Navigation path

Left navigation

Additional tools

MEMO/10/343

Bruxelles, 20 iulie 2010

Programul de siguranță rutieră 2011-2020: măsuri detaliate

Comisia a adoptat astăzi un program de siguranță rutieră ambițios care își propune să reducă la jumătate numărul deceselor rutiere în Europa în următorul deceniu. Pe plan european și național, programul stabilește un set de inițiative care se concentrează pe îmbunătățirea siguranței autovehiculelor, a siguranței infrastructurii și a comportamentului participanților la trafic.

Cifre-cheie:

  • siguranța rutieră este o problemă socială majoră. În 2009, peste 35 000 de persoane au decedat pe drumurile Uniunii Europene − echivalentul populației unui oraș mediu.

  • fiecărui deces pe drumurile europene îi corespund aproximativ patru victime cu leziuni permanente precum vătămarea gravă a creierului sau a coloanei vertebrale, 10 răniți grav și 40 de răniți superficial.

  • consecințele economice pentru societate sunt estimate la 130 de miliarde de euro pe an.

Programul detaliat de siguranță rutieră (2011-2020)

Cele șapte obiective strategice

1. Îmbunătățirea măsurilor de siguranță pentru autovehicule

    În perioada 2001-2010 s-au realizat multe în ceea ce privește dispozitivele de siguranță „pasive” ca centurile de siguranță sau airbagurile. Între 2011 și 2020 va intra în vigoare o nouă gamă de măsuri de siguranță „active” pentru echipamentul de siguranță, inclusiv:

  • obligativitatea sistemului de control electronic al stabilității (pentru autoturisme, autobuze și camioane, pentru a reduce riscul de pierdere a stabilității sau de derapaj)

  • obligativitatea sistemelor de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulație (pentru camioane și autobuze)

  • obligativitatea sistemelor automate de frânare de urgență (pentru camioane și autobuze)

  • obligativitatea sistemelor de avertizare pentru prinderea centurii de siguranță (autoturisme și camioane)

  • obligativitatea limitatoarelor de viteză pentru vehiculele utilitare ușoare și camionete (folosite deja la camioane)

  • pentru vehiculele electrice, Comisia va propune un pachet de măsuri concrete care stabilesc normele tehnice de siguranță.

  • Comisia va examina posibilitatea extinderii domeniului de aplicare a sistemelor avansate de asistență pentru conducătorii auto (Driver Assistance Systems) precum avertismentele anticoliziune, prin instalarea ulterioară a acestora în vehicule comerciale și private existente.

  • începând cu 2003, legislația UE a fost consolidată cu scopul reducerii riscului de vătămare pentru grupurile vulnerabile ca pietonii și bicicliștii, de exemplu prin impunerea introducerii la automobile a părților frontale care absorb energia și a oglinzilor retrovizoare pentru punctul mort. Vor trebui să fie analizate și alte măsuri tehnice din acest domeniu.

  • Siguranța vehiculelor aflate în circulație − inspecțiile tehnice auto

  • Comisia va consolida legislația UE privind inspecțiile tehnice pentru automobile astfel încât inspecțiile efectuate într-un stat membru să fie recunoscute în altul conform principiului recunoașterii reciproce.

2. Construcția unei infrastructuri rutiere mai sigure

  • Fondurile europene se vor acorda numai pentru infrastructura care este conformă cu directivele privind siguranța rutieră și a tunelelor. Acest principiu este deja implementat pentru finanțarea TEN-T, iar Comisia dorește să transforme acest principiu într-unul general pentru orice finanțare a UE ca, de exemplu, fondurile de coeziune.

  • Examinarea extinderii principiilor legislației existente a UE privind gestionarea siguranței infrastructurii la drumurile rurale din statele membre. Această legislație impune includerea anumitor condiții de siguranță în procesul de planificare, în faza de proiectare și în cea anterioară proiectării atunci când se dezvoltă o infrastructură. Aceasta impune și audituri de siguranță ale infrastructurii, identificarea „punctelor critice” (punctele în care se concentrează accidentele) și inspecții. Extinderea acestor principii la drumurile din zone rurale se poate efectua în baza schimbului de bune practici între statele membre.

3. Promovarea tehnologiilor inteligente

  • Comisia va propune noi specificații tehnice în temeiul Directivei STI (Directiva privind sistemele de transport inteligente) astfel încât datele și informațiile să poată fi transmise ușor între vehicule și între infrastructură și vehicule (de exemplu să permită schimbul de informații în timp real privind limitările de viteză, fluxurile de trafic, aglomerație și recunoașterea pietonilor).

  • Comisia va accelera implementarea „e-call” și va examina aplicabilitatea acestuia la motocicliști, la camioanele de mare tonaj și la autobuze.

4. Consolidare a activităților de educare și formare a participanților la trafic

    Participantul la trafic este prima verigă în lanțul de siguranță dar și cel mai predispus să comită erori. Indiferent de măsurile tehnice stabilite, efectivitatea politicii siguranței rutiere depinde în ultimă instanță de comportamentul participanților la trafic. Educația, formarea și aplicarea legii sunt esențiale.

Comisia va colabora cu statele membre la dezvoltarea unei strategii comune de educare și formare în ceea ce privește siguranța rutieră. La nivelul UE, aceasta va include, în mod prioritar, ameliorarea calității sistemului de formare și de obținere a permisului, în special prin extinderea domeniului directivei UE privind permisele de conducere, pentru a stabili:

  • criterii minime pentru instructorii auto

  • integrarea sistemului de conducere asistată/ucenicie în perioada anterioară obținerii permisului (de exemplu prin stabilirea unei vârste minime, a experienței și a condițiilor minime în cazul țărilor care decid să folosească acest sistem)

  • examinarea posibilității de introducere a unor perioade de probă după testul practic (în care șoferii care tocmai au obținut permisul vor fi controlați mai des)

  • examinarea posibilității de introducere a condusului ecologic în testele teoretice și practice pentru asigurarea unui șofat mai sigur și mai curat.

5. O mai bună aplicare a legii

    Eficacitatea politicilor de siguranță rutieră depinde în mare măsură de frecvența controalelor și respectarea cerințelor de siguranță. Aplicarea corectă a legilor este un factor important care contribuie la o reducere considerabilă a numărului de răniți și decese. Excesul de viteză, condusul sub influența băuturilor alcoolice și nepurtarea centurii de siguranță sunt considerate primele trei cauze responsabile pentru accidentele rutiere fatale. Măsurile de consolidare privind aplicarea legii la nivelul UE și al statelor membre vor include:

  • dezvoltarea de către statele membre a unor planuri naționale de punere în aplicare (de exemplu în ceea ce privește aspectele prioritare și frecvența controalelor la nivel național).

  • campanii de sensibilizare desfășurate la nivelul UE

  • în ceea ce privește condusul sub influența băuturilor alcoolice, sancțiunile trebuie să fie însoțite de măsuri preventive. De exemplu, Comisia o să ia în considerare măsuri legislative care solicită utilizarea obligatorie a dispozitivului „alcolock” pentru șoferii profesioniști, precum cei responsabili cu transportul școlar, sau în cadrul programelor de reabilitare (pentru șoferi profesioniști și neprofesioniști) după ce șoferii au fost descoperiți conducând sub influența băuturilor alcoolice.

  • cea mai comună infracțiune transfrontalieră este în continuare excesul de viteză. Comisia consideră prioritară adoptarea unor măsuri obligatorii din punct de vedere juridic în ceea ce privește schimbul transfrontalier de informații în domeniul siguranței rutiere (directivă propusă în 2008) care vor permite identificarea și sancționarea șoferilor străini pentru lipsa folosirii centurii de siguranță, excesul de viteză, condusul sub influența băuturilor alcoolice și infracțiuni privind nerespectarea culorii semaforului.

6. Stabilirea unui obiectiv pentru accidentele rutiere cu vătămare corporală

Reducerea numărului de accidente cu vătămare corporală va fi o prioritate importantă pentru Europa în următorul deceniu. Comisia va elabora elementele unei strategii de acțiune cuprinzătoare în ceea ce privește accidentele rutiere cu vătămare corporală și primul ajutor, incluzând:

  • stabilirea unor definiții comune referitor la noțiunile de răni grave și minore și definirea unor obiective în scopul stabilirii unui obiectiv comun la nivelul UE care va fi introdus în orientările privind siguranța rutieră pentru 2010-2020.

  • promovarea schimbului de bune practici între statele membre referitor la reacția serviciilor de urgențe în caz de accident, precum și instituirea la nivel european a unui sistem de colectare și analizare a datelor privind accidentele cu vătămare corporală.

  • examinarea avantajelor potențiale ale dezvoltării și instalării de dispozitive de înregistrare a evenimentelor („cutii negre”) în special pe autovehicule profesionale, cu scopul de a îmbunătăți anchetele tehnice și analiza accidentelor.

7. O nouă perspectivă asupra motocicliștilor

Comisia se va concentra în mod particular asupra motocicletelor și a altor vehicule motorizate pe două roți. Spre deosebire de alte moduri de transport care indică o scădere a numărului de decese și de răniri grave în timp, cele cu vehicule motorizate pe două roți indică o scădere mai mică sau chiar o stagnare.

La nivel european se vor propune măsuri pentru vehiculele motorizate pe două roți:

  • introducerea unui număr de măsuri de siguranță funcționale pentru vehicule, ca instalarea obligatorie a unui sistem de frânare avansat, aprinderea automată a farurilor și măsuri actualizate împotriva modificărilor (astfel încât limitatoarele de viteză să nu poată fi eliminate) pentru anumite categorii de vehicule motorizate pe două roți.

  • dezvoltarea unor standarde tehnice pentru echipamentele de protecție precum hainele și studierea fezabilității echipării motocicletelor cu un airbag și/sau introducerea airbagului în îmbrăcămintea de protecție.

  • extinderea legislației UE privind inspecțiile tehnice la motociclete și alte vehicule motorizate pe două roți (care nu există la momentul actual).

Programul de acțiune pentru siguranța rutieră 2001-2010

Cu toate că ambițiosul obiectiv stabilit în 2001 de a reduce la jumătate numărul deceselor până 2010 nu a fost complet realizat, s-au înregistrat progrese semnificative. De exemplu, se preconizează că numărul deceselor va scădea cu mai mult de 40% (față de 25% în deceniul precedent). Media deceselor datorate accidentelor rutiere la un milion de locuitori s-a redus de la 113 în 2001 la 69 în 2009 pentru toate cele 27 de state membre (din prezent). Această valoare este apropiată de cea a statelor membre care dețin cele mai bune rezultate în 2001 (Regatul Unit, Suedia, Țările de Jos - cu 61, 62 și, respectiv, 66 de decese la un milion de locuitori). Planul de acțiune pentru siguranța rutieră (2001-2010) a fost un catalizator puternic pentru eforturile europene și naționale de îmbunătățire a siguranței rutiere.

Pentru mai multe informații a se consulta:

IP/10/970

http://ec.europa.eu/transport/road_safety/events-archive/2010_07_20_road_safety_2011_2020_en.htm

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website