Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Piața unică: cel mai bun atu al Europei într-o lume în schimbare

Bruxelles, 22 noiembrie 2018

Astăzi, Comisia Europeană prezintă o nouă evaluare a situației de pe piața unică și solicită statelor membre să își reînnoiască angajamentul privind instituirea acesteia.

În ultimii 25 de ani, piața unică a transformat Europa într-unul dintre cele mai bune locuri din lume în care să trăiești și să faci afaceri. Cele patru libertăți indivizibile ale sale: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor au contribuit la creșterea prosperității cetățenilor noștri și la consolidarea competitivității UE. Pentru a exploata întregul său potențial în era digitală și pentru a asigura o creștere durabilă a economiei noastre, piața unică trebuie să funcționeze în mod corespunzător și să evolueze în mod constant într-o lume aflată în schimbare rapidă. Cu toate acestea, în prezent, o integrare mai profundă necesită mai mult curaj și angajament politic decât în urmă cu 25 de ani, precum și eforturi mai mari pentru a elimina decalajul dintre vorbe și fapte.

Jyrki Katainen, vicepreședinte pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate a declarat: „Cu șase luni înainte de alegerile europene, merită să le reamintim europenilor în ce fel piața unică ne îmbunătățește viața de zi cu zi, de exemplu, prin faptul că aceasta constituie o platformă de lansare unică pentru întreprinderile noastre, care le permite să inoveze și să își extindă activitățile dincolo de frontiere. Iar cei tentați să creeze noi obstacole ar trebui să ia în considerare imaginea de ansamblu: într-o lume în care multilateralismul este contestat și în care concurenții Europei se dezvoltă mai repede, atât în ceea ce privește PIB-ul, cât și populația, piața unică este un atu unic pentru păstrarea și consolidarea poziției, a valorilor și a influenței continentului nostru în lume.”

Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a declarat: „Piața unică înseamnă libertate, oportunități și prosperitate. Dar pentru ca persoanele, serviciile, produsele și capitalurile să poată circula liber - fizic sau online - e necesar ca toți cetățenii din UE să respecte normele stabilite de comun acord. Avem nevoie de o punere în aplicare eficientă și coerentă. Și în același fel în care ne opunem protecționismului în afara UE, ar trebui să ne opunem și fragmentării din interiorul UE. Trebuie să susținem în permanență piața unică pentru a păstra cel mai mare atu al nostru și pentru generațiile viitoare.”

Comisia evidențiază trei domenii principale în care sunt necesare eforturi suplimentare pentru a aprofunda și a consolida piața unică:

  • Adoptarea rapidă a propunerilor aflate în discuție: Comisia a prezentat 67 de propuneri relevante în mod direct pentru buna funcționare a pieței unice, dintre care 44 se află încă în dezbatere. Comisia solicită Parlamentului European și Consiliului să adopte propunerile esențiale aflate în discuție înainte de sfârșitul prezentei legislaturi. Acestea includ propuneri relevante pentru integrarea digitalizării și a noilor tehnologii în centrul pieței unice, pentru a asigura o energie mai sigură și durabilă în Europa și pentru a consolida uniunea piețelor de capital (a se vedea Fișa informativă - Imagine de ansamblu a inițiativelor referitoare la piața unică)

  • Garantarea punerii în practică a normelor: Cetățenii și întreprinderile pot profita de multiplele beneficii ale pieței unice (a se vedea Fișa informativă - Piața unică) numai dacă normele convenite de comun acord funcționează efectiv pe teren. Comisia invită statele membre să fie vigilente în ceea ce privește implementarea, aplicarea și asigurarea respectării normelor UE și să evite crearea de noi obstacole. În ceea ce o privește, Comisia va continua să asigure respectarea normelor UE în toate domeniile, de la emisiile provenite de la autovehicule la comerțul electronic, de la rețelele de socializare la sectorul serviciilor și multe altele.

