ale UE fac obiectul unui control parlamentar ferm și că suveranitatea statelor membre și drepturile democratice sunt pe deplin respectate.

9. Agricultorii beneficiază de cea mai mare parte din bugetul UE.

Fals.

În anul 1985, aproximativ 70 % din bugetul UE a fost alocat agriculturii. În 2011, ajutoarele directe acordate agricultorilor și cheltuielile de piață se ridică la numai 30 % din buget, iar cheltuielile privind dezvoltarea rurală reprezintă 11 %. Această traiectorie descendentă continuă.

În plus, această parte relativ însemnată din buget este pe deplin justificată. Agricultura reprezintă singura politică finanțată aproape integral din bugetul UE. Cu alte cuvinte, cheltuielile la nivel european înlocuiesc, într-o mare măsură, cheltuielile naționale, ceea ce explică faptul că acest sector reprezintă o parte importantă din bugetul UE. Din punct de vedere financiar, bugetul UE plătește ceea ce nu se mai plătește din bugetele naționale de când s-a creat politica agricolă comună (PAC).

Reformele succesive ale politicii agricole comune au făcut ca sprijinul financiar să treacă din sfera producției înspre aceea a ajutorului direct pentru venit în favoarea agricultorilor, cu condiția ca aceștia să respecte anumite standarde de sănătate și de mediu, și în favoarea proiectelor care vizau stimularea activității economice în zonele rurale. Astfel, PAC se dezvoltă constant.

UE a cunoscut, de asemenea, aderarea a 12 noi state membre, majoritatea având sectoare agricole importante. Însa în bugetul PAC nu s-au înregistrat creșteri care să acopere aceste costuri suplimentare.

10. Dat fiind că prețurile produselor alimentare și ale produselor de bază sunt ridicate, putem renunța la subvențiile noastre agricole.

Dimpotrivă.

Creșterea și fluctuațiile prețurilor la produsele alimentare și la produsele de bază subliniază importanța investițiilor în agricultură pentru a corela mai bine cererea și oferta. Prețurile ridicate presupun că cererea este mai mare decât oferta. Se preconizează că cererea mondială de alimente va crește cu 50 % până în 2030, deoarece creșterea populației este însoțită de schimbări în obiceiurile alimentare din multe economii emergente. Prin urmare, ne confruntăm cu o problemă globală, care scoate în evidență provocarea fundamentală reprezentată de securitatea alimentară, precum și necesitatea ca Europa să își mențină potențialul de producție agricolă în toate domeniile pentru a nu deveni excesiv de dependentă de importurile de alimente.

În plus, deoarece Europa nu dispune decât de o marjă redusă în materie de extindere a zonei de producție, creșterea productivității trebuie să provină din domeniul inovării și al cercetării. Politica de dezvoltare rurală a UE îi poate încuraja pe agricultorii noștri să profite de noile posibilități de producție și să accelereze transferul de tehnologie.

11. Politica agricolă comună creează excedente alimentare și îi afectează pe agricultorii din țările cele mai sărace ale lumii.

Vremurile „râurilor de lapte și miere” au apus demult.

A fost nevoie de 10 ani de reforme pentru a face ca politica noastră agricolă să fie mai favorabilă dezvoltării. Astăzi, țările în curs de dezvoltare se bucură de un excelent acces la piață, cu taxe vamale scăzute sau inexistente, iar denaturările pieței s-au redus semnificativ. În prezent, circa 70 % din importurile de produse agricole ale UE provin din țările în curs de dezvoltare. Mai mult, subvențiile la export s-au redus drastic: acum 15 ani, se cheltuiau 10 miliarde EUR pe an cu subvențiile la export. În 2009, nu s-au cheltuit mai mult de 350 de milioane EUR. În contextul negocierilor OMC, UE a propus eliminarea tuturor subvențiilor la export până în 2013. Până în anul 2011, 90 % din ajutoarele directe nu denaturează schimburile comerciale (nu sunt legate de producție).

Știați că sprijinul public acordat agricultorului mediu european reprezintă mai puțin de jumătate din acela acordat agricultorului mediu american? Și că UE este nu numai cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume, dar și cel mai important partener comercial al Africii? Aproape 40 % din exporturile africane au ca destinație UE. Iar valoarea importurilor UE de produse agricole din țările în curs de dezvoltare este cu 20 % mai mare decât cea a importurilor SUA, Canada, Japonia, Australia și Noua Zeelandă, calculate laolaltă.

12. Politica de coeziune este o acțiune de binefacere costisitoare.

Politica de coeziune ajută regiunile și țările mai sărace să recupereze decalajul și să se conecteze la piața unică. Aceasta este o politică de investiții orientate spre viitor, de care beneficiază în mod clar restul Europei prin creșterea economică și crearea de locuri de muncă, în general.

De exemplu, exporturile din interiorul UE către regiunile care beneficiază de fonduri de coeziune au crescut în mod considerabil. Există o legătură clară între politica de coeziune și creșterea economică în UE. Potrivit unor studii, PIB-ul UE-25 a fost cu 0,7 % mai ridicat în 2009 datorită investițiilor în politica de coeziune din perioada 2000-2006. Se estimează că, până în 2020, acesta va atinge 4 %. Numai în UE-15, se estimează că efectul net cumulat asupra PIB-ului va atinge 3,3 % până în 2020. Cu alte cuvinte, investițiile regionale stimulează dezvoltarea europeană. Creșterea economică într-o regiune mai săracă determină achiziționarea de bunuri și servicii de la o altă regiune, mai bogată. Acest lucru favorizează dezvoltarea pieței unice, care reprezintă între 60 % și 80 % din exporturile statelor membre, mult mai mult decât exporturile către țări terțe precum China, India sau SUA.

Politica de coeziune din perioada 2000-2006 a generat un randament de 2,1 EUR pentru fiecare euro investit. Până în 2020, se estimează că randamentul va atinge 4,2 EUR pentru fiecare euro investit. Politica de coeziune a contribuit, de asemenea, la creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă. Estimările pentru 2009 arată că numărul angajaților era cu 5,6 milioane mai mare ca urmare a politicii din 2000-2006, ceea ce reprezintă, în medie, cu 560 000 mai multe locuri de muncă pe an decât dacă nu ar fi existat politica de coeziune.

În urma recentei încetiniri a activității economice și a crizei datoriilor, politica de coeziune joacă un rol esențial în redresarea economică și socială, mobilizând investiții în sectoarele caracterizate prin creștere economică precum eficiența energetică. De asemenea, aceasta ajută persoanele să se formeze și să își perfecționeze competențele pentru a găsi un loc de muncă.

13. Cadrul financiar multianual este un alt exemplu al evoluției UE spre o economie centralizată, bazată pe planificare.

Cu siguranță nu.

Cadrul financiar multianual (CFM) definește prioritățile pe termen lung ale UE în materie de cheltuieli, în conformitate cu prioritățile de politică convenite, și stabilește valorile anuale maxime care urmează să fie cheltuite pentru fiecare prioritate. Cadrul financiar acoperă o perioadă mai mare (de exemplu, perioadele cuprinse între 2000-2006 și 2007-2013) pentru a garanta o planificare și o gestiune financiară sănătoase și responsabile.

Cu un astfel de cadru financiar multianual, bugetele anuale ale UE nu pot crește peste măsură și trebuie să se concentreze asupra priorităților reale.

Bugetul UE nu înregistrează niciodată un deficit, nu acumulează datorii și cheltuiește numai ceea ce primește. Acesta este întotdeauna echilibrat.

Informații suplimentare:

Bugetul UE explicitat:

http://ec.europa.eu/budget/explained/index_en.cfm

Cadrul financiar multianual explicitat:

http://ec.europa.eu/budget/reform/index_en.htm


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website