Navigation path

Left navigation

Additional tools

Întrebări și răspunsuri referitoare la propunerea de directivă privind stocarea geologică a dioxidului de carbon

European Commission - MEMO/08/36   23/01/2008

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

MEMO/08/36

Bruxelles, 23 ianuarie 2008

Întrebări și răspunsuri referitoare la propunerea de directivă privind stocarea geologică a dioxidului de carbon

1) Ce este captarea și stocarea carbonului?

Captarea și stocarea carbonului reprezintă o serie de procese tehnologice implicând captarea dioxidului de carbon (CO2) din gazele emise de industrie, transportarea și injectarea acestuia în formațiuni geologice.

Principala utilizare a captării și stocării carbonului (CSC) o reprezintă reducerea emisiilor de CO2 produse prin generarea de energie electrică din combustibilii fosili, în special cărbuni și gaze, dar CSC poate fi aplicată, de asemenea, și în industriile mari emițătoare de CO2, cum ar fi industria cimentului, industria de rafinare, industria siderurgică, industria petrochimică, industria de prelucrare a petrolului și a gazelor și altele. După captare, CO2 este transportat la o formațiune geologică adecvată, unde este injectat, pentru a fi izolat din atmosferă pe termen lung.

Există și alte opțiuni de stocare în afara stocării în formațiuni geologice, cum ar fi stocarea în coloana de apă sau stocarea minerală. Stocarea în coloana de apă este considerată a prezenta un risc de mediu ridicat, iar propunerea de directivă a Comisiei privind stocarea geologică a CO2 o interzice pe teritoriul Uniunii Europene. Stocarea minerală este actualmente în curs de cercetare. Rezultatele cercetărilor vor fi urmărite constant.

2) Cum funcționează stocarea geologică?

Există patru mecanisme principale de reținere a CO2 în formațiuni geologice bine alese. Primul este reținerea în capcane structurale, ceea ce înseamnă prezența unui strat superior impermeabil care împiedică CO2 să se scurgă încă de la început. Al doilea se numește reținerea CO2 rezidual, prin care CO2 este colectat de forțe capilare în interstițiile formațiunii de rocă, care apare la aproximativ 10 ani de la injectare. Al treilea este reținerea prin solubilitate, caz în care CO2 se dizolvă în apa găsită în formațiunile geologice și se scufundă, deoarece CO2 dizolvat în apă este mai greu decât apa obișnuită. Acest mecanism devine important la 10-100 de ani de la injectare. În fine, reținerea minerală are loc atunci când CO2 dizolvat reacționează chimic cu rocile în formare pentru a produce minerale.

3) De ce este nevoie de CSC?

Deși eficiența energetică și energiile regenerabile sunt, pe termen lung, cele mai durabile soluții atât pentru siguranța surselor, cât și pentru climă, emisiile de CO2 din UE și din lume nu pot fi reduse cu 50% până în 2050 dacă nu recurgem și la alte opțiuni, cum ar fi captarea și stocarea carbonului.

Alegerea momentului oportun este vitală. Aproximativ o treime din capacitatea energetică existentă din Europa obținută pe bază de cărbuni va fi înlocuită în următorii 10 ani. La nivel internațional, consumul de energie din China, India, Brazilia, Africa de Sud și Mexic va duce la o creștere majoră a cererii la nivel global, care va fi probabil acoperită în mare parte cu combustibili fosili. Capacitatea de a face față acestor emisii potențiale extrem de importante trebuie dezvoltată de urgență.

4) Este CSC o soluție „matură” din punct de vedere tehnic?

Captarea, transportul și stocarea dioxidului de carbon au făcut, fiecare în parte, obiectul unor proiecte de demonstrație, dar integrarea lor într-un proces complet de CSC și reducerea costurilor rămân o provocare.

Cele mai mari proiecte de stocare a CO2 în care sunt implicate întreprinderi europene sunt proiectul Sleipner[1] din Marea Nordului (Statoil) și proiectul In Salah[2] din Algeria (Statoil, BP și Sonatrach). Ambele proiecte presupun separarea CO2 din gazul natural – un proces care se realizează deja înainte de comercializarea gazului natural – și stocarea acestuia în formațiuni geologice subterane. Proiectul Sleipner a fost impulsionat de impozitul norvegian pe dioxidul de carbon, care era semnificativ mai mare decât costul pe tonă de CO2 stocat în formațiunea geologică a Sleipner. Proiectul In Salah a fost pus în mișcare de sistemul intern al BP de comercializare a emisiilor de carbon. Alte proiecte demonstrative în curs sunt proiectul Vattenfall din Schwartze Pumpe[3], Germania, care urmează să devină funcțional până la mijlocul anului 2008, și proiectul CSC al Total din bazinul Lacq, Franța. Platforma tehnologică europeană pentru centrale electrice pe combustibili fosili cu zero emisii (PT CEZE), o inițiativă a părților interesate sprijinită de Comisie, a identificat aproximativ 15 proiecte demonstrative complete care ar putea fi puse în aplicare odată cu stabilirea cadrului economic necesar.

5) Cât va costa captarea și stocarea carbonului?

Costul CSC înseamnă, pe de o parte, investiții de capital în echipamente de captare, transport și stocare a CO2 și, pe de altă parte, costuri de exploatare efectivă a echipamentelor de stocare a CO2 – cum ar fi cantitatea de energie necesară pentru captarea, transportul și injectarea CO2. La prețurile tehnologiei actuale, costurile cu investițiile inițiale sunt mai mari decât cele pentru centralele standard cu 30-70% (câteva sute de milioane de euro pe centrală), iar costurile de exploatare sunt actualmente cu 25-75% mai ridicate decât în cazul centralelor pe bază de cărbuni fără CSC. Se prevede că aceste costuri vor scădea substanțial pe măsură ce tehnologia va fi verificată la scară comercială.

6) Când va fi realizată implementarea pe scară largă?

Implementarea CSC va depinde de prețul carbonului și al tehnologiei. Dacă prețul pe tona de CO2 evitat prin CSC va fi mai mic decât costul carbonului, CSC va începe să fie utilizată pe scară largă. Deși ambele prețuri rămân foarte imprevizibile, pachetul privind clima și energia va ajuta la stabilizarea, într-o anumită măsură, a acestora.

Schema UE de comercializare a certificatelor de emisie (ETS) va considera CO2 captat, transportat și stocat în condiții de siguranță ca nefiind emis. Revizuirea schemei în vederea implementării cotei reprezentate de sectorul de comercializare în cadrul obiectivului Uniunii Europene de reducere a GES cu 20% ar trebui să asigure un preț stabil al carbonului.

Comunicarea privind sprijinul acordat în fazele incipiente de demonstrare a producerii de energie durabilă afirmă angajamentul Comisiei cu privire la demonstrarea cât mai rapidă și eficace a CSC și invită la inițiative oportune și curajoase, atât din partea sectorului industrial, cât și din partea sectorului public. Scopul demonstrației este acela de a învăța din integrarea practică la scară comercială a componentelor procesului. Cadrul juridic care va permite acest lucru se va aplica proiectelor demonstrative și tuturor celorlalte proiecte viitoare de CSC. Odată puse în aplicare proiectele demonstrative, prețul tehnologiei ar trebui să scadă substanțial în următorii zece ani.

Potrivit estimărilor Comisiei, prezentate în Evaluarea impactului propunerii de directivă privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aplicarea la scară comercială a CSC ar putea probabil începe în jurul anului 2020 și ar urma să crească semnificativ după aceea.

7) Cine va suporta costurile?

Propunerea care face posibilă utilizarea CSC nu va impune costuri suplimentare în afara celor necesare pentru a atinge obiectivul de reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră. Odată cu „maturizarea” CSC, fiecare operator va decide dacă să genereze emisii și să achiziționeze în consecință certificatele aferente de emisii de gaze cu efect de seră din cadrul ETS, sau să folosească CSC pentru a-și reduce emisiile și obligațiile care îi revin conform ETS. Suma maximă pe care o va plăti un operator va fi în mare parte stabilită de prețul carbonului: CSC va fi utilizat numai în cazul în care costul pe tonă de CO2 evitat va fi inferior prețului carbonului. În această privință, prețul carbonului internalizează costul legat de perturbarea climei al emisiilor de CO2. În funcție de condițiile de pe piața respectivă, operatorii ar putea transfera o parte din costul carbonului către consumatori. (A se vedea MEMO-urile privind repartizarea eforturilor și propunerea revizuită privind ETS).

În faza inițială, proiectele demonstrative de CSC vor necesita o finanțare suplimentară care să depășească stimulentul oferit de piața carbonului, deoarece costul actual al tehnologiei este considerabil mai mare decât cel al carbonului. Pentru a cataliza această finanțare suplimentară, va fi vitală implicarea financiară a sectorului industrial, iar măsurile de sprijin din partea statelor membre probabil că vor juca, de asemenea, un rol decisiv.

Dată fiind importanța demonstrării timpurii a CSC în domeniul producerii de energie și faptul că o serie de astfel de proiecte ar putea necesita fonduri publice, Comisia este dispusă să aibă o atitudine favorabilă față de utilizarea de ajutoare de stat pentru a se acoperi costurile suplimentare legate de demonstrarea CSC în cadrul proiectelor privind producerea de energie. Acest angajament se reflectă în orientările revizuite privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului înconjurător adoptate în cadrul pachetului.

8) Va deveni CSC obligatorie?

În acest stadiu, nu. Propunerea Comisiei permite captarea și stocarea carbonului prin punerea la dispoziție a unui cadru de gestionare a riscurilor de mediu și de îndepărtare a barierelor din legislația actuală. Decizia de a utiliza CSC va depinde de prețul carbonului și de costul tehnologiei. Va fi la latitudinea fiecărui operator să decidă dacă aplicarea CSC este justificată din punct de vedere comercial.

Evaluarea impactului propunerii de directivă analizează implicațiile obligativității CSC. Deși într-un stadiu inițial vor exista unele utilizări ale CSC, acestea vor presupune costuri semnificative și nu vor oferi un avantaj clar nici pentru stimularea dezvoltării tehnologice și a îmbunătățirii calității aerului, nici pentru promovarea adoptării într-o fază incipientă a CSC de către țările din afara UE. Impunerea obligativității CSC ar fi, de asemenea, contrară abordării în funcție de piață, pe care se bazează și schema UE de comercializare a certificatelor de emisii. De asemenea, impunerea unei tehnologii care rămâne încă de demonstrat la scară comercială prezintă riscuri nejustificate în prezent.

Cu toate acestea, situația poate evolua. Utilizarea CSC va fi esențială pentru îndeplinirea obiectivelor de reducere a GES după orizontul 2020, iar opțiunile tehnice vor deveni mai clare până în 2015. Așadar, dacă implementarea la scară comercială a CSC se desfășoară lent, factorii de decizie în materie de politică vor fi nevoiți să reexamineze subiectul utilizării obligatorii a tehnologiei CSC.

9) Cum va fi tratată CSC în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii?

Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii va oferi principalul stimulent pentru aplicarea CSC. CO2 captat și stocat în siguranță, în conformitate cu cadrul legislativ al UE, va fi considerat în cadrul ETS ca nefiind emis. În faza a doua a ETS (2008-2012), se poate opta pentru includerea instalațiilor CSC în schemă. Pentru faza a treia (începând cu 2013), conform propunerii de modificare a Directivei privind comercializarea certificatelor de emisii, instalațiile de captare, transport și stocare vor fi incluse în mod explicit în anexa I la ETS.

10) Cât de mult va contribui CSC la reducerea emisiilor de CO2 în cadrul UE?

Contribuția exactă va depinde de gradul de aplicare a CSC, dar previziunile elaborate pentru evaluarea impactului directivei în cauză indică faptul că, odată adoptată CSC în conformitate cu ETS și presupunând realizarea unei reduceri a GES de 20% până în 2020 și a unor progrese ulterioare semnificative până în 2030 în direcția atingerii obiectivului stabilit pentru jumătatea secolului, în 2020 ar putea fi captate 7 milioane de tone de CO2, cifră care s-ar putea ridica la circa 160 Mt în 2030. CO2 evitat va reprezenta în 2030 circa 15% din reducerea necesară în Europa[4]. Estimările privind contribuția potențială la nivel global sunt similare, de ordinul a aproximativ 14% până în 2030[5].

11) Ce fel de amplasamente vor fi selectate și cum?

Există două tipuri principale de formațiuni geologice care pot fi utilizate pentru stocarea CO2: zăcămintele epuizate de petrol și de gaze și acviferele saline (rezervoare de ape subterane al căror conținut salin le face inutilizabile ca apă potabilă sau pentru agricultură).

Selectarea amplasamentului este etapa crucială în conceperea unui proiect de stocare. Statele membre au dreptul de a stabili care zone de pe teritoriul lor pot fi utilizate pentru stocarea CO2. Acolo unde este necesară explorarea zonei pentru a culege informațiile necesare, permisele de explorare vor fi eliberate în mod nediscriminatoriu și vor fi valabile pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea prelungirii termenului.

Trebuie să se realizeze o analiză detaliată a amplasamentului potențial, în conformitate cu criteriile specificate în anexa I la propunere, incluzând o modelare a comportamentului preconizat al CO2 după injectare. Amplasamentul poate fi utilizat numai dacă analiza indică faptul că, în condițiile propuse de utilizare, nu există riscuri semnificative de scurgere și că este puțin probabil să apară consecințe semnificative la nivelul sănătății sau al mediului.

Analiza inițială a amplasamentului este realizată de operatorul potențial, care înaintează apoi documentația autorității competente din statul membru în cauză, în cadrul cererii de autorizație. Autoritatea competentă verifică informațiile și, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile cerute, va emite o decizie de autorizare provizorie.

În cazul proiectelor inițiale de stocare, propunerea include o clauză de siguranță suplimentară. Pentru a se asigura aplicarea consecventă a directivei în întreaga Europă și pentru a promova încrederea publicului în captarea și stocarea carbonului, autorizațiile provizorii ar putea fi verificate de Comisie cu ajutorul unui grup de experți tehnici. Avizul Comisiei va fi făcut public, dar decizia finală de autorizare va fi luată de autoritățile naționale competente, în conformitate cu principiul subsidiarității.

12) Va fi permisă stocarea carbonului în afara UE?

Directiva propusă poate reglementa stocarea doar pe teritoriul Uniunii Europene și (dacă va fi inclusă în Acordul privind SEE, așa cum preconizează Comisia) al Spațiului Economic European. Emisiile stocate în aceste regiuni în conformitate cu directiva propusă vor fi considerate în cadrul ETS ca nefiind emise. Stocarea emisiilor de CO2 în afara Uniunii Europene nu va fi interzisă, dar emisiile stocate astfel nu vor primi credite în cadrul ETS, așa încât stocarea carbonului în acest mod nu va beneficia de prea multe stimulente.

13) Care este riscul unei scurgeri? Ce se întâmplă dacă apare o scurgere de CO2?

Riscul unei scurgeri va depinde foarte mult de amplasament. Raportul special al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) pe tema CSC a concluzionat că:

„observațiile...sugerează că fracțiunea [de CO2] reținută în rezervoare geologice selectate și gestionate în mod corespunzător este foarte probabil să depășească 99% în 100 de ani și este probabil să depășească 99% în 1000 de ani”[6].

Chestiunea fundamentală este, așadar, alegerea și gestionarea amplasamentelor. Cerințele privind alegerea amplasamentului sunt concepute astfel încât să fie alese doar acele amplasamente care prezintă riscuri minime de scurgeri, iar analizarea deciziilor de autorizare provizorie de către Comisie – asistată de un grup independent de oameni de știință – va aduce un plus de încredere cu privire la faptul că cerințele vor fi puse în aplicare în mod consecvent pe întreg teritoriul UE.

Trebuie să se stabilească un plan de monitorizare pentru a se verifica dacă CO2 injectat se comportă conform așteptărilor. Dacă, în pofida măsurilor de precauție luate la alegerea amplasamentului, apare o scurgere, trebuie aplicate măsuri corective pentru a îndrepta situația și a restabili securitatea amplasamentului. Pentru orice cantitate de CO2 scurs trebuie restituite certificatele de emisii, pentru a compensa faptul că, în cadrul ETS, emisiile stocate fuseseră creditate ca nefiind emise la părăsirea sursei. În fine, în cazul unei scurgeri se vor aplica cerințele Directivei privind răspunderea de mediu[7] referitoare la repararea prejudiciului cauzat mediului pe plan local.

14) Cine va fi responsabil cu inspectarea amplasamentelor de stocare a CO2?

Autoritatea competentă din statul membru în cauză trebuie să se asigure că se efectuează inspecții de verificare a modului în care sunt respectate dispozițiile directivei propuse. Cel puțin o dată pe an trebuie să aibă loc inspecții de rutină, care vor presupune examinarea instalațiilor de injectare și de monitorizare, precum și întreaga gamă de efecte ale complexului de stocare asupra mediului. În plus, trebuie realizate inspecții speciale dacă se sesizează o scurgere, dacă raportul anual al operatorului către autoritatea competentă indică faptul că instalația nu corespunde cerințelor directivei propuse și dacă există orice alt motiv de îngrijorare.

15) În ce mod se asigură pe termen lung responsabilitatea privind amplasamentul?

Stocarea geologică se va întinde pe o perioadă mult mai mare decât durata de funcționare a unei entități comerciale medii. Sunt necesare măsuri pentru a se asigura gestionarea pe termen lung a amplasamentelor de stocare. Prin urmare, propunerea vizează transferul amplasamentelor sub controlul statelor membre pe termen lung. Totuși, principiul „poluatorul plătește” cere ca operatorul să poarte responsabilitatea pentru un amplasament, atâta timp cât acesta prezintă un risc semnificativ de scurgere. De asemenea, sunt necesare norme care să garanteze că nu apare nicio denaturare a concurenței ca urmare a abordărilor diferite ale statelor membre. În conformitate cu dispozițiile directivei propuse, un amplasament de stocare va fi transferat sub controlul statului atunci când toate dovezile disponibile indică faptul că CO2 va fi complet reținut în viitor, pe o perioadă nedeterminată de timp. Deoarece aceasta este a doua decizie fundamentală în ciclul de viață al unui amplasament de stocare (prima fiind decizia de a autoriza utilizarea amplasamentului), se propune verificarea acesteia de către Comisie.

Pentru informații suplimentare:
Site-ul web al Comisiei privind captarea și stocarea carbonului:
http://ec.europa.eu/environment/climat/ccs/index_en.htm

Raportul special privind captarea și stocarea dioxidului de carbon al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice:

http://arch.rivm.nl/env/int/ipcc/pages_media/SRCCS-final/IPCCSpecialReportonCarbondioxideCaptureandStorage.htm


[1] http://www.statoil.com/statoilcom/technology/SVG03268.nsf?OpenDatabase&lang=en

[2] http://www.colloqueco2.com/IFP/fr/minisiteCO2/presentations2007/ColloqueCO2-2007_Session2_3-Wright.pdf

[3]http://www.vattenfall.com/www/vf_com/vf_com/365787ourxc/366203opera/366779resea/366811co2-f/index.jsp

[4] Evaluarea impactului [SEC(2008) XXX] pentru Directiva privind stocarea geologică a dioxidului de carbon.

[5] Evaluarea impactului [SEC(2007) 8] pentru Comunicarea COM(2007) 2 „Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius”

[6] Raportul special al IPCC (a se vedea nota de subsol 1) p.14.

[7] Directiva 2004/35/CE


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website