Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Scrisoare a Presedintelui Barroso catre Membrii Parlamentului European

Commission Européenne - MEMO/10/393   07/09/2010

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

MEMO/10/393

Bruxelles, 7 septembrie 2010

Scrisoare a Presedintelui Barroso catre Membrii Parlamentului European

"Stimate domnule președinte Buzek,

În urmă cu un an, am prezentat Parlamentului European orientările mele politice pentru următorii cinci ani și am propus instituirea unei relații speciale între Parlament și Comisie. Mă bucur să constat că, în cele câteva luni de când actualul Colegiu al comisarilor și-a început mandatul, am fost în măsură să dăm un sens politic și practic acestei abordări. În special, era important să încheiem rapid noul acord-cadru, astfel încât să existe un cadru clar și definit de comun acord pentru relațiile dintre instituțiile noastre.

După cum știți, acest acord-cadru aduce schimbări importante modului în care Comisia își adoptă programul de lucru. Acordul prevede că adoptarea programului de lucru va fi precedată de discuții între instituțiile noastre privind prioritățile politice ale Uniunii. De asemenea, include prevederea conform căreia președintele Comisiei va ține un discurs în plenul Parlamentului European cu privire la starea Uniunii Europene. În paralel cu acest discurs, doresc să vă pun la dispoziție o prezentare generală a principalelor elemente care stau la baza elaborării programului de lucru al Comisiei. Aceasta ar trebui să contribuie la schimbul de opinii între Comisie și Parlament, care va sprijini Comisia în finalizarea programului său de lucru pentru 2011 până la sfârșitul lunii octombrie, astfel cum este prevăzut în acordul-cadru.

După cum veți constata din cuprinsul acestei scrisori, accentul va fi pus pe chestiunile economice pentru restul anului 2010 și pe cele cuprinse în următorul program de lucru al Comisiei. Aceasta reflectă prioritatea acordată în continuare combaterii crizei economice. Vom prezenta propuneri și vom dezvolta politici care au ca scop îmbunătățirea economiei UE și, de asemenea, vom înainta propuneri care să contribuie la stimularea creșterii durabile și la crearea de noi locuri de muncă. Toate aceste măsuri ar trebui să dea speranțe cetățenilor de pe tot cuprinsul UE și să demonstreze adevărata valoare adăugată a acțiunilor la nivelul UE. Sperăm că vom putea obține acordul Parlamentului European și al Consiliului în vederea programării unor negocieri „urgente” privind anumite propuneri-cheie care au un rol esențial pentru redresarea economică și crearea de locuri de muncă. Aceasta va demonstra modul în care sistemul nostru de luare a deciziilor este capabil să răspundă anumitor necesități și urgențe specifice.

În cele ce urmează, am grupat elementele principale pe care le analizăm în vederea includerii în viitorul nostru program de lucru în următoarele capitole:

Guvernanța economică și reglementarea serviciilor financiare

Comisia a prezentat opinii care au fixat cadrul dezbaterii privind consolidarea guvernanței politicii economice în UE și în zona euro. Elementul de bază al acestui proces îl reprezintă o supraveghere sporită a politicilor fiscale, a politicilor macroeconomice și a reformelor structurale, care ar trebui susținută de mecanisme stricte de punere în aplicare, în vederea prevenirii și corectării exceselor care ar putea pune în pericol creșterea și stabilitatea noastră financiară comună.

Comisia a acționat rapid în vederea implementării modificărilor necesare aduse „codului de conduită” privind Pactul de stabilitate și de creștere și va continua să acționeze în ceea ce privește măsurile care țin de competența directă a acesteia. Vom prezenta propuneri legislative în acest sens la sfârșitul lunii septembrie. Se va avea în vedere, cu certitudine, includerea acestor propuneri în cadrul unui acord interinstituțional de programare în vederea „urgentării” procesului de examinare și adoptare a textelor.

Parlamentul European este angajat în mod activ în procesul de codecizie privind noul cadru de reglementare referitor la sectorul serviciilor financiare al UE. După cum s-a stabilit în luna iunie, Comisia își va finaliza programul de reformă financiară prin prezentarea unor propuneri suplimentare, inclusiv un set de instrumente de gestionare a crizelor, care să contribuie la prevenirea și soluționarea aspectelor legate de falimentul băncilor, o transparență îmbunătățită a piețelor, sancțiuni împotriva abuzului de piață, consolidarea în continuare a normelor privind capitalul bancar și inițiative privind îmbunătățirea guvernanței corporatiste în sectorul financiar. În zilele următoare, vom prezenta propuneri legislative în vederea asigurării transparenței și securității pe piața instrumentelor financiare derivate și a abordării chestiunilor privind vânzarea în lipsă fără prevalidare, inclusiv swap-urile pe risc de credit. Majoritatea propunerilor menționate vor fi adoptate de către Comisie în această toamnă, iar restul la începutul anului viitor, asigurându-ne astfel că ne vom respecta angajamentele internaționale luate în cadrul G-20. Dorim să colaborăm strâns cu Parlamentul în vederea accelerării deciziilor cu privire la aceste propuneri.

Programul de lucru pentru anul 2011 va include:

  • continuarea acțiunilor în vederea completării și finalizării unui nou cadru privind guvernanța economică, inclusiv propuneri legislative;

  • adoptarea ultimelor măsuri în vederea finalizării reformei cuprinzătoare a sistemului financiar european: revizuirea Directivei privind piețele instrumentelor financiare (MiFID); normele organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare privind depozitarea și remunerarea; legislația privind pachetele de produse de investiții cu amănuntul; noi modificări suplimentare ale Regulamentului privind agențiile de rating de credit; legislație privind gestionarea crizelor și fondurile destinate soluționării situațiilor de criză bancară; legislație privind guvernanța corporatistă. De asemenea, Comisia va lua măsuri în urma concluziilor la care se va ajunge în această toamnă, în domenii precum impozitarea în sectorul financiar.

Europa 2020 – o strategie de creștere a UE

Propunerile Comisiei privind o nouă strategie de creștere a UE constituie, în prezent, cadrul de bază al politicilor viitoare. Premisa majoră a strategiei Europa 2020 este că redresarea și viitorul Europei depind de dezvoltarea în continuare a unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, cu obiective cuantificabile și acțiuni concrete la nivelul UE și la cel național. Această abordare a fost foarte bine primită și aprobată de Consiliul European din iunie. Acum este timpul să punem în aplicare strategia, concentrându-ne în special asupra elementelor de stimulare a creșterii prevăzute de aceasta. Comisia a lansat deja inițiativa sa emblematică „O agendă digitală pentru Europa” și, până la sfârșitul acestui an, va prezenta alte inițiative emblematice cheie, inclusiv cele privind „O Uniune a inovării”, politica industrială, „Tineretul în mișcare”, noi competențe și locuri de muncă, precum și „O platformă europeană de combatere a sărăciei”.

De asemenea, vom dezvolta în continuare elementele principale ale inițiativei emblematice a UE în domeniul eficienței resurselor, în special în sectoarele energiei și transporturilor, în conformitate cu strategia noastră generală privind schimbările climatice. Concluziile privind primul an de punere în aplicare a strategiei 2020 vor reprezenta, în mod evident, un moment crucial în 2011. Prezentarea, la începutul anului viitor, a studiului anual privind creșterea economică marchează debutul noului semestru european pentru coordonarea politicilor.

Platforma socială corespunzătoare pentru modernizarea Europei

Societățile noastre se bazează pe un model social, în care creșterea și bunăstarea, competitivitatea și incluziunea sunt complementare. Este un model unic, care oferă oportunități tuturor, dar care necesită, totodată, o dezvoltare permanentă pentru a putea fi eficace. În contextul actualei crize, trebuie să ne concentrăm eforturile pe lupta împotriva șomajului, prin crearea de locuri de muncă. Trebuie să acționăm, să sprijinim, să formăm și să încurajăm, ori de câte ori avem posibilitatea. UE trebuie să lucreze împreună cu guvernele și cu partenerii sociali pentru a asigura exploatarea tuturor posibilităților de creare a unor locuri de muncă adecvate și durabile. Conform angajamentelor pe care mi le-am asumat în fața Parlamentului, Comisia va propune revizuirea Directivei privind timpul de lucru și va elabora o propunere legislativă de interpretare a Directivei privind lucrătorii detașați.

Strategia Europa 2020 a recunoscut rolul central al educației drept piatră de temelie care stă la baza prosperității și a justiției sociale. UE trebuie să analizeze contribuțiile pe care le poate aduce pentru a ajuta guvernele naționale să își îndeplinească obiectivele stabilite pentru 2020.

Printre măsurile care urmează să fie incluse în programul de lucru pentru 2011 se numără, de asemenea:

  • o revizuire a pachetului 2005 privind serviciile de interes general, în special în lumina cadrului de calitate pentru serviciile publice și sociale;

  • inițiative legate de dimensiunea europeană a modernizării învățământului superior, în special a universităților, și de asigurare a unei educații echitabile.

Valorificarea la maximum a potențialului pieței unice

Piața unică reprezintă una dintre realizările principale ale integrării europene și instrumentul nostru cel mai important pentru consolidarea concurenței și crearea de locuri de muncă. Pe baza raportului cuprinzător elaborat la cererea mea de Mario Monti, Comisia va prezenta un „Act privind piața unică” ambițios, cuprinzând o listă de priorități legislative și de altă natură care vor fi prezentate în 2011, toate concepute astfel încât să aducă beneficii directe întreprinderilor și cetățenilor. „Actul privind piața unică” va cuprinde îmbunătățiri ale normelor privind achizițiile publice, propuneri privind o bază de impozitare consolidată comună pentru corporații (CCCTB), eforturi susținute pentru reducerea tarifelor de roaming pentru cetățenii care călătoresc într-o Europă fără frontiere, precum și dezvoltarea unui cadru privind identitatea electronică și autentificarea. Obiectivul acestor măsuri este de a sprijini în mod efectiv IMM-urile și alți actori-cheie de pe piața unică.

Dreptul civil european oferă posibilități suplimentare pentru facilitarea operațiunilor transfrontaliere prin eliminarea lacunelor legislative existente în cadrul pieței unice. Printre preocupările frecvente ale întreprinderilor mici și mijlocii se numără modalitatea de redactare a unui contract sau modalitățile de primire a plăților pentru bunurile sau serviciile furnizate.

Programul de lucru pentru anul 2011 va include:

  • măsuri care urmează să fie prevăzute în „Actul privind piața unică”;

  • un cadru de referință european pentru dreptul contractelor și acțiuni de eliminare a obstacolelor cu care se confruntă întreprinderile și cetățenii atunci când încearcă să recupereze creanțe în alt stat membru. În cazul în care accesul la capital este limitat, recuperarea rapidă a creanțelor este esențială pentru supraviețuirea unei întreprinderi;

  • o evaluare a progreselor înregistrate cu privire la dezvoltarea serviciilor de roaming;

  • revizuirea normelor privind reutilizarea informațiilor din sectorul public;

  • finalizarea acțiunilor privind recursul colectiv;

  • definirea modalităților în care UE poate contribui la abordarea provocării semnificative reprezentate de reforma sistemelor de pensii.

Legiferarea inteligentă

În elaborarea propunerilor sale, Comisia va respecta cele mai înalte standarde privind legiferarea inteligentă și va avea o abordare cu un puternic caracter orizontal și cu o bază solidă în ceea ce privește elaborarea politicilor, bazată pe un sistem integrat de evaluare a impactului și care respectă principiile proporționalității și subsidiarității. Vom continua să prezentăm propuneri de reducere a sarcinii administrative asupra agenților economici, în special asupra întreprinderilor mici și mijlocii, și ne asumăm angajamentul de a lucra cu alte instituții în vederea dezvoltării acestei abordări.

Comisia va continua să acționeze în vederea asigurării unei gestiuni financiare solide și responsabile a bugetului Uniunii Europene. Va colabora strâns cu Parlamentul European și cu Consiliul cu privire la cadrul de reglementare al OLAF, Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Trecerea la o societate eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor

Unul dintre elementele de bază ale strategiei Europa 2020 este necesitatea de a genera o creștere mai mare utilizând mai puține resurse. Societatea europeană are nevoie de o viziune care promovează redirecționarea pe termen lung a economiei noastre către o creștere cu adevărat sustenabilă. Aceasta implică integrarea diferitelor tipuri de politici privind schimbările climatice, energia, transporturile și mediul în cadrul unei abordări coerente privind utilizarea eficientă a resurselor și un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Inițiativele menționate anterior ar trebui să se regăsească în cadrul pregătirilor pentru Summitul Pământului Rio+20 care va avea loc în 2012.

De asemenea, este evident faptul că agricultura va juca un rol important în cadrul măsurilor întreprinse ca răspuns la provocările majore, cum ar fi securitatea alimentară la nivel mondial, stoparea pierderii biodiversității și gestionarea durabilă a resurselor noastre naturale. Prin urmare, Comisia va propune o reformă substanțială a politicii agricole comune pentru ca aceasta să se modernizeze și să răspundă așteptărilor societății europene care dorește un sector agricol sustenabil, competitiv și ecologic.

UE va conduce în continuare lupta împotriva schimbărilor climatice, atât în cadrul politicilor noastre interne, cât și al celor externe. Vom continua să punem bazele celui mai ambițios program de acțiune din lume privind combaterea schimbărilor climatice și, de asemenea, vom încerca să încheiem un acord global în vederea unor reduceri semnificative, atât de necesare, ale emisiilor de gaze cu efect de seră.

În lunile următoare, politica energetică va fi una dintre prioritățile noastre cele mai importante, contribuind la îndeplinirea obiectivelor competitivității, durabilității și securității aprovizionării. Anul acesta va fi deja prezentat un plan de acțiune privind energia, un document strategic în care vor fi prevăzute domeniile prioritare de acțiune pentru perioada 2011-2020. Acesta va fi completat de măsuri în vederea creării unui mediu adecvat pentru modernizarea infrastructurii energetice europene.

Programul de lucru pentru anul 2011 va include:

  • elaborarea unui plan privind trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 și stabilirea scenariilor privind modalitățile în care UE poate revoluționa sectoarele energiei și transporturilor în deceniile care vor urma;

  • propuneri privind integrarea aspectelor legate de schimbările climatice în politicile UE;

  • propuneri privind modernizarea și reforma politicii agricole comune;

  • o strategie privind eficiența energetică menită să prezinte modalitățile de atingere a obiectivului privind reducerea cu 20% a gazelor cu efect de seră până în 2020, de exemplu în sectoarele construcțiilor, utilităților și transporturilor;

  • instituirea unui cadru de reglementare corespunzător care să faciliteze dezvoltarea infrastructurii energetice, acordându-se prioritate rețelelor inteligente;

  • o nouă abordare privind infrastructura de transport strategică a Europei;

  • o analiză aprofundată a aspectelor privind capacitatea aeroporturilor în vederea îmbunătățirii concurenței, a unei mai bune protejări a intereselor consumatorilor și a îmbunătățirii performanțelor de mediu ale aeroporturilor;

  • o nouă etapă a politicii comune în domeniul pescuitului.

Implicarea cetățenilor

Comisia va face propuneri privind consolidarea drepturilor cetățenilor la trecerea frontierelor. De asemenea, ar trebui să ne propunem să finalizăm activitățile legate de inițiativa cetățenilor, pentru a permite europenilor să se bucure pe deplin de această sporire a drepturilor lor de participare.

UE ar trebui să promoveze în continuare relevanța directă a politicilor sale pentru cetățeni, precum și o dimensiune europeană specifică pentru a reflecta bogăția și diversitatea UE pe plan cultural.

Transformarea Uniunii într-un loc mai sigur

Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii noi competențe în vederea transformării Europei într un spațiu mai deschis, care să faciliteze călătoriile și afacerile, dar și într-un spațiu mai sigur, în care o strategie eficace de securitate internă să garanteze că infractorii și teroriștii nu pot exploata lacunele sistemului. Prin planul de acțiune privind Programul de la Stockholm, Comisia a prezentat un program foarte ambițios pentru anii următori și suntem hotărâți să menținem echilibrul între nevoia de securitate și imperativul libertății, echilibru reflectat în acest program.

Milioanele de călători care trec frontiera în fiecare zi nu doresc o creștere bruscă a greutăților pe care le întâmpină. Trebuie să fim deschiși schimburilor internaționale și să conștientizăm beneficiile economice ale expunerii internaționale. Imigrația reprezintă o resursă-cheie pentru societatea europeană, însă trebuie să se bucure de încrederea cetățenilor. Acest lucru presupune o politică de imigrație comună, care să facă o distincție clară între imigrația legală și cea ilegală, precum și un sistem care să gestioneze în mod corespunzător provocarea reprezentată de azil. Anul viitor, vom propune completarea pachetului privind migrația legală, pe care am început să îl elaborăm în 2005. Vom continua, de asemenea, acțiunile în domeniul imigrației ilegale, în parteneriat cu țările de origine.

Programul de lucru pentru anul 2011 va include:

  • o propunere de sprijinire a victimelor infracțiunilor;

  • cadrul juridic general pentru protecția datelor cu caracter personal în UE;

  • dezvoltarea activităților de asigurare a recunoașterii și a aplicării hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și de răspundere părintească;

  • propuneri de facilitare a călătoriilor pentru vizitatori, asigurând în același timp un control mai eficace al frontierelor noastre externe cu ajutorul unui program de înregistrare a călătorilor și al unui sistem de intrare/ieșire.

Următorul cadru financiar multianual

Comisia va prezenta, anul viitor, o propunere privind următorul cadru financiar multianual. Cheltuielile noastre trebuie să reflecte principalele provocări cu care se confruntă Europa și să contribuie la realizarea obiectivelor noastre cheie în materie de politică, în special cele ale strategiei Europa 2020. Ca principiu de bază, bugetul UE ar trebui să vizeze politicile în cadrul cărora poate contribui la o schimbare și poate aduce o valoare adăugată reală. În același timp, este nevoie de modernizarea și de raționalizarea sistemului de resurse proprii al Uniunii.

Revizuirea bugetară, care va fi prezentată de Comisie în cursul săptămânilor viitoare, va oferi o bună ocazie de a discuta despre principiile și opțiunile de bază care ar trebui să dea formă următorului cadru financiar multianual. Printre principalele puncte de reper în 2011 se numără:

  • propunerile de bază privind noul cadru financiar multianual, din prima jumătate a anului 2011;

  • propunerile detaliate privind următoarea generație de programe de cheltuieli. Principalele puncte de reper vor include legislația de reglementare a politicii agricole comune începând cu 2013; politicile de coeziune, de reducere a șomajului și de punere în aplicare a reformelor structurale prevăzute în strategia Europa 2020; stimularea inovării, dezvoltarea infrastructurii de transport și energetice, dezvoltarea interconexiunilor, precum și continuarea agendei digitale. Alte elemente esențiale vor fi instrumentele de dezvoltare a politicilor externe ale Uniunii și de aplicare a politicilor în domeniul cetățeniei și libertății, al securității și al justiției.

O nouă direcție în ceea ce privește relațiile externe

Noile structuri ale UE pentru politica externă, care au fost create prin Tratatul de la Lisabona, vor deveni în curând pe deplin operaționale. Comisia va continua să sprijine noul Serviciu European de Acțiune Externă, cu care vom coopera îndeaproape.

Prin structurile create, avem acum ocazia de a promova o politică globală și coerentă pentru a aborda provocările externe esențiale cu care ne confruntăm în prezent, concentrându-ne eforturile pe parteneriate strategice și demonstrând că UE este în măsură să se exprime printr-o singură voce, în calitatea sa de partener puternic și de încredere. Comisia își va prezenta viziunea cu privire la modalitățile de sporire a rolului UE pe plan mondial pentru a marca primul an de punere în aplicare a Tratatului de la Lisabona.

O parte integrantă a acestei abordări este promovarea, în mod coordonat, a valorilor și a intereselor noastre printr-o gamă largă de instrumente UE pentru acțiune externă. Pentru Comisie, acest lucru trebuie să implice o politică de dezvoltare eficace, concentrată pe domeniile în care poate avea un impact real asupra celor aflați în dificultate. Ajutarea persoanelor afectate de catastrofe umanitare rămâne o componentă esențială a angajamentului UE pe plan mondial. De aceea, ar trebui elaborate, cât mai repede posibil, propuneri care să asigure capacitatea UE de a răspunde rapid și eficace în situații de crize umanitare.

Pentru a asigura faptul că deschiderea comercială aduce beneficii tuturor, noua strategie privind politica comercială, programată pentru toamna acestui an, va promova o mai mare deschidere a economiei internaționale, atât la nivel multilateral, cât și la nivel bilateral. Prin noua noastră strategie privind investițiile internaționale, Comisia a început să își exercite noua competență exclusivă în domeniul investițiilor străine directe și să stabilească principalele orientări strategice ale politicii de investiții a UE, menținând în același timp securitatea juridică deplină pentru investitori, prin acorduri de tranziție. Așteptăm cu nerăbdare cooperarea cu Parlamentul și cu Consiliul pentru a materializa această strategie prin inițiative concrete.

Programul de lucru pentru anul 2011 va include:

  • o revizuire aprofundată a politicii europene de dezvoltare și a Consensului european privind dezvoltarea, bazată pe revizuirea ODM urilor cu ocazia evenimentului la nivel înalt de la New York;

  • o adaptare a sistemului de preferințe comerciale pentru țările în curs de dezvoltare, aplicabilă de la sfârșitul anului 2014;

  • o remodelare importantă a instrumentelor de ajutor umanitar;

  • consolidarea într-o măsură mai mare a capacității noastre de reacție în situații de criză prin intermediul unor propuneri privind punerea în comun a capacităților și sistemelor logistice ale statelor membre;

  • continuarea procesului de extindere pe baza abordării care urmează să fie prezentată de Comisie în noiembrie 2010;

  • o revizuire a politicii de vecinătate.

În concluzie, sper că noua abordare privind programarea asupra căreia am convenit va oferi o bază solidă pentru cooperarea interinstituțională. Procesul nostru de reflecție a beneficiat de contribuția importantă a Conferinței președinților de comisii, a cărei activitate a fost prezentată sub forma raportului de sinteză al acesteia. Aștept cu nerăbdare contribuția Parlamentului în urma procesului de consultare între comisari și comisiile relevante, precum și revizuirea întregului proces, pe care o voi realiza alături de dumneavoastră și de Conferința președinților înainte ca programul de lucru să fie supus adoptării finale în cadrul Colegiului."


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site