Navigation path

Left navigation

Additional tools

MEMO/10/627

Bruxelles, 29 noiembrie 2010

Schimbări climatice: Întrebări și răspunsuri referitoare la conferința ONU de la Cancún privind clima

1. De ce este necesară încă o conferință pe tema schimbărilor climatice?

Părțile la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC)1 și la Protocolul de la Kyoto2 se întâlnesc o dată pe an la nivel înalt pentru a discuta modalitățile de promovare a acțiunilor internaționale de combatere a schimbărilor climatice. Mexicul găzduiește conferința din acest an, în perioada 29 noiembrie – 10 decembrie, la Cancún. Va fi a șaisprezecea „Conferință a părților” (COP 16) a CCONUSC și a șasea „Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților” la Protocolul de la Kyoto (CMP 6).

Conferința din 2007 de la Bali a lansat negocieri pentru conceperea unui sistem mondial de combatere a schimbărilor climatice pentru perioada de după 2012, când se va încheia prima perioadă de angajament în temeiul Protocolului de la Kyoto. Aceste negocieri ar fi trebuit să se încheie în cadrul conferinței de la Copenhaga în decembrie 2009, dar acest lucru s‑a dovedit imposibil. Totuși, conferința de la Copenhaga a avut drept rezultat Acordul de la Copenhaga, aprobat de 140 de țări, inclusiv de Uniunea Europeană și de statele membre ale UE.

Prin urmare, negocierile pentru instituirea unui sistem mondial privind clima pentru perioada de după 2012 vor continua la Cancún, Este necesar să se acționeze rapid, la nivel mondial, aceasta fiind singura șansă de a menține încălzirea globală la maximum 2 °C peste temperatura din perioada preindustrială, iar Acordul de la Copenhaga recunoaște această necesitate.

2. Ce rezultate se pot obține la conferința de la Cancún? Se poate obține acordul la nivel mondial privind clima la care nu s‑a ajuns la Copenhaga?

La Copenhaga, UE era pregătită să‑și dea acordul pentru un cadru mondial ambițios, cuprinzător și obligatoriu din punct de vedere juridic pentru combaterea schimbărilor climatice, și rămâne pregătită în acest sens și la Cancún. Totuși, este clar că unele dintre celelalte mari economii nu sunt pregătite să facă la fel.

Prin urmare, UE consideră că este important ca această conferință de la Cancún să devină o etapă intermediară semnificativă în care să se ia decizii în privința mai multor aspecte fundamentale care să declanșeze acțiuni imediate, precum și să apropie omenirea de instituirea cât mai curând a unui cadru mondial cuprinzător și obligatoriu din punct de vedere juridic. Pachetul de decizii ar trebui să se bazeze pe Protocolul de la Kyoto și să încorporeze orientările politice oferite în Acordul de la Copenhaga. Deciziile ar trebui să reflecte progresele realizate în cadrul negocierilor de până acum și să stabilească unele dintre principalele elemente ale structurii viitorului sistem mondial privind clima.

3. Ce înseamnă „echilibrat” în acest context?

Negocierile referitoare la un sistem global pentru perioada de după 2012 se desfășoară pe două „căi” paralele. Una dintre acestea se referă la acțiunile pe termen lung ale tuturor părților la CCONUSC, inclusiv ale Statelor Unite ale Americii, iar cealaltă se referă la viitoarele obiective de reducere a emisiilor și la reglementările conexe adresate țărilor dezvoltate care sunt Părți la Protocolul de la Kyoto.

UE consideră că un pachet echilibrat de decizii trebuie să reflecte progresele realizate în legătură cu diverse aspecte care țin de fiecare „cale” și, transversal, de ambele „căi” și să răspundă preocupărilor tuturor părților.

De asemenea, o abordare echilibrată presupune definirea acțiunilor care vor fi întreprinse de toate țările, mai ales în ceea ce privește atenuarea emisiilor, și a modului în care vor fi sprijinite aceste acțiuni.

4. La ce ar trebui să se refere pachetul decizional de la Cancún?

Încă nu s‑a ajuns la un acord privind sfera de aplicare a pachetului de la Cancún. Din punctul de vedere al UE, deciziile ar trebui să se refere la câteva aspecte specifice și să contribuie la instituirea unui sistem mondial privind clima pentru perioada de după 2012. Unele decizii ar trebui să ducă la acțiuni imediate și concrete de combatere a schimbărilor climatice, mai ales în țările în curs de dezvoltare.

UE dorește ca pachetul echilibrat de decizii de la Cancún să abordeze, printre altele, următoarele aspecte:

  • integrarea în procesul de negociere al ONU a angajamentelor referitoare la emisii asumate în cadrul acordului de la Copenhaga

  • normele privind transparența (monitorizare, raportare și verificare – MRV)

  • reformarea și extinderea mecanismelor pieței carbonului

  • despăduririle din țările în curs de dezvoltare

  • normele contabile din domeniul gestionării pădurilor pentru țările dezvoltate

  • adaptarea la schimbările climatice

  • guvernanța viitorului Fond „verde” de la Copenhaga pentru climă

  • cooperarea tehnologică

  • consolidarea capacităților în țările în curs de dezvoltare

  • emisiile generate de transporturile aeriene și maritime internaționale

Punctele 9‑18 de mai jos conțin informații privind aceste aspecte.

5. UE este favorabilă stabilirii unei a doua perioade de angajament în temeiul Protocolului de la Kyoto?

UE ar prefera ca viitorul cadru la nivel mondial privind clima pentru perioada de după 2012 să ia forma unui instrument nou, unic, obligatoriu din punct de vedere juridic, care să includă elementele esențiale ale Protocolului de la Kyoto. Totuși, UE este pregătită să accepte un rezultat bazat pe instrumente juridice separate pentru fiecare dintre cele două „căi” de negociere, cu condiția ca instrumentele să conțină norme coerente, comparabile și obligatorii din punct de vedere juridic. UE este dispusă să ia în considerare o a doua perioadă de angajament în temeiul Protocolului de la Kyoto, cu condiția ca aceasta să facă parte din acest rezultat obținut „pe două căi” care să implice toate marile economii și cu condiția ca punctele slabe ale Protocolului care subminează integritatea de mediu a acestuia să fie rezolvate în mod satisfăcător.

6. Care sunt condițiile UE pentru a fi de acord cu o a doua perioadă de angajament în temeiul Protocolului de la Kyoto?

O a doua perioadă de angajament în temeiul Protocolului de la Kyoto ar trebui să facă parte dintr‑un cadru mondial și cuprinzător care să implice toate marile economii în acțiunile de combatere a schimbărilor climatice. Doar Protocolul de la Kyoto nu va preveni schimbările climatice periculoase, deoarece vizează numai 30 % din emisiile de la nivel mondial, iar în viitor acest procentaj va scădea.

Ar trebui rezolvate actualele puncte slabe ale Protocolului de la Kyoto care subminează integritatea de mediu a acestuia. Cele două probleme principale sunt posibilitatea ca părțile să reporteze „bugete” de emisii excedentare – cunoscute sub numele de unități de cantitate atribuită (AAU-uri) – din prima perioadă de angajament (a se vedea punctul 19) și normele contabile din domeniul gestionării pădurilor (a se vedea punctul 13). Dacă nu vor fi rezolvate, aceste puncte slabe ar reduce aproape la zero impactul actualelor promisiuni ale țărilor dezvoltate referitoare la reducerea emisiilor, putând duce chiar la o mică creștere a emisiilor.

Ar trebui realizate progrese privind reformarea mecanismului de dezvoltare curată și instituirea unor noi mecanisme ale pieței carbonului (a se vedea punctul 11).

7. Ce face UE pentru a‑și reduce emisiile de gaze cu efect de seră?

UE recunoaște că țările dezvoltate au responsabilitatea de a conduce lupta împotriva schimbărilor climatice. UE se angajează să devină o economie foarte eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii reduse de gaze cu efect de seră, și depune eforturi în acest sens, reușind să‑și reducă propriile emisii de gaze cu efect de seră, care reprezintă aproximativ 11 % din emisiile întregii lumi (inclusiv cele generate de despăduriri).

Grație, în parte, politicilor și măsurilor puse în aplicare la nivelul UE și la nivel național în ultimul deceniu, UE și cele 27 de state membre ale sale sunt pe cale să‑și îndeplinească sau chiar să‑și depășească angajamentele asumate în temeiul Protocolului de la Kyoto în ceea ce privește reducerea emisiilor.

Cele 15 state care erau membre ale UE la data semnării Protocolului de la Kyoto s‑au angajat să‑și reducă emisiile colective de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8 % față de nivelul înregistrat într-un anumit an de referință (1990 în majoritatea cazurilor). Până în 2009, emisiile au scăzut cu aproape 13 %, iar previziunile referitoare la emisii arată că reducerea obținută ar putea fi, până la urmă, de chiar 14,2 %. Celelalte 10 state membre ale UE, care au obiective individuale de reducere a emisiilor în temeiul Protocolului de la Kyoto de 6 % sau 8 %, sunt, de asemenea, pe cale să‑și îndeplinească obiectivele.

Pentru 2020, UE și‑a luat unilateral angajamentul de a‑și reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20 % față de nivelurile din 1990 și și‑a stabilit obiectivul de a obține 20 % din energie din surse regenerabile. Este singura regiune din lume care a instituit o legislație obligatorie pentru a se asigura că își va îndeplini obiectivele pentru 2020. De asemenea, UE a făcut o ofertă condiționată de a‑și crește pragul de reducere a emisiilor până în 2020 cu 30 % față de nivelurile din 1990, ca parte a unui acord cuprinzător la nivel mondial privind clima pentru perioada de după 2012, cu condiția ca alte economii mari să se angajeze la reduceri echivalente. UE va reevalua situația după conferința de la Cancún, inclusiv opțiunile privind o reducere de peste 20 % până în 2020.

Dovezile științifice arată că, pentru ca încălzirea globală să nu depășească 2 °C, emisiile vor trebui reduse până în 2050 la cel puțin jumătate din nivelurile din 1990. În acest context, și conform responsabilității de lider a țărilor dezvoltate, UE și‑a stabilit obiectivul de a‑și reduce emisiile cu 80-95 % față de nivelurile din 1990, până în 2050. Este în pregătire și va fi prezentată în primele luni ale anului 2011 o foaie de parcurs prin care se stabilește o strategie în vederea îndeplinirii acestui obiectiv și în vederea încheierii tranziției spre o societate cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

8. Cât sprijin financiar oferă UE țărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să combată schimbările climatice?

UE este principalul donator de ajutoare financiare al lumii, oferind țărilor în curs de dezvoltare aproape 60 % din Asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) în fiecare an, aproximativ 60 de miliarde USD. În 2008, UE a oferit peste 60 % din AOD legată de schimbările climatice.

Pe lângă tradiționalele ajutoare pentru dezvoltare pe care le oferă, UE s‑a angajat să ofere o finanțare „inițială rapidă” de 7,2 miliarde EUR în perioada 2010-2012, pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să se adapteze la schimbările climatice și să‑și atenueze emisiile. Acest angajament reprezintă aproape o treime din cifra totală a finanțării inițiale rapide de aproape 30 de miliarde USD pe care au promis‑o țările dezvoltate pentru perioada 2010-2012 în cadrul Acordului de la Copenhaga.

În 2010, UE a mobilizat 2,2 miliarde EUR din cele 7,2 miliarde EUR pe care le va furniza până la sfârșitul anului 2012 ca finanțare inițială rapidă. În cadrul conferinței de la Cancún și anual în perioada următoare, UE va prezenta un raport transparent și cuprinzător privind punerea în aplicare a angajamentului său privind finanțarea inițială rapidă.

De asemenea, în temeiul Acordului de la Copenhaga, țările dezvoltate s‑au angajat împreună să mobilizeze 100 de miliarde USD pe an până în 2020, ca sprijin financiar public și privat dedicat aspectelor climatice și destinat țărilor în curs de dezvoltare. UE este pregătită să plătească suma care îi revine din partea de finanțare publică internațională a acestui cuantum total.

9. Ce decizii dorește UE să fie luate la Cancún în privința atenuării emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial?

În cadrul Acordului de la Copenhaga, numeroase țări dezvoltate și în curs de dezvoltare, inclusiv UE (a se vedea punctul 7) s‑au angajat să‑și reducă sau să‑și limiteze emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020. Aceste promisiuni sunt un început salutar, dar, cumulate, nu vor reuși să reducă emisiile atât de mult cât este necesar pentru a limita încălzirea globală la mai puțin de 2 °C.

Având în vedere caracterul politic, neobligatoriu al Acordului de la Copenhaga, UE dorește ca în cadrul conferinței de la Cancún să fie luate decizii care să „ancoreze” aceste promisiuni în procesul de negociere al CCONUSC. De asemenea, la Cancún ar trebui lansate dezbateri prin care să fie lămurite incertitudinile legate de unele dintre promisiuni, ar trebui mobilizat sprijinul necesar pentru îndeplinirea promisiunilor și ar trebui analizate opțiunile privind consolidarea nivelului ambițiilor colective în vederea respectării plafonului de 2 °C.

De asemenea, UE dorește ca la Cancún să se ia decizii și în alte câteva domenii importante pentru atenuarea emisiilor, inclusiv:

- reformarea mecanismului de dezvoltare curată și stabilirea de comun acord a unor noi mecanisme pentru piața carbonului (a se vedea punctul 11);

- crearea bazei operaționale pentru un mecanism de reducere a emisiilor generate de despăduririle și de degradarea pădurilor din zonele tropicale (a se vedea punctul 12);

- revizuirea normelor contabile din domeniul gestionării pădurilor pentru țările dezvoltate (a se vedea punctul 13);

- instituirea unui cadru de politică la nivel mondial pentru reducerea emisiilor generate de transporturile aeriene și maritime internaționale (a se vedea punctul 18).

10. Ce trebuie să se decidă la Cancún în privința transparenței acțiunilor?

UE dorește ca la Cancún să fie realizate progrese tangibile în ceea ce privește instituirea unui sistem mai puternic de monitorizare, raportare și verificare (MRV). Un astfel de sistem ar arăta în mod mai transparent dacă țările își îndeplinesc promisiunile referitoare la emisii și dacă țările dezvoltate își vor îndeplini angajamentele de a oferi celor în curs de dezvoltare asistență financiară pe termen lung. De asemenea, ar deveni posibilă urmărirea progreselor realizate la nivel mondial în ceea ce privește respectarea plafonului de 2 °C. Transparența sporită pe care ar aduce‑o un sistem MRV mai puternic ar contribui la creșterea nivelului de încredere între părți și, mai general, între nord și sud.

Acordul de la Copenhaga oferă orientări utile în privința creării unui sistem MRV îmbunătățit, dar acestea mai trebuie detaliate. La Cancún ar trebui luate decizii care să creeze cadrul necesar pentru un sistem MRV coerent și echilibrat și care sa permită, anul viitor, finalizarea orientărilor referitoare la un astfel de sistem. Sistemul trebuie să asigure o abordare coerentă și, în același timp, să țină cont de diferitele responsabilități și capacități ale țărilor dezvoltate și ale celor în curs de dezvoltare și să respecte natura diferită a angajamentelor acestora.

În acest context, toate țările vor trebui să‑și îmbunătățească sistemul de furnizare de informații, bazându‑se pe sistemul existent al „comunicărilor naționale” periodice, dar în mod diferențiat. Informațiile furnizate de țările dezvoltate fac deja obiectul unui proces de „revizuire” aprofundată la nivel internațional; ca o completare la acesta și în conformitate cu Acordul de la Copenhaga, conferința de la Cancún trebuie să pună în funcțiune un proces care să faciliteze, la nivel internațional, consultarea și analiza informațiilor care vor fi furnizate de țările în curs de dezvoltare.

În general, sistemul MRV ar trebui să ofere un cadru comun pentru o contabilitate riguroasă, solidă și transparentă în care toate țările să împărtășească informații, să învețe unele de la celelalte și să stabilească relații bazate pe încredere reciprocă.

11. Ce ar trebui să se decidă la Cancún în privința mecanismelor pieței carbonului?

Mecanismele pieței carbonului sunt instrumente importante pentru reducerea, în mod rentabil, a emisiilor de gaze cu efect de seră, mobilizând finanțări din sectorul privat și stimulând investițiile în tehnologiile cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

UE dorește ca la Cancún să se realizeze progrese în privința reformării mecanismului de dezvoltare curată (MDC), pentru îmbunătățirea integrității de mediu a acestuia, a eficienței și guvernanței și a distribuirii regionale a proiectelor MDC în țările în curs de dezvoltare.

De asemenea, conferința de la Cancún ar trebui să ofere o bază pentru instituirea unor mecanisme ale pieței carbonului noi, la scară mai largă, în cazul țărilor în curs de dezvoltare avansate, și pentru recunoașterea creditelor de emisii generate de acestea. Această bază ar putea include promovarea unor proiecte pilot. Noile mecanisme ar putea viza sectoare economice întregi – „mecanisme sectoriale” – sau ar putea constitui alte tipuri de mecanisme de piață, care depășesc abordarea MDC, bazată pe fiecare proiect în parte, de compensare a emisiilor din țările în curs de dezvoltare prin reducerile de emisii din țările dezvoltate.

12. Ce ar trebui să decidă conferința de la Cancún în legătură cu despăduririle din zonele tropicale?

Despăduririle și degradarea pădurilor în zonele tropicale sunt responsabile pentru aproximativ 15‑20 % din emisiile cu efect de seră la nivel mondial. Există consens internațional în privința faptului că această situație trebuie rezolvată prin intermediul unui program pentru reducerea emisiilor cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor în țările în curs de dezvoltare (cunoscut sub denumirea de „REDD”), promovând totodată conservarea, gestionarea durabilă a pădurilor și consolidarea stocurilor de carbon forestier („REDD+”).

Acordul de la Copenhaga a propus instituirea unui „Mecanism REDD+” care să permită mobilizarea finanțării din țările dezvoltate. Ca parte a unui pachet echilibrat, UE dorește ca la Cancún să se ia o decizie prin care mecanismul să devină funcțional. În acest sens, ar trebui elaborate rapid norme, orientări, obiective și modalități solide pentru acțiunile REDD+ care să garanteze integritatea de mediu a mecanismului.

Ar trebui stabilite obiectivele de a reduce, până în 2020, despăduririle brute din zonele tropicale cel puțin la jumătate față de nivelurile actuale și de a stopa complet, până în 2030, reducerea suprafețelor împădurite la nivel mondial. De asemenea, deciziile trebuie să protejeze biodiversitatea pădurilor tropicale, să asigure împărțirea echitabilă a beneficiilor între părțile interesate, să recunoască drepturile și cunoștințelor populațiilor indigene și ale comunităților locale și să îmbunătățească structurile de guvernanță în domeniul forestier.

Din cele 2,2 miliarde EUR pe care i‑a mobilizat UE în 2010 cu titlul de finanțare „inițială rapidă”, suma de 362 de milioane EUR a fost alocată sprijinirii activităților REDD+ în țările în curs de dezvoltare.

13. Ce se întâmplă cu normele contabile din domeniul gestionării pădurilor pentru țările dezvoltate?

Pădurile constituie rezerve uriașe de carbon, emițând și absorbind (înlăturând) în mod natural dioxidul de carbon (CO2) în și din atmosferă.

În temeiul Protocolului de la Kyoto, țările dezvoltate trebuie să contabilizeze emisiile și absorbțiile legate de despădurire și de activitățile de împădurire/reîmpădurire pentru a‑și îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor. Totuși, țările dezvoltate pot să aleagă dacă să contabilizeze sau nu emisiile și absorbțiile generate de „gestionarea pădurilor”, adică de activitățile de gestionare precum recoltarea și replantarea pomilor pe terenuri care au fost împădurite înainte de 1990 și care rămân împădurite și în prezent. Faptul că această normă este facultativă și modul în care se face contabilizarea constituie un punct slab al Protocolului, pot reduce impactul efectiv al obiectivelor de reducere a emisiilor și nu stimulează țările să sporească absorbția de CO2 a pădurilor lor.

UE dorește reglementarea mai strictă a modului în care se efectuează contabilizarea în domeniul gestionării pădurilor, pentru a spori integritatea de mediu a acesteia și pentru a stimula mai mult atenuarea emisiilor. De asemenea, Europa dorește ca țările dezvoltate să fie obligate să contabilizeze emisiile și absorbțiile în domeniul gestionării pădurilor în cadrul unui sistem instituit pentru perioada de după 2012, cu condiția să li se acorde o anumită flexibilitate în privința modului în care să realizeze acest lucru.

Au ajuns într‑o etapă avansată negocierile în temeiul Protocolului de la Kyoto care vizează revizuirea normelor contabile în domeniul gestionării pădurilor cu scopul includerii lor într‑un set mai amplu de norme contabile referitoare la emisiile din sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii („LULUCF”). UE dorește ca la Cancún să fie stabilite, de comun acord, noile norme privind LULUCF.

14. Ce ar trebui să se decidă la Cancún în privința adaptării la schimbările climatice?

Fiecare țară trebuie să se adapteze la schimbările climatice, dar aceasta este o provocare deosebit de dificilă pentru cele mai sărace și mai vulnerabile țări în curs de dezvoltare. Ca parte a unui pachet echilibrat, conferința de la Cancún ar trebui să decidă instituirea unui cadru de cooperare internațională care să impulsioneze acțiunile întreprinse la nivel național în vederea adaptării la schimbările climatice. Fiecare țară în parte ar trebui să‑și stabilească prioritățile, nevoile și a acțiunile în temeiul cadrului de adaptare.

Decizia luată la Cancún ar trebui să stabilească principiile directoare ale cadrului. De asemenea, ar trebui să asigure sprijinul financiar necesar pentru adaptare și mijloacele de monitorizare și revizuire a implementării măsurilor de adaptare. Decizia ar trebui să reflecte urgența și importanța acordării de sprijin pentru adaptare, prioritate având țările deosebit de vulnerabile, mai ales țările cel mai puțin dezvoltate, statele insulare mici în curs de dezvoltare și țările africane predispuse la secetă, deșertificare și inundații.

În 2010, UE a furnizat 735 de milioane EUR cu titlul de finanțare inițială rapidă pentru activități de adaptare în țările în curs de dezvoltare.

15. Ce ar trebui să se decidă la Cancún privind Fondul verde de la Copenhaga pentru climă?

Prin Acordul de la Copenhaga s‑a decis că va fi instituit un „Fond verde de la Copenhaga pentru climă”. În țările în curs de dezvoltare, fondul va sprijini proiecte, programe, politici și alte activități legate de atenuarea emisiilor (inclusiv combaterea despăduririlor), de adaptare, de consolidarea capacităților și de dezvoltarea și transferul tehnologiilor. Fondul va fi instituit ca o entitate operațională a mecanismului financiar al CCONUSC.

Ca parte a unui pachet echilibrat, UE dorește ca la Cancún să se ajungă la un acord privind principiile cheie referitoare la guvernanța fondului. UE sprijină lansarea unui proces de instituire a fondului, astfel încât acesta să devină operațional în cadrul următoarei conferințe ONU privind clima, la sfârșitul anului 2011.

16. Ce ar trebui să se decidă la Cancún în ceea ce privește tehnologia?

Trebuie accelerate dezvoltarea, răspândirea și utilizarea tehnologiilor menite a ajuta societatea să se adapteze la schimbările climatice și a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Prin urmare, Acordul de la Copenhaga prevede stabilirea unui mecanism în domeniul tehnologiei.

Ca parte a unui pachet echilibrat, UE dorește ca la conferința de la Cancún să se ia decizia instituirii mecanismului și a operaționalizării acestuia cât mai curând. Mecanismul ar trebui să fie format din:

  • un centru și o rețea pentru tehnologie în domeniul schimbărilor climatice, care să ajute țările în curs de dezvoltare să-și consolideze capacitățile de a elabora strategii și proiecte și de a facilita cercetarea și împărtășirea cunoștințelor, precum și

  • un comitet executiv pentru tehnologie care să evalueze prioritățile, discrepanțele și nevoile în domeniul tehnologiei și să furnizeze consultanță și recomandări conferinței părților.

17. Ce măsuri ar trebui să ia conferința de la Cancún în legătură cu consolidarea capacităților?

UE recunoaște faptul că țările în curs de dezvoltare, mai ales cele mai sărace dintre acestea, au nevoie de sprijin în multe domenii, pentru a-și consolida capacitățile de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a emisiilor. UE furnizează sprijin financiar pentru consolidarea capacităților prin Asistența oficială pentru dezvoltare și prin finanțarea inițială rapidă (a se vedea punctul 8).

Ca parte a unui pachet echilibrat, UE ar dori să fie recunoscută importanța consolidării capacităților și a caracterului transversal al acesteia.

18. Ce se întâmplă cu emisiile de gaze cu efect de seră generate de transporturile aeriene și maritime internaționale?

Transporturile aeriene și maritime internaționale sunt două dintre sursele de emisii de gaze cu efect de seră cu cea mai rapidă creștere. Împreună, acestea generează peste 4 % din emisiile la nivel mondial, dar până acum nu a fost abordată în mod corespunzător problema emisiilor generate de aceste sectoare.

Organizațiile internaționale responsabile pentru aceste două sectoare sunt Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) și Organizația Maritimă Internațională (OMI). UE dorește ca prin conferința de la Cancún să se transmită un semnal politic puternic către OACI și OMI pentru a le determina să creeze un cadru de politică la nivel mondial prin care să reducă emisiile generate de aceste sectoare și care să fie coerent cu obiectivul menținerii încălzirii globale sub 2 °C.

19. Ce măsuri ar trebui luate la Cancún în legătură cu bugetele de emisii excedentare ale țărilor dezvoltate?

În temeiul Protocolului de la Kyoto, anumitor țări din Europa centrală și de est, în special Rusiei și Ucrainei, li s-au atribuit mai multe certificate de emisii decât au nevoie. În prezent, Protocolul le permite să-și reporteze certificatele în surplus, cunoscute ca unități de cantitate atribuită (AAU-uri), pentru ca acestea să fie utilizate în a doua perioadă de angajament, după 2012. Excedentul acumulat este considerabil - este estimat ca fiind echivalent cu 10‑11 miliarde de tone de dioxid de carbon (CO2), depășind de peste două ori emisiile anuale totale ale UE. Acest excedent reprezintă o amenințare majoră pentru integritatea de mediu a unui cadru privind clima pentru perioada de după 2012; dacă ar fi utilizat, excedentul ar anula o parte semnificativă a reducerilor de emisii promise de părți.

E posibil ca această problemă să nu poată fi rezolvată la Cancún, dar UE dorește ca, în cadrul conferinței, să fie recunoscută importanța acestei probleme și să se realizeze în continuare progrese în privința examinării opțiunilor referitoare la gestionarea adecvată a acestui excedent. Acest lucru trebuie realizat în mod echitabil, fără a se face distincții între țările membre UE și cele din afara UE.

20. Cine va negocia la Cancún în numele Uniunii Europene?

În calitatea sa de organizație regională de integrare economică, Uniunea Europeană este parte la CCONUSC și la Protocolul de la Kyoto. De asemenea, cele 27 de state membre ale sale sunt părți cu drepturi depline.

Belgia, care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene, și Comisia Europeană au, împreună, responsabilitatea de a conduce negocierile de la Cancún în numele Uniunii Europene și al celor 27 de state membre ale sale. Totuși, reprezentanți ai mai multor state membre sunt desemnați ca negociatori‑șefi din partea UE în privința anumitor aspecte și deci vorbesc în numele UE în cadrul negocierilor referitoare la aceste aspecte.

Președinția belgiană se va asigura că poziția UE este coordonată, astfel încât UE să se exprime cu „o singură voce”, chiar dacă mesajul este transmis de persoane diferite.

1 :

În prezent, există 194 de părți la CCONUSC, inclusiv UE și toate statele membre ale UE

2 :

În prezent, există 192 de părți la Protocolul de la Kyoto, inclusiv UE și toate statele membre ale UE. Principala diferență față de CCONUSC este faptul că Statele Unite ale Americii nu au ratificat Protocolul de la Kyoto.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website