  • Continuarea adaptării pieței unice: Confruntată cu o creștere din ce în ce mai lentă la nivel mondial și cu un context geopolitic în schimbare, UE trebuie să dea dovadă de spirit de conducere și de curaj politic pentru a duce piața unică la un nou nivel. Există un potențial semnificativ pentru continuarea integrării economice în domeniul serviciilor, al produselor, al impozitării și al industriilor de rețea. Aceasta va face ca Uniunea să devină și mai atractivă pentru partenerii comerciali internaționali și îi va oferi acesteia o influență suplimentară pe scena internațională.

Prin prezenta comunicare, Comisia oferă un prim răspuns unei invitații din partea Consiliului European din martie de a prezenta situația actuală a pieței unice și de a evalua obstacolele și oportunitățile rămase privind o piață unică pe deplin funcțională. De asemenea, aceasta invită Consiliul European să poarte o discuție aprofundată la nivel de lideri cu privire la piața unică în toate dimensiunile sale, pentru a identifica prioritățile comune de acțiune și mecanismele adecvate pentru a răspunde necesității asumării unui nou angajament politic în ceea ce privește piața unică prin rezultate concrete la toate nivelurile de guvernanță.

Comisia prezintă astăzi, de asemenea, un Plan de acțiune privind standardizarea care prezintă patru acțiuni-cheie pentru creșterea eficienței, transparenței și securității juridice a sistemului.

Eliminarea blocajelor din calea stimulării investițiilor pe piața unică constituie, de asemenea, unul dintre obiectivele-cheie ale Planului de investiții al Comisiei, cunoscut și sub numele de „Planul Juncker”. Din acest motiv, comunicarea de astăzi privind piața unică însoțește comunicarea care evaluează rezultatele obținute în cadrul Planului Juncker, publicată astăzi, de asemenea.

Context

Piața unică le permite europenilor să călătorească liber, să studieze, să lucreze, să locuiască și să se îndrăgostească dincolo de frontiere. Aceștia au la dispoziție o gamă largă de produse, indiferent dacă își fac cumpărăturile la nivel național sau transfrontalier, și beneficiază de prețuri mai bune, precum și de standarde ridicate de protecție a mediului, socială și a consumatorilor. Întreprinderile europene – mari și mici – pot să își extindă baza de clienți și pot face comerț cu produse și servicii mai ușor în întreaga UE. Cu alte cuvinte, piața unică este atuul cel mai valoros al Europei, în vederea generării de creștere economică și stimulării competitivității întreprinderilor europene pe piețele globalizate.

În ultimii patru ani, Comisia a prezentat un set de măsuri ambițioase și echilibrate pentru a aprofunda și mai mult piața unică și pentru a o face mai echitabilă, și anume: Strategia privind piața unică, Uniunea piețelor de capital și Strategia privind piața unică digitală. Mai multe propuneri au fost deja adoptate, dar Parlamentul European și Consiliul încă trebuie să ajungă la un acord cu privire la 44 din cele 67 de propuneri prezentate în cadrul acestor strategii. Comisia a făcut, de asemenea, propuneri importante și orientate spre viitor pentru a crea o Uniune bancară în Europa, precum și pentru a consolida politicile privind economia circulară, energia, transporturile și clima, care vor aprofunda piața unică și vor încuraja dezvoltarea durabilă. Pentru a se asigura că piața unică rămâne echitabilă, Comisia a propus garanții în domeniul ocupării forței de muncă, al impozitării, al dreptului societăților comerciale și al protecției consumatorilor.

Pentru următorul buget pe termen lung al UE (2021-2027), Comisia a propus un nou program special conceput dedicat pieței unice, în valoare de 4 miliarde EUR, menit să capaciteze și să protejeze consumatorii și să permită numeroaselor întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) europene să profite pe deplin de o piață unică care funcționează bine.

Informații suplimentare

Fișă informativă - Piața unică: Cel mai bun atu al Europei într-o lume în schimbare

Fișă informativă - Imagine de ansamblu a inițiativelor referitoare la piața unică

Comunicare - Piața unică: Cel mai bun atu al Europei într-o lume în schimbare

Comunicat de presă privind standardizarea

Fișă informativă privind piața unică digitală

Declarație comună cu ocazia celei de a 25-a aniversări a pieței unice europene

IP/18/6490

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar