Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Inițiativă cetățenească europeană: Comisia Europeană declară inadmisibilă cererea de referendum la nivelul UE privind rămânerea sau nu a Regatului Unit în Uniune

Bruxelles, 28 noiembrie 2018

Comisia Europeană a hotărât astăzi să nu înregistreze propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Referendum la nivelul întregii UE pentru a stabili dacă cetățenii europeni vor ca Regatul Unit să rămână sau nu în Uniune!”

Comisia a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrarea acestei inițiative, întrucât obiectul acesteia nu se încadrează în domeniul de competență al UE.

În inițiativă se afirmă că: „Toți cetățenii europeni ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia politică în ceea ce privește întrebarea dacă doresc ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană”. Organizatorii fac apel la Comisia Europeană să „sprijine acest sondaj de opinie public care le-ar oferi tuturor cetățenilor europeni din toate cele 28 de state membre posibilitatea de a se exprima în favoarea sau împotriva Brexitului”. Articolul 50 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) permite în mod explicit oricărui stat membru să se retragă din Uniune, în conformitate cu propriile norme constituționale. Comisia Europeană regretă decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană, însă respectă rezultatul referendumului.

Context

Inițiativele cetățenești europene au fost introduse de Tratatul de la Lisabona, fiind lansate, ca instrumente prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru, în aprilie 2012, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană, care pune în aplicare dispozițiile din tratat. În 2017, în discursul președintelui Juncker privind starea Uniunii, Comisia Europeană a prezentat propuneri de reformă referitoare la inițiativa cetățenească europeană, pentru a o face și mai ușor de utilizat.

Odată înregistrată oficial, o inițiativă cetățenească europeană dă posibilitatea unui număr de un milion de cetățeni din cel puțin un sfert din statele membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună un act juridic în domeniile în care Comisia are competența de a acționa.

Condițiile de admisibilitate, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul privind inițiativa cetățenească, sunt: acțiunea propusă să nu se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act legislativ, să nu fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și să nu contravină în mod vădit valorilor Uniunii.

În ultimii doi ani, Comisia a înregistrat patru inițiative legate de Brexit:

 

În același timp, două inițiative având legătură cu Brexitul nu au îndeplinit condițiile pentru înregistrare și au fost declarate inadmisibile:

 

Informații suplimentare

ICE pentru care se strâng semnături în prezent

Site-ul web al ICE

Regulamentul privind ICE

 

IP/18/6581

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